Iluzie

Nu am încă dovada existenţei tale,

dar, în lumina cuibărită în noapte, eu te văd,
te simt aproape ca o sărbătoare ce se-aşterne înaintea mea,
îţi simt îmbrăţişarea caldă.
Eşti tăcută,
dar sunetul tău străbate zarea până la mine.

Partener constant în zarva gândurilor mele,
mireasă de lumină şi ritual de cometă,
locuieşti într-un curcubeu închiriat pe termen lung.
Pe ruta speranţei,
porţi trenă cu roiuri de fluturi albi.

Sălăşluind în neputinţe perene,
dependenţa de tine îmi lasă un gust dulce-amar.
Ceva nedesluşit arde în ochi!
Cu sângele ideii de mişcare,
gândul aleargă desculţ
printre lanuri de autentice vise.

Cu o singură iluzie dus-întors,
încers să reduc distanţa dintre speranţă şi realitate.
Cu ochiul brizei de şoapte lăptoase,
prin fereastra din mijlocul clipelor translucide,
privesc ţărmul scăldat în lumina despletită.

Totuşi, ceva nu este în regulă!
Apropierea nu-i o garanţie,
iar iluzia ei mă face mai sprinten;
Nu am nevoie de alte argumente
pentru a atesta verdictul:

Mult prea departele este, totuşi, o realitate!

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia sfârşitului de întuneric

toamna asta are ceva din mirosul
lemnului din care Noe şi-a construit arca.
te miros şi te-ntreb dacă suntem singurii rămaşi
în mijlocul apelor,
frunze văduvite de copacii care le-au părăsit
înainte de a cunoaşte că muntele Ararat
e doar o iluzie născută din iluzia despre noi

toamna asta are ceva din mirosul
flăcărilor pe care Ilie le-a înălţat
până la altarul dorinţelor noastre.
privesc caldarâmul scăldat în lumină,
întrebându-mă:
dacă năzuinţele nu ar cunoaşte împlinirea,
inimile fum de tămâie, înăltate la cer,
ar fi doar o iluzie născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
spicelor culese de Ruth, găsite pe câmpul lui Boaz.
mi-aleargă gândul desculţ printre lanuri,
frământând pâinea în palma pământului.
mă cheamă inima ta.
să fie aceasta doar iluzia născută din iluzia despre noi?

toamna asta are ceva din mirosul
veşmântului nopţilor înstelate.
mă-nfăşor în pânza cerului
să-mi împart inima cu tine...
te întreb, dacă în calea ta ar răsări o stea,
ai confrunta-o cu iluzia născută din iluzia despre noi?

poezie de Jasmin Petrescu (15 octombrie 2015)
Adăugat de Jasmin Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insomni(i) fără i

Visez. Am agonia depărtărilor.
Răstălmăcesc prezentul,
Îl cocoloşesc şi-l arunc
Cât mai aproape de nimicul
Ce mă leagă de tine.
Un gând suprapus
Îmi spune să nu mai privesc
Spre nimic din ce pulsează.
Vreau să-mi simt sângele vibrând.
Nu mai pot aşa,
Am să-l încălzesc la soarele
De primăvară chicotind.
Când priveşti în jur şi chemi
Ceva modulat, mult prea des
Până la deformarea totală,
Nu uita: întotdeauna
Poţi arunca ce este inutil.
Am o realitate.
Specială, doar pentru mine,
Într-o mişcare continuă,
Lipsită de monotonia
Ce o regăsesc în tine.
Sst. Nu pronunţa aceste cuvinte.
Pot rupe vraja.
Dar trebuie eliminat
Într-un aer prea condensat,
Ca o reclamă de alimente,
Tot ce alterează.
Ascunde-mă lângă bătaia
Inimii. O, viaţa
Vreau s-o simt
Real în mine,
Ca gândul ce mă îndepărtează
Atât de inadaptabil de tine.
Şi tot ce îngreunează
Un gând de primăvară
Este stupiditatea,
Cu care în fiecare seară
Îmi închid libertatea,
Cu zece lacăte cât mai rotunde
Cu ceva ornamente pe margine.
Şi sub ramurile plăpânde
În primăvara ce revine,
Aştept o ploaie de flori,
Să-ţi pictez ceva pe corp
Într-o explozie de culori.
Oricum, nu aduni măcar un strop
Din risipa mea de fiecare zi
Şi ar fi mai bine dacă te-aş goni.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniştea ta,
Liniştea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiaţi de zboruri frânte
Şi tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ţi-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu eşti aşa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Şi totuşi atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îţi simt tremurul buzelor
Şi mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îţi simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Şi mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Şi visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Şi mă dor absenţele tale,
Şi mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îţi mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Şi totuşi atât de aproape.

poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum, abia acum

felinare şi colivii s-au crăpat
le-a ieşit duhul la ceas de seară
fluturi cu aripile arse şi păsări cu ochii scoşi
repetă la unison
lumina! stinge lumina! prea multă lumină arde!
păşesc cu grijă
pe stradă, printre cioburi şi ochi rânjiţi,
urma tălpilor mele construieşte un puzzle ciudat
ce car cu mine de rămân pe asfalt leoaice fioroase,
lebede cântânde,
burţi de peşti enormi şi
carusele cu cai albi?
din mijlocul puzzle-ului format aceleaşi voci:
lumina! stinge lumina!
acum
cortina e trasă,
lumina stinsă
acum
abia acum
spectacolul începe...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt ploaie

Sunt ploaie caldă de vară,
mă preling pe buzele-ţi moi,
îţi sărut infinitul regăsit,
sorbind-ţi cu sete
lacrima
din colţul zâmbetului,
amară ca o cafea băută
pe fugă.
Marea o simt în ochii-ţi adânci,
gustul lor e dulce-sărat
la fel ca viaţa...
Înot printre valuri de suflet,
mă lovesc de stâncile
gândurilor tale...
Înserarea ne e paravan
pentru iubirea ce tăinuieşte
paradisul.
Cerul ne este aproape,
picurându-ne praf de stele
peste visul furat.
Iubeşte-mă ca un copil
cu luna în privire
pe ţărmul scăldat
de iluzii...

Iubite, atinge-mă cu gândul,
să simt acum talazul fericirii
cum se zbate-n mine.
Şoapte de sirenă îţi voi dărui
în asfinţitul aprins
de dorinţe...
Pescăruşii, cu cântul lor,
ne vor duce spre orizontul
pictat în veşnicie.

poezie de Lavinia Elena Niculicea din Florile cerului
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Consecvent în improbabil

Singur
24 de ore pe zi

Reduc
sigurătatea
dintre
noi

C-o
singură
iluzie
dus-întors

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Şi vreau să cred că eşti aici, iubito-
Un pas şi-o mână-ntinsă mai departe.
Şi te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare mă îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de eşti vis, eu încă te simt vie.

Să te-ncălzesc lipindu-te de mine
Şi să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău şi cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

Iluzie îmi eşti de-o veşnicie,
Deşi te-aş prefera-n carne şi oase.
Rămâi, iubita mea şi numai mie,
Să-mi dai visele noastre de mătase!

Nemuritori în plăsmuiri astrale
Vom confisca iluziile vieţii,
Eu asfinţitul lacrimilor tale,
Tu, răsăritu-albastru-al dimineţii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevar si lumina

Privirea şi gândul
năluce aleargă
prin spaţii şi-n timp,
cândva,
doar de zei vizitate,
şi-ades încărcate
cu patimi, cu doruri…

Privirea-mi senină
absoarbe lumină
şi gândul străbate
milenii şi fapte,
mă plimbă prin noapte
cu paşi de lumină
şi zboruri de taină,
cu buze flămânde
şi trupul arzând de dorinţă,
cu vise ce-aleargă spre tine
cerşind,
doar adevăr şi lumină!

poezie de Cernea Rodica
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog

Sunt un gând sălbatic, născut din abis
şi – doar trecător – din tine. Pământul şi cerul
s-au amestecat în mine – concubina lor – s-au topit în mine.

