Şoaptele vieţii

Eu aud şoaptele vieţii,
percep fiecare răsuflare
precum scâncetul copilului flămând,
cerând de mâncare.
Ascult în tăcere
foşnetul ramurei ce scutură frunzele într-un dans
cu mişcări unduioase însoţind vântul în relas.
Simt inima pulsând cu putere
când fiece emoţie înregistrează
o bucată, o notă sau un tril de cintează,
făcând sufletul să-mi vibreze
precum zbaterea de fofeze.
Culeg din străzi sunete, cuvinte şi emoţii
pentru a scrie apoi versuri
ale cântecelor mele, în paginile vieţii.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inima ta găseşti poezia

Prin ochi sunt reflectate
pe foaie aruncate
cuvinte fără sens
arse de sentimentul dens.
Ce poţi să scrii
când totul pare inutil?
Notiţe orişiunde,
versuri ca şi fluturi speriaţi
de vântul ce suflă prin munţii Carpaţi
precum simţirea ce târâie poeţii
din orice timp şi-n orice loc
căci ea e arborele vieţii, este sacrul foc.
Palpabilă, îndrăzneala găseşte
în cele din urmă calea,
mâna începe să scrie,
abandonată fumegă ţigarea
şi afli a ta poezie
izvorâtă din inima ta purpurie.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Cuvintele se primenesc în versuri
uneori se prefac în cântec,
să se audă din gura oamenilor
frumos.

Lacrima ori bucuria ascultătorilor
mă îndeamnă să cânt,
le ascult sufletul şi-l fac să vibreze,
închid o clipă ochii
să-mi simt îngerul vieţii,
privesc apoi mulţimea
îndată rupe tăcerea,
cântă şi ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârtej de cuvinte

Vârtej de cuvinte unde,
unica semnificaţie comprehensivă
e căutarea unui suflu de vânt
ce ia cu el frunzele seci de cuvinte...
O suflare de vânt
cu care să te ridici din cauzal,
din rutină sau prozaicul banal...
O boare de vânt
care să strivească indiferenţa,
să blocheze acea vâltoare de cuvinte
rostite înaintea unei oglinzi,
precum lupii ce uluie flămânzi...
O adiere de vânt
ca o mână ce poate mângâia
obrazul de ceară al singurătăţii
şi sufletul obosit a dezmierda.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retrospectiva

Răsfoiesc,
Pagini de suflet,
Iau aminte,
De am greşit...
Plămădesc,
Iarăşi cuvinte,
De suflet,
Pentru suflet,
Şi scriu,
Rescriu,
Paginile albe,
Paginile goale,
În culori diafane,
Modeland cartea vieţii,
În clipe ale eternităţii...
Răsfoiesc,
Paginile destinului,
Cu ochii sufletului,
Regăsesc,
Întinderi de sentimente,
Cu lacrimi transparente,
Întorc clepsidra bucuriei,
Culeg secundele veşniciei!

poezie de Carmen Pinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picături de iubire

Picături de iubire au plouat din cer peste mine,
cum soarele sărută noaptea-n asfinţit...
Picături de veselie inima mi-au cuprins în ciorchine,
zâmbetul pe buze mi-a fost zămislit...
Picături de eternitate sunt clipele de miere ce culeg
cu iubirea de tine, de el sau de ea, eu converg
spre centrul lumii viaţa-n iubire cu voi să-nţeleg...
Picături de tăcere sunt privirile tale ce respiraţia-mi taie,
ca un pui de vultur pregătit a-şi deschide aripile pălălaie...
Lămpi de pasiune izvorăsc din inima-mi fierbinte
când Îngerii mă mângâie cu dulci şi înţelepte cuvinte...
Picături de cerneală sunt cele ce-au umplut coala albă a vieţii mele,
decorând-o cu virgine emoţii ce delicat le tatuez pe a mea piele...
Picături de tine, de mine, de noi, sunt tot ce văd în fiecare fotografie...
Picături de sentimente cad peste noi, scriind cea mai frumoasă biografie.
Picături de iubire au căzut din cer peste mine,
sunt făcută din şi cu iubire,
zâmbete mi-a fost sortit să răspândesc peste omenire,
deşi uneori inima-mi plânge de crudă dezamăgire...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii

Există dulci momente care,
ca şi primăvara,
se transformă-n aşteptări
pentru a-ţi vedea şi observa,
sufletu-ţi ce strigă-n tăcere
un nume rătăcit printre stele.
Gânduri precum caii-n în galop
transmit forţă şi voinţă,
muzica mă poartă-ntr-un prislop
sau în depărtări private de sentinţă.
Sunt doar emoţii antice ş-adevărate,
dulci stări călătorind în absolut pe înserate,
când inima-mi îndrăgostită
se transformă-n violetă clematită,
anunţând astrii şi lumea terestră
că iubirea-i fără limită,
uneşte cerul cu pământul
ş-acum, inima-i în armonie cu gândul...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem ceea ce suntem

