Iubirea nici măcar un cuvânt nu mai e

îmi trag ziua pe cap sufocată de singurătate
stau aşa în pielea goală a gândurilor
lipsită de bărbat hălăduieşte o umbră sumară
pe şubrezii pereţi răciţi cu fiecare
şir de litere lung şi fără rost
un inegalabil epitaf de cum poţi fi un mort în viaţă

trec cele şapte litere prin urechile acului
să le însăilez dar nu mă vor
ziua mi se destramă în pumn atomic
refuz să mai cred în acest cuvânt

e rece destinul când afară ninge
dacă te uiţi bine e o lume dezbrăcată
impudic frigul intră în oameni
cum oare să mai simtă cuvântul când pleacă
zănatic spre inimă ca o navetă spaţială

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur

Mi-e frig în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Toate intemperiile.

Vantul prin a,
Lupii prin b,
Iarna prin c,
Şi eu încerc să-mi apăr măcar inima
Cu un titlu mai gros,
Dar ma îngheaţă frigul care intră
Prin toate literele.

Mi-e urât în cămaşa asta
De litere
Prin care intră uşor
Respiraţia şi bătăile inimii.

Prin a,
Prin b,
Prin c,
Alfabetul este plin de mine
Pentru o clipă.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ploua pe afară

Când plouă rece pe afară
Să numeri lacrimile vagi,
Care din ceruri într-o doară
Plouă pe mine şi pe dragi.

Şi îmi e rece fără tine,
Şi tremur când mai bate vânt,
Îmi este tot amărăciune,
Îmi eşti durerea cât mai sunt.

Şi plouă, plouă toată ziua,
Chiar dacă-i soare, dacă-i cald
Şi simt în mine cum mă plouă,
Anunţă ploi un mic herald.

E apă multă, multă apă,
Cade din cer peste pământ,
Cad lacrimile şi se crapă
Din ochii mei şi din cuvânt.

Când ploua rece pe afară
Să te gândeşti, să mă priveşti,
Din când în când, iară şi iară,
Să te întrebi, mă mă iubeşti?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mi-a luat cuvântul?!...

era zvelt, cam oacheş şi atât de cuminte!
privindu-l din toate părţile părea
o hartă sau simfonie
experienţă simplă, amestec de silabe
cu litere în aşteptare
amalgam de sunete stinse.

neaşteptat, trăindu-şi libertatea în tihnă,
părea puţin obosit de înconjurul celor
ce-mi trec prin minte
atât de goale şi reci
în această lume cu pielea întoarsă
ba pe faţă, ba pe dos

mi-a cerut să-l las
într-o formă a gândului
poetizat peisaj nocturn
pe pagina lui să doarmă,
să-şi poată lua sensul de la capăt

e dimineaţă!
poate m-aşteaptă în propria-i umbră
îl caut! pe unde-o fi?
cine mi-a luat cuvântul?
hei, oameni mari şi chiar mai mici
m-ajută careva?
acest cuvânt este mai mult decât un vers.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă uit afară cum ninge

mă uit afară cum ninge
şi albul inundă o lume imundă
că numai ştii până unde
acum se întinde
frigul ce-mi intră până la oase
chiar timpul pare să fi oprit
în ceasul ce nu mai bate
clipele zac neputincioase
e totul încremenit
nici noaptea nu mai e noapte
doar geamul de la fereastră-a-nflorit
a în-flo-rit
şi tu eşti departe
departe...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un acum

vreau să nu mai ţin minte de ce nu
fac un inventar sumar şi găsesc lucruri în plus
ce rost are să mă prefac
sângele din degete alunecă într-un ritm lent printre ele
cu neputinţă să le mai lege
numai le împurpurează la trecere până la primele zile reci de toamnă
tocmai pentru că multe sunt inutile
ca o rochie vaporoasă de vară sub
paltonul de blană scăpat ca prin urechile acului din maxilele moliilor nesătule
ceva se ridică în mine cu o poftă de nimic
împotriva zeilor îmbrăcaţi în cârpe
în jurul cărora m-am întâlnit cu zâmbetul lor ironic din ziua când s-au inventat
şi de fiecare dată când o culoare devine palidă
din ochi pornesc râuri albastre s-o împrospăteze
şi păduri de tei s-o înmiresmeze
mai bine aş zice
nimic nu e mai frumos ca o poveste spusă
de o rochie de mătase
chiar dacă roasă de molii şi chiar dacă nu totdeauna
imprimată cu flori albastre de nu-mă-uita
pe poalele ei se poate citi un poem
după urmele degetelor subţiri ce-o ţinuseră captivă cândva la vreun vals
măcar aşa se recunoaşte o dâră de azi
aşa cum după urmele moliilor un altădată
mai bine aş zice trecutul se împacă singur cu sine
lăsă-l la locul lui fără să mai ştii ce şi-o zice el despre acum
când ziua miroase a polen dezmoştenit de flori

