Mirarea (poem în fragmente)

în templul de pe acoperişul adevărului
poeţii sunt preoţi ai Mirării,
zeiţa aceea care le toarnă în gura peniţei
rostirea văzului de eternitate
şi zborul către aripa de înger, cea vindecată
mereu urmăriţi de propria umbră
pe glii de hârtie

&

Mirarea înfige în inima rostului
sângele îmbătrânit în lumină,
aproape în putrefacţie-i clipa
ce se va naşte

&

la fântâna cu lebede poetul mărturiseşte cântec
ori sincera cenuşă omidă,
nu e nici o deosebire
între om, fluture şi pasăre

&

Mirarea adună la Mâine acasă poeţii

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Enigma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

caut

alergând
între gând
şi pagina trecută, lipsă acum
dactilografiind mirarea, un «accent»
pregătit pentru un cuvânt anume, a căzut
şi-a fracturat mijlocul şi acum
caut un atelier
de reparat cuvinte şi accesorii. ştiţi cumva?!

între timp, gândul a plesnit, mirarea
s-a răsturnat –
tâmp
caut un bandaj, o atelă… îmi rup cămaşa
las’ că îl dreg eu, mi-l închipui pasăre
îi voi reda cândva zborul… veţi vedea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

În exclamarea întrebării

[alb oleacă]

puţinul e un mult al absenţei
de fiecare dată când îţi deschideam amintirea intra puţină umbră
şi îngerii ne bârfeau despre oameni

tu eşti o tăcere-n departe
ochii mei miopi nu mi te pot apropia
tu, propria
cerului meu adâncire-n fântâna ce plouă invers
pe zare chipul tău

uneori, când însetând de vinul nopţii deschid morminte
şoaptele-mi sărută gura peniţei,
ibovnică visului...
atunci îţi descui enigma
din spinarea întrebării,
semn de exclamaţie arcuit

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

poeţii
sunt trişti

în van îi mângâiaţi
pe mâinile străvezii
care se agaţă de stilou
ca de singurul colac
de salvare
a existenţei lor
la fel de iluzorii
ca şi bunăstarea
voastră

poeţii
sunt trişti

şi singuri
cu foaia de hârtie
în faţă
ca o poliţă de asigurare
pentru riscul
de a înnebuni

trădaţi neîmpăcaţi
neştiuţi
proscrişi învinşi
nealinaţi
uitaţi minţiţi
umiliţi

aşadar

lăsaţi poeţii
să facă
ce ştiu ei mai bine
să moară
pe limba lor

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu devenea atingere

între noi era ascuţirea dragostei
în toxicitatea păcatului din perne
eternitatea părea clipa în care suiam
ca într-o caleaşcă având destinaţia visul
deasupra statuie sta cerul
învelindu-ne-n glăsuire a pietrei
adiam tăcerea aceea
cu urechea din spatele timpului
pe muzica aceea ne dansau toate flăcările şi
ochii noştri aveau straie lichide

ne piteam undeva între întrebare şi răspuns
între inimă şi duh poate
eram posibili drumeţi pe calea lui mâine
sângele ne venera minciuna
să se poată aşeza mai lesne
lângă adevăr
nefiindul

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

pe cât îmi pot înţelege propria definiţie
din dicţionarul cu sensuri a fi
exist pe o coajă cu miezul în ceruri
într-o altercaţie între născut şi adevăr

tu eşti o altă definiţie a cuvântului iubire
fiind în dimensiunea păcatului
femeie, trezindu-mi sângele
dintr-o luciditate-a visării

noaptea sa scurs în spatele perdelelor de rouă
(îţi spuneam, să nu muşti mâna cu merinde pentru lumină)

uneori ne iubeam în somnul trivializării demonului feeric,
apoi iar eram îngeri

îmi amintesc, uneori îţi aşezai picioarele pe nervii mei
încât îţi şopteam vorbe de întuneric,
apoi era o nimica,
glumeam într-o iarnă cu omăt de hârtie
despre frigul de a te scrie,
caniculară,
plătind unui dumnezeu al mirării în mine
pentru servicii erotice ale stihului,
deşi, în definitiv tu îmi iscăleşti poezia
din vârful peniţei mele schizoide,
întru tine-i travaliul metaforei puţine deşi
mă naşti uneori în cuvântul
cel văduv de minciună

poezie de Ştefan Petrea din A patra dimensiune
Adăugat de Ardeleanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea unei "fetiţe"

Nu sunt de-acord cu maică-mea
Când spune că-s o fată rea...
Că toţi bărbaţii par să spună
Din clipa când mă văd: E buuună!

