Când afli că ceea ce iubești tu cu adevărat este IUBIREA și nu persoana, atunci începi să te eliberezi din ghearele persoanei. Când afli că tu ești IUBIREA care nu mai are pe cine să iubească pentru că nicăieri unde privești nu există un al doilea, pretutindeni ești tu, atunci cu adevărat realizezi ce înseamnă această preafericire a preafericirii, ce înseamnă această mântuire a mântuirii care este EU-SUNT, care este VIAȚA nu gândul care o străbate.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi trezit, draga mea, înseamnă să afli cu adevărat cine și ce ești tu visătorul. Cine e "eu"-l care visează? A fi trezit, draga mea, înseamnă să vezi că nu ai fost născută vreodată, și atunci cine să mai viseze? Așadar firește că îți lipsește ceva, trebuie să fii onestă. Toți cei care "visează", visează la ceva care nu au chiar acum, chiar aici. Chiar și de ar fi să visezi la Rai, la Dumnezeu sau la făt-frumos din poveste. Noi nu vedem, căci gândul visează pentru că niciodată nu se poate dizolva în realitatea acestei clipe, de aceea visează la o alta care va fi perfectă. În concluzie; nu tu te bucuri de iluzie, ci ea râde de tine și-ți oferă drept desert suferința unui vis. Dacă ești cu adevărat treaz ești deja totul din întreg și atunci la cine și ce ai mai visa? Are cerul vise, dar oceanul?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ai venit de nicăieri și dacă e undeva, unde trebuie să ajungi, atunci trebuie să ajungi Aici. Dar Acum unde ești? Pentru că atâta timp cât călătorim cu gândul care e dependent de corp, nu putem vedea că nu putem veni de undeva și ajunge undeva, deoarece suntem veșnic pretutindeni. Dacă Sinele e veșnic, se pune problema să fi venit de undeva, există pentru el spațiu-timp ca să poată călători undeva? Și unde ar vrea să se ducă Întregul, când el este Totul? O imagine ar vrea să călătorească la Sine, dar Sinele nu are nici o imagine. Pentru că gândul nu se poate topi în această clipă, inventează astfel de nostalgii de rahat: "Ah, dacă aș știi primul meu strămoș în sfârșit aș afla cine sunt eu. Odată ce ai căzut în această cacealma psihologică ești terminat. Oare înainte ca să știi de unde ai venit și unde trebuie să ajungi, nu ar trebui să afli mai întâi cine ești tu? Dacă nu ești călătorul, dacă nici măcar nu ai fost născut vreodată?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E doar gândul care salvează gândul. Gândul că sunt o persoană mă face să fiu o persoană. Nu numai că nu găsești nimic, afli că tu ești Nimic. Trebuie să fii Vidul, ca să poți să găzduiești o manifestare. Trebuie să fii Nimicul, ca să poți să găzduiești ceva - o persoană. Atâta timp cât eu nu plec cu mintea să cumpăr viața, pur și simplu rămân ca Viața, rămân ca "Eu-Sunt"! Toate găurile negre din pământ le vizitezi doar în speranța ca acest zbucium interior să înceteze. Dar atâta timp cât mintea există, zbuciumul nu va înceta. Trebuie să vezi că mai este ceva în afara minții, este însăși Conștiința. Când această Conștiință este văzută, zbuciumul încetează. Urmărește să vezi Acum, în Această Clipă, dar nu ceea ce spune (a spus) nici Adyashanti, nici Mooji, nici Atmaji, ci Ceea Ce Este Acum, Aici! Îi lipsește ceva acestui Ceea Ce Este, ca eu să mă duc pe ceea ce cineva a spus? Pentru că atâta timp cât trăim în minte, simțul separației există, chiar și atunci când două ființe se iubesc uluitor de mult.
