Îmi amintesc, bunico...
Îmi amintesc mereu, bunica mea,
Cum mă țineai cândva în poala ta
Și îmi spuneai povești cu zmei și zâne...
Și-acum le-aș asculta dacă le-ai spune...
Dar altă lume te-a furat, departe,
Tu dormi în ceruri și te-ascunzi în noapte.
Îmi mângâi păru-n vis și plângi. Știu bine,
Scumpă bunică, îți e dor de mine.
Te-ntoci pe rumuri tainice, te pierzi,
La geamul meu, cuminte, te așezi...
Privești cu ochii-n lacrimi lumea mea.
Bunico, te iubesc, oh, nu uita!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Glossă pentru bunica mea (celei mai bune bunici)
Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești!
Zâna cea blândă din povesti,
Zână din stele întrupată...
Cu mâna ta catifelată,
În mângâieri unduitoare,
Cu ochii strălucind în soare,
Surâs cu pletele de nea,
Te-ai zămislit, bunica mea.
Oh, nici nu știu să-ți spun ce-mi ești...
Din ce tărâmuri îngerești
Te-ai coborât?! Blândă bunică,
Prin tine pruncul se ridică,
Nădejdea brațului tău drept.
M-ai învățat saă râd, să iert,
Mi-ai arătat cu-nțelepciune
Alaiul lucrurilor bune.
Zâna cea blândă din povești,
Din ceruri astăzi mă privești.
Ce sfântă zi! Ce lacrimi calde!
Timpul în timpuri se desparte,
Lăsând un gol uitat în zare...
Azi, eu ți-am pus o lumânare!
Și-mi plânge sufletul de dor
Bunico! Îngeri cântă-n cor...
Zână din stele întrupată...
Și toate-au fost, au fost odată!
Când adormeam, bunica mea,
Plângând, cu fruntea-n mana ta.
Din ochii-ți, curg mărgăritare,
Sunt albii fluturi de ninsoare.
E-un vis în suflet încrustat...
Bunico, vezi, nu te-am uitat!
Cu mâna ta catifelată
Prindeai argintul sub broboadă.
Și anii-n cute-adânc săpate,
Îți mai furau câte o noapte.
Ierni aspre ți-au crescut la tâmplă
Bunica mea, bunică scumpă.
Acum, în muguri de lumină
Te-ntorci și mă privesti străină.
În mângâieri unduitoare
Îți simt prezența la icoane,
În rugăciuni, în miez de noapte...
Și parc-aud a tale șoapte.
Suspin... E-o poză... A rămas
Veghind al morții tale ceas.
Și lacrimi curg... la crucea ta,
Vin iar cu flori, bunica mea.
Cu ochii strălucind în soare
Te văd... și-atât de rău îmi pare
Că nu mai sunt copil... Cărunt
Mi-e părul și încep să uit.
Poate că-i vremea de a fi
Și eu bunică într-o zi
Și-mi e din ce în ce mai greu
Și plâng și plâng și plâng mereu!
Surâs cu pletele de nea,
Cât te iubesc, bunica mea!
Și dac-a nins la tâmple iar
Eu am tot sufletul de jar.
Sunt ca o mare pe furtună,
Cu grijă scoicile-și adună
Și în adâncuri de cleștar
Le-ngroapă iar și iar și iar.
Te-ai zămislit bunica mea,
Parcă din ierni de catifea
Și îngeri tâmplele ți-au nins,
Povestea mea de dor și vis.
Se scutur' florile de tei
În lacrimă, din ochii mei
Și sufletu-mi - un clopot, bate.
Bunico, ești așa departe!
Te-ai zămislit bunica mea,
Surâs cu pletele de nea,
Cu ochii strălucind în soare
În mângâieri unduitoare,
Cu mâna ta catifelată...
Zână din ceruri întrupată,
Zâna cea blândă din povești,
Oh, nici nu știu să spun ce-mi ești!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu iubirea pe plai
M-am dus cu iubirea pe plai
Și îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.
