
Rog pe Tatăl ceresc
Când corpul îţi e rănit
Pământul se învârte
Inima, lovită, a suferit
Gândurile-s încărcate.
Doctorii, te-au părăsit
Oare, ce este, de făcut
Sufletu' simţi, obosit
Divinitatea te-a născut.
Rog pe Tatăl ceresc,
Trimită asupra mea,
Celor pe care-i iubesc
Şi peste toată lumea.
Îngerii, cei vindecători,
Cu ostile sale cereşti,
Ai Domnul slujitori
Din cetăţi, împărăteşti
Cu lumina lor, divină,
Corpul să îl mângâie,
Sufletul e în lumină,
Suferinţe să vindece.
Rugăciunea e sfântă,
Gândul, pozitiv, la fel,
Boala este înfrântă,
Ruga noastră e la El.
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Suflet chinuit
Greutate mai mare decât astă
Corsetul sufletului nu există
Lăsa ţi mintea dezgheţată
Inima mai liberă dezlegată
Lăsa corpul lejer să alerge
Lăsa sufletul uşor să plece
Nu l ţine strâns încorsetat
Într o piatră rece transformat
Aruncă piatra din suflet tău
Să nu loveşti cumva că i rău
Te poate bate Dumnezeu
Arunc o mişcă te din loc
Nu mai sta uşurează ţi viaţa
O viaţă ai este a ta uşoară
Sau viaţa de i grea e tot a ta!
*Vivian Ryan 10 noiembrie*
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Curge cu şampanie
Întâlnesc eu gândul tău mereu
Noaptea printre multele soapte
Voal de mătase este corpul meu
Desfăşoară te iubire din noapte
Luceferii aprind lumină între noi
Chipuri ţesute pe moale cearceaf
Descantece si jocuri iubire în doi
Se aude muzica cântată de taraf
Dezlănţuire in noaptea cea polară
Stele de gheaţă fierb rosul din jar
Geamuri cu sticla azurie si clară
Sunet scos din inima unui cobzar
Curge cu sampanie in pahar mare
Îmbrătisarea dintre un om cu om
Linistea ne stinge in ochi felinare
Cerul se învârte ne trimite la somn
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Picuri calzi lumini din rouă
Picuri calzi ce se topesc
Plouă cu lumini din rouă
Cad pe suflet clocotesc
Îmi despart sufletu -n două
Pică -o frunză de zorele
Le- înfăşoară le uneşte
Este totul ce -şi doreşte
Sufletul din nou iubeşte
N- ai avut loc de răgaz
Inima ea nu -ţi dă pace
Ca să ierte-a mai rămas
Râde acum şi face haz
Picuri calzi ce se topesc
Mângâie sufletul împlinit
Inima cu iubire o ţintesc
Sufletul de inimă nu s-a despărţit
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă Ţie
Noapte de Crăciun, curată,
Noapte-a Naşterii, prea sfântă,
Câtă pace-mbelşugată
Torni în inima înfrântă!
În ce strai de bucurie
Înfăşori tu lumea toată,
Zvon de rai şi veşnicie,
Noapte de Crăciun, curată.
Oameni, ce-au purtat prin ceaţă,
Uriaşa lor povară,
Pot păşi în noua viaţă,
Zvon de nouă primăvară.
Căci Isus Mântuitorul
S-a născut în ieslea sfântă,
Ca să mântuie poporul,
Biata inimă înfrântă.
S-a născut sărac, în paie,
Prunc al păcii şi-al iubirii,
Ca să ardă-n vălvătaie
Vechea lume a pieirii, —
Şi să-nalţe, peste moarte,
Rod al răstignirii Sale,
Lumea celor scrişi în Carte,
Lumea dragostei totale.
Slavă Ţie, scump Isuse,
Creang-a cerului, boltită
Peste sufletul ce-Ţi spuse
Bucuria sa smerită!
Slavă ţie, noapte sfântă,
Noapte de Crăciun, curată!