Atmaji Maharaj în Acela dinainte de "Eu-Sunt" mai poate fi pierdut?, Partea 4
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condiționarea apare datorită fricii psihologice a omului în fața necunoscutului, iar tu înveți această frică ca și gând în fragedă pruncie. Condiționarea apare datorită faptului că înveți separarea în fragedă pruncie și atunci începi să te crezi/condiționezi ca și corp-minte și uiți altfel că tu ești deja Totul din Întreg! Ideea că tu, Sinele/Totul din Întreg ești Condiționat este un alt gând care menține condiționarea sau dependența ta obsesiv-compulsivă față de gând. Condiționarea înseamnă să te raportezi neîncetat la cap și să uiți că tu ești deja Inima sau reîntregirea reîntregirii. Decondiționarea înseamnă să realizezi nemijlocit de gând că tu ești viața în care gândul curge liber, izvorând natural din liniștea care este sau din amintirea care nu este. Dar viața este etern liberă de micuțul și temporarul gând care apare în Ea și care vrea, cunoaște, crede, speră, așteaptă, cu alte cuvinte, caută neapărat o nouă și neîncetată formă de devenire.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată recunoscută această Conștiință în mod complet - și ea este o secundă, nu mai mult - vezi că Tu dintotdeauna Ești Aici. Indiferent de ce ar spune mintea, vine mintea și spune: "Uite, vezi, l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"! Dar tu nu ești când îți spune mintea asta? Nu ce spune mintea aștepți tu! Nu confirmarea de la minte - că o să aștepți până la Sfântu' Așteaptă - ci ca ce anume exiști Acum, în această secundă? Știți când, în special, apare această senzație că l-ai pierdut pe "Eu-Sunt"? Când apare o emoție puternică și pleci cu emoția aceea și începi să faci un construct. Dacă toate constructele pe care mintea le face despre Prezență sunt văzute ca nefiind Prezența, atunci ceea ce rămâne, este însăși Prezența. Lui "Eu-Sunt" i se întâmplă vorbirea, trăirea, experiențele și așa mai departe. Iar Acela în care inclusiv "Eu-Sunt" se întâmplă să apară este Supremul, este Transcendentul, Dumnezeu Tatăl Nemanifestat, pe care noi o să-L fim, după ce acest simț de A-Fi se va reîntoarce Acasă.
Atmaji Maharaj în "Eu-Sunt" poate fi pierdut?, Partea 3
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există decât o singură înviere și aceasta este recunoașterea lui "Eu-Sunt"! Când recunoaștem pe "Eu-Sunt" recunoaștem că suntem viața și nu gândul care apare în ea. Iisus spune atât de simplu: "Eu Sunt e calea, adevărul și viața!" Adevărata Înviere este să vedem că suntem Viața și nu gândul etern nemulțumit ce orbecăie prin ea. "Eu-Sunt" este lumina lumii. Odată recunoscut va împărtăși această înviere tuturor oamenilor pentru a-i mântui.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât încerci să te pregătești mai mult pentru întâlnirea cu viața, cu iubirea, cu libertatea, cu Dumnezeu cu atât mai mult vei trăi iar și iar ACELAȘI EȘEC LAMENTABIL AL PERSOANEI ȘI ACEIAȘI SUFERINȚĂ. Și până nu abandonezi această boală numită "pregătire" suferința nu va înceta, de ce? Pentru că vrei să te "pregătești" pentru viață încercând să pari altceva decât ceea ce deja ești. Și tu ești viața, iar viața este splendidă în toate manifestările tale. Așadar suferi pentru că te pregătești să te întâlnești cu imaginea pe care tu o ai despre viată, și nu cu viața. Tu Acum cine ești? Pentru că vorbim de comuniune dar în fapt gândul care se pregătește pentru viață este de o disonanță profundă, în loc ca inima să-ți fie de o empatie și o consonanță profundă a aceleiași ființe veșnice pe care noi toți o suntem.. Nu te pregăti pentru viață, doar abandonează acest gând și o să curgi în libertatea ei ca și viața veșnică ce dintotdeauna o ești.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există așa ceva precum "persoana potrivită sau sufletul pereche" ca să faceți un pic de streche.:) E ca și cum un vis care nu există, speră să găsească un alt vis, un gând speră să găsească un alt gând, cum ar suna asta? Păi cam așa: "Eu sunt eticheta de la "dona", tu ești eticheta de la "apă de la robinet, acum în sticlă de doi litri, izvorul prăpăstiilor"! Viața este "persoana potrivită", tu ești viața în care gândul aleargă de la naștere până la moarte după persoana potrivită, sufletul pereche, scopul meu, calea mea, etc. TOATE ASTEA SUNT DOAR ȘOPÂRLE, FIȚELE PE CARE VI LE BAGĂ GÂNDUL ca niciodată să nu rămâneți în prezent ca Viața. Tu ești Viața, ești Vidul care găzduiește zădărnicia gândului. Tot ceea ce vine din Prezență este grație, este iubire, tot ceea ce vine de la gând este și mai multă devenire. Tu nu poți accepta frumusețea a ceea ce este, pentru că ești prea îmbâcsit cu gânduri despre ceea ce ar putea fi. Doar Sinele este natura potrivită, infinitul ceresc ce-l ești.