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme umbli pe străzi parcă lucrurile tot ar mai exista. Dar când priveşti pe fereastră totul devine ireal. Oameni, arbori, animale conspiră în nefiinţă. Şi oare cum transparenţa geamului ne poate separa în aşa măsură de viaţă? Fereastra care ne deschide spre lume ne îndepărtează, în fond, mai mult decât zidul unei închisori. Uitându-te la viaţă, începi s-o uiţi.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Ai vorbit vreodată înainte de clipa aceea in care ai spus prima vorbă?
Oare din ce eşti alcătuită tăcere
dacă nu din vorbele gândurilor
conversând fără să spună nimic...
Cât de gălăgioasă poţi fi!
Pardoxal,
când mă gândesc la tine
te văd cu păr lung...
Cine-a'ndrăznit să te rostească altfel?
Să te schimonosească
De fiecare dată când te cheamă.
Plăcută eşti imenso
Dar pleacă,
Te rog, pleacă!
Lasă-mi doar zgomotul
Ce ţi-l fac paşii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prostie

Trei negiobi mergând p-o vale
Şi zărind un urs din cale
Când suia cu groază-vie
Şi intră în vizunie,
Zise unul: - Ai să-l prindem
Şi la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
Din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
Şi îndată se descinse –
Daţi brâiele fiecare,
Să facem un lung şi mare,
Şi legăndu-mă pe mine
Cu el de picioare bine,
Să ţineţi strâns cu tărie
Când voi intra-n vizunie,
Ş-apucând pe urs dodată,
Să mă trageţi voi îndată,
Şi apoi d-aci scoţându-l
Facem cu el ce n-e gândul.

Asfel dacă sfătuiră,
Brâiele îşi înnădiră,
De picioare îl legară
Ş-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
Pe urs de urechi să-l prinză,
Ursul de cap îl apucă
Şi cu totul i-l îmbucă;
El strigând într-a sa gheară,
Ceilalţi cum l-a tras afară
Stau, se uită cu mirare,
Văzându-l că cap nu are,
Să-ntreb, zicând: - Frăţioare,
Avuta-au Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
Altul iar alte cuvinte,
Şi nedomiriţi l-aceasta,
Au mers să-ntrebe nevasta.

Aşa ei pe mortul lasă
Şi mergând la ea acasă,
O-ntreb: - Stano, ia ne spune,
Că vrem să ştim a minune,
Bărbatul tău ce fel fuse,
Acum cu noi când se duse,
Avea cap ca fiecine,
Or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
Le răspunse: - Nu ştiu bine
Dar la Paşti îmi par' şi mie
Că ş-a cumpărat tichie.

poezie celebră de Anton Pann
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic mai plăcut decât să îţi schimbi starea interioară într-o secundă prin schimbarea de perspectivă. Când eşti stresat că lucrurile nu au mers azi exact cum ai vrea să meargă şi simţi stresul, fricile şi supărarea cum te copleşesc, adu-ţi aminte că eşti în plin proces de învăţare şi că ziua de azi nu e decisivă, ci doar o piesă de domino. Cât timp înţelegi că e mai important să apari şi să îţi faci partea zi după zi decât să ai un şir de zile perfecte, când înţelegi ca să rămâi pe drumul măiestriei te va face încet şi sigur să nu ai competiţie, ştii că şi azi îţi poţi da voie să te relaxezi, să iei ziua aşa cum ţi-a fost dată şi să te poţi bucura de lucrurile mici ştiind că cele mari sunt acolo, te aşteaptă să faci drumul până la ele. Oricum ţi-a fost ziua şi cum se va termina, nu uita să simţi recunoştinţa pentru abundenţa în care trăieşti deja. Sunt multe lucruri pe care le ai şi le consideri normale şi fireşti, însă gândeşte-te un pic mai bine. Chiar ţi se cuvine totul sau poţi să apreciezi azi un pic mai mult ce ai?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cu haina de umbră

se strecura ca frigul
pe sub pielea mea

goală de prejudecăţi

îmi tăia respiraţia
doar cu un cuvânt
încărcat de sensuri
ca nori de electricitate
nu ştiam niciodată unde va lovi
privirea ei

alunecoasă ca un şarpe
uns cu toate alifiile
se strecura în sufletul meu
şi mă seca de voinţă

mă bea cu setea unui vampir
iar eu îi ofeream
seva cuvântului meu
ca pe un dar de ziua ei
dar ziuă nu-i era niciodată

numai noaptea cu toate ale ei
îi era
cum îi eram şi eu
un accesoriu la reverul umbrei
ce o-nveşmânta...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea singurătate

