![Marius Coge](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marius_coge.jpg)
Sonet de primăvară
S-a revărsat din muguri primăvara
Ca un şuvoi de sprintenă lumină
Şi de pe umeri jos am dat povara
Tristeţilor cu iz de naftalină;
Dansează-n ritm vioi de pianină
Zambila, ghiocelul, tămâioara,
Ne toarnă ceru-n vene-adrenalină
Iar vântul cald îşi mângâie vioara.
Deasupra sălciilor despletite
Un cuc zănatic numele-şi îngână,
Cu inimi de iubire mistuite
Un el şi-o ea se plimbă mână-n mână.
Şi parcă-n sunetul suav de liră
Din cer chiar Domnul opera-şi admiră.
sonet de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Citate similare
![Marius Coge](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marius_coge.jpg)
Condiţionare
Chiar de-ţi este peste mână,
Legea asta este sacră:
Dacă-o vrei pe blonda jună
Primeşti la pachet şi-o soacră.
epigramă de Marius Coge din Blitzuri cu sughiţuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Costel Zăgan](http://www.citatepedia.ro/autori/f/costel_zagan.jpg)
Alternativă la dor
O noapte da şi-o noapte nu
ghiceşte-mi dragoste doar tu
O zi lumină o alta nu-i
nici cât floarea de gutui
Ramur cu flori iubita mea
printre poeme ai dispărea
Şi nopţi în şir parcă te caut
doar c-o vioară şi c-un flaut
Doar c-un pian şi-o pianină
muzica sferelor este divină
Şi-ngenunchez parcă-n poem
doar c-un sonet ca să te chem
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (6 septembrie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![Simion Cozmescu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/simion_cozmescu.jpg)
Schiţă pentru vioară şi pianină
văd o adolescentă cu o vioară
la un şevalet.
înmoaie arcuşul în note şi desenele se succed-
o plajă tropicală, apoi un munte,
o lacrimă, un băiat, o floare,
un câine lăţos...
cu un glissando schiţează un măr pe o pianină.
ia mărul şi muşcă din el proptind obosită vioara
de şevalet. din pianină începe o ploaie
ce bate pe un geam prin care mă uit
la o adolescentă muşcând dintr-un măr.
poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Ion Luca Caragiale](http://www.citatepedia.ro/autori/f/ion_luca_caragiale.jpg)
Primăvara
Când plouă lin în primăvară,
Toţi zic: "Să dea Domnul, să dea!"
Şi tu te culci pe prisp-afară,
Mai vezi pe cer şi câte-o stea...
E cald şi ploaia răcoroasă
Ozon în aerul curat
În urmă-i lasă; drăgăstoasă
Natura toată-i un pupat.
Se pupă corbi, de bucurie
Că au scăpat de iarna grea;
Se pup brabeţi cu gălăgie,
Şi iată şi o rândunea...
Şi-o barză... calcă cu măsură
Cu pasul grav, explorator,
se plimbă chiar prin bătătură
Cu aerul nepăsător.
Când plouă toate germinează;
Pământul liber de zăpezi,
Spălat de ploi se decorează
Cu mii de mii de muguri verzi...
În ţarini grâul încolţeşte,
În dealuri via o dezgrop;
De ploaie tot se-nveseleşte,
Pe ori ce frunză e un strop.
Şi soarele o caldă rază
Trimite pe furiş prin nori;
Iar flori şi păsări ca să-l vază
Se-nalţă, zboară către zori.
poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
![Li Shangyin](http://www.citatepedia.ro/autori/f/li_shangyin.jpg)
Dinspre răsărit vântul oftează
Dinspre răsărit vântul oftează ca un om trudit.
Ploaie lină se apropie cu paşi mici:
Dincolo de iezerul cu nuferi se aude parcă-n depărtare sunetul unui tunet.
O broască de aur mestecă încuietoarea. Deschide-o. Aprinde ierburi aromate.
