Cum des, cum doare

mă doare să îţi spun, fireşte
o, mâinilor, din care chin sau trudă,
ca un năprasnic lup la pândă,
să mă ucizi sub ochi, sub dungă.
prin vrerea mea, mă las deoparte,
ca orice cruce prinsă-n garduri,
sunt, doar, un muribund cu drag de lună
şi un apus ce mi se zbate, rar, în tâmplă.
când umărul stingher s-a aplecat,
coroană peste trup întinsă,
am înţeles, şi-am plâns încet,
în gând, ca un bărbat.
azi, nu privire înaltă!
azi, nu pământ din tină!
azi, larg aud în zări vioare
şi...
viu, acelaşi cântec,
cum des,
cum doare.

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsurătoare

am luptat pentru dreptate multă vreme/prostită am fost şi sunt
îmi place să cred că raiul e o sfoară întinsă
de care stau agăţate sufletele noastre ca o foiţă de tutun
şi cerul capătă noimă asemenea unei morţi fizice
în timp ce copilul rostogoleşte cercul
de mine se agaţă umbra
ia forma nimănui iar tu vezi omul
e plin ochi şi de el
odihnă trupului meu îi spun lui trupului
şi nu mă cred
când mă fac mă numesc
Silvia!

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare-un rug de sânge în piept,
Mă doare-un vaiet prelins nedrept,
Mă doare-al meu dor arcuit
Din vise ce-n drum s-au răsucit.

Mă doare buza din călcâie,
Mă doare gândul care suie,
Mă doare şoapta din oglindă
Din seri când aşteptam în tindă.

Mă doare lacrima de gheaţă,
Mă doare pasul meu prin ceaţă,
Mă doare fruntea prinsă-n nor
Şi-al apelor murmur uşor.

Mă doare când n-aş vrea să doară,
Mă doare-n iarnă, primăvară,
Mă doare frunza greu rănită
Din toamn-abia întâlnită.

Şi, zău, c-aş vrea să nu mă doară,
Să-mi fie aripa uşoară,
Să sorb din roua dimineţii,
Să aflu tot secretul vieţii.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ţi mă doare,
Mai bine-n veselie îţi scaldă al tău dor,
Aşa şi pentru mine va fi mult mai uşor,
Şi zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind acelaşi trup
Tristeţea ta prin mine o să treacă,
Şi lacrima-ţi o simt cum mă îneacă
Şi din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Şi leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezeşte şi nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu ştie măicuţă cât am plâns
Şi nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de Valeria Tamas Iacob (2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te doare...

Când te doare, eu mă dor,
Cu durerea-ţi mă-nfior,
Ridic braţele-n tăcere
Să-ţi aduc o mângâiere
Dinspre soarele-răsare,
Dintr-o lacrimă de floare...

Când zâmbeşti ard în cuvânt
Zbuciumul de pe pământ
Şi mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ţi fiu înger mereu,
Când te doare, să mă dor
Doinei mele din popor...

Ochi trăit pentru ochi scos
Dintr-un lujer de prisos,
Că în limba mea de dac
Toate vorbele au leac,
Când te doare, eu mă dor
Os cu vână din popor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde de albastru

Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
şi-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
şi-am zis pasăre de peşte,
descleştare de ce creşte,
şi secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoţ de om întreg,
şi privire-am zis de ochi
şi că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
şi de bine-am zis de morţi
şi de şase-am zis la sorţi,
şi am zis unu de doi
şi zăpadă de noroi,
şi am vrut să fac cu gura
focul ce-l făcea arsura
că n-am fost trezit, că dorm
pe un cal cu şa de domn,
alergând pe-un câmp de noapte,
de la unu pân' la şapte -
de la şapte pân' la zece
mi-a căzut o viaţă rece,
de la frunză pân' la umbră
mi-a căzut o viaţă dublă
ca pământul şi cu lună,
noaptea când stau împreună.
Şi-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
pe care mă ţin călare
cu capul la cingătoare,
cu călcâiul la spinare
şi cu ochiul în potcoave,
şi cu inima-n silabe
de mă duc mări, mă duc
ca toamna frunza de nuc,
ori ca iarna frunza albă
de la floarea de zăpadă...
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
potcovit pe lună plină
cu miros de la sulcină,
înhămat pe soare plin
tot cu miros de pelin,
şi ţinut de gât cu mine
tot în dragoste de tine,
că mi-a fost crescut pe umăr
de din doi în doi un număr,
tot din trei în trei o iarbă
şi din patru-n patru-o salbă,
şi din cinci în cinci un pom,
şi din şase-n şase-un om.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
văd în faţă mov şi verde,
coloarea care mă perde,
corcov văd cu veselie,
coloarea ce nu se ştie,
mai aud şi-un sunet sus
care nu a fost adus
în timpan de oameni vii,
în a fi şi a nu fi,
când îmi cade umbră lungă
pe sub ochii grei cu pungă.
Şi-am zis aripă de pene
ca să zbor cu ea prin vreme,
şi-am zis măr ca să zic sâmburi,
şi-am zis pom ca să zic scânduri,
şi-am zis nord ca să zic suduri
şi dulceaţă ca să sudui,
şi-am zis inimă la piatră
şi cântec la tot ce latră,
şi potcoavă
la octavă,
şi uscată la jilavă,
tot le-am potrivit pe dos
pe un fluieraş de os,
din osul de la picior
care-mi cântă cu fior,
şi din osul de la mână
fluierând o săptămână,
din osul de la arcadă
recea lumii acoladă
peste două oase mari
unde stau ochii polari.
Şi-am cântat din coasta mea
din vertebra ca o stea,
de-a-ncălecare pe-o şa,
pe o şa de cal măiastru,
foaie verde de albastru.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt suflet şi om

Sunt încrustat în litera scripturii...
Putreziciunea-acestei lumi mă doare...
Sunt plâns vulgar în rănile furtunii
Şi vis tăcut în imn de resemnare.

