Vasilica Dăncilă ‒ noul premier al bietei mele ţări, şi Liviu Dragnea ‒ vătaful PSD-ului (parodie după Luceafărul lui Eminescu)

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude teleormăneşti,
O mare agramată.

Şi era una la părinţi,
Incultă-n toate cele
Şi iubitoare de arginţi,
Şi pusă doar pe rele.

Din umbra casei părinteşti
Ea pasul şi-l îndreaptă
Spre PeSeDe, căci la fereşti,
L. Dracnea o aşteaptă.

E ne'ntrecut în mişelii,
Iar faţa-i ca de ceară –
Un suflet mort cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

Iar părul lui e grizonat,
Mustaţa încă-i brună,
Şi ca un drac împieliţat,
Pluteşte în minciună.

O-ntâmpină cu flori în prag,
La sediul PeSeDe,
Şi îi vorbi cu glas dulceag,
La un pahar de vin rozé:

‒ "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te văd acuma,
Iar Lucifer e tatăl meu
Şi Iadul mi-este muma.

Corupţi ca noi n-au existat,
Şi nici nu vor mai fi,
Dar proştii-n masă ne-au votat
Şi-n veci îi vom prosti.

Pe locul meu menit de cer,
Vasilco eu îţi jur
Că te voi face premier,
Acceptă, te conjur,

Căci nu am altul mai uşor,
De sfori să pot să-l trag,
Cu-al meu talent de prădător,
Mă jur pe-al nostru steag.

Eu sunt, Vasilco, condamnat,
Nu pot fi prim-ministru,
Dar as sunt la manipulat,
Mulţi spun că sunt sinistru.

Tu aparent vei guverna,
Dar să n-ai griji defel,
Din umbră eu voi comanda,
Politicul bordel."

– "Nu caut vorbe peales,
Că nici nu leaşi pricepe,
Acept deci, bine în ţeles,
Că alfel naşi concepe."

parodie de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (29 ianuarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mafia PSD-istă (pamflet)

A fost odată un coşmar,
A fost în România,
O mafie de PSD-işti,
Ce ne-a stârnit mânia.

Avea în frunte-un infractor,
Un dublu condamnat,
Un mafiot cum n-a mai fost,
Din Iad parcă scăpat.

Minţeau că sunt socialişti,
Săraci şi democraţi,
Dar erau neocomunişti
Şi putred de bogaţi.

Ne-au divizat şi stpânit,
Cum nu am fost vreodat',
Căci cu TV-ul ne-au minţit
Şi ne-au manipulat.

De va da Dumnezeu cel Sfânt
Să ne trezim cândva,
Ei nici de-ar fi deja-n mormânt,
Nu vor scăpa!

pamflet de George Budoi din Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasilica Dăncilă, premier PSD-ist (pamflet, adaptare după kmkz.ro)

E azi mai ceva ca-n poveşti,
Cum n-a fost niciodată,
În fruntea Ţării Româneşti
O mare... agramată.

pamflet de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (10 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Sunt doar o umbră pe pămînt
Sunt adierea caldă de la mare
Îmi plimbă umbra pe pămînt
Ce aşteaptă luna pe înserare

Frunză verde cândva am fost
Si umbră eu făceam la umbră
Căci toate-n viaţă au un cost
Azi ferice mâine poate sumbră

Ieri mi-a fost dor de tine suflet, da
Azi, ziua-n care te doresc doar eu
Mine o să-mi fie dor de umbra ta
De umbra paşilor călcând mereu

Spun înălţimii cerului si sufletului
Pe umbră acum nu o mai doare
Este puternică, rezistă vântului
Ea poate să privească si la soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei trecuţi la cele veşnice

Eu nu-ţi cer, Doamne, nu implor
Ca să mă faci nemuritor;
Şi nu-ţi cer, Doamne, nici avere,
Nu cér nici glorie, putere,
Nu vreau pe veci aprecieri,
Să mă fereşti de mari dureri.

Te rog smerit, căci Tu eşti mare,
Părinţilor le dă iertare!
Te rog ca-n marea milă-a Ta,
Să te înduri, căci poţi ierta,
Căci nu e om care-a trăit
Şi niciodată n-a greşit!

poezie de George Budoi din Rugăciunea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceavinul

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
O fată cum rar găseşti
Si beată şi drogată.