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când avem câte o experiență, când chiar mușcăm pentru o clipă din această pace non-duală de A FI, din ceea ce suntem cu adevărat, atunci Liniștea apare. Dacă această liniște este veritabilă, vei vedea că ea rămâne și după Satsang. Dacă nu este veritabilă, primul gând cu care se va intersecta va zice: "Hai, încalecă-mă și hai să mergem." Iar gândul este ca un cal nărăvaș, ca un cal nebun ce nu niciodată n-a fost domesticit. Va merge pe unde vrea el. Și pare plăcut, pare spontan asta, deși nu e nicio spontaneitate acolo. Este doar anarhie.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu ești corpul, tu nu ești numele. Corpul este mâncarea pe care tu ai consumat-o; gustul ei este această cunoaștere a lui "Eu-Sunt". Acesta este Sinele, sentimentul de "Eu-Sunt", acesta este iubirea de a fi. Cât de uimitor, cât de incredibil, nu are niciun nume, dar tu îl dai multe nume. Este Sinele, dragostea de a fi. Această dragoste de a fi este atotcuprinzătoare. Înainte de a conceptualiza orice, chiar înainte de a ști ceva, tu ești.
citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă realizezi cu adevărat că absolut orice imagine, orice trăire care vine și pleacă nu este reală, pentru că Sinele este chiar Acum și chiar Aici, pentru că Sinele este veșnic, Sinele îl ești dinaintea corpului și vei fi după ce corpul nu va mai fi, îl ești chiar în această clipă, atunci în mod automat vezi că tot ceea ce vine și pleacă nu este Sinele. Poate o experiență care vine și pleacă să fie Sinele? Iată de ce zic că Samadhi nu are nici o legătură cu Sinele. Samadhi este o stare indusă de minte, creată de minte în urma unei practici.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când crezi că ești corpul-minte totul se rezumă la o farsă, nu are nici o importanță dacă este sexuală sau asexuală, păcăleala care te ține "lipit" de minte rămâne. Scapă de ideea că tu ești o entitate separată ruptă de întreg și de nicăieri celebrarea apare! Când "Eu-Sunt" îl întâlnește pe "Eu-Sunt" acolo există cea mai înaltă iubire! Această celebrare o poți trăi ca și beatitudine. Când discipolul dispare și maestrul dispărut dispare doar beatitudinea ființării rămâne!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo și e singurul loc unde va fi. Și atunci când nu simți iubire e pentru că ți-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenței de zi cu zi și doar de tine depinde să îți miști fundul și să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citești o carte care îți place, când te uiți la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie și ești în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării și toate problemele de acasă par departe. Când asculți muzica preferată, când ești cu prietenii din copilărie și râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îți spune: "Devino maxim din ceea ce poți să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îți spune: "Iubește-te! Vreau să ai un corp frumos și sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când știi că meriți tot ce e mai bun în viața asta și iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune și uiți cum trece timpul. Iubirea e în tine când îți îmbrățișezi părinții și bunicii și îi ierți pentru toate greșelile pe care le-au făcut față de tine, pentru că atât au știut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiți în ochii persoanei pe care o iubești și îi spui: "Te iubesc" fără să îți pese de reacția ei și fără să ai nevoie de ceva în schimb.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi superficial și iresponsabil față de adevărata ta identitate, Conștiința, înseamnă a fi sclav, a fi divizat și a vedea o mulțime, acolo unde nu există nici măcar zero. Pe când a fi cu adevărat profund înseamnă a recunoaște că dintotdeauna ești totul, ești unicul Dumnezeu Nenăscut. Aceasta este Conștiința.