Am sufletul plin de clor fără tine
şi cu vorba mea am decolorat luna,
ca şi cum niciodată nu ar fi fost.
Nu ştiu cum sunt şi eu,
Doamne,
aşa albă îmi par,
încât
cuvântul meu trece ca un aer, fără
să cunoască urechile vieţii.
Trec mai departe, cântec sfânt
venit de-acum de la mine pentru tine.
Am sărit peste vorbe,
am trecut peste gânduri
şi am ajuns în sfârşit în pragul
inimii tale
şi stau şi aştept
să se deschidă poarta,
să intru în cea mai veselă
vorbă.
Mă întinerise ochiul tău crud
din care culoarea tremură verde.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin lumina oglinzilor îmi simt goliciunea

e ziua aceea în care nu am curaj să mă ridic din pat
nici măcar să scot un picior de sub pătură darămite nasul
mi-e teamă să privesc în oricare loc al camerei ticsită de cărţi şi cărţi
şi lucruri inutile abandobate ca după o bătălie
în oricare parte aş îndrăzni să mă opresc aş simţi acelaşi rău

e ziua aceea în care nu vreau să mă dedic nici măcar mie ce să mai vorbim de alţii
prea trecători prin viaţă mai ales când e vorba de iubire
nu nu n-am niciun curaj să mă văd cu mine
trupul trecut prin lumina oglinzilor
parcă special amenajate îmi simt goliciunea
e o mare tulbure inside valurile îmi bat în inimă
uneori mă izbesc de zidul aceleiaşi singurătăţi care
umblă şi umblă bezmetică pe ţărmul lui ovidiu

e ziua aceea fără aburul unei cafele descântate în doi
vocea din telefon nu mă încântă prea tare
am nevoie de ceva palpabil să-mi dea frisoane
o altfel de trezire la viaţa asta morbidă

e ziua aceea când mă dor oasele de tăcere
scâşnesc dar nu mă întorc pe cealaltă parte
stau răstignită cu ochii în tavan se umezesc şi
dintr-odată mai mai să mă înghită o ploaie vioaie cu ferestre cu tot

asta nu e deloc ziua mea preferată
un gând îmi spune hai să-i facem o vizită
ploaia aruncă alice în mine şi toate se înfig
sângerând îmi las urma înspre ceea ce am părăsit
greu cu acest obstacol plumburiu să-l dau la o parte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... (fără titlu)

Văd în faţa doi omuleţi
Frumoşi, în iarnă îmbrăcaţi.
Nu sunt, cum aţi crede, doi băieţi
Şi nici doi oameni mai curaţi.

Sunt doar doi îndragostiţi,
Cu cerul drept părinţi,
Ce stau drăguţ îmbraţişaţi,
De căldură, fraţi...

Nu pot crede când îi văd
Cum iubire îşi rostesc
În timp ce lumea toată
Pare că pe ei se lasă...

"Să mă simt eu, oare, neîndreptăţit
Când de viaţă am fost chiar răsplătit?
Să mai spun că n-am nimic,
Când trecutul mi-a fost darnic?"

Stau şi mă întreb, uitându-mă în gol...
De parcă ar trece secol după secol,
"Este oare fericirea selectivă
Sau îmi intră mintea în derivă?"

poezie de Costel Obadă (20 decembrie 2012)
Adăugat de Costel Obadă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă întrebi cum răsare soarele

am să-ţi povestesc cel puţin o viaţă
şi tot nu o să ajung la apus
o să te saturi să mă asculţi
ai să îmbătrâneşti
o să te transformi în umbră
vei privi în sfârşit calmă
cum continui să debitez teorii peste teorii
ca şi când ziua ar fi nesfârşită
te miri cum pot să fiu aşa de tânăr
parcă din ce în ce mai tânăr
aproape copil

ce să mai spun
ar fi bine să nu mă întrebi niciodată
cum e cu iubirea
ci doar să te laşi iubită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt promis vouă cu emin sfânt

Nu m-aţi crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Şi mi-aţi arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...

Şi de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeţi lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...

Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poţi prinde o adiere de vânt..
Şi totuşi dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâţi în cuvânt..

Şi de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu ştiţi cum să trăieşi fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar şoapta de soare...

Intr-un tuş de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet şi inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...

Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...

Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanţ ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...

Şi de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Şi după, când nu voi mai fi... mă veţi auzi în adierea vântului
Când îmi veţi răscoli filele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, pasăre a universului

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, pasăre a universului
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!