Bunicul vesel...

(În memoria bunicului Albert)

A fost odată un bărbat cu pălării alese,
Purtate cu eleganţa unui Star American,
Un om frumos, înalt, glumeţ,
Curtat adesea de doamnele fâşneţe...
Plin de viaţă şi de aventuri,
Dar cu secrete bine ascunse
sub haine îndrăzneţe.

Bunicul era un om de-o bunătate rară,
Un ungur cu o veselie nativă ieşită din comun,
Fuma mereu tutun de bună calitate căci se respecta,
Iar prin perdeaua fumului de la ţigară
Decodifica caracterele interlocutorilor,
Şi umorul, pe loc izvora.

Îmi amintesc cu drag de anii copilăriei mele,
De vacanţele petrecute la bunicii mei dragi,
Alături de oameni, copii de la oraş sau verii de la ţară
Şi de bunicul meu vesel, actor fără atestat,
Care pe toată lumea distra,
Făcând pe oricine să uite de grijile de acasă sau din sat.

Două vorbe spuse în limba română,
Trei sau patru cuvinte spuse în limba maghiară,
Ca noi copiii să auzim doar ce trebuie...
Căci de curiozitate urechile la glume ciuleam;
Au fost minunate nopţile acelea de vară
Când pe veranda casei de la ţară
Se râdea patetic cu şiroie de lacrimi,
Râsete cu ecouri prelungi, până la capăt de sat.

De moarte se temea cu-adevărat bunicul,
Şi când o cucuvea rătăcită cântase în faţa casei lui,
Bunicul îngrozit luând în serios avertismentul,
Tăiase pomul, ca să alunge ghinionul ce îl obseda mereu,
Făcând memorabilă, a lui reuşită.

O, cât s-au mai distrat apropiaţii bunicului
De această întâmplare super comentată
Şi mai în glumă, mai în serios, bunicul oftase uşurat,
Dar de ce i-a fost frică bunicului tot n-a scăpat,
Aşa, cum nimeni de moarte nu scapă.

Strivind cuibul cucuvelei din copacul căzut la pământ,
Mai târziu spiritul teluric s-a răzbunat, şuşoteau vecinii,
Casa bunicilor a fost demolată, de comunişti...
Acţiune fatală pentru bunicul,
Care neputincios în faţa sorţii a abdicat,
N-a suportat schimbarea impusă de stat...
Iubise prea mult casuţa lui mică şi vecinii din jur,
Aşa că, râsul patetic i-a fost şi el demolat.

Amintiri vesele şi triste fără voie încet mă cuprind,
Amalgam de trăiri, în valuri de timp,
Lecţii de viaţă şi un bunic neuitat.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieşanu)

S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-aşa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vişan.

L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Şi-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,

Cu veri, vacanţe şi cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri şi gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!

De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicul

În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.

Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.

Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.

Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viaţă-l orientează
Să rămână mereu verde.

Bunicul m-a învăţat
Că steaua e ghidul vieţii.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceţii.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

bunicul sau doar o părere
înnopta adesea în cerdac
avea în faţă o lumânare aprinsă
şi un colac
din care mânca şi nu se sfârşea niciodată
mamă tată
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul
deschideam uşa şi le arătam
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase
e bolnav ăsta micu' ziceau
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

- Copiii – zise cu blândeţe -
Îmi trec adesea pragul,
Dar sprijinul la bătrâneţe
Rămâne doar toiagul.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aci sosi pe vremuri

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păianjeni zăbreliră şi poartă şi zăvor.

Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc.

În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.

Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.

Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări subtire-o fată în largă crinolină.

Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat "Le Lac".

Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse "Sburătorul" de-un tânăr Eliad.

Ea-l asculta tăcută cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme se urzea.

Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Dar ei, în clipa asta, simteau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...

Ce straniu lucru: vremea! – Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.

Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poti uita...

Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.

Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.

Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...

Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.

Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus "Balada lunei" de Horia Furtună,

M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.

Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
– Acelaşi clopot poate – în turnul vechi din sat...

De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

poezie clasică de Ion Pillat din Pe Argeş în sus (1923)
Adăugat de Eugen Sfichi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Pe băncuţa de la poartă
Îl aud din când în când,
Pe bunicul meu oftând,
După vremuri de-altădată.

E supărat. E abătut.
Ochii-n lacrimi umezesc,
Când amintiri îl năpădesc,
Din timpul care-a trecut.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte şi mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.

şi pentru că m-am trezit imediat
şi am văzut o lumină pâlpâind,
am ieşit afară.

bunicul mă aştepta în cerdac

avea în faţă o lumânare aprinsă
şi mânca dintr-un colac

- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul

am deschis uşa şi le-am arătat
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase

- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea
Şi pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârşit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovăţit.

Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care aţi ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieţii tale
De la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.

Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Şi iau în glumă jertfa care-aţi fost.

Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
Dar azi, când ţara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Şi să devin cu forţa liberal.

S-a dezechilibrat această ţară
Şi limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.

Îţi mulţumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.

În rest, sunt toate rele, tată mare,
Ţăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoaţă,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele fericirilor

Ce bucurie a fost
pe bunicul meu,
când preotul satului,
întrebat de el,
cum poate ajunge
pe Muntele celor nouă
Fericiri,
a arătat
spre copilul care eram,
spunându-i
că va reuşi doar
cu aripile mele.
Atunci,
aflând că pot zbura,
i-am întrerupt bucuros,
strigând
că vreau să-l duc
pe bunicul
acolo.
Dar, nu ştiu cum,
prins în hora
Timpului,
am uitat de aripi.
Într-o zi,
când am găsit
bastonul bunicului,
de care aveam nevoie
la mers,
am deschis
Cartea Cărţilor,
să găsesc drumul
spre cele nouă Fericiri.
Şi tocmai atunci
a intrat,
în camera mea,
un înger
care mi-a zis
"Bunicule"!

poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce a fost bunicul meu! Mă interesează mai mult ce va fi nepotul lui.

citat clasic din Abraham Lincoln
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi nepoata la pescuit....