Cântă frate, soră, cântă,
Cântă pacea-mbelşugată,
Pacea Lui în dar primită,
Pacea Sângelui iertării...
Fii în veci de veci slăvită,
Sfântă noapte a-ntrupării!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un dar ceresc
Un jnune din popor manierat
Născând iubire din luceafăr
Cugetător de ţară si stilat
Păstra iubire scrisă-n cufăr
Cu părul peste cap si ondulat
O ladă cu iubiri o inimă avea
Toată viaţa iubirii el s-a dedicat
Nemuritor lumea toată îi iubea
Un dar ceresc venit la muritori
Şi sufletele vindecă de dor
Cântat mereu de sărbători
El ne priveşte acum după un nor
Nimeni nu-l poate egala
Se naşte rar un geniu pe pământ
Iubirea lui o aură n-o poate lua
El este si va fi sufletul sfânt
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


O decizie
O răscruce unde poate duce
Drumurile se unesc cu cerul
Lumină agăţată-n vânt să urce
Pâlpâia viaţa liniştită şi greul
O decizie punsă -n balanţă
Când sufletul îmi este obosit
Bat palma cu cerul fac alianţă
Pornesc pe acel drum înflorit
Timpul se curge se topeşte
Gândul purtat pe aripă în nor
Durerea în flacără se sleişte
Cu ploaia dansez şi-mi-e dor
De-o fi lumina să se stingă
Şi sufletul să-mi stea în loc
Ceara lumânări să se scurgă
Trec răscrucea de-ar fi prin foc
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Doar mintea iubeşte sincer
Si sufletul ţi-l poate controla
Iar gândul îţi este un înger
Atunci inima îsi strigă iubirea
catren de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii vindecători îşi antrenează corpul pentru a simţi durerea persoanelor, dar nu este recomandabil, din cauză că prin acest procedeu boala trece la vindecător prin corpurile energetice.
Alexandra Moşneaga în Vindecarea psi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine poate descrie rănile din interiorul sufletului tău? Nimeni. Şi nimeni nu poate simţi asta pentru el decât tu cel care îl înveleşti.
Când corpul nostru este lovit de o boală, chemăm doctorul, cheltuim o mulţime de bani pentru medicamentele necesare. Dar când sufletul ne este chinuit, plânge. Când este în deznădejde, ce poate să -l vindece altceva dacă nu iubirea? Dacă sufletul tău plânge, nu înseamnă că eşti slab, înseamnă că el e atât de rănit, încât lumina din interiorul lui e difuză cu efect de întunecare.
Camelia Opriţa în Fără dragoste, e singurătate; un timp spre nicăieri...
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!


O lumină divină
Un foc ce pâlpâia timid
În inimă la mine ai izbucnit
Scânteie eu am să te prind
Te-aşez pe locul meu rănit
Încinsă roşie te zvârcoleşti
Culoare aprinsă dintr-un mac
Rana inimii să mi-o topeşti
Cu trandafiri iubire te îmbrac
Cu picuri de dragoste curată
Rochie culoare de iubire
Inima mea acum e vindecată
Scântei jucăuşă plăcută trăire
Depărtarea de ne desparte
Tu arzi îmi dai multă caldură
De viaţă lungă să ai parte
Aprinsă ca o lumină divină
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimic mai mult
Am întrebat încordată gândul
Inima mea de ce e zăvorâtă
Si gândul sufletul regăsindul
În pieptul meu o rană apăsată
Atunci când dorul mă frământă
Intreb cerul astrul si pământul
Iar lacrima îmi este neîncetată
De stie mie când îmi vine rândul
Tu spune mi acum cer albastru
Ce vrei tu copilă nu se poate
De ce eu iubesc tainic mereu
Ce vrea gândul tău este departe
Ce vreti amândoi doar destinul
Stie si are răspuns pentru voi
Un semn de stiut iti dăruiesc
Timpul ceasul minutul si declinul
Ele ne aduce secunda si străinul
Necunoscutul mereu il căutăm
Din el ne hrănim ne facem tainul
Iar cunoscutul aidoma il ignorăm
In lumea aceasta de necunoscut
Mereu este un sfârsit si un început
Începem viaţa mereu cu începutul
Sfârşind întotdeauna cu sfârşitul
Un sfârsit aici
Dincolo un început
Nimic mai mult!!!
