Frunze coapte
Durerea frunei care moare
Și se desprinde-n cercuri line
Formând covoare natule,
Nime nu știe s-o aline...
Și nu contează zi ori noapte,
Se-aud foșnind în dulce șoapte...
Purtate de o adiere,
Plutes alean, ca o părere,
În implacabila cădere...
Frunzele țipă sub picioare,
Cerând parcă îndurare,
Schițând o mută imputare,
Se pregătesc de înhumare!
poezie de Viorel Trușcă din Gânduri tiparite (2005)
Adăugat de Dorina Golea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Într-o noapte
am plecat femeie, într-o noapte
în noaptea cu căderi de șoapte
căram pe umeri veșnicia
la picioare,
picioare de lut
eu cel căzut
pe câte un vers, încet, pe rând
și mai cădea câte o idee
zâmbeai firesc în taina primului sărut
da, te-am iubit femeie într-o noapte
cu dorul răstignit în gând
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniștiți pe o bancă de lemn
Eu mâna îți strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte și ar fi bine un foc
Ș-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrățișarea noastră și nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor.
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Brațele noastre stau strâns și în legănat
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Și noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ș-aveam atunci nevoie de a ta privire
Să-mi licărească blând a ta amintire.
poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna iubirii...
Se aud frunzele foșnind în cădere
Pe cărarea de munte noi mergem în tăcere.
Vântul ne leagănă șoptindu-ne cuvinte,
Iar luna apare ca o stea fierbinte.
Stăm liniștiți pe o bancă de lemn,
Eu mâna îți strâng cu dragoste solemn.
E rece în noapte și ar fi bine un foc
Ș-apoi vrem ca totul să se oprească în loc.
Îmbrățișarea noastră și nor după nor,
Atunci pentru noi cuvintele mor,
Că eu de mult timp nu mai pot de dor.
Brațele noastre stau strâns și în legănat,
Iar sus ramuri de frunze s-au scuturat.
Pleacă de sus norii prin frunze de salcâm,
Și noi parcă suntem pe un alt tărâm.
Ș-aveam atunci nevoie de a ta privire,
Să-mi licărească blând a ta amintire.
poezie de Eugenia Calancea (18 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunzele țipă
Se evaporă copacii. Pe coclauri frunzele țipă.
Păsări au prins caimacul pe zbor
Morții sunt în grevă de o clipă
fiindcă de moarte le este dor!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inscripție pe un sărut
trandafir geană de rouă
înflorit sub lună nouă
dulce boarea ta să vină
la un vad de lună plină
cu fiorul primei șoapte
să mă vindece de noapte
și să-mi dea durerea dulce
pe mireasmă să mă culce
și la vad de lună seacă
gândul roșu să mă treacă
poezie de Fatma Sadâc din Cântec pentru surâsul păpădiei (1988)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul de azi
Îl vezi și sufletu-ți renaște,
Că-i dulce ca o pară coaptă
Și țipă chiar de când se naște
De parcă știe ce-l așteaptă...
epigramă de Corneliu Păunescu din Top E, culegere de epigrame (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Act de identitate
Nepăsarea românească
dormim parcă în picioare
n-apucă unul să crească
țipă altul zău că moare
Dormim iată din picioare
nevoie n-avem de paturi
o cartelă-i pentru soare
cu alta totuși te saturi
Nevoie n-avem de paturi
n-apucă unul să crească
urlă altul hei în lături
toată pleava românească
Doarme iată din picioare
și scuipă sfinte odoare
hipersonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (4 martie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Septembrie, desfată-mi zorii și visele purtate în abisul dorului. Îmbracă-mi goliciunea umbrelor calde cu adierea lină a frunzelor purtate de vânt. Îmbată-mi simțurile cu șoapte și sărută fruntea dimineților blânde cu surâsul iubirii din ochii lui. Septembrie, ascunde-mi taina într-un strugure dulce si lasă timpul să-i guste păcatele cu nesaț...
Andreea Palasescu (15 septembrie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Băieții
se aruncă în apă de pe stâncă
în timp ce cad
țipă
ca și cei de odinioară
poetul se scăldase a
cum (?!) ca și cei din ziua de azi
acum două sute de ani
iar apa în care s-a scăldat
cine știe în ce ocean a ajuns
sau știe cineva unde e (?!)
ori s-o fi evaporat
dar
asta nu contează sau contează
apa care curge acum nu-i o apă
obișnuită, deoarece în apa
de odinioară a râului s-a scăldat poetul
băieții de astăzi se aruncă
și ei ca și cei de odinioară (?!)
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La noapte
La noapte am să împușc Luna!
La noapte, pe ulița de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta și briceagul,
Și-am să mă cert cu Dumnezeu!
La noapte-am să mă cațăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziș,
Am să înfig cuțitul până la prăsele,
La noapte, voi ieși din ascunziș.
La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpușc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.
La noapte, Luna-i sângerie
Și în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se știe,
Decât o mască a vieților pierdute în zadar.
La noapte, Luna împușcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărți lumea la doi.
A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.
La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ți-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpușcat?!
poezie de Simina Păun-Moise
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Se-aud parcă stranii
Șoapte de litanii.
Toată frunza mladă
Parcă stă-n genunchi să cadă.
Căci spre soare-apune
Pomii stau la rugăciune.