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caută să nu mai cauți, ci doar observă ființa infinită ce se arată în absența gândului. Chiar și gândul "eu" căutătorul - cu care te identifici apare în conștiința infinită și fără formă care o ești. Caută să nu mai cauți, doar astfel căutătorul își va găsi sfârșitul în pacea care este reînceputul eternei tale veșnicii. Și ea, pacea este dintotdeauna Aici. Cel care caută este gândul care pleacă din această clipă să își găsească sfârșitul în următoarea. Dar în prezența, grația Gurului, Sinelui, gândul își găsește sfârșitul chiar acum. Guru nu te pune să cauți nicăieri, nu te trimite într-o nouă călătorie spirituală, el îți arată prin propria lui Prezență, născută din Absență că și tu ești Acasă chiar acum, iar gândul care caută este doar un veșnic pribeag ce trebuie abandonat grației de "A-Fi" chiar în această clipă! A recunoaște că niciodată nu ai fost gândul înseamnă a fi veșnicul Sine. Nu poți face absolut nimic pentru asta, poți doar abandona orice facere Pentru asta. Tu ești viața, Sinele care există etern în această clipă, și nu rătăcitul gând ce mereu apare în ea și caută ceva. Doar clipa de față o ai tot timpul, dar mintea îți spune că ai rătăcitul ei copil gândul care apare și pribegește în ea.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când simți că nimic din ceea ce vezi în lume nu este adevărat, vei începe să cauți în interiorul tău. Aceasta căutare te va rupe din lume și te va conduce la adevărul ce a stat mereu ascuns în inima ta. Ai venit aici cu tot ce ai nevoie pentru existență, ba mai mult de atât vei descoperi că poți cu adevărat să te bucuri de această existență. Și care e scopul de fapt? Să mergi dincolo de cuvinte ca mama, tata, copil, om, suflet, spirit, Isus, Dumnezeu, Conștiință. Mergi dincolo de toate astea și locul pe care îl vei descoperi îți va arăta cu adevărat cine ești. Din acest loc te vei putea bucura cu adevărat de ceea ce înseamnă de fapt O Mamă, Un Tată, Un Copil, Un Om, Un Suflet, Un Spirit, Un Isus, Un Dumnezeu, O Conștiință. Toate astea adunate dau UNUL. Cine ești tu cuprinde tot ceea ce există și nu există. Toată istoria și toate posibilitățile se nasc din inima ta. Este fabulos când privești în urmă și vezi că ai pornit de la un aparent om de rând. Vei înțelege nu doar că a meritat încercarea, ci pur și simplu nu aveai cum să ratezi acest scop, pentru că scopul ai fost mereu Tu.
citat din Marius Chirilă
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai mare Grație! Exact: Dacă ai înțeles cu adevărat Grația realizând-o, ai înțeles Totul! De abia acum realizezi că A-Fi în prezența maestrului înseamnă a te bucura de cea mai nestăvilită Grație. Grația de a vedea Grația, când râde, când plânge, când doarme, când mănâncă, când e furioasă, când iubește, când părăsește efemerul pe care nu l-a vizitat niciodată. Susțin că această binecuvântare de a fi în prezența maestrului este cea mai mare și cea mai eliberatoare Grație ce te va face să realizezi că tu însuți ești GRAȚIA! Aceasta este taina ashramului, a sangha, a satsang-ului de a te aduce cât mai aproape în prezența Grației ca și tu să te topești în ea. Dintre toate clipele petrecute pe acest tărâm de vis numit "Terra", cele petrecute în prezenta Guru-lui sunt cele mai pline de grație, chiar și atunci când "eu"-l pretinde că nu e așa și că mai bine ai petrece timpul în prezența lui plină de suferință.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să existe un gând, un gunoi psihologic, care să-ți zică că ești ceea ce nu ești. Tu continui să Fii chiar și atunci când nu știi! Nimeni nu vede asta. Nimeni nu vrea să se studieze în noapte pentru că nu e cu nimic diferit de moarte. Noaptea, în somnul profund, orice gunoi intelectual încetează. Este Ceva care îți spune că ai Existat dintotdeauna, Exiști chiar în această Clipă și vei Exista pentru Veșnicie. Această Viață Veșnica este Singura Reală! Nu e o utopie! O utopie este să crezi că ești o persoană, născută la o dată anume.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În momentul în care ai să realizezi că tu, Atmaji și cine crezi tu că există NU EXISTĂ, CI EXISTĂ DOAR DUMNEZEU și în El apar mici luminițe fenomenale. Atunci vei înțelege dacă poți cu adevărat să judeci Sinele sau nu. Cu ce cântar ai cântărit realizarea? Pentru că cu cel al minții nu se pune!
Atmaji Maharaj în Acest Acasă este de o Veșnicie Aici. Satsang cu Atmaji, partea a III-a
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!