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit din înălţime
Doar Isus ne-a pregătit
Şi lumina şi speranţa
Şi El doar ne-a limpezit
Sufletul azi înnoit
Şi ne-a dat pe veci viaţa
El e Cel ce s-a născut
Ca un prunc în Betleem
Să ne fie-un veşnic scut
Dumnezeul nevăzut
Şi al vieţii sfinte semn
A venit din înălţime
Ceru-ntreg El l-a lăsat
Pentru a omului mulţime
Prin a Lui înţelepciune
Omul să fie curat
Şi-a venit ca un copil
Să ne aducă mântuirea
Coborî la noi subtil
Cu un chip aşa umil
Să ne ofere fericirea
Şi lumina Lui curată
A umplut tot Israelul
Oamenii ca fără pată
Să îşi dea inima toată
Celui Sfânt ce este Mielul
Domnul a venit la noi
Să ne fie o lumină
Să nu fim de Sine goi
Ci a slavei Sale ploi
Ca pe fii dar să ne ţină
S-a născut Isus Mesia
Şi a fost de trebuinţă
Să ne aducă veşnicia
Viaţa sfântă — bucuria
Să trăim toţi prin credinţă
El Isus lumina noastră
A venit să ne înveţe
Viaţa sfântă cea mai castă
Să-i dăm inima dar toată
Dup-a Domnului poveţe
Şi-n lumina mântuirii
Toţi acei ce au crezut
Să lăsăm povoara firii
Şi pe braţele iubirii
Hristos să ne fie scut
22-12-2019 Emanuel
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Măşti
Când ai sufletul frumos,
Te ridici singur de jos.
Lumina când ai furat
Celor ce te-au luminat,
Niciodată sus n-ajungi
Întuneric în piept strângi!
Când ai sufletul curat,
Te simţi om cu-adevărat,
Eşti vibraţie divină,
Celor răi le dai lumină...
Cei ce vor să te doboare,
Harul nu pot să-ţi omoare!
Când ai sufletul hain,
Pentru toţi eşti un străin.
Piedestalul mi-e aparte
Zidit cu trainice fapte,
Ridicat din har cu drag
Nu cu spor, din furtişag.
Când ai suflet bun şi nobil
Eşti vizibil şi capabil...
Eşti iubit şi apreciat,
De cei slabi mult mai curtat,
Până-şi pun pe frunte lauri
Şi se cred mai marii fauri!
Deie Domnul har şi dar
Şi celor fără habar,
Să nu mai fure idei
De la ''fraţii'' de condei.
Cei ce se ştiu profitori
Nu ajung strălucitori!
Omul care-i om pe lume,
Va purta prin timp, un nume,
Unul frumos, nepătat...
Numele-i adevărat!
poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Inima a suferit
La poarta ta acum eu am venit
Poarta grea de lemn este-nchisă
Cu piciorul gol în lemn am bătut
Eu nu mă las uşor de ea învinsă
Şi aud cum dorul plânge-n tine
Iubire sufletul îl ţii legat închis
Oftatul din greu răzbate la mine
Tremură un vis, poarta a deschis
Drumul, oboseala mă cuprinde
Te văd în vis cum te ascunzi
Esti mândru, suferi fără mine
Nu am să pot, nu voi mai veni
Dă-i drumul liber sufletului
Să-l pot îmbrăţişa intrând în el
Lasă-i libertatea inimii traiului
Vino, fără mândrie, pasul uşurel
De mă vei căuta, nu mă vei găsi
Căci inima a suferit, mi-a obosit
Linistea îşi găseşte, mă va părăsi
Sufletul ajunge în raiul mult dorit
Mă cheamă îngerii în corul lor
Rămâi cu bine, dragule destin
Căci vine timpul ca să zbor
Stelele toate mă invitată la festin
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Energii necunoscute
Un ţinut numit pământ
Energii necunoscute
Domnul este permanent
Între viitor şi zilele trecute
Bogăţii pe forme rotunde
Suflete mici în mâinile sale
Credinţa în sufletul pătrunde
Sfinţită e apă ce curge agale
Un strigăt ce sfarmă o piatră
Ecou repetat ajunge la stele
Cerul deschide o poartă
Ploaia cade pământul să-l spele
Mişcă pămîntul sub talpă
Iar vântul împrăştie norii
Acoperit este ţinutul cu iarbă
Zâmbeşte pământul apar zorii
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Să nu fiu om părăsit
Ajuta-mă Doamne cum să trec
Ajuta-mă să-mi iert ce am gresit
Să-mi spăl sufletul si sa plec
Ajuta-mă să nu fiu om părăsit
Cu iubire in viata m-ai vegheat
Din pruncie cu dragoste eternă
Să iert, să nu urăsc m-ai inzestrat
Mi-e sufletul o lumina de lanterna
MUlţumesc pentru ce mi-ai hărăzit
Te voi iubi in vesnicie acum mereu
Chiar dacă sufletul imi este lovit
Uneori doare suferă îmi este greu
Nu te acuz de ceea ce fac eu
Te port in suflet si in credinţa
M ai ajutat pe drumul cel greu
Te iubesc la bine si in suferinţă
Deschisă-i poarta inimii tăcută
Eu iti aduc o dulce sărutare
Lacrima-mi pe obraz împietrită
Îţi cer acum din sufletu-mi iertare
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aripi nevăzute
Ne-am născut cu aripi nevăzute
De viaţa e grea ne putem elibera
Cu vise şi puteri nebănuite
Simţiri cereşti ce nu putem elimina
Gândul cu care putem zbura
Sufletul cu aripi poate iubi
Mirosul de el ne putem ajuta
Inima cu care putem suferi
Din suflet de înger zămisliţi
Înzestraţi cu dulcele grai
De la naştere suntem iubiţi
Omule pe toate tu le ai
Călătorim cu aripile gândul
Ajungem în locuri neumblate
Împliniri cu aripile curajului
Din aripile visului la realitate
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Eşti mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Maica celor oropsiţi
Şi pe pământ pedepsiţi
Tu ne faci viaţa uşoară
Atunci când ne rugăm.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer şi pe pământ
Zorii toţi ar fi apus
Fără de Iisus.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Toţi îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu eşti mărirea noastră
Maica tuturor.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
cântec, versuri de Valeria Mahok (25 august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cerul tău albastru
Un râu de lacrimi am vărsat
De fericire si de tristeţe
Lumina ochii mi s-a secat
Tu-mi dai a visului acurateţe
O pânză albă ochii mei
Iubirea e ce mă nconjoară
Gândul am străjer pentru ei
Căldura Luceafărului în seară
Am apucat ca să te chem
Luceafărule printr un gând
Şi inima mi s-a făcut un ghem
Am simţit prezenţa ta venind
În gândul meu rămâi te chem
Un bulgar al aştrilor arzători
Cerul este tatăl tău suprem
Veşnic iubitor printre muritori
De poţi veni în fiecare seară
Spune-mi povestea ta de astru
Să te astept la geam afară
Coboară din cerul tău albastru
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sufletul tu mi-l citeşti
Ca o floare de cais
Rodul dulce se formează
Se adună al meu vis
Sufletul el îl filtrează
Seara te-am întâlnit
Erai cartea cu poveşti
Visul mi- ai îndeplinit
Sufletul tu mi-l citeşti
O petală a căzut
Ca o rază de lumină
Singura ea a crezut
Într-o iubire deplină
E o magie divină
Între suflet şi un trup
Iubirea este regină
Magia nu pot s-o rup
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