Sunt un embrion obişnuit, închis într-o palidă, pieritoare carne;
Însă în lumina soarelui eu te încânt şi te uimesc.

Sunt cea mai blândă, cea mai înţelegătoare dintre femei;
totuşi mi-e dor de iarnă, de interminabila noapte neagră
care trasează frontierele inimii mele.

Când pleci, durerea mă face
să-mi scot inima pe gură –
să te distrug prin iubire – e interzis aşa ceva?

Soarele răsare pentru toţi ceilalţi oameni,
dar numai spre tine se-îndreaptă tandreţea agresivă-a trupului meu.
Am farmecele mele.

Se-înalţă un cor de voci.
Marea ţipă-n sângele meu, dar cine-şi aminteşte de mine?
Ce este viaţa?

poezie de Zhai Yongming, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ni se livrează un nou tip al ideii de patriotism. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că patriotismul are nevoie de reclamă. Patriotismul este ceva pe care-l simţi în profunzime. Nu este nevoie să-l porţi la butonieră, să-l arăţi pe fereastra casei tale sau pe un autocolant auto.

citat din Sam Shepard
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ce-i cu tine? Ce se întâmplă cu tine, Lia? Încearcă să-ţi revii odată! Fii tu însăţi din nou! Nu crezi că dacă aş fi avut de gând să-ţi fac totuşi ceva, aş fi făcut-o de cum am intrat pe uşă, înainte de a te fi trezit? Te rog... Ce naiba?! Drept cine mă iei? Nu sunt vreun psihopat, pervers, obsedat sau altceva de genul ăsta... Sincer, încă mai am capul pe umeri, adică judec normal şi sunt conştient de acţiunile mele.
Lia: Da. Bine. Pricep. Şi... Am să-mi revin. De fapt, deja mă simt mult mai bine. Acum poţi să mă laşi singură.
Lucian: Eşti sigură că te simţi bine?! Ştii, cred că ar trebui să porţi o cămaşă de noapte mai sigură; acesteia prea îi cad breteluţele mereu, după cum am observat. În plus... Mi-a plăcut foarte mult poziţia... Ştii prea bine care! Ah; încă un singur lucru. După aceea, gata, am ieşit. Îmi pare rău dacă te-am supărat cu ceva şi te-aş ruga să mă ierţi dacă am greşit faţă de tine. Asta-i tot. Te aştept afară. Să te echipezi repede. Grăbeşte-te! Colegii ne aşteaptă.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarasi luna

Stau si iar privesc in umbra
Cum se naste o lumina
Ea ma cheama, dar e sumbra
Unda ei e dulce, lina.

Vad cum imi intinde mana
O durere mult prea veche
Si ma pierd, caci iese luna
Suferinta mea straveche.

Ma priveste mult prea calma
Mi-e rusine ma sfiesc
Simt cum ma furnica-n palma
Sincer, mi-e ceva firesc.

Este mare, plina, rece,
Ca o doamna din trecut
Din picioare iar ma trece
Un fior, dar e placut.

Este ea sau este el?
Caci ma simt prea inundata
Ma priveste intr-un fel
Si ma las iar dominata.

Vreau sa scap dar totusi stau
Vreau sa fug dar n-am putere
Si imi place, si mai vreau
Sa gust iar, sa simt durere.

poezie de Loredana Tudor
Adăugat de Loredana Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Putred

Simt miros de putred
Ceva în mine moare
O fi speranţa?
O fi visul?
Miros de lăcrimioare
Simt.
Şi gust amar îmi vine
De la stomac o fi?
Sau de la tine?
Şi greaţa mă cuprinde
De tine?
Sau de sete?
Ma dor şi buzele
Şi simt miros de plete.
Dar pletele miros?
A tale da, acum
Şi tu mă înfiori.
Urăsc şi al tău nume
Pe tine,
Vreau să mori.
Dar nu muri
În ceruri nu ai loc,
Stau îngerii la soare.
Eu simt miros de putred
Ceva în mine moare.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce pot să-ţi spun