Pomii se îndoaie.
Pomii se roagă de ploaie.
poezie clasică de Liviu Deleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea cuvintelor
Mi-am închipuit tristețea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codițe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu știa de sine, părea foarte chinuită
Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete și șoapte,
Iar pe chip, bujorii vieții o-nroșeau fără să știe,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră și vie
Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumusețe... ajunsese doar o slută
Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie și tăcere
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul eternelor suspine
Când vii, îmi pare ziua că-nflorește
Cu zorii în petale aurii
Și revărsări de scânteieri zglobii
În cerul ce-n albastru se gătește.
Mă prinzi în umbre lungi de brațe-ntinse
Și mă alinți în dulcele balans
Din adierea ultimului dans
În care trupurile noastre-au fost cuprinse.
Simt curgerea eternelor suspine
Prin alte ceruri, dincolo de noi,
Lipsite de cântări de violine
Și văd plutind ușor, pe unde line,
În cercuri vii, trimise de-amândoi,
Poeme care vor să le aline.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Brennan: Nu contează ce părere am eu. Nu e treaba mea să am o părere.
Levitt: Dar asta îți poate influența slujba. Chiar ești atât de rece și insensibilă cum pari?
Brennan: Fiecare craniu are un chip. Examinez oasele și știu cum mergea persoana respectivă, unde a fost rănită. Maggie Schilling este o persoană în carne și oase pentru mine. Durerea pe care a îndurat-o era reală. Șoldul ei era afectat de o infecție din cauza că stătuse prea mult pe o parte. Într-adevăr, așa cum a spus doctorul Stires, boala ar fi putut contribui la infecție, asta dacă nu pui totul în context, dar nu poți să analizezi ce i s-a întâmplat lui Maggie Schilling pe bucăți. Era o persoană ce a luptat ca să se elibereze. Încheieturile îi erau rupte fiindcă s-a chinuit să-și scoată cătușele. Oasele gleznelor erau măcinate pentru pentru că era legată la picioare. Iar șoldul și umărul ei erau afectate de o infecție. Și cu cât se lupta mai mult, cu atât durerea era mai atroce. Așa că i-au dat niște calmante ca să o liniștească. I-au dat atât de mult, încât au omorât-o. Aceste fapte nu pot ignorate pentru că dvs credeți că sunt plictisitoare sau antipatică, pentru că eu nu contez. Ce cred eu nu are nici o importanță. Maggie este singura care contează.
replici din filmul serial Cititorii de oase
Adăugat de Matache Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul spre mine
Mi-au înmugurit rănile de-atâta ninsoare,
Fug înspre mine și cad în picioare,
Mi-a înghețat lumina pe-o pleoapă,
Pe cealaltă, întunericul e apă.
De-atâta floare, frunzele mă dor,
Durerea se-adâncește-n ochi de cal.
Sub clopote, copite, umbre mor,
Sfârșitul se apropie de mal.
A-nceput și timpul să miroasă a gutui,
Rugina visului s-a-ngroșat,
Pământul e ca zmeul, ca zmeul nimănui,
Venit din apele ce-n tâmplă îmi bat.
Din lacrimile pietrei, nuferi cad
Și-n ochiul verde-al iernii curge-o noapte,
În somnul ce îmi este rai și iad
Aș vrea să mă zidesc în mii de șoapte.
poezie de Cătălina Crețu
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 17 comentarii până acum.De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am și uitat
Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân și singur nu-i ușor.
Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.
Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...
Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!
Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.
Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!
Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.
Veniți copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...
Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândurile nopții
Să nu aștepți durerea să te frângă
Când clipele se duc în drumul lor,
Doar amintirile ar trebui să plângă
Pe-aleile-mbrăcate-n tainic dor,
Și printre felinare-ascunse-n noapte
Pășind prin frunzele ce pietruiesc
Aleile crescute dintre șoapte
Rămase-n nopțile care sosesc,
Dar uneori uitate printre clipe
Durerile își plâng trecutul lor
Și peste timpuri lumii vor să țipe
Doar, doar vor trece-n viață mai ușor,
Când așteptările vor să te frângă
Rămas prin clipele născute-n dor
Să lași doar amintirile să plângă
Și frunzele să te-nsoțească-n zbor.
poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi între vise...
Și nu credeam că lacrimile dor,
Cernute printre pleoape și retină,
Sunt ca furtuni de migrator
Ce zboară-n firea mea străină.
Poate sunt sursa viselor târzii
Dar și acestea-mi sunt stompate
Însă le scriu în multe poezii
Că visul, mă trădează-n noapte.
Cand plâng iubito, după tine plâng,
Sunt lacrimi care dor atât de mult,
Le iau cu mâna și le strâng,
Iar care cad, plângând eu le ascult.
Pământul le cunoaște-a lor cădere,
Lovite sunt, se sparg de bruj uscat,
Nisipul le absoarbe-a lor părere,
Să-mi umezească sufletul cercat.
Iubirea-ți stă în taina împăcării,
Cât ai trăit cu tot m-am dăruit,
Am stăruit și-n ceasul încercării,
Speram, că nu e totul năruit.
Credeam că visele s-au dus cu tine,
Dar parcă sunt mai vii decât oricând,
Tresar 'necat în lacrimi cristaline,
Mă regăsesc aici, că sunt trecând...
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!