Şi era una la părinţi
Nemândra-n toate cele,
Când îşi iesea din minţi
Juca la păcănele.

Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l întreaptă,
Lânga fereastră întrun colţ
Unde un kil de vin aşteaptă.

Îl vede azi, îl vede mâine,
Astfel dorinţa-i gata.
Deşi-l filează cu săptâmânile
Acas' mereu e tata.

Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.

Şi cât de roşu arată el,
În orişicare sară.
Ar bea măcar un paharel,
Doar tata să dispară!

parodie de Ana Truta (mai 2024)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul modern

A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
Din rude mari, de afacerişti
O scumpă piţipoancă.

Şi era una la părinţi
Fiţoasă-n toate cele,
Era tunată până-n dinţi
Şi ochi, şi corp şi gene.

Din umbra falnicelor cluburi
Ea, prinţul şi-l aşteaptă
Îl vrea cu cont gras şi Merţan
O viaţă bună aşteaptă.

Nu îl vede azi, nu-l vede mâine
Se sperie rău fata,
Că nu se vede gospodină
Ea vrea totul de a gata.

Şi tot vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
– O, dulce-al vieţii mele sponsor
De ce nu vii tu? Vino!

Şi cât de mult se roagă ea
În orişicare seară,
Ştie că-i criză în România
Şi poate el, n-o să apară.

Hai vino acum, tu sponsor blând
Alunecand pe un flirt şi o frază
Pătrunde în casă şi în gând
Şi viaţă-mi luminează!

Şi ce să vezi, la ceas de seară
Îi ascultă chemarea,
Într-un club mic dar de cinci stele
Îi apăru urgent salvarea.

Îl cunoscu pe el, deodată
Luceafăr printre stele
Bătrân, chel şi cu burtă
Milionar cu conturi grele.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară
Un moş bolnav, cu ochii vii
Ce parcă moare afară.

– Din patul meu venii cu greu
Că să-ţi urmez chemarea,
Milionar e şi tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca eu în clubul tău să vin
Să te agăţ de aproape
M-am chinuit lângă şofer
M-au trecut ape, ape.

La care, fata îl privi
Oftând din greu, renunta
Că nu se vede a îngriji
Un om în vârstă, pentru o nuntă.

– O, eşti bătrân, cum numa-n vis
Străbunii se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată.

Şi uite aşa, renunta ea
La visul ei de o viaţă.
Se duse şi se angaja.
Mai plină de speranţa.

Şi într-o zi, pe iarnă grea
Îl cunoscu pe el, într-un autobuz
Era sărac, dar nu conta,
Ea îl iubea nespus.

parodie de Roxana Neguţ din Viaţa ca o limonadă - articole de satiră şi pamflet, după Mihai Eminescu
Adăugat de Roxana Neguţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Azi, iar am înţeles că pentru tine
Sunt doar o umbră caldă pe pământ
Ce face, uneori, să-ţi fie bine,
Căci inima-ţi nu mi-e aşezământ.

Mă luneci, iar, în ere glaciare,
Mă-ndemni să caut sensuri în cuvânt ;
Din viaţă-mi clipe-atât de trecătoare
Le scuturi în de-a valma în mormânt,

Dar toate se îngroapă-mperecheate
Cu cele ce ţi-au fost şi încă sânt
Clipite ce îţi ard nejudecate
De tot ce ai promis - doar vorbe-n vânt.

Nu fie nici o piatră funerară
Şi nici fiori de jale în vreun cânt,
Căci, făr-a vieţui i-a fost să moară
Iubirii celei goale în veşmânt!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul

A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.

Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.

Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.

Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.

Îl vede azi, îl vede mâni,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade dragă fata.

Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.

Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.

*

Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.

Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;

Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.

Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.

Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină
– "O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!

Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!"

El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;

Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.

Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.

Părea un tânăr voevod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte."

– "O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă."

*

Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.

Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!"

Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;

În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;

Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.

Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;

Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.

– "Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;

O, vin', odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele."

– "O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!

Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde."

– "Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?"

– "Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;

Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine."

– "Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;

Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege."

Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.

*

În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce împle cupele cu vin
Mesenilor la masă,

Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,

Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.

Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.

Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
– "Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ţi vezi de treabă."

– "Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeuna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una."

– "Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte."

– "Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.

Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;

Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalţ de subţiori
Te-nalţă din călcâie;

Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;

Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută."

Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă.

Şi-i zise-ncet: - "Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...

Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;

Şi tainic genele le plec,
Căci mi le împle plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;

Luceşte c-un amor nespus
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.

Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...

De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe."

– "Tu eşti copilă, asta e...
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,

Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi."

*

Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.

Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger nentrerupt
Rătăcitor prin ele.

Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,
Cum izvorau lumine;

Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;

Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.

Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.

– "De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;

O, cere-mi, Doamne, orice preţ,
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...

Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut.
Mi-e sete de repaos."

– "Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;

Tu vrei un om să te socoţi,
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.

Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Şi nu cunoaştem moarte.

Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;

Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.

Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu de-ntâi -
Să-ţi dau înţelepciune?

Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?

Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.

Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...

Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă."

*

În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.

Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă.

Şi împle cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri

– "O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;

Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.

Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea de-ntâi
Şi visul meu din urmă."

Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă;
Abia un braţ pe gât i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe...

Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.

Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede

– "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!"

El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;

Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul
– "Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?

Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."

poezie celebră de Mihai Eminescu din Poesii (aprilie 1833)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul valului pe... val

Privirile-mi spre ea sunt permanente,
Ele n-au timp, nici spaţiu, nici durată,
Şi, Doamne, nu încep cu-"a fost odată",
Îi spun cinstit, că sunt intermitente...

Nu pot să le măsor nici în procente
Şi nici în flori cu frunză tremurată,
Ci doar în poezia inspirată
A unei fermecate-adolescente.

Ea,-n fuga-i după Absolut, visează
Să-i pună stop Neantului rival,
Şi-n dorul ei, luminile pulsează

Venirii unui cavaler medieval...
Talentu-i ferm, vă spun, anticipează
Că versul ei va curge val pe... val!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vasilica Dăncilă (Agramata din capul statului), premierul PSD-ist al României, a spus cu neruşinare că nu renunţă la consilierul ei personal Darius Vâlcov, deşi a fost condamnat de ÎCCJ, în primă instanţă, la 8 ani de închisoare pentru corupţie (pamflet)

Şi dacă-s agramată, ce?
Ştiu că-s inculta PeSeDe.
Degeaba latră liberalii,
Noi nu ne părăsim penalii.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (12 februarie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senatorul Cătălin Voicu, pe care PSD a vrut în 2008 să-l pună ministru de Interne ca să ne apere de hoţi şi de corupţi, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru corupţie

De i-ar condamna pe toţi,
Pe corupţi, pe marii hoţi,
Ar fi mare carambol:
Parlamentul ar fi "gol";
Şi-ascultaţi aici la mine:
Nici Guvernul n-ar sta bine...

hexagramă de George Budoi din Politică şi politicieni (1 iunie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost dezamăgire

Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost aşa,
Şi-mi place să gândesc că nici n-ai existat.

O mare impostoare, un munte de minciuni,
Poveşti împrăştiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poţi cumva să te aduni,
Zâmbeşti aşa uşor, şi-n suflet porţi cărbune.

Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezenţă tristă, şi promisiuni deşarte,
Simţeam că-mi eşti aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi eşti aşa departe.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surdul n-aude, dar le potriveşte

‒ Bună ziua, bade Ioane!
‒ Mâine plec la Herculane.
‒ Câţi ani ai, ai multişori?
‒ Da, mă scol devreme,-n zori.

‒ Mai creşti multe animale?
‒ Am dureri cumplite-n şale.
‒ Spune, ţuica îţi mai place?
‒ Junghiurile nu-mi dau pace.

‒ Ce mai face baba Leana?
‒ Aş bea vin cu damigeana.
‒ Te mai duci la fete-n sat?
‒ De tutun eu m-am lăsat.

‒ Moşule, mata eşti surd?
‒ Sunt bătrân, deci nu mai zburd.
‒ Mai ţii pasul după plug?
‒ Iacă-acuma fac un jug.