Ce pot să-ţi spun?
adie pădurea cu mirosul tău
în păr se joacă fluturi albi şi bleu
iar pe călcâie ai urme de rouă
rămase de pe ţărmuri mângâiate-n ape verzi
uitate în palma unui zeu

De undeva se aude mierla
cu dimineaţa zâmbind pe trupu-mi somnoros
ca ramura îţi apleci braţul
şi mă înveleşti cu privirea ta
cum frunza de tei îşi caută culcuş umbros

Din al tău sărut se naşte ziua
când mă culegi ca să reînviu
căci tu mă ştii
că încă eu
mă joc cu vise la margine de curcubeu

Ce pot să-ţi spun?
Îţi simt parfumul
miroase a flori de câmp
pe-o creangă zâmbeşte un lăstun
iar eu te beau şi te respir
precum lumina ce iubeşte un verde fir

Tac mută de uimire neştiind ce să-ţi mai spun
mă las s-alunec în caldă reverie
şi uit fir-ar să fie
ce-aveam sau dacă voiam ceva să-ţi spun...

Ah, mi-am amintit printre adormite gânduri
că azi
mai am de împărţit la lume... fluturi

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de aproape şi totuşi departe

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte
creştem, ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe...

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului,
dincolo de albastrul cerului străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit,
Intru în inima ta
cu rodiile coapte de lumina soarelui -
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună,
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună,
ne luminează visul plutitor,
pe râul ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda lună, ne-ngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit.

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi...

La capătul timpului
suntem noi -
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Acum însă, spune-mi, ce altceva mai eşti, în afară de astronom şef, elev al domnului profesor Manea, preferatul domnului director, matematician, proiectantul navei şi unul dintre constructorii ei?
Lucian: Chiar te interesează, sau de ce mă întrebi?
Lia: Din simplă curiozitate, dar dacă nu vrei să-mi spui, n-am să insist.
Lucian: Nu sunt decât matematician. Care ţi-e verdictul?
Lia: Matematician? Asta ştiam deja. Dar ce altceva?
Lucian: Matematician şi nimic altceva, cel puţin deocamdată, din câte ştiu. De ce ar trebui să mai fiu şi altceva? Nu înţeleg... Ce altceva ai vrea să mai fiu?
Lia: Nu ce-aş vrea eu să mai fii; ce altceva mai eşti în realitate?
Lucian: Nimic. Poate doar un Don Juan, nu-i aşa? Sau poate un Casanova?
Lia: Nu-i nevoie să-mi aminteşti de impresia pe care o am despre tine, nu crezi?!
Lucian: Şi ce se întâmplă dacă sunt numai matematician? Nu e oare de ajuns?
Lia: Ba da, poate e suficient. Credeam doar că ai mai fi şi altceva.
Lucian: Regret, altceva nu mai sunt, decât doar Enka Lucian, dacă-ţi convine.
Lia: Păi, tocmai asta nu-mi prea convine mie, că eşti chiar acel Enka Lucian a cărui faimă este de mult recunoscută în întreg Institutul şi nu se limitează doar la Institutul nostru, însă se pare că n-am ce face. N-am de ales; sunt nevoită să accept ideea că-mi vei fi coleg. Mă întreb numai la ce oare e nevoie de un matematician într-o misiune spaţială importantă?
Lucian: Nu se ştie niciodată. Poate că totuşi e nevoie şi de un matematician ca mine, oi fi şi eu bun la ceva, poate că vă voi fi de folos vreodată, mă mai pricep şi la multe alte mărunţişuri, nu doar la calcule matematice.
Lia: Mărunţişuri? Cine are nevoie de mărunţişuri?
Lucian: Într-adevăr, oare cine?! Oricum, în spaţiu, uneori e nevoie şi de matematică, printre altele.
Lia: Probabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între mine şi realitate

încerc acum să reconstitui
între mine şi realitate
fereastra prin care
o să privesc depărtarea, -
ea însăşi o fereastră
a sunetelor spre nesfârşit.

ştiu,
poate că e doar o iluzie ce se termină aici
ca respiraţia în camera cu multe oglinzi...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!