Suntem ceea ce suntem,
profunzimile şi înălţimile lumii interioare ajungem,
formele voinţei, sensibilităţii,
plăcerii, compasiunii şi durerii,
mai devreme sau mai târziu atingem...
Solidare-ntre ele, desfac modele ale adevărului necesar
agăţat poate într-un vârf de arţar
sau purtat pe mări de gândul hoinar...
Vocea interioară-mi ascult,
şoapta fragilă a unui gând îmi spune că sufletul
evocă analogii de "libertate"din "inchisoarea corpului",
până la zgârieturi infantile, trecătoare...
Maestru spiritual sau demon,
interiorul continui să-mi ascult,
să individualizez reuşesc
acele arhietipuri ale frumosului ceresc...
De Bun si Frumos acum sunt recomandată,
cu insistenţă consiliată şi apoi recompensată.
Cu răbdare, metodă şi constanţă, cauzele conştiintei explorez,
în linişte spaţiul camerei analizez
sau de-a lungul malului unui rău,
departe de sirenele agenţiilor publicitare
şi traficul ştirilor telejurnale,
mai târziu sau mai devreme,
Atingerea Sănătoasă mi se va aşeza pe gene.
Ca un vultur în zborurile-i repatate de recunoaştere,
ştiu bine ce fac şi voi face,
deschisă însă mereu la minune,
aştept ca evenimentul providenţial
să rezolve prin formele încântării
ale mele nelămuriri iluzorii...
Uneori mă aşez pe umerii giganţilor,
privesc departe precum o fiică a stelelor
în timp ce neîncetata-mi dezlănţuire,
energia atomilor recompune şi sufletul cere mântuire.
Suntem ceea ce suntem,
mai devreme sau mai târziu,
peisajele lumii noastre interioare ajungem.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme ale viitorului

Picături chinezeşti ale întrebărilor mele,
semnale ale dârelor de incerteţe
capturează zilele-mi îngreunate de tristeţe,
pândite de fantasme ale viitorului precum santinele.
Mă învârt şi reînvârt
într-un somn fără sfârşit şi început,
cu amorţeala ce alternează euforiei,
în gesturi ce repet la infinit
usuc lacrimi nevărsate pe obrazul agoniei.
Uneori respiraţia nu găseşte aerul necesar
şi-n spaţiul negru-exterminat, caut adevărul-emisar.
Pregătesc aşadar speranţa a suporta dubiul de mâine
- ce mult îmi doresc a-l vedea risipit...
Din fericire, mult e ceea ce-mi rămâne
punând dorinţele mele într-un vis nedospit.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt că sunt, să simt că este

În ziua în care m-a albit lumina
Ploua şi toţi aveau umbrele din cuvinte
Doar eu mi-am dezgropat rădăcina
Stabilind cu soarele adânci legăminte.
Din visele înalte şi multe
Mi-am desenat o umbră pe podea
Să aud cum clipa se ascute
şi timpul plânge, cu versuri, pe inima mea.
M-am aşezat pe marginea sufletului, la mal
Să simt că sunt, să simt că este
Să ascult cum bate inima cu fiecare val
Cum soarele adoarme cu capul pe a mea poveste.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce noroc e POEZIA!

Binecuvântează, învie, dup-o grea melancolie,
Sufletul, ce nu se-nchină piedicilor, ce-l dezbină,
Pe răni picură balsam, să mângâie... Şi un dram
e-alinare sau putere, să reziste, să tot spere...

Rodnică, cu dar de glie, e izvor de bucurie,
Dacă ai noroc de ea, înveţi timpul a cruţa,
Din noapte îţi face zi, clipa ştie-a plămădi
Cu o lacrimă senină, ce-o îmbracă în lumină.

Răsfăţaţi de har, poeţii altfel poartă pulsul vieţii,
Nu vă vor minţi, credeţi-i, e izvorul tinereţii!
Pe ei nu-i poţi compara, nu sunt flori, ce-ar semăna,
Din ce versul îşi rodesc? Din ce sufletul hrănesc!