Un tigru de jad trage de funie. O smulge din perete şi evadează.
Când Han, funcţionarul, era tânăr fata Chia-ei trăgea cu ochiul printre perdele.
Zeiţa fluviului şi-a dăruit perna măreţului prinţ Wei.
Nu-ţi deschide niciodată inima în primăvara florilor:
Un grăunte de iubire e un grăunte de cenuşă.
poezie clasică de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
Reflecţie
Nu mai văd a scrie
Cum vedeam odată
Însă bucurie
Am ca niciodată;
Pe-orizontul bolţii
Zorii-s de lumină,
În lumina minţii
Ziua e divină,
Noaptea-i o orchestră
De armonie plină,
Aura terestră
Somnul îmi sprijină,
Universu' înclină
Arfa peste mână,
Cântecu-n surdină
În duh mi-l îngână,
Zorii-s o splendoare
Plină de lumină,
Ziua-i uimitoare,
Viaţa e divină,
Vânt de bucurie
Suflă pe cărare,
Ploaia timpurie
Toarnă înviorare,
Vântul bucuriei
Spulberă întristarea
Dând călătoriei
Toată încântarea,
Razele de soare
Inspiră chemarea,
Prin Cuvântul Care
Linişteşte marea,
Se adapă-n rouă
Rostul înflorit,
Cerul se coboară
Spre-un nou răsărit,
Sufletul zâmbeşte
Într-un bob de rouă,
Duhul străluceşte
De viaţă nouă,
Piscul mult dorit
Fruntea mi-o mângâie,
Ceru-i însorit
De nădejdea vie
A Celui Preaiubit.
poezie de Ioan Hapca din Reflecţii (2 iulie 2023)
Adăugat de Carol
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Marin Moscu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marin_moscu.jpg)
Ramură de stea
Lebăda albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Aripa-i mângâie vântul
Din vioară descântată.
În inima-i s-aud poeme,
Îndemn să trecem peste ger,
Să aşteptăm o melodie
Pe foşnete venind din cer.
Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuş strunit de nori,
De muguri şi de fericire
Care se nasc de sărbători.
Şi eu voi ţine strâns în suflet
Şi-n inimă vioara ta
Iubire, fulgul meu de viaţă,
Tu eşti o ramură de stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
Şoapte
Se lasă seara....
Şi totul se îmbracă-n linişte
La masă în tacere, o mână-n taină scrie.
O foaie, altă foaie...
Şi parcă rândurile-ncep să zboare
Ce taină mare se aşterne în odaie?
O, iată o lumină!
Şi mâna nu mai scrie...
Căci peste ea în taină
O mână albă se apleacă
Şi mângâie cu dragoste, sărmana mână ostenită!
E mâna Tatălui Divin
Ce nu întârzie să apară, când în tăcerea nopţii
Micuţul lui copil îi scrie o scrisoare.
Dar mângâierea caldă, şi plină de iubire
Presară peste pleoapele obosite...
Pace, speranţă şi iubire!
Şi vocea blândă a Marelui Părinte
Şopteşte în tăcere... TE IUBESC copilul Meu,
Dormi în pace!
poezie de Ana Paşcalău (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Destin(s)
Mi-a murit pe covor
Un fulg de zăpadă,
Ucis de un vis,
Aşteptat de livadă.
S-a stins sărăcuţul
De dragoste ros
De cald şi iubire
Ca visul frumos.
E lapte afară
La tâmple sunt nins,
Mi-aprind o ţigară
Şi-s stins.
Aştept primăvara
Doar, doar, oi vedea
Un ars cu ţigara
Cu muguri ca ea.
Iluzii deşarte
Şi-o urmă de plug
Ce brazda întoarce,
Destinul de fulg.
poezie de Octavian Lupascu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
E primăvară
Cer senin, căldură blândă,
Soarele toarnă lumină,
Ghiocel - floare plăpândă,
scoate capul în grădină.
