Poarta

Azi noapte am uitat iar deschisă poarta vieţii
Spre moarte.
La miezul zilei următoare m-am trezit că mă bate pe umăr
Să-mi arate
Coasa însângerată.

Vezi dacă nu eşti atent? – a rânjit.
Am tăiat o bucată din dragostea ta,
O finţă pe care o iubeşti nu mai este.

Eu am tăcut.
Am săpat din nou un dublu mormânt:
Unul în afara mea şi altul lăuntric
Restul lumii a rămas o vreme tăcut
Ca o lumânare la priveghi.

Acum mă grăbesc să bat în cuie poarta
Dar cuiele mele ruginesc mereu şi se strică,
Parc-ar fi făcute din sânge-nchegat
Iar în nopţile care vor veni mă voi trezi speriat
Neştiind ce scârţâie: mobila din odaie
Sau viaţa?

poezie de Liviu Mircea Goga din Pe dealuri cu moartea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin sărac

Străină-n suflet şi-n afara mea,
Mă-ntreb ce viaţa-ar mai putea să-mi dea.
Sunt un străin prigeab, uitat de soartă,
Străinii vin smeriţi să-mi bată-n poartă.

Mulţi vin şi fură, mulţi mă necinstesc...
Cu gând curat, eu încă îi (iubesc) primesc...
Străin la poarta sufletului meu
Mă simt un hoţ venind să fure, eu.

Mă mint şi eu în fiecare zi
Atât cât mai respir, cât pot trăi,
Îmi fur speranţa zilei următoare
Luptând doar pentru bolul de mâncare...

Nu am averi, doar sufletul ce-mi bate
Şi străluceşte ca un far în noapte.
Împart un colţ de stea în pribegie,
Cu cel ce-l are de o veşnicie.

Împart din taina sufletului meu...
Dar ce mai am?! Credinţa-n Dumnezeu!
Săracă şi bogată-s totodată
Străinii vin la uşa mea să bată...

Şi eu sunt un străin necunoscut...
Caut în viaţa mea un început...
Sărac, la poarta sufletului meu,
Mă regăsesc plângând, acelaşi eu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre cer

în fiecare duminică
la biserica albastră
slujba începe la nouă fix

Dumnezeu mereu pare grăbit

îmi şterg ochelarii
iau biblia şi plec

între două rugăciuni
cineva îmi spune că Dumnezeu
trăieşte prin noi

deşi nu s-ar fi cuvenit
să vorbesc despre asemenea lucruri
i-am răspuns

dacă eu sunt poarta spre cer
şi Dumnezeu este calea
atunci copilul meu va fi
consistenţa trupului sau
şoapta morţii trupului meu?

o bucată de linişte oprită între noi
scurta dangătul clopotului

poate din pricina asta încercând
să-mi descâlcesc nodurile din viaţă
am tăcut...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat că...

Amintirile din grinda veche
tânguitor gem.

Că-n braţul lumii tale
nopţi ard aprinse
că dor gândurile
şi simţurile răscolesc
galben de soare.

Că ape albastre sculptate
prin lacrimile irişilor tăi
cu toate culorile strigă
stai.

Am uitat că...
smaraldul arde negru
zdrobindu-mi inima.

Am uitat...
căminul nopţilor noastre
jăratec în nebunii.

Am uitat...
amintirile mele albastre
tavernă unde laviţa iubirii
stă cu licori care desfată.

Am uitat...
unde lumina cărărilor
de trecut m-au înghesuit
la poarta sărutului
de unde m-am ales cu un ciob
de buză răscolită.

Am uitat...
uliţa din buzunarului meu
prăfuit şi gol
reflectat în asfaltul lucitor
... de acasă.

Am uitat că...
sunt ca o carte deschisă
spre trecut unde am rămas
în memoria bunicii
fără să ştiu că mai exist
că sunt cărare în prag de casă.

M-am uitat în...
masa de lemn şi-n piatra naturală
în râu... apă de izvor... căruţă... cal
munte deal şi vatră cu jăratec.

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii tăcerii mele

În tine eu am tăcut...
Inima lumii e în ochii tăi, care zboară departe, privindu-mă.

Nu vreau să ies de sub fruntea ta roditoare,
unde visul meu este-acela de mă urmări pe mine-n sufletul tău.

Mă simt un fel de copil al iubirii care se crede pasăre.
Tânjesc de moarte în anii mei de nelinişte să stau în tine,
o corolă abia înflorită-n strălucirea soarelui...

Nu există o singură briză care să nu-mi cunoască umbra,
nici plimbare care să nu-mi înalţe cântecul spre cer.

Cântec amuţind în plenitudine!
În tine eu am tăcut...