Simţul unic e secretul, precum unic e poetul!
Eu, din chinul de-mplinire, spun: e-o mare fericire,
Sufletul prin mână scrie visul vieţii pe hârtie...
De-aş minţi, nu mi-ar spori şi nici nu m-ar ferici,
pentru că nu l-aş trăi...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul verii în suflet

Ca un copil râzgâiat
plânge timpul înscăiat
căci vara în avans e de pripas,
oprindu-se pentru un meritat popas.
Dar ea se va întoarce,
de mână o voi prinde,
firul vieţii împreună îl vom toarce
până la fine parcursul vom cuprinde.
Dar până atunci, cu vara trecutului rămân august,
niciodată uitată, nicand fără gust,
ca-n cântecul "aroma gheţii fierte"
las inima să-mi cânte mezzo-forte.
Străzi goale, voci îndepărtate, mâini încrucişate,
gustul sărutului de complicitate,
rezolvarea cuvintelor încrucişate
în singurătatea după-amiezelor înnorate,
ascultând ecoul amintirilor plecate...
Bătrâni singuri, uitaţi, observând de departe
marea ce le vorbeşte cu patos de stele căzătoare,
de nopţi cu ţânţari şi cântec de greieri,
de scufundări şi libertate, muzică şi cine cu prieteni,
de serile-ncărcate de emoţiile focurilor de tabără
şi-mbătătorul miros de ambră.
Amintirile unei veri ce se termină deja aleargă,
de-a lungul plajelor vieţii fac alianţe,
cu repeziciune se răsucesc ca speranţe,
pe o peliculică sub ceru-nstelat viaţa se proiectează.
Repun valiza precum chitara uitată pe valul de mare,
vara-i în aşteptare, speranţa lasă mereu aceeaşi savoare.
Schimbăm scenarii care de fapt aceleaşi sunt mereu
doar noi decidem culoarea înveşmântată în pereu
ascultând ecoul anotimpurilor precum foşnetul de alizeu.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătăile inimii ascult

Nu eşti dar te simt
nu poţi dar te ţin
nu eşti dar te văd
nu vrei dar te-mping...
Nu eşti dar rămâi
nu te am dar te vreau...
nu eşti dar te detest
te vreau şi te plang,
te iubesc dar te-alung.
O iluzie perenă;
te tac, te reprim
dar rămâi inertă şi solemnă.
De eşti sau nu, tu baţi
uşor sau disperată...
Suntem la fel ca doi amanţi,
nelipsiţi din a vieţii erată.
Bătăi feroce trecătoare,
neprevăzut dezarmante,
uşor surprinzătoare,
delicat devastante.
Bătăi într-o inimă rece
Bătăi într-un corp întins
Bătăi într-un vis cald
Bătăi într-un foc aprins.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâs de tăcere

Tăcerea veghează precum un Sfinx –
Copac cu ramuri reumatice, distorsionate,
În drumul spre moarte...
Simbolic, îi spunem singurătate.
Musteşte în el atâta durere!
E drumul ce duce spre necunoscut,
Un drum abia început.
Se scutură frunzele cu aromă de lacrimi...
Cenuşa de pe frunte se rătăceşte
În pliurile adâncite-ale vieţii.
Oh, om, poposeşte!
Priveşte şi nu te mira
De trecerea ta!
Scutură amintirea şi hrăneşte cu ea
Privirea-ţi înfometată de lumina divină!
Din carnea ultimei stele fă pat
Pe care să-ţi întinzi gândul!
Te cheamă pământul!
Aprinde o torţă din sufletul tău
Şi arde lutul stricat
Din care te-ai întrupat.
Liber spre cer sufletul tău va zbura...
Transcendent...
Nu te sfii!
Moartea este un surâs al tăcerii,
Tu ştii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai cărări prin locuri neumblate de zei

adâncit în toiagul vieţii
dar aplecat uşor spre veşnicie
precum un melc care are de urcat un munte
apoi respir adânc
ca pentru eliberatul sufletului
culeg înţepenite flori pentru fluturii de zăpadă
din fereastra care încă mai dă spre lună
de nebun tai autostrăzi de omăt
pentru ultima mea dâră
precum o apăsare de om de nea fericit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penetrant

Prin mine vorbele goale
trec ca vântul
ce-aleargă prin pomi
făcând zgomot
şi vacarmul n-are efect.
Vorbele bune însă,
din fapte bune ieşite
m-ajung,
pătrunzându-mi în suflet,
scoţând sunete plăcute.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făcând ce simt, cum simt, când simt... restul vine. Nimic nu trebuie, iar dacă trebuie ceva, da, să-mi ascult şoaptele sufletului acoperite de strigătul disperat al lumii care spune ce trebuie! Simt, doar eu pot să definesc asta. Cum poate oare să fie "trebuie" când nimeni nu simte ce simţi, nefiind tu?

