Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De departe

Mai coborî o toamnă de pe dealuri
şi păsările-n stol tăcut plecară

şi strugurii se coc la noi în vie
şi viile se coc la noi în ţară

mai coborî o toamnă de pe dealuri
şi peste munţi mai pribegi o vară.

poezie de Valeriu Butulescu din Creşterea nefiinţei (1975)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când te doare...

Să spun atunci când peste oameni este frig şi plouă,
Că EL te-ascultă şi te vede...
Şi ţi-ar fi dat comoara în Viaţa cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.

Să spun şi-atunci când peste oameni este ger şi ninge,
Că poţi iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ţi sufletul acasă, în Rai.

Să spun şi-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi şi în case...
Dureri şi lacrimi aduc aşa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.

Dar să mai spun şi-atunci când tu suspini şi doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... şi sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreşit te-aşteaptă o Cunună.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălciile care plâng

Sălciile care plâng
Peste lac, şopotitor,
Ciucuri de broboane strâng
Lângă piepturile lor.

Sălcii vii care străbat
Umbra lor adânc în lac –
Din neantul înstelat
Poarta apei o desfac.

Şi-năuntru ca-ntr-un nod
De imagini în oglindă,
Ele însele se văd,
Ramuri lungi pornind să-ntindă.

Fiecăreia îi pare
Un prieten c-a găsit,
În candidă-mbrăţişare
Pletele li s-au unit.

O, tristeţea voastră, sălcii,
Când vă văd neadormite!
Plin e dorul de ispite,
Plin e codrul de rusălcii...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălciile care plâng

Sălciile care plâng
Peste lac, şopotitor,
Ciucuri de lumină strâng
Lângă piepturile lor.

Sălcii vii care străbat
Umbra lor adânc în lac
Din neantul înstelat
Poarta apei o desfac.

Şi-năuntru ca-ntr-un nod
De imagini în oglindă,
Ele însele se văd,
Ramuri lungi pornind să-ntindă.

Fiecăreia îi pare
Un prieten c-a găsit,
În candidă-mbrăţişare
Pletele li s-au unit.

O, tristeţea voastră, sălcii,
Când vă văd neîmplinite!
Plin e dorul de ispite,
Plin e codrul de rusălcii...

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog crud

în noi e o linişte de verde crud
suspinul rădăcinilor
stă băltit în inimi cu răşină de brad
din când în când
freamătul frunzelor
împinge în mine
cântecul păsărilor fără pereche

o aripă stoarsă de zbor
trece suspectă pe lângă mine
clătinându-mi
din rădăcini
toată singurătatea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti cântecul ciocârliei

(Noi, aceştia, suntem)

Noi, aceştia, suntem toate acestea
Risipitorii şi păstrătorii
Păstorii şi pădurarii
Plugarii şi măgarii cărăuşi
Lanul de secară şi de porumb
Miriştea şi bostănăria
Livada şi via din deal
Dealul, izvorul şi dorul de ciocârlie
Zburătorii din vis
Puntea peste abis
Sămânţa de ghindă găsită în tindă
Marea şi muntele
Izvorul şi delta
Nuferii şi barca pescarului
Motivul darului
(Y)-ul din secţiunea paharului
Cioara din vârful parului
Lada de zestre, dulapul cu 5 uşi...

Tu eşti cântecul ciocârliei
Care te hrăneşti cu ciugulituri din stele
Din lună şi din soare
Din dorul de izvoare...

Trăim împreună minunea de fiecare zi.
Vin gândurile ca bâtlanii la baltă. Tot ce era şi ce va fi se adună-n acum, la drum.
Altfel zboară pasărea când te uiţi şi tu la ea.
Gutuile sunt mai galbene şi mai gustoase când le pui în fereastră.

stau să-mi aduc aminte
ce voi face azi
înţelegi tu cum vine asta
eu stau să-mi aduc aminte viitorul
Noi, aceştia, suntem visători...

poezie de Ioan-Mircea Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzică

Septembrie,
ochi de copil,
soare bolnav,
drumul spre şcoală,
copaci nepereche,
frunze în timp,
cântecul serii,
sărutul visat,
cocori în V,
lacrimi de vin,
singurătate.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Carpaţii plâng câteodată

(lui Mihai Constantinescu)

chitarele suspină cântecul e în doliu
s-a mai stins o voce în univers
peste ţărână s-a asternt linţoliu
moartea îşi arată rânjetul pervers.