Cea mai sigură oră pentru a te iubi este aceasta,
ora în care eu trec prin viaţă îndurerată de zorii zilei.

poezie de Julia de Burgos, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anemia tinereţii

Am alunecat în marasmul vieţii,
Iar soarele din mine e în declin.
Am înţepenit în timp, zi de zi,
Tot mai singur, tot mai tăcut.

Visurile toate m-au părăsit,
S-au risipit ca lacrimile mamei pe mormânt.
Într-o noapte răcoroasă şi amară,
Am rămas o bucată de carne străină, pelegrină. Anemia

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta cu lacăt sec

O şoaptă în vecini eu am auzit
Te aştept din zori zilei ca să vii
Timpul a trecut nu ai mai venit
Sunt îngrijorată tu nu întârzii

De ce pasul îl aud acum venind
Trece de poarta mea nu s-a optit
Eu aud şi glasuri la vecini râzând
Nu e nevoie să treci de mine pitit

De vei veni iar la mine altă dată
Găseşti câinele la poartă legat
Mi-am pus valul, rochia înfiorată
Sufletul şi inima este depărtată

Poarta pentru tine este încuiată
Inima suferă este tristă şi grea
Lacrimi stau agăţate într-o salbă
Să mergi acum la vecina cea rea

Să nu mă aştepţi sunt departe
Va veni şi rândul meu să plec
Umbli eronat cu vecine multe
Mă cauţi la poarta cu lacăt sec

Nici eu pe acasă nu mai trec

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă

Poarta sărutului, străpunsă
de adâncul somn al nopţii,
se strecoară în poarta versului,
dezmierdând somnul cu poarta iubirii
ce deschide labirintul seducător al necunoscutului,
poarta sărutului, coroana drumeţiilor celeste,
portretul vieţii este veşnicia,
poarta sărutului, dragoste eternă
pornită din poarta neschimbată
a simbolului puterii pragului!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Friedman: Trebuie s-o uiţi pe Grace, amice.
Luke: Dar simt nişte chestii. Ştiu că e o reacţie biologică...
Friedman: Nu e vorba de biologie aici. E vorba de psihologie. Mereu te arunci în poarta care e încuiată. Şi de ce? Pentru că ţi-e frică să o deschizi şi să te bucuri de frumuseţile grădinii care e dincolo de ea...
Luke: Hei, nu mi-e frică să deschid poarta.
Friedman: Atunci de ce treci mereu de poarta care e larg deschisă? Şi nu-mi spune că nu ştii despre cine vorbesc.
Luke: Despre Glynis?
Friedman: E topită după tine, omule. Când am dus-o la dans, numai despre tine a vorbit. Foarte enervant, dar... a fost din cauză că m-am parfumat.
Luke: Nu pot să-mi transfer sentimentele de la o persoană la alta pur şi simplu.
Friedman: Ba normal că poţi. E parte din ADN-ul tău. Ai văzut cum te-a privit Glynis la ora de chimie? E genul de privire pe care de obicei trebuie s-o iei de pe net.
Luke: Bine... Îţi apreciez preocuparea, dar pot avea singur grijă de viaţa mea amoroasă.
Friedman: Mda... singur, sub duş.

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta tăcerii

Colţul de pâine uscată s-a înuiat sub lacrima sufletului,
poposind în noapte, la poartă.
Ai hrănit pentru întâia oară în acea zi,
Lumina ascunsă-n sufletele ce vibra – imn al fertilităţii
Sufletul s-a arcuit şi îngerii s-au înghesuit
Să soarbă lumina din sufletul meu.
Meschine frământări ţi-au irosit fericirea!
De acum alt colţ de pâine şi un os aruncat vor crea
Un alt vis într-o altă oglindă
Acum ai tăcut şi ai plecat, dar mâine poate vei lătra din nou,
mulţumită, la poarta sufletului meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Se făcea o câmpie,
crescând din ape de Dunăre.
Un lotus alb îmi stă deschis în palme.
Deasupra, mult deasupra foii,
creştea poezia ca o cruce a mea.
Eu, m-am întors cu faţa spre înapoi.
Mănăstire, cuib de raze,
inima mea trăia cu poarta deschisă.
Atunci m-am trezit.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul

Între noi e o "poartă" înaltă,
Nu ştiu de-i închisă, deschisă...
De dor încins, aş vrea să te mângâi,
Răcoarea buzelor să ţi-o cuprind,
Zăpada sânilor să ţi-o alint.
Şi te-aş iubi, te-aş adora,
Să ne topim, dragostea mea!
Nu ştiu de "poarta-i" închisă, deschisă,
De-i translucidă, de e-o oglindă.
Şi dac-ar fi aşa,
Să ne privim în ea:
Eu din lumea mea,
Tu din lumea ta.
Atunci
Iubirea ne-ar apropia.
Ce s-a-ntâmplat, iubita mea?
Oglinda ta, te-a-ndepărtat?!
Dar eu, eu tocmai m-am apropiat!
Dar poarta se transformă-n zid,
Un rece zid...
Prin care nu mai văd nimic.
Şi când poarta se transformă-n zid,
Se-nchide drumul spre iubire...
Se naşte-n inimă un vid
Ce schimbă-n rău a noastră fire...

poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apariţie nocturnă

Mi-a ieşit în drum fantoma
Omului bătut în cuie
Şi m-am întrebat ca Toma:
- El o fi?
Sau, poate... nu e...
Cine-a fost?...
N-a fost decât
Chipul unui om - şi-atât -
Chipul omului frumos
Din năframa sfintei Veronica...
Dar pe mine m-a prins frica
Şi, cum sunt un om pios,
În noaptea Vinerei Mari,
M-am făcut din mare mic
Şi-am tăcut chitic.
Căci pe buze-mi îngheţase
Numele celui răsfrânt
Pe năframa de mătase,
Care dibuia tăcut
Printre marii cărturari
Un tovarăş credincios
Ca să-i ţină de urât
În mormânt!...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e vreme

Poate că încă nu e vreme
În carte să-mi aşez poeme,
Aştept tăcut... a veni timpul
Să cuceresc şi eu... Olimpul.

Acum la zei... pun vin în cană,
Pentru zeiţe-mi pun... sutană,
Cu îngerii... îmi împart dorul
Si cu drăcoaicele... amorul.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aşteptam, iubito...

Am bătut încet la poarta păcatului
Proprietarul m-a privit zâmbind
Trecându-şi lin degetele
Peste harpa sufletului meu
Speriat şi îngheţat de uitare
Te aşteptam!
Ştiam ca trebuie să apari AZI
Te-am aşteptat şi ieri
Şi azi şi mâine te-aş fi aşteptat
Dar Azi simţem că tu vei fi aici
Iar eu voi cădea trăznit în braţele tale...
Dacă m-ai privi în adâncul ochilor
Ai vedea în ei fluturii mei de rubin
Ce te-ar zăpăcii atat de tare
Încât ai uita că eşti la poarta păcatului
Te aşteptam!
În braţele mele păcatul va fi dulce
Te vei desface ca o floare de vişin
Şi vei lăsa ca fluturii mei
Să-ţi guste seva buzelor tremurânde
De atâtea nelinişti
Te aşteptam iubita mea
La poarta păcatului dulce
Ştiam că Azi vei veni...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există momente când vreau să recuperez trecutul inocent al zilelor de altădată, dar emoţia e prea mare, melancoliile îmi pot simţi lacrima într-un suspin tăcut.
Nimic nu a supravieţuit timpului. Când i-am înţeles semnificaţia îmi trecuse deja copilăria. De atunci am învăţat să nu mai plâng din nimicuri.
Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nervi în noapte

E toamnă. Noapte. Plouă. Insomnie.
Deschid albumul cu fotografii:
Cei vii sunt morţi, pe când cei morţi sunt vii, -
Şi toţi îmi dau o criză de fobie.

Îi văd trecând prin viaţa mea pustie
Cu relativul vieţii lor pustii...
Şi-n pragul absolutei veşnicii,
Aştept să-mi sune ceasul lor şi mie.

Mereu ciocanul vremii cade greu
Şi-mi bate cuie la sicriu mereu,
Cu iscusinţa lui stăruitoare...

Şi-mi fură somnul spaima de pământ...
Şi mor mereu cu clipa care moare...
Şi-afară-i toamnă, noapte, ploaie, vânt...

sonet de Mihai Codreanu din Turnul de fildeş - Lira neagră (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta spre fericire

A nins...
încă o Ana Karenina
a căzut răpusă de dragoste...
Trenul vieţii
nu mai opreşte în gară...
Aleargă
pătând şinele
cu sângele cald...
Nebunia dragostei a
dus-o în braţele morţii...

În jurul ei
nu mai e nici un conte,
în jurul ei
nu-i decât moartea...
Aprinde-i acestei nefericite
o lumânare
şi deschide-i
poarta spre infinit...

poezie de Any Drăgoianu (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este patul dublu pe care ne întindem şi ardem precum o lumânare. Dublu. Doi.

citat din Maria Dumitrache DMP
Adăugat de portbaleriniicuaripi
Comentează! | Votează! | Copiază!