M-au forfecat speranţe şi iluzii...
Din fulger m-am născut secundă cavă
Şi-am prin în suflet fluturări de îngeri
Şi însetat de-a plângerii otravă,

Mor repetat, însă nimic nu doare,
Deşi de moarte, de mienii fug,
Căci sunt apus şi răsărit de soare
Şi ani-lumină nu mă mai ajung.

De-aceea sunt, în roua de sub geană
Prolifică secundă... Sunt vlăstar,
Crescând tăcut sub streaşina privirii...
Sunt duhul ce-ngenunche la altar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Mă simt la margine de gând.
Înlăuntrul acestui hotar
totul arde, aripa s-a frânt.
Simt că rostul vieţii mele se pierde.
Rana ce mă doare nu se vede,
dar doare.
Pavăză am stat contra furtunii,
ca să apăr un visător,
pe care mi l-a dăruit cerul în dar.
Dar furtuna a stat la pândă
ca să-mi facă lupta fără izbândă.
O, Doamne, mă ard palmele de atâta rugă
şi mă simt sfârşită de atâta trudă.

poezie de Ruxandra Dan din Fărâme
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţă...

.. în faptul dimineţii
se-nghesuie o tăcere-apăsătoare,
prin ceaţa ce tresare
un gând rupt dintr-o întrebare
se scurge parcă legat la ochi
din trupul care doare,
mă încearcă o tristeţe...
basmaua ceţii ruptă
încerc să ascund
atunci când te privesc,
nimic nu e la loc
dar tac,
nu vreau să simţi
că dincolo de zidurile ceţii
e un tipăt
ce alunecă încet
prin vorbele prea multe...
mi-e trecerea tăcută
prin vremea de afară
şi poate urmăreşti
în ora ceasului de seară
absenţa care doare...
eu... am să tac
voi trece totul
în câteva pagini...

poezie de Mihaela Huţanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio-ţi spun...

Adio-ţi spun dar n-o să-ţi spun cât doare,
Şi plec de lângă tot ce mi-am dorit,
Pentru că-n loc de albe lăcrimioare
Numai ciulini şi chin mi-ai oferit.

Adio-ţi spun, acum când ard în patimi
Şi-am în priviri doar nori fără sfârşit
Din care curg de-atâta vreme lacrimi
Încât şi-o crimă cred c-am ispăşit

Adio-ţi spun şi-ascund dorul în şoapte
Pe care nimeni nu le-a auzit
Mă duc spre lumea-n care se mai poate
Să sper că fericirea n-a surzit.

Adio-ti spun sfidând orice suspine,
La tine nu mai vreau să mă gândesc,
Iar când fantoma amintirii vine
Să uit că te-am iubit şi te iubesc.

Adio-ţi spun, dar plânsul mă orbeşte
Şi tare-aş vrea să ştii cât nu-i târziu,
Că uneori şi dragostea sfârşeşte
Când cu dispreţ o arzi şi cu pustiu.

poezie de Dorina Omota din Dincolo de tăcere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te doare inima

Te doare inima
Aşa cum pe mine mă doare în fiecare zi
Cuvântul, cu acel vânt puternic
Prin care mă secătuieşti de iubire...
Dar cât o să te mai doară?
Dar cât vei continua cu această stare?
Eu, una nu mai pot rezista...
Mă doare, mă doare, mă doare!
Mă doare şi pronumele pe care-l rostesc
La fiecare sfert al luminii de seară.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare

Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînţelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferenţa sufletelor lor de gheaţă.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiţionată,
Alegem să arătăm dispreţ
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când păşesc printre inimile de gheaţă
Şi mă lovesc de ale lor veşminte aspre,
Mă doare nepăsarea şi lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aş fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca o rană aproximativă

Mă doare-n Europa
mă doare în Atlantic
mă doare ce-a zis popa
mă doare-n metru antic

Mă doare în Atlantic
şi-n Asia mă doare
mă doare că-s romantic
ca un apus de soare

În Asia mă doare
mă doare ce-a zis popa
şi în vacanţa mare
mă doare-n Europa

Şi chiar în Singapore
mă doare vreo trei ore

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme aproximative (20 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul lui

Nevastă-sa i-a dat o derogare,
Din care dumnealui a înţeles
Să tragă la măsea doar când îl doare,
Norocul lui că-l doare foarte... des!

epigramă de Iulian Bostan din suplimentul de umor "Buzunar"
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu se poate să nu mă doară viaţa,!
Doare că exist, doare şi în vis,
Şi când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea şi focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoţeşte şi... viitorul,
Pământul şi tot cerul şi... Noi!

Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Şi obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!

Doare sărutul pierdut, dorinţa prezentă,
Clipa absentă, TU şi mai... absentă,
Viaţa înainte de... viaţă şi dimineaţa!
Doare că nu există uitare, doare....!

Doare, durerea-i chemare de viaţă
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!