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Am stat în gerul arzător al iernii pe
piscul cel mai înalt şi m-am confesat
din nou munţilor pentru a mă elibera
de tristeţi. Tocmai cădeam de pe pământ

în bolta cerească, când i-am spus demonului,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată
din nou." Am atârnat cuvintele în acea
linişte concretă şi expresivă. Am atârnat

liniştea în aer. Am înţeles sensul ei în
sine, precum şi sensul ei contrar. Cuvintele
şi liniştea erau precum găurile negre şi
stelele. În acea ardere spirituală

provocată de ger, mi-am găsit visele
insomniace ale destinului, precum şi
visele mele lucide aparţinând unui fatal
destin deturnat. Datorită Ţie, ele au putut

deveni gânduri amorţite şi vice-versa,
într-o modalitate mult mai precisă decât
cea a cântecelor lirice, care se puteau
descompune în sunete muzicale spre a

fi recompuse din nou. În acest realism
magic, strigătul meu tăcut a devenit ecou,
şi apoi, în mod definitiv, tăcere asurzitoare.
Era destul de evident faptul că demonul

făcea alpinism în jos. Am auzit doar un ecou,
"Nu vreau nimic mai mult şi niciodată din nou."

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele vântului

Îmi şopteşte vântul,
îmi surâde în drum
sub freamătul de frunze
trece cu paşi mărunţi
aminte să-mi aduc,
de primăvara de altădată
când călcam pe iarba verde
desculţă şi fără griji
îndreptam ochii spre soare
să prind curcubeul
din aerul parfumat
cu miresme de floare
din cireşii inforiţi
azi iubesc ploaia caldă
ador primăvara şi simt că renasc
te întreb, spune-mi cine te-a trimis?
al cui gând de primăvară
se întoarce iar la mine,
într-un dans efemer al destinului
mi-e dor de susur de izvor
şi doina din timpul trecut
de ziua-n care te-am văzut
sub cerul care lumina
pământul drag din ţara mea.

poezie de Maria Ciobotariu (17 martie 2020)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea deşteptare a inimilor adormite

Mai cade încă bruma-n noapte, aparent vorace,
dar îndulcit, aerul inofensivă o face.
Iarba şi florile acum nu mai îngheaţă,
perluţele sunt parcă înşirate pe aţă.
Sunt picături precum lacrimile
unei femei dezamăgită-n dragoste,
ce şi le usucă consolându-şi gândurile
că din nou va răsări soarele în stanişte.
Pe corzile timpului renăscut,
natura cântă melodii armonioase
căci mantie de verde crud şi-a pus pe lut
zâna primăvară, nascuta din gerul trecut...
Îmbrăcat în verde, albastru, galben,
vântul coase-o armonie de Chopin...
Adagio, pe narcisa imperială
inima candidă se aşază ca o bănuială,
razele strălucitoare învăluite-n eşarfa solară
îşi împrăştie printre brazde lumina boreală.
Frumoasă eşti tu, primăvară,
proaspătă şi parfumată ca fecioara codană.
Aduci cu tine zbor de rândunele,
şi dans multicolor de fluturi în vâlcele.
Măiastră regină, domnişoară a timpului,
dulce deşteptare a inimilor adormite în legănul vântului,
a minţilor dezacordate ce pacea-şi găsesc
în molcoma odihnă a regnului păsăresc,
ai sădit bucată din blândă inima ta
în fiinta-mi renăscută ca stea
şi ca-ntr-o oglindă se reflectă acum,
ale mele visuri rătăcite pe drum.
Cuvinte de rară frumuseţe în ai tăi ochi citesc,
inima mea vibrează fredonând un cântec ceresc.

poezie de Doina-Maria Constantin din Continuum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteia vieţii

Sunt doar un mugur iar tu eşti copacul,
În care cresc hrănit de seva ta,
Îmi eşti, atunci când simt că sufăr, leacul
Ce-mi dă dorinţa de a exista

De unde poţi, de unde ai putere,
Să-mi saturi existenţa efemeră?
Când tu eşti, poate, numai o durere
Ce mie bucurie îmi transferă

Atâta mângâiere, bunătate,
Izvorul nesecat al omenirii,
Ce picătura vieţii ne-o împarte,
Precum şi darul dulce al grăirii

Eu fără tine n-aş fi scris vreodată,
Cuvintele-astea ar fi fost tăcere,
Aş bâlbâi vreo rimă înnodată
Ce s-ar topi în aer şi ar piere

Îmi eşti culoarea ce-o pictez cu versuri
Pe şevaletul strofei în amurguri,
Ascunde-mă în tine-n universuri,
Ca să aprind din poezie ruguri

Te caut înăuntru şi mi-e teamă
Să nu mă uiţi, să nu te pierd femeie,
Trezeşte-mă, cu un sărut pe geană,
Învie-mă în suflet cu-o scânteie

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!