epigramă de Gheorghe Leu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fustele vremii

locuieşti într-o clipă de ieri
ploaia amintirii şi-a ridicat fustele şi plouă cu bucăţele de timp
mâine îşi va aduce aminte de azi

fântâna sânului tău rosteşte alb sub cuvinte
eu n-am a face,
înmormântez rugăciunea în cer
într-o vreme pitită sub eternitate

spălându-mi apele duhului de noroaie,
de aluviuni de cuget, spre a nu cerceta pe Dumnezeu
multul tău e un puţin,
între tine şi mine aerul e ţesut cu şoaptă
în zborul îngerului între noi
în mine oglindită eşti, eşti icoană

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Jedi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea conectată cu un principiu de curiozitate raţională este sursa întregii cunoaşteri şi a descoperirilor şi este un principiu chiar şi al pietăţii, dar mirarea care se termină în mirare şi este satisfăcută cu mirarea, este calitatea unui idiot.

citat din Samuel Horsley
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empiric (de groază)

de veci în vis iubirea se împlântă
cu rămăşaguri de divinitate
umblând cu fericirea-n rai în spate
pe imn a iscăli sub ploaie sfântă...

fiirea are cojile crăpate
şi-un miez de noapte clipa înspăimântă;
când pasărea-n cenuşă ivers cântă
cu tine urc în iadurile toate...

ci sensuri neavând a da peniţei,
căutător de-amor în pielea ta
cuvântul meu de încâlcit în iţe-i...

că sângele mi-e-n drag spre a uita
ruinei sacre şoapta rămăşiţei
de când lumina-n ape se văita...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Pompierul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine n-a frecventat poeţii nu ştie ce e iresponsabilitatea şi nici dezmăţul spiritului. De câte ori îţi pierzi vremea cu poeţii, de atâtea ori simţi că totul e permis, căci ei îţi inspiră regrete absurde şi monstruoase... Nedând socoteală de nimic, fiindcă nu se adresează nimănui (decât lui însuşi), poetul se identifică ondulaţiilor lui sufleteşti. Iubesc poeţii, fiindcă nu ajung şi nu vor să ajungă la nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i înţelege. Înveţi prin ei să nu mai ai ce pierde.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii nu mor niciodată cu totul

nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeţii nici măcar nu ştiu să moară
deşi o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tuşă de infinit
supun piatra
învaţă pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
şi se împerechează cu florile

poeţii măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămaşă de in
şi învaţă desculţi spinii

poeţii nu ştiu să moară
dar nu ştiu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostul poeţilor

Poeţii populează ale cerului orbite
Cu făclii de poeme-n inimi zidite.

Poeţii umplu ale orizontului buzunare
Cu lumina aştrilor lirici, caldă binecuvântare.

Poeţii împregnează dichisit zările îndepărtate
Cu oceane şi munţi de cuvinte-n braţe purtate.

Poeţii impresionează al oceanelor adânc
Cu pleiade de poeme magistral glăsuind.

Poeţii înalţă ale munţilor piscuri
Cu cetina verde oglindită-în poetice râuri.

Poeţii învigurează ploile mănoase
Cu demnitatea cuvintelor nemincinoase.

Poeţii sădesc poeme în câmpiile fertile
Unde răsare iubirea de stihuri, dulci copile.

Poeţii dăruiesc îndrăgostiţilor imperiali crini,
Sorbind apă vie din izvor de fântâni.

Poeţii sunt logodnici înăscuţi să desfete
Inima aleselor cu inelele din planete.

poezie de Vasilica Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Pe piaţa literară-naltă,
Poeţii sunt un soi ciudat
Ce se consumă laolaltă,
Dar se mănâncă separat.

epigramă de George Zarafu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

(eventualitatea atelierului)

Clipa e o femeie de stradă şi Timpul e peşte,
Eternitate cuprinde neclintirea de seamăn...

unii or zice că ţin doar truisme în perna albă de insomnii
şi-n hârtie duc baliverne feţilor ce-n mâine
or lăcrima poate-n vorbele mele privirea