În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.
Te-am pus, o mușcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.
De dor și de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Și iarăși în noapte suspin,
Ascultând poveștile mamei.
Ți-am pus în privire poteci,
Și lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.
Și flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... și izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.
Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Și mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu ești singurul vis...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
O văd acum... sfioasă, blândă un dulce vis bunica mea
Cum scoate banii strânși cu trudă, toți, adunați într-o basma.
Îmi joacă ochii-n lacrimi, Doamne. Cu mare trudă-i adunase
Și la nepoți, ca moștenire, bunica-n urmă îi lăsase.
Azi picură cu frunze de miere și de ceară.
Se-apropie secunda plecării... Este seară!
Îți mângâi tâmpla ninsă, bunico. Ești departe.
Te-ai dus o mângâiere de aină și de șoapte.
De-acum îmi ești icoană, speranță și minune.
Tu ai plecat grăbită, dar m-ai strigat pe nume.
Poate-ai lăsat prin mine o sacră măștenire
Poveste de lumină, de tihnă și iubire.
Vezi?! Lacrima îmi curge. Mă tot gândesc la tine...
Tu treci, un înger încă, spre sferele divine.
O lacrimă îmi curge și mă-ncunună stele,
Icoană de lumină,-ngenunchi bunici mele...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-ai dus, tăicuță
Te-ai dus, tăicuță, oh, te-ai dus departe
Și-n nemișcare morții rătăcești,
De-acum o veșnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai ești.
Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe așternut de lacrimi și de flori,
De astăzi, tată, ești nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...
Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Și-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Ești înger azi, între pământ și lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura... de canal!
Povești cu zâne și castele,
Cu zmei și feciori de lele,
Cu vrăjitoare și pitici
Le ascultam când eram mici;
Le auzim și-acum adulți,
De stai massmedia s-o asculți,
Dar e o mica diferență,
Eroii azi, au o carență,
Să vă mai zic eu și la ce?
Mintala dom'le, asta e!
Azi sunt povești cu sexapil,
Se vând prostii acum la kil...
La sfârșit de basm cuminte
Nu mai e ca înainte,
Treaba azi cu-ncălecatu'
E la propriu... pe băiatu'...
Nici nu încep cu-A fost odată...
Ci direct, o vrea pe toată!...
Legende, basme sau povești
Grijă din ce unghi le privești!...
Și îți mai spun ceva umil,
Rămâi la alea de copil!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (23 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise, -afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun înc-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: "tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povești la gura sobei sau poveste de iarnă
Stau lângă șemineu și torc povestea
Bunicii mele, -n caierul de lână...
Ferestrele-s închise,-afară ninge
Și bate vântul jalnic, a furtună.
E o căsuță mică... -N fapt de seară,
Parcă mă văd copil visând palate...
Dar anii au trecut... Sunt ani de-atuncea!
E iarnă! Focu-n sobă încă arde...
Privesc în jur... sunt singură în casă...
Cu toate astea glasuri de copii
Îmi cer să le mai spun în-o poveste,
Apoi, cuminți, promit c-or adormi.
Și simt cum prind tăcut polpoana hainei
Și simt cum mâna-mi prind a rugăciune
Și parcă-mi amintesc privirea mamei...
Parcă-i aud, în cor, strigându-mi: "Spune!"
- Era o iarnă grea, cum e aceasta...
Crăiasa desena pe geam povești...
Îl așteptam pe Moșu-n noaptea-aceea...
Bunica îmi spunea: " tu ai să crești!"
Împodobisem bradul cu betele
Și globuri aurii... Ninsese mult!
Pământul tot era spuzit de stele
Și îngeri coborau către pământ.
Ofta bunica... Omul de zăpadă
Veghea singurătatea... Și lătrau
De gerul aspru, câinii de pe stradă
Și lemne pentru foc nu mai erau...
Și dintr-o dată a venit Crăciunul!
