Ultima secundă

Totul se grăbeşte.
Melcii ocolesc o curbă lâncedă
cu semne apocaliptice
inundând o linie dreaptă,
meduzele se ascund în mare,
luna fuge mai repede pe cer.
Inima sare peste minute,
grăbindu-se.
Iubirea se agaţă în cui sub o haină tăcută
şi o rochie ce-şi stinge culoarea.
Mâinile răstoarnă mângâierile în poală,
din degete curg stele peste balcon.
Gândul se retrage în neant
coborând de pe culmile bucuriei.
Cuvintele îşi dizolvă înţelesul
în ultima secundă.
Un gol acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima fereastră

ultima fereastră închide răcoarea târzie
strigătul de stele pleacă grăbit spre neant
alunec pe linia dreaptă spre pacea orei fără culoare
sub cerul rupt din zodii
ochi de mâl rămân în spaţiu peste dansul fără contur de umbre
o clipă desculţă calcă pe-un cuvânt ce moare
liniştea se acoperă cu luciul oglinzii
absenţa ta clonează ecoul unui timp gol
în spaţiul închis
se deapănă tăcerea nepocăită
la umbra unui gând nemuritor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonia toamnei

Toamna îşi întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparenţa trecătorilor
lăsând în aer urme neşterse de viaţă.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-şi leapădă verdele în foşnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulţind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbuşit în onduleuri de întuneric.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau în apropierea liniştii tale
migrez sunetele într-un loc neumblat
pe o linie dreaptă

timpul dezordonat îmi aşază bărbia în mâini
şi gândul mi-l plimbă necenzurat
plin de ruine
în luciri de iad

sertarul potolit din scrinul suit pe vârfuri
umplut cu versuri se face gălbui

adio zare silită să m-aştepţi
te lepăd din privire cu tot cu cer şi stele
mă spăl de geometria ta în cifre
mă leg de cuvânt ca de-o sfoară
ţinând-o în mâna dreaptă întinsă
ca şi când aş putea să te ating când nu eşti.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

tristeţea circulă ca o boală
prin ziua cenuşie şi rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu eşti într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agaţă de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra şi-o înghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa târzie

Clipa târzie, răsturnată orizontal
devine o halucinaţie,
în spaţiul tot mai strâmt.

Nimic nu-i lipseşte cu farmecul ei de Venus,
năvalnică, pătimaşă, provocatoare,
coborând direct din Nirvana.

Aproape diabolic domină lumina,
călcând peste toată ordinea actuală.

Inspiraţia oarbă o acceptă fără raţiune
creând poeme spânzurate-n aer,
tulburând albastru.
Cei simplu ar deveni totul
dacă amurgul lunecos pe marginea unei stele,
n-ar fi evadat în pădurea cerului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile tale

mâinile tale atrag neuitări
în ele găsesc profeţia unui veşnic cer
clipe întrerupte dintr-o răstignire
pe un tărâm gol
fără aripi de înălţare
şi o gheaţă subţire topită fără întrebări

ferestrele noastre sunt prea înalte
ziua e împovărată cu o mulţime de lucruri
ce-şi strigă nemişcarea
noaptea e uitată în cărare
un mâine rămâne urcat în stele
sau coborât pe pământ

din peretele inimii se preling cuvinte
ce strigă surd în lumină.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mare...

Ultima noapte de vară,
ultima noapte, pe care
pârtie lasă stelară
roţile Carului Mare...

Iar am rămas fără suflet,
fuge când dorm şi gata,
fuge tiptil, cu răsuflet
parc-alungat cu lopata.

Şi mă cuprinde o jale,
jalea de toţi şi de toate
curge ca apa la vale,
dusă de moară în spate....

Curg ca o piatră zmuncită
din-tr-un vârtej atmosferic
şi peste zare zburlită
plată ca râsul isteric.

Curg ca o stea căzătoare
în infinituri de ciaţă
cu prospeţimi de fecioare
şi cu Scimbarea la Faţă...

Curg ca un vin în pahare,
curg ca un sânge în vine,
ca dintr-o lacrimă-sare,
ca dintr-un zâmbet -suspine.

Scurgerea asta amară,
( ape şi aer şi foc şi pământ )
picură lin ca din ceară
peste tăciune mocnind...

Câinele urlă la lună
zgărîe uşa la tindă
vine-o fantomă să-mi pună
tristul prosob pe oglindă....

Plâng în poiată cocoşii
ultima noastră cântare
intră pe geam infraroşii
razele Carului Mare...

poezie de Iurie Osoianu (14 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul s-a mutat

Totul s-a mutat înăuntru,
aici e oglinda universului,
o coborâre şi o suire fără margini,
fără tăcere şi frig.
Lipseşte oraşul în care nu mai trăiesc,
chipul oamenilor, culoarea soarelui, mersul norilor,
lipsesc ochii tăi cu insule verzi,
lipseşte aşteptarea reciprocă,
partea ta dezordonată din sărut,
liniştea dintre noi,
lumea de pe umerii tăi,
lipsesc cuvintele deşarte pentru un mâine
ce nu există.