Mie şi bunicului ne place să pescuim.
Avem undiţe cu fir, cu plumb, cu plută şi cârlig.
Suntem doar noi în dimineaţa proaspătă
sub sălciile verzi, pe dig.
Bunicul mi-arată unde să-arunc firul
şi cum să pun momeala.
Toate le face liniştit şi împăcat.
Îmi vorbeşte, sub cerul ca sineala,
despre lume şi-mi înşiră poveşti vechi
despre pescari şi despre ape mari,
despre cum s-a petrecut prin viaţă,
zâmbind, cu ochii lui blânzi şi clari.
La asfinţit, când soarele-n apă se-afundă
să se culce, plecăm spre casă
cu găleţile pline de-amintiri
şi, uneori, cu câţiva peşti în plasă.

poezie de autor necunoscut/anonim (S.U.A.), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socodor

Casa în care ai copilărit este a altora acum.
Tu rătăceşti din trup în trup
Şi nu îţi regăseşti cadenţa de odinioară
Suflete!

Bunicii s-au mutat şi ei în alt oraş
Însă nici ei nu ştiu să tempereze
Focul ce le dăinuie în piepturi...

Hoinărind stângaci pe străzi potrivnice
Ei par adesea decupaţi dintr-un tablou primordial
Alienaţi!
Se simt doar un organ respins de spaţiul
În care au fost transplantaţi!

Casa în care ai copilărit este a altora acum.
La umbra plopilor pe care i-a plantat bunicul
Înfloresc alţi oameni iar tu te chirceşti nevolnic
Între maxilare de ireversibil...

La numai un junghi distanţă de tine
Bunica încă îşi rosteşte rugăciunile
Cu toată fiinţa!

E mai mult decât târziu pentru reconfortare!
Însă cândva, pânză freatică sau adiere, ne-om întoarce înapoi la
tine
Ca viaţa la placentă
Vis fără liman
Izvor de metafizic
Socodor iubit!

poezie de Gabriel Petru Băeţan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. cox: Carla, am un copil de şase luni. O să fiu ca unul dintre tipii ăia ciudaţi care-şi duc copilul în parc şi toată lumea se întreabă, "Hm, este tatăl, este bunicul, este bunicul bunicului şi o, Doamne, împinge un con de trafic în timp ce băiatul lui de cinci ani plânge în noroi? Ceartă bietul copil? Nu! Nici măcar nu-l vede şi uite, acum ia conul de trafic, îl pune în dubiţă şi pleacă cu maşina în timp ce băieţelul plânge şi conul de trafic stă liniştit şi se uită la Nemo pe DVD."

replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi ceasul de buzunar

Fără ca să-i dea prin minte,
Ceasul său (fir'ar să fie!)
I-a luat-o înainte
Cu un... hoţ de meserie!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa şi e gata
şi pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
şi-a mea viaţă-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
aşa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toţi în şir
şi casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

şi plin ocolu e de iarbă
şi nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu şi e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete şi semne
părinţii unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

şi parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta aşa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

şi parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul aşezat
din zori de zi până în seară

şi parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist şi de urât
şi mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
şi noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viaţă
era atunci chiar şi-n ocol
simţeai spre ceruri cum se-nalţă
şi nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
şi iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd şi pustiu
şi nimeni nu mai e la poartă

lipseşte mama — tata nu-i
şi nici o vorbă nu se aude
nici paşii azi ai nimănui
auzul nu ţi-l mai pătrunde

căci toţi s-au dus şi ne-au lăsat
sunt aşezaţi iată-n mormânt
de e pustiu şi al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
şi casa parcă-i o himeră
viaţa unde mi-am trăit

căci fără viaţă este tot
ocol fântână — cohe şură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

şi nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu şurii
şi din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
şi nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui

ca şi atunci când toţi copiii
pe afară-n şiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viaţă când fugeau

dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se aşterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viaţă şi mişcare
casa unde am trăit
nicio faţă parcă n-are

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul...

Cu frig peste tristeţe şi nor pe anii mulţi,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-şi anii, ce şchioapătă desculţi
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranţa i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc şi pier
Şi nu mai ştie locul în care a ajuns.

A fost cândva şi tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristeţe în găndul nimănui.

Priveşte-n nicăeri, doar umbrele o ştiu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu erau prea mulţi copii în familia Chanel, mereu mai multi băieţi decât fete, mai mulţi copii decât parale şi case joase, pline de smiorcăieli. În anul 1830 venea pe lume, la cârciuma din Ponteils, un prim-născut pe nume Joseph, la fel ca tatăl lui, cârciumarul. În primăvara lui 1832, la început de aprilie, o nouă naştere şi un al doilea fiu. La fel ca primul, a fost dus la biserică - legea lui Dumnezeu mai întâi - după care a fost supus legii oamenilor. Declaraţia a avut loc în prezenţa primarului şi a doi martori, cultivatori şi buni clienţi ai cârciumii. Părinţii au declarat că doresc să-i dea acestui fiu prenumele de Paulin Henri Adrien. Foarte bine. Nicio opoziţie. S-a notat, s-a parafat. Gata. Tocmai se născuse bunicul lui Gabrielle.

Edmonde Charles-Roux în Coco Chanel (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!