un suflet romantic a plecat la stele
să le cânte îngerilor cu entuziasm
spiritul muzicii îndură vremuri grele
cântecul de-odinioară astăzi este basm.

s-a mai stins o stea pe cerul veşnic
ziua nostalgică scurge lacrimi amare
glia românească a pierdut un sfeşnic
care a ars mereu ca o rază de soare.

moartea face victime printre artişti
lăcrimează Carpaţii şi brazii lor trişti.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbarea noastră în amurg

Plimbarea noastră în amurg
N-a mai stârnit vâlvă în foburg
Lăsăm în urmă pete de tristeţe
Şi plopi care ne dau bineţe

Aceeaşi veche panoramă
Din cartierul de aramă
Cu internatul şi cantina,
Cu străzi pe care umblă carantina

Chioşcul bătrân cu ilustrate
Şi oameni care cumpără în rate
Bucurii cu lipsă la cântar
Şi vodcă proastă la pahar

Cu sărăcia-n haine noi
În care parcă nu mai suntem noi
Cu gratitudini şi obedienţe
Că alţii fac pe noi experienţe;

Cu surogate şi pastile
Plătim şi biruri, ni se iau din zile,
Şi peste noi încet se lasă
O tăcere care ne apasă

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni în tăcere

oameni care nu vorbesc
oameni care obosesc oameni
care se plictisesc

oameni care cerşesc
mai nimic, dar mai animat decât viaţa
niciodată trăită, orbesc

la primele fiole de lumină
turnate-n ochii lor! încă a
plecaţi adânc în timpanul tăcerii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul inimii

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii
din dragostea pură mi-am făcut un scop
o apăr cu tărie să nu mi-o fure hoţii.

imagini senzuale curg din caleidoscop
iubirea mea bătrână trece prin echinocţii
cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

mă scufund în mare ca un periscop
la picioarele mele zburdă caşaloţii
propovăduiesc iubirea ca un episcop
icoane de lumină cumpăr la promoţii.

cântecul inimii se-aude-n stetoscop
tăcerile se sparg în valuri de emoţii.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

O, săgeata, imnul cântat
unui Hristos al ţiganilor,
mâinile mele întotdeauna pline de sânge,
întotdeauna gata să se deschidă!
Cântat de oamenii Andaluziei,
Cei care-n fiecare primăvară
cer scări cu care
să urce pe cruce!

Cântat de pământul meu,
care aruncă flori
peste suferinţele lui Isus –
şi care-i credinţa strămoşilor mei!

O, nu-i cântecul meu!
Eu nu pot cânta – şi nici nu vreau –
pentru acel Isus de pe cruce,
ci pentru Cel care mergea pe crestele mării!

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi cântecul...

Ascultă-mi cântecul meu dulce
Ce trece lin ca un fior
Când paseri vin ca să se culce
În nopţile pline de dor.

Deşi odată mi-ai fost dragă
Azi e o şoaptă care piere,
Ne-a blestemat o lume-ntreagă
Ca s-avem parte de durere.

Sub briza dulce a toamnei reci,
Târziu, când îţi mângâiam părul,
Pierzându-ne pe dragi poteci
Eu nu ştiam tot adevărul.

Azi îmi şopteşte-o voce blândă
E vocea ta, un rar tezaur,
Şi chipul din vechea oglindă
La nunta noastră cea de aur.

Împotriviri, plecări nedrepte,
Şi visul ce mi se năzare
Fac amintirea să-mi deştepte
Figura ta pierdută-n zare.

Aş vrea din nou să te dezmierd
Să-nvie timpul de-altă dată,
Dar eu din ce în ce te pierd
Cu toată dragostea de fată.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tropote

Mureau încet fără curaj
Şi trişti şi scunzi
Că nici triaj
Nu mai era în urma lor
Şi nici un tren
Şi nici o gară prinsă-n stern
Să-i mute parcă din blestem

Şi n-aveau cui
Să-i plângă dorul
Nimănui

Mureau încet
Nici nu ştiau
Că înşişi fiii lor erau
Ai lor şi parcă-ai orişicui
Pribegi pe zimţii cerului

Veni o zi urcând în timp
Cu ceterele peste grind
Aveau acum arginţi destui
Dar parcă totuşi un alean
Că nici un cal nu mai era
Şi nici un deal şi nici un mit
Să-l treacă murgul nărăvit
Ca nechezând să scurme-n ger
Cu mândra-i coamă către cer
Să şi-o reverse peste crâng
Un cal cu tropot din adânc

Veni o vreme şi târziu
Când latră vântul a pustiu
Aduşi cu ochii în pământ
Visând la murgul din adânc
Şi la zăpezile din lunci
Crescute braţelor de-atunci
Doar umbra unui cal
Atât
Or aştepta-o din trecut

poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se-ntorc plângând

Dispar regretele pe rând,
se prăbuşesc în valuri,
iubitele se-ntorc dansând
ascunse printre şaluri.