‒ N-o duci bine, cum aud.
‒ Nu, nepoate, e de dud.
‒ Moşule,-ţi baţi joc de mine?
‒ De, nepoate, cât o ţine!...

poezie de George Budoi din Poezii umoristice (27 iunie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred că voi avea motive
Să spun că cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum că ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Şi speranţele deşarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.

În ani oi fi destul de vârstnic
Şi dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracţii
În împliniri şi satisfacţii
Sunt în anii pubertăţii...
În tainele realităţii
Şi al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purităţii
În faza naivităţii.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă uşoară.

Trece un an şi altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Şi-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Şi trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agramatei Vasilica Dăncilă (premier PSD), care a spus azi în Parlament, după un reproş al opoziţiei că nu vorbeşte liber: Decât să vorbesc liber şi să spun prostii, mai bine citesc (pamflet)

Ascultat-am c-un surâs,
Iarăşi te-ai făcut de râs;
Tu, Vasilco, nu gândeşti,
Spui prostii şi când citeşti.

pamflet de George Budoi din Aceşti Agramaţi care ne conduc (4 martie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă respectul nostru de români...

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători şi de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca naţie şi nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevăraţi.
Nu ei se ţin ca ţara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovăraţi
Şi suferim şi ură şi ocară.

Să ducem veşnicia de români
Şi plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici ţară.

Nu ne-am vândut copii şi nici părinţi,
Să căpătăm arginţii, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simţi
Că-n palma noastră, odihneşte truda.

Şi chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine şi cu sare.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcurs invers

De n-ar fi fost un ieri, nu-i azi
Şi mâine nici nu s-ar ivi;
Deci conuri, n-au fost pân' la brazi?
Şi atunci Pământul, din ce-ar fi?

Înainte să fi fost eu, eul,
La început de tot, ce-am fost?
De unde-mi vin; e pedigreul
Stră, stră, străbun... şi-am, mâine, rost?

Şi ieri, fiind sigur un uitat,
Neseîntorcând, să-l am o probă,
Nu-i viitorul cert datat?...
Şi-l pot proba, cum nouă robă?!?

Deci viitoru-i începutul,
Căci el, de n-ar fi aşteptat
În ce voi fi vreodat', trecutul...
Eu, astăzi, n-aş fi existat!

Deci mâine am fost... Ieri, m-a ratat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

‒ De ce PSD şi ministrul Transporturilor (politrucul Sorin Grindeanu) au lăsat să moară oile prinse sub ruinele podului de peste râul Siret, prăbuşit acum câteva zile (deşi a fost "reabilitat" şi "garantat" acum 6 luni de baronul PSD Ionel Arsene"), de ce n-au vrut să le salveze?
‒ Pentru că, speriate şi înfometate, bietele oiţe zbierau PeSeDe, în loc de behehe, arătând astfel cine e vinovat de prăbuşirea podului.

George Budoi în Partidul Social Democrat (PSD) în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (13 iunie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scopul este cel spre care se tinde. Direcţia este ceea ce ne face să ajungem mai uşor la scop. Căci oricine urmăreşte un scop îşi conduce acţiunea după el şi cine se îndreaptă mai perseverent spre capăt ajunge mai repede. Căci există bunuri spre care nici chiar mai multe mişcări nu produc un avans prea mare, pe când altele aduc cu efort puţin roade bogate. Deci, ceea ce trebuie distins şi mai ales este ceea ce este mai util. Căci toate cele mai utile sunt mai bune şi fiecare lucrare trebuie judecată după roadele sale. Fiindcă mulţi nu au acest discernământ, au depus mult efort şi au avansat puţin, pentru că au avut ochiul îndreptat doar exterior, spre înfăţişarea lucrării, şi nu interior, spre rodul virtuţii. În fapt, ei se bucurau mai mult să facă lucruri mari decât să se exerseze în cele folositoare şi le-au preferat pe cele prin care puteau fi mai degrabă admiraţi decât îndreptaţi.

Hugo de Saint-Victor în Meditaţii spirituale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!