Închipuirea de aripi e inutilă,
înălţimea-i blocată
între pereţii asurziţi de gol,
există cădere suspendată atârnând de noapte,
există alb arzând lângă umbra candelei
şi mirarea icoanei din colţ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar reveni iubirea

În noapte ne iubeam
sub o lună plină,
Iubirea nu mai e.
-Din a cui pricină?
Eu mi-am dat inima
să fie totul bine,
Am primit în schimb
doruri şi suspine.
Dragostea ne-a fost
dulcele parfum,
Într-o clipă toată
s-a prefăcut în scrum.
N-a mai rămas decât
o scânteie care
Fără iubirea ta
se stinge şi dispare.
De-ar reveni iubirea
cu parfumul ei
S-ar reaprinde alte
sute de scântei,
În noapte-ar răsări
luna şi-alte stele,
Te-aş avea din nou
în braţele mele.
Este atât de greu,
cu vise mă hrănesc
Şi cu speranţa că
iubirea o găsesc,
Poate va renaşte
din cenuşa veche
O altă iubire,
sufletul meu pereche.

poezie de Răzvan Isac (7 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

În spaţiul întins, tot mai departe de mine,
viaţa înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulaţii nevăzute.
Uneori se protestează îndelung şi neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puţină credinţă.

Mâinile mele rămân lângă mine
aşteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat şi nemilos.
Intersecţiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind şi dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ şi cer.
Un gol navighează prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul

sunt într-un ochi
din care n-am plecat niciodată
sunt o aplicaţie conectată la o alertă sinestezică
şuierul cuvintelor trece prin mine
speriind atomii fluxului roşu
şi coborând o umbră peste cer

o melancolie roz delectează visele sparte
o tristeţe neagră întunecă terenurile virgine
locuite de stele
îngerii albaştri devin albi aproape incolori
ascunşi printre flori

habar n-ai cum întârzie cuvintele
pe locul jupuit de lumină
braţele rămân fără viaţă
arsuri brume şi ziduri violete
schimbă clipele fără culoare
ochiul pironitor
mă soarbe şi mă doare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de noapte

Curg pletele nopţii peste Eminesciene crânguri,
Ca aurul Lunii peste muntoase vârfuri.
Lanuri de stele clipesc peste gânduri,
Oameni şi păsări se cufundă în adânci cânturi.
Râuri repezi netezesc pietre între vechi maluri,
Pentru tine iubite scriu rânduri, în valuri...
Muza nopţii îmi zâmbeşte misterioasă,
Ca o nimfă cuminte, tăcută, sfioasă,
Şi cu dulceaţa mierii poetice,
Mă ispiteşte prietenoasă.
Grăbeşte paşii iubite şi vino mai repede acasă.
Lângă fereastră să ascultăm pulsul nopţii divine,
Căci timpul se scurge fără regrete, fără suspine...
În hamacul nopţii, Sonata lunii să ne răsfeţe,
Icoane de mulţumire alunge orice tristeţe.
Oda bucuriei iubirii să i se închine,
Pe notele muzicii, fermecate vecine.
În piaţa cerului îngerii pentru noi să se roage,
Fericirea zilelor ce vor veni
Niciodată să nu ne lase în pace.

Muză poetică în gânduri de noapte,
Dantelă din versuri ritmate,
Acum eşti aproape, dar mâine departe.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

aceeaşi emoţie comunică prin plete
în locul codificat aşezat pe orbită,
sunetele apreciază distanţa
clipelor rătăcite în iluzie verde.

momentul zero se reîntoarce mofturos
luând-o iar de la capăt,
trecând din nou prin ceaţă,
curbând iarăşi spaţiul.

mâna dreaptă adună argintul din scrisul
poemului neterminat,
un zâmbet desenat pe buze înfloreşte o frunză.
ah! umbra aceea nedescifrată acoperă totul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mai tăcea

nimic nu mai tăcea,
din biserici psalmii urcau în cer,
pridvoarele coborau, pereţii se surpau,
se tulbura spaţiul cu toate turlele şi pietrele adormite.
până şi torsul pisicii făcute ghem era un sonor auzit.

neobosite, cuvintele sunau în urechi
scoţându-şi inima afară, strigând,
copacii dădeau alarma prin frunze.
adevărul începea să capete contur,
timpul îmi coborâse în palmă
ca o pregătire pentru raţiune.

totul a început cu harul silabelor
intrând în golul acela ca o rană,
până ai devenit chip din care a răsărit ultima silabă.
tăcerea a început să vorbească
scurtând distanţa până la pământ.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceaţă mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esenţa din trestii şi sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeţi din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieţii mele
cuvintele ei sunt rotunde
mişcătoare de cer şi de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spaţii goale de vânt

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El vrea

el vrea să fugă din unghiul acela
părăsit de soare.
îşi ia cu el tăcerea cu care şi-a măsurat lacrimile,
neprihănirea violată de indiferenţa oamenilor,
cuvintele ude după ultima căutare
neînţelesului drum al tinereţii.

catedrala cu ziduri groase
şi-o gravitaţie înfiptă-n pământ
a întârziat la întâlnirea cu el.
visul curcubeului l-a dezlegat
pentru o secundă de lume.

păşeşte pe tărâmul refuzat palid, timid
cu respiraţia în neuitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!