În pragul serii le zăresc
venind din ţări străine,
chiar mi pare nefiresc
că se întorc la mine.

Dar ele nu pricep nimic,
mă cred ca înainte,
în braţe-mi cer să le ridic,
dorind să mă alinte.

Apoi, cu glasul lor frivol,
m-aduc tot mai aproape,
să-mi dăruiască trupul gol,
în şaluri să mă-ngroape.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile sunt doar ca ele

Femeile sunt ca vulcanul,
Care erupe când vrea dânsul;
Când râd prea mult, le-apucă plânsul,
Când plâng prea mult, îşi pierd aleanul;
De-atâta plâns, le umflă râsul,
De-atât alean, golesc oceanul.

Dar ele-s forţa lor lumească
Şi fac ce vor cu ce vor ele,
Nu au nici ţărmuri nici zăbrele,
Nici ceas de-l rău, nici gânduri rele,
Ci doar o poală de surcele
S-aprindă-un foc să se-încălzească.

Un rug cu ochi de semanteme,
Sau doar o singură scânteie,
În vechi palate şi-n bordeie
Ca o mirabilă idee
Din focul sacru de femeie,
Aprins pe-acelaşi vechi dileme.

Şi ard cu jar cum ard tăciunii,
Se coc ca strugurii din vie,
Sunt tot mereu ce vor să fie:
Un râu frumos cu apă vie
În zori, la prânz şi la chindie
În soare sau în umbra lunii.

Dar sunt frumoase, luare-ar luna,
N-ai vrea să vezi pe rug niciuna.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul să-ţi fie har!...

Tu să bei, să bei mereu,
Soare din cântecul meu,
Nuferii iubirii sfinte,
Să-ţi răsară din cuvinte...

Dacă totuşi n-ai băut,
Soare pe cât ai fi vrut,
Cântecul să-ţi fie har,
Călător pe vânt hoinar!...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i amară

Viaţa-i amară. Toate feţele zilelor, de dimineaţă şi până-n amurg
Sunt cenuşii de la atâta trudă şi lacrimi care-au curs şi curg.
Trebuie să ne trezim doar pentru a munci, obosi şi plânge?
În soare, prin frunze, dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
Somnul este avangarda visătoare a clipelor grele ale morţii....
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

Averile strânse râd de oamenii bătrâni, de gurile lor ştirbe-n ora de amurg;
Faima-i o perlă-ascunzând sub ea râuri de lacrimi care curg;
Iubirea trebuie să moară sau să-şi fie sieşi îndeajuns atât cât poate plânge.
În soare, printre frunze, de dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
În vreme ce noi aţipim, se-apropie, tiptil, orele morţii.
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natură cu moară de vânt

Vântul trece pe lângă ea
şi lemnul ei tace –
a uitat cântecul.

Nici urmă de boabe de grâu.
Singurătatea –
lungă odihnă.

Drumul de altădată s-a pierdut în pământ,
tras de ierburi amare şi cârtiţe;
carele grele – un oblon,
o roată, oiştea.

De acolo, de sus,
de pe dealul ros de carii
moara priveşte cu ochi împăienjeniţi
apusul soarelui.

În cotloanele ei
copiii caută cuiburi de vrăbii,
drum lung – aripile seminţelor de odinioară
se-ntorc pe umerii lor
îngeri de timp, nevăzuţi...

O moară sus pe deal.

Şi o lacrimă
pe care vântul o învârteşte
în neştire.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O trecere... în tăcere

.. sau o tăcere care nu e tăcere
printre întristări
greu de descifrat
de departe
de unde nimeni nu mai vine
din loc în loc inimi
bat şi nu tac
nu aud
totul o tăcere
doar senzaţia de bucurie pe care o ştiu pe dinafară
nimic altceva
când ochii se vor umple de lacrimi
şi tu ştii de ce

poezie de Eli Gîlcescu (17 iunie 2021)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!