O rază de soare
sărută pământul,
Zâmbet şi floare
le mângâie vântul.
E primăvară!
poezie de Dumitru Delcă (3 martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![Costel Zăgan](http://www.citatepedia.ro/autori/f/costel_zagan.jpg)
Recensământul laşităţii
Câţi tâmpiţi ai o în gând
trădători ce-ţi stau pe umeri
n-ar încăpea pe pământ
cu iarba de-ar fi să-i numeri
Trădători ce-ţi stau pe umeri
laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
pe care n-ai vrea să-i superi
când lenea abia şi-o plimbă
Laşi ce-ţi gângăvesc pre limbă
n-ar încăpea pe pământ
tăcerea mereu şi-o plimbă
vai tâmpiţii din cuvânt
În van o Ţepeş inimă albastră
baţi în piept ca-ntr-o fereastră
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![în alte limbi](http://www.citatepedia.ro/g/32world.png)
![Marius Coge](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marius_coge.jpg)
Iarna şi primăvara sunt anotimpurile pensionarilor. Iarna începe cu Moş Nicolae şi Moş Crăciun iar primăvara începe cu 9 babe.
aforism de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Antologia aforismului românesc contemporan](http://www.citatepedia.ro/g/antologia_aforismului_romanesc_contemporan_2.jpg)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
![Constantin Iordache](http://www.citatepedia.ro/autori/f/constantin_iordache.jpg)
Dans sportiv
Dar de suflet şi simţire
Aură de împlinire
Rază blândă de lumină
Idealu-i la-ndemână,
Aur pus pe chip de zână.
Graţie de Pas în Doi
Ritm purtat în pas vioi,
Iată-l aurul să-l poarte
Gloria pe mai departe
Onorabila pereche,
Reprezentând prin sine
Eleganţă şi iubire!
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![cumpărături](http://www.citatepedia.ro/g/32cart.png)
![Marius Coge](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marius_coge.jpg)
La Orăştie printre dacii veseli
Dacă-ajung la Orăştie
Cred că bine o să-mi fie,
Fericit o să mă facă
Vin de-mi toarnă lelea... dacă!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Şoapta unei raze
Azi, dis de dimineaţă,
O rază se-odihnea
Timidă pe-a mea faţă,
Duios, mă mângâia.
Şi lin îmi spuse-n şoaptă:
"Am un mesaj de sus,
În ziua ce te-aşteaptă
Trăieşte cu Isus!
Fii rază, ca şi mine
Să răspândeşti lumină,
În jur, tu fă doar bine,
În ziua ce-o să vină.
Să mângâi cu căldură,
Obrazul necăjit
Chiar şi cel plin de ură,
Să simtă că-i iubit.
În inimi pune... soare,
Tristeţea o alungă,
În suflete, cântare,
Când ziua-i grea şi lungă.
Dansează-n stropi de rouă,
Fii raza lucitoare,
Şi-n Dimineaţa Nouă,
O să te-ntorci în Soare!"
poezie de Marius Alexandru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Revelaţie
cad din copaci lacrimi de gheaţă
plîng atinşi de vremea glaciară
dar soarele gliei sparge norii de ceaţă
primăvara blândă se întoarce în ţară.
raze prietenoase le mângâie obrazul
muguri de speranţă să râdă pe ramuri
printre rădăcini să se scurgă necazul
să înceapă frenezia printre neamuri.
curând vor înflori mândre magnolii
vor încununa mirajul din grădină
nu vom mai simţii a iernii orgolii
timpul va fi dulce ca o amandină.
primăvara va avea noi portofolii
să preschimbe viaţa cu prosperă lumină.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Marin Moscu](http://www.citatepedia.ro/autori/f/marin_moscu.jpg)
Fulg de viaţă
Vioara albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Căluşul vântului mângâie
O liturghie-adevărată.