Alai de zâmbet și colindători
Se perindau în casă câte unul...
Casa bunicii era câmp de flori...
Îmi amintesc întâia jucărie,
Apoi promisiunea că-ntr-o zi
Voi fi și eu bunică... Oh, copile!
Și voi avea și eu nepoți, copii...
Mi-e părul alb la tâmple ca ninsoarea...
Nici nu mai văd pe unde v-ați pitit...
Dar înțeleg pe biata mea, bunica,
Ce simplu și ce trainic m-a iubit.
- Vom fi și noi cândva, bătrâni, ca tine?!
- Vom lăcrima și noi?! Vom povesti?!
- Da, timpul trece, trece peste toate!
Veți fi și voi cândva bătrâni, copii!
..................................................................
Mai știu și eu?! îmi tot spunea bunica,
Vei fi și tu bunică într-o zi!
Sunt vremuri de demult, vremi despre care,
Cu mare drag, mereu voi aminti.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunică dragă...
Ești și vei fi mereu bunica mea
Te voi cinsti și te voi respecta
Tu-mi dai speranță și lumină-n doi,
Mirosul dulce-al florilor de mai.
Noi trei, un vis, un gând și-aceeași lună
Același semn zodiacal avem,
Când suferim, luptăm și vom învinge
Căci vom învinge, singur, dacă vrem
Tu iarbă ești, eu cer sunt și sunt mare
Bunicule, cu ochii-ți te numesc
Voi sunteți pentru mine sărbătoare,
Din suflet vă cinstesc și vă iubesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plecare
Privesc sclipirea neagră ascunsă-n ochii tăi
Și plouă azi cu lacrimi de jar și de argint,
Durerea-i sfărâmată cât veghe-ți suntem noi.
Tu ai să duci cu tine tristețe,-n infinit.
Sunt nori pe cerul vieții și-n suflet este noapte,
Furtuna strânsă-n suflet se zbuciumă, vibrează,
Comunică cu lumea... Departe, mai departe,
Cei care-s duși din lume, prin timpu-ți recreează.
M-ascund sub umbre stranii... Tăcere, suferință...
Aștepți eliberarea... Sunt aripi fâlfâind,
Iisus, cu ochii-n lacrimi, te-așteaptă-ntru căință,
Iar noi, măicuță scumpă... noi te vedem murind.
E pleoapa grea de lacrimi... Tu, lacrimă de ceară,
Cerându-ți drept la viață eternă, vei pleca...
Te așteptăm în vise căci dulce,-o să apară,
Decât acolo, mamă, înfățișarea ta.
Și gândurile zboară, târziul va erupe
Și stele-n semn de doliu pe cer or să se stingă,
Această clipă. mamă, de lacrimă ne umple...
Tu vei veni - un înger, pe umeri să ne-atingă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunico, mi-e dor de tine...
Bunico, din Cer mă privești,
Iar casa e goală, pustie.
Mi-e dor frumos să citești
Din cărți... câte-o poezie.
Sufletul îmi arde, mi-e dor
De copilărie, fructe coapte.
Să mă săruți pe frunte ușor
Și să-mi dai cozonac cu lapte.
Când vin de afară-n grabă
Pe prispă vreau să te zăresc.
Și să te ajut la treabă,
Toate astea îmi lipsesc...
Mi-e dor când seara se lasă
La pieptul tău să mă pun.
Iar pe suflet, ce m-apasă
Cu încredere să-ți spun.
Mi-e dor de zilele-n care
La teme tu mă ajutai.
Cu multă atenție și răbdare
Dulce, calm îmi explicai.
Iubeam primăvara, mărțișorul
Atunci când eram mică.
Azi îmi accentuează dorul
Și-mi amintesc de-a mea bunică.
Mi-e dor în ochi să te privesc,
Să-ți spun "Noapte bună".
Acum la mormânt sosesc
În fiecare săptămână...
