Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân cum am fost

Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în acelaşi trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
şi de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.

Nu înţeleg minunea care mi-a deschis ochii minţii
şi mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe faţa celor ce mă însoţesc spre mântuire,
vă înţeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniştit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.

Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutăţile lumii,
rămân cum am fost.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu ştiu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
şi nu se întâmpla nimic statornic.

mă aşez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanţă
şi gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în braţe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispiteşte
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voinţa de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea străină

Sunt un grabit pus să alunec pe panta durerii,
mă socotesc degeaba cu viaţa care n-are nimic bun,
am rămas desfrunzit de anii norocoşi
şi mai caut să lupt.

La poarta raiului liniştea mea e străină,
mă întorc în trecutul ştiut
ca o pagină dată înapoi de vânt
şi absorb lumina
din care m-am născut.

În mâini strâng un bulgăre de pământ
să-mi simt înaintaşii cum se odihnesc în el
cu sufletul în cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea care mă înfăşoară

Îmi trec multe gânduri prin minte,
puţine sunt cele care-mi dau repere imediate
şi doresc să le reţin.

Mă îmbrac în poezia lor şi aştept,
să înţeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile şi nopţi
pe care timpul mi-o împrumută.

Dragostea care mă înfăşoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părţile cu gura arsă,
vine vara cireşelor amare şi a vişinelor acrişoare
şi alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe văile cerului

Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o aşteaptă la răscruci,
vor să aducă munţii pe umeri.

Lumina se loveşte de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc şi îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.

Când o să ajung la templu
soarele va răsări
şi oamenii vor prinde aripi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O monedă validă

ai trecut şi rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touşi fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin

gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
şi văd mai departe ţinta de atins

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile îmi curg în călimară

Zilele au trecut prin mine călare
nu s-au oprit la nicio răscruce de drumuri
caii timpului au fost grăbiţi.

Mă forţez să rămân teafăr,
dar sunt prins în iureşul lumii,
fără îngăduinţă scriu pe foi volante
faptele din calendarul anotimpurilor.

Singurătatea s-a cuibărit pe la colţurile mesei
nu ştiu ce doreşte de la mine,
nopţile îmi curg în călimară
cu ploi de cerneală albastră,
am rămas cu faţa la peretele din faţă
cu ochii înfipţi în filmul cu fereastra luminată.

Caut un răspuns ca un pansament la o rană
pe care mi-am făcut-o singur,
poate veţi citi cândva despre această zbatere
în care mă contopesc cu trecutul,
în care mi-am lăsat visele năstruşnice
şi lupt acum pentru supravieţuire
ca un peşte pe uscat îndreptându-se spre apă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!