În inima-mi s-aud poeme
Şi-ndemn să trecem peste ger,
Să aşteptăm o melodie
Pe aripi venind dinspre cer.
Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuş strunit de flori,
De muguri şi de fericire
Care se nasc de sărbători.
Şi eu voi ţine strâns în suflet
Şi-n inimă vioara ta
O, Doamne, fulgul meu de viaţă
Adus de tine printr-o stea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
![Rodica Nicoleta Ion](http://www.citatepedia.ro/autori/f/rodica_nicoleta_ion.jpg)
Primăvara furată
Mi-ai furat primăvara,
Cu pomi înfloriţi
Şi liliacul ce s-a aruncat
În dansu vântului cald,
Pe cerul pustiu.
Oamenii nu mai sunt fericiţi.
Chiar şi eu îngân odată cu ei,
Plânsul revărsat într-o lacrimă,
Pe cerul de patimă.
Lumina s-a împărţit în felii
Pe cerul de muselină -
O lumină divină.
Doar credinţa ne-a mai rămas
În primăvara din glas.
Oftăm, dar pe buzele noastre
Au răsărit trandafirii.
Credinţa a rămas simbolul iubirii.
Lumea se va schimba.
Eu sunt doar steaua ce luminează
Conştiinţa. Sunt trează
Şi aştept învierea promisă.
Se apropie Sfintele Paşti.
E tăcere-n oraş...
Doar porumbei zboară -
În chipul Duhului Sfânt
Cu privirea măsoară
Durerea de pe pământ.
Vor aduce clipa-nvierii cu fiecare
Rază ce se coboară.
Va fi pentru omenire
Şi pentru Univers,
Din nou, primăvară.
Viaţa va căpăta un alt sens...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Primăvara şi virusu
A-nceput să-nmugurească
Pomii iarăşi prin grădină
Unii chiar să înflorească
Căci e soare şi lumină
S-a-ncălzit şi pe afară
Primăvara a venit
Să ne mângâie acum iară
Domnul cum a hotărât
Înverzesc şi se albesc
Multe locuri azi în jur
Din pomi mulţi azi înfloresc
Aerul — e tot mai pur
Primăvara ne topeşte
Ochii astăzi şi privirea
Chiar pădurea înverzeşte
Clătinându-ne amintirea
Dar cu primăvara iată
Un virus a apărut
Răsturnând planeta toată
Cu chipu lui nevăzut
Şi la moarte pe atâţia
De oriunde i-a trimis
Le-a luat l-atâţi viaţa
Şi ochii aici le-a-nchis
Geme-ntrega omenire
Nimeni capu nu-l ridică
Căci la moarte şi pieire
Iată cât de mulţi azi pică
A pierit acum mândria
Nu mai e ca altădată
Când omu-şi vede pieirea
La uşă aşteptând să-i bată
Toţi suntem iată smeriţi
Şi atâţi spre Dumnezeu
Strigăm să fim izbăviţi
Din necazu acesta greu
Domne îndură-te acum
Şi ne oferă Tu salvarea
Al vieţii noastre drum
Să capete-nviorarea
Fă-ne dar copiii Tăi
Să umblăm doar în lumină
Nu pe calea celor răi
Ci în dragostea-ţi Divină
08-aprilie 2020 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Muguri de lumină
Muguri de lumină cernuţi din flori de stele
Ce cad ameţitor asupra vieţii mele...
Ei cad înrourat pe floarea tinereţii,
Şi-n brumă alburie la vremea bătrâneţii.
Ei cad în valuri line în orişice destin
Cu harul de iubire şi cu miros de crin,
Iubiri ascunse lasă şi urme de nectar
Şi flori în inimi arse... lăsând în urmă jar.
Ei cad în valuri, valuri pe scena vieţii mele
Lăsând în urmă: gânduri, dureri şi zile grele,
Şi- mi luminează calea cu raze efemere
Şi-mi dau speranţa pură a visurilor mele.
poezie de Nicoleta Liliana Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)