Bunico, chiar dacă-ai plecat
Mă gândesc la tine zi și noapte.
Te iubesc, nu te-am uitat
Legătura există și după moarte!
poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 iulie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Ore târzii
Nu mi-am pierdut melancolia
Mereu îmi amintesc de tine,
Și-mi vine-n minte reveria
Clipelor trăite și sublime.
În ritmul unor melodii
Îmi port gândurile departe,
Acum în orele târzii
Te însoțesc în noapte.
La ora asta nu cred că te-ai culcat
Chiar dacă dormi, în vis mă vezi,
Cum te mângâi foarte delicat
Și foarte tandru, poți să crezi.
Nici nu știu care melodie
Inima mi-a rupt sau m-a mișcat,
Dar știu că numai ție
Din suflet ți-am cântat.
poezie de Mihai Leonte (aprilie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Promisiune pentru veșnicie
Ți-am prins pe trup, aripi de frunze
Și înger nepăcătuind,
În rochie de vis și toamnă,
Spre cer, iubito, te trimit!
În castitateta ta, fecioară,
Eu mi-am înfipt însingurarea...
Știu c-o să plâng, știu c-o să doară,
C-o să te soarbă depărtarea...
Oh, știu că-n zări nemărginite
Surâsul tău o se piardă,
Dar te voi regăsi, iubito,
Cândva, în lumea cealălaltă.
Pe carnea ta de puf de stele,
Eu îți voi pune trandafiri
Și am să trec sfios prin lumea
De chiparoase și de crini.
În ochii tăi povești de vise
Voi oglindi, ca-ntr-un palat,
Dar tu, mireasa vieții mele,
Tu o să ai de așteptat!
În părul tău atâta noapte,
Îmbătrânind, s-o așeza
Și chiar dacă voi fi departe,
Acolo, sus, vei fi a mea.
Cunună albă de lumină
-N mătăsuri chipu-ți va lega
Așteaptă-mă, căci vin, regină!
Și dragostea va triumfa!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru vremuri triste
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălțat nămeții înspre stele
Și stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Scumpă măicuță. Știu că te-am pierdut.
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ți mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Și-am dus durerea morții după datini
Și doar în gânduri, mamă, te mai am.
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ți-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Și rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veșnică și mare.
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer și pe pământ,
A încolțit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheață,
Tu-ai să te naști poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca și-n viață
Versuri de lacrimi și frânturi de stea.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Și caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuță, nu te mai ridici
Spre cer înalți un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă și jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Și ne-ai lăsat cu sufletele goale.
S-au înălțat nămeții înspre cer
Și s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns și-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuța mea,
Ești de plecarea asta vinovată
Și vânt de dorul meu vei suspina.
Și stelele din ceruri au căzut,
Nu-ți mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuță, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Și stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuța mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...
Azi pleoapele sunt plumburii și grele,
Și candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieții mele
Și să te am aproape n-am putut.
Ți-e trupul lut și te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuță bună, prelungindu-ți chinul,
Poate că aș fi suferit și eu.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Și mângâierea-ți simt și te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele și în ploi,
În lacrimă de foc și în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.
Scumpă măicuță, știu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii și grele
Și stelele din ceruri au căzut,
S-au înălțat nămeții înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Și clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul versului de jar
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.
Îmi aduc și-acum aminte
Cum mă recheamă iar și iar.
Din ceruri am primit un dar
Plin de dor și simțăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.
Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau și îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.
Din sânul versului de jar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul versului de jar
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi li cuvinte.
Îmi aduc și-acum aminte
Cum mă recheamă iar și iar.
Din ceruri am primit un dar
Plin de dor și simțăminte,
Din sânul versului de jar
Azi curg lacrimi și cuvinte.
Plâng astăzi sângeri pe altar -
Gând cu suflet de părinte.
Stau și îngenunchi cuminte
La poarta visului solar.