Clipa e o curvă plătită uneori în aurul de lumină,
din ea se nasc fiori de grădină, a floare
din flori emoţii cât îi ajunge pleoapei să se aşeze pe văz
ridicându-se iute să şoptească ochiul spre zare

tu ştii toate acestea, cititorule din sevrajul de sânge de Clipă,
erotic drog al veşniciei în spaţii umane,
da' zic şi eu, să-ţi aduc aminte:
în vremea în loc Amor e-n sicrie...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Cronos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miroseai a înger la telefon

la flacăra cuvintelor se coace o prăjitură de albastru
tu devii literă şi te scrii pe giulgiul singurătăţii mele
nicăieri e aproape o existenţă,
din pipă-mi ies vorbe de fum
pe o scară de la unu la minus o sută
poeţii veacului trecut ingurgitează nefiinţă
câte unul îşi mai vinde din agoniseala stihului
pentru un ceas adăugat

ornicul are limbi de moarte
înfipte definitiv în carnea vremii
toţi vorbim în graiul timpului,
dănţuind pe muzica aceea
în sevraj de oase parcă

aşteptându-te,
am fermentat cerneală şi carnea pâine mi-am făcut-o
mă trimiteai către femeile facile,
ai zis că eşti ocupată,
îţi dai doctoratul în tenebre

eu ţâşneam atunci din bezne fără lumină de împrumut,
în scânteiere proprie îmi aprindeam rugăciunea
trezind din somn pe Dumnezeu

uneori îmi aşez în bagajul existenţial plecarea
nu cunosc destinaţii
atâta doar că miroseai a înger la telefon

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

sunt un înger sadic şi un demon masochist
prima dată când l-am întâlnit pe Dumnezeu era foarte tânăr
mă făcea să fiu mândru de suferinţa care mi-o dădea
mă simţeam flatat
important
între timp crucea mi-a devenit atât de mare
încât am devenit o aşchie din lemnul ei
mi-a îmbătrânit sângele
şi am asfalt în oase
pietre în loc de carne
sunt un fluture fără aripi, fără trup
doar o umbră cu gust de moarte
ce se scurge niciunde

poezie de Radu Chiorean (5 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martor ocular în zori de zi mâine

adoarme-n racle moartea uriaşă

s-a luminat şi-i ceas născând de rază

iar clipa tace şi-n etern veghează

că vine dimineaţa-n veci nuntaşă

pe drum pustiu trec oameni către Oază

rămân acolo suflete ce-nfaşă

pe Domn în adevărului cămaşă

că pe Pământ minciuna fiinţează

&

pe frunze-n brâu ne e pătat de rouă,
ci sângele ne e canicular
şi lacrimi de dorinţă-n şoapte plouă.
sicriul se trezeşte, singular
să frângă inimile amândouă...

mărturiseşti cerneala-mi ocular

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Uraganul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o pasăre uitucă

Sunt o pasăre uitucă,
mereu cu dor de ducă.
În zborul meu,
spre Soare – Rasare,
mi-am scăpat
ramura de măslin
din cioc, într-o vale.
Căutând-o, am nimerit
pe creanga unui măr înfrunzit.

Lângă mine, zăcea întins
în plină metamorfoză,
un vierme mic şi zgribulit,
chinuit de psihoză.
Timid, m-a rugat să-l ajut
să se transforme, mai repede,
în fluture.

Am aşezat, cu milă,
plăpânda omidă
sub o aripă, între coaste.
Însă, vai de mine...!
Ce păcat,
am uitat de ea!
Până când, frumos,
tot rozând aşa,
viermele timid
mi-a ajuns la os.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2012, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem schizotim

momente ţes arcuşul în suiş de ape la a existenţei fântână
noaptea miroase a întuneric
rugăciunea ne lichefiază a umple cocoaşa semnului de-ntrebare
din rana umbrei curge un firişor de pace, un puroi de lumină
îngerul beţivan e-mpuşcat în aripa aeriformă

sămânţa nefiinţă se decojeşte către mâine
miezul tăcerilor e cazat la hotelul minţilor rătăcitoare
tu eşti femeie cu fântâni în ochi şi-n ciutura tristeţii ai zări
orizontul e însă o păcăleală între cer şi pământ
ca o frontieră dintre două ţări din UE

la meteo zice de un front atmosferic siropos,
aere ce ţi le dai respirându-ţi sângele
a pofte

în rest erau aceleaşi păsări, era aceeaşi cenuşă,
Dumnezeu umbla nud ud de amorul de sine
eu sunt un megieş al căderii de frunză,
brâu dezrobit din ruşine,
pot să-ţi mărunţesc mărul în dantură de Şarpe

acolo puţin să-ţi curgă lapte
din ţâţa aproximativ statuară,
să stingi setea copilului din mine cu o duioşie de fiară

aproximativ seară,
lumânarea creşte la sân pruncul rădăcină de rugă
în grădina cu melci timpul conjugând clipa
dedesubtul unui veac
de carceră-n cuget

când noaptea e-n muget
nu mă trezi
doar aminteşte-mi în vis
că mâine e o nouă zi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!