Mă doare că mărul e măr, sunt bolnav de sâmburi şi de pietre, de patru roţi, de ploaia măruntă, de meteoriţi, de corturi, de pete.

Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-şi pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre maşini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul că exist şi tu o ştii
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăţ de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepseşte-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu sunt bolnav. Sunt bolnav de ceva între auz şi vedere, de un fel de ochi, un fel de ureche neinventată de ere.

Nichita Stănescu în Elegii (Cina cea de taină), Elegia a zecea, Sunt (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai frumos sentiment al României Mari.

definiţie aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (12 decembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stănescu, Nichita

Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanşa asupra poeţilor ei.

definiţie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am rugat

pe nichita stănescu să mă lase
în locul lui în poezia românească
şi nu s-a supărat pe versul meu
nescris din motive obiective
nu s-a arătat deranjat de poeziile
scrise de urmaşii urmaşilor lui
cu creionul ascuţit pe retina
cititorilor înfometaţi de nichita

l-am rugat pe nichita stănescu
să privească în ochii mei noua
poezie ca ultima speranţă
pentru tinerii care se vor naşte
cu stiloul în mână

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasinare

Lapte de dihor supt în scorbură,
pietre albe, tocite de râu,
şi tu călare pe inorog, vergură,
şi panglica trupului meu - frâu

Nu se-nfioară nimic. Statică stea.
Fiecare literă are fiinţe
în ea,
şi nefiinţe

Să-l omorâm cât mai repede pe A,
să-i eliberăm pe închişii lui.
Dacă poţi, dumneata
bate-i în strigare un cui.

Se trece ora. Începe ploaia.
Se ridică zorii şi se aude
vum behăie oaia.
Mai repede... până n-ai mâinile ude.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 3

Tu nu-nţelegi că cel mai greu e sentimentul?
Tu nu-nţelegi că sentimentul unei pietre
o smulge şi o zboară şi-o atârnă
şi-o pluteşte?

Tu nu-nţelegi că noi cădem lăuntrul nostru?
Că sentimentul de lăuntru
îl ţinem greu, răzbătător prin pietre.

Tu nu-nţelegi aceasta?

Tu nu-nţelegi că stelele în sine
sunt un lăuntru din lăuntul depărtat?
Tu nu-nţelegi că albul în desime
e negru împărat?

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ca un orb sunt în faţa oglinzii,
cuvintele insuportabile
mă dor mai tare decât mizerabilul trup.
Ah, ele sunt mute în faţa cântecului,
semnul lor mă doare
cu mult mai puternic decât crucea de lemn
a oaselor de os
şi din spinarea lor.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos catren, de-aş fi in stare să-l scriu vreodată, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuşi.

Nichita Stănescu în Din dragoste pentru Nichita, înregistrare TV cu Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aparatul de scos sâmburi nu este făcut să ne dea sâmburi, ci să ne dea fructele fără sâmburi.

aforism de Cristinel Mortici (2 iulie 2018)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata mea pe patru roţi

Cu maşina, azi, mă plimb
Şi la viteze tot schimb...
Bag a treia, bag a patra
Şi-uite cum mă duce fata!

Fata mea pe patru roţi,
Du-mă, du-mă cât mai poţi,
Merg ca melcul, merg ca vântul,
Numa să nu-mi calc cuvântul!

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai patru versuri, diferite popoare au poezii scurte, noi... cea mai scurtă poezie a românilor este ţâpuritura din Maramureş, care se începe cu un chiot şi se sfârşeşte cu o beşteleală, dar e foarte frumos că e aşa...

citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând 7

Dac-ar fi să scriu un catren - catren însemnând o
poezie de numai patru versuri - în ce sens de numai
patru versuri, diferite popoare au poezii scurte,
noi... cea mai scurtă poezie a românilor este
tăpuritura din Maramureş, care se începe cu un
chiot şi se sfârşeşte cu o besteleală, dar e foarte
frumos că e aşa

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cu ploaie

Fiindcă norul acela frumos
se uita într-o parte
tu cu tine
şi cu pieptul tău sub carte
am făcut din el un buchet
arătos...
Şi-am dansat în faţa ta
ca o specie măruntă
şi râdeam,
din nor râdea
buza mea,
ploaia măruntă.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda vieţii mele

Secunda vieţii mele
mi-a luat-o un vultur în plisc
patru morţi şi opt răniţi
văzui pe şosea.

Secunda vieţii mele
în cer este în plisc la vultur
patru morţi şi opt răniţi
am văzut pe şosea.

Secunda vieţii mele
vulturul a dus-o sus la stele
patru morţi şi opt răniţi
sunt pe şosea.

Secunda vieţii mele
a devenit raze
patru morţi şi opt răniţi
cât sânge, Doamne, pe şosea!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful

Tatăl meu plângea cu lacrimi sărate
pe roata căruţii.
Caii cei patru la număr,
trăgând la cvadrigă,
muriseră de insolaţie şi de alte stele!
Pe jos, copii, vă zic,
să mergem pe jos! Drumul e lung,
fluturii sunt mulţi – să azvârlim cu sandaua după fluturi!
Astăzi vom mânca lănci şi cârpe pe steaguri
până la sufocare!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie măruntă
oameni grăbiţi pe străzi -
scrâşnete de roţi.

haiku de Doina Marcela Gheorghe (21 iunie 2018)
Adăugat de Doina Marcela Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereţii sale, când înfaţişa la vedere un trup serafic şi doi ochi albaştri, încununaţi de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzaţia de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte şi nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o ştiinţă. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citeşti Inventatul-Neinventatul rostit de însuşi Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naşte anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu eşti sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt şi câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înşelătoarelor cuvinte...

Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Era un bot mare de cal
şi, Doamne, ce dinţi mari avea.
Căderi de meteoriţi în aval
dantura lui albă era.

El botul cel mare şi lung
ah, Doamne, cum şi-l înclina
şi dinţii cei albi, nibelung,
Doamne, un cal nibelung
cred că era.

Şi totuşi nu-s iarbă nu, nu.
Nicicând n-am fost iarbă, ah, Doamne...
Şi totuşi ce bot nesfârşit arăta,
ce cal nibelung îmi părea
că vrea să mă pască, ah, Doamne.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panta Rhei

Oh, privirea are sâmburi
ca şi cum ar fi o fructă,
calul inimii pe dâmburi
de din iarba ei se-nfruptă.

Stau şi nu mă clatin, stau
chiar în cercul de cuvinte
nenăscute ce erau
ca sămânţa cea de linte,

Ca porumbul, ori ca grâul,
ori ca meteorul care
taie în pieziş pârâul
cu seminţe vechi de soare.

Panta Rhei, se-nfioară
tot ce curge, numai tu
în mijloc de vieţi stai, ţară,
pururea atunci şi-acu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!