Din sânul versului de jar.
rondel de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
Mi-e-atât de dor de draga mea bunică,
de lampa ei de gaz, ce întețea
mirosul florilor de levănțică,
din caierul de lână, când torcea!...
Pâinici cocea pe plită, iarna toată,
cu miere de albine le ungeam.
Ceva mai bun nu am mâncat vreodată,
cu lapte dulce! Apoi, ne culcam.
Bunica își punea arnici în ac
și începea să coas-o ie nouă
din marchizetul alb, păstrat în sac,
țesut de ea, în dimineți cu rouă.
Și gândurile-i toate se-ntreceau
cu vântul ce bătea a viscolire,
când fulgi de nea Pământul îmbrăcau
și geru-ncremenea întreaga fire.
Cu gene-ngreunate, -n miez de noapte,
mai arunca vreo două lemne-n foc...
ne închina, rugându-se, în șoapte,
de viață, sănătate și noroc.
Blândețe, hărnicie, bunătate!
Asta îmi amintesc de-a mea bunică.
Zile ce mi-au rămas, le-aș da pe toate,
să mă întorc în timp, să fiu iar mică.
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce te-ascunzi?
De ce te-ascunzi? În frunze și în lacrimi
Te regăsesc... Și-n fiecare ceas.
Iubirea ta, privirea ta și marea
Din ochii tăi, e tot ce mi-a rămas.
O umbră pe nisipul încă-n lacrimi
De ochii mei scăldat ești. Și vei fii...
Vei fii mereu o dulce adiere,
Lumină și căldură, pace, zi.
Furtună ești când valul se răzbună
Și risipindu-se, se-ntoarce-n mare.
Din alge împletitu-ți-am cunună
Și-am strâns în noapte perlele din mare...
Te-aștept să vii! Calea poate-i prea lungă,
Ori soarele la tine n-a ajuns.
Oh, eu te voi purta mereu în suflet,
Privirea ta iubite m-a sedus!
Doar eu sunt Sfinxul tău săpat în stâncă,
Prin labirintlu vieții de-ai să treci,
Mă vei vedea. Tăcerea mă alungă,
Mi-s umbrele de jar, tâmplele reci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capcanele timpului
Eram altfel cândva, cu toții...
Nu ne plângeam pe atunci morții;
Și chiar și noi eram mai vii...
Mă-ntreb dacă mai știi?!
Mai știi de unde vii, hai spune:
De ce ții astăzi cont de lume
Și uiți de tot ce ți-ai promis...
Mai știi c-aveai un vis?
De ce pretinzi că nu mai ești,
Astăzi, tu - cel ce-ai fost?
Împreună, am scris povești...
Îți știu povestea pe de rost!
Nu poți nega că ai uitat,
De vremea când îți permiteai,
Să fii TU: cel adevărat...
De vremea când trăiam în Rai!
Mă-ntreb ce oare te-a făcut,
Astăzi, să fii absent,
S-ajungi de nerecunoscut,
Atât de neglijent?
Atât de mic în ochii mei!
Mă doare să te știu,
Astăzi, atâta de pustiu,
De parcă nu mai vrei,
Să simți ce-nseamnă să trăiești
Cu-adevărat, să faci -
Parte din acele povești,
Ce azi te fac să taci...
Spune-mi, încotro ai de gând,
Să te îndrepți acum?
Oare-ai putea să fii mai blând,
Cu tine-n primul rând?
De tot ce am trăit cândva,
Observ că ai uitat!
Astăzi, aspiri spre altceva...
Cine-o fi vinovat?
Viața? Deși nu sunt convins
Că ea mi te-a furat...
Mă-ntreb cine oare te-a-nvins?!
Și de ce mi te-a luat?
....................................
Credeam că scopu-i altul;
Al tău, al meu, al nostru...
N-aș fi crezut că timpul
Este, de fapt, un monstru...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh, tristă mamă!
(scrisoare din lacrimi de înmormântare)
Azi nu mai sunt nici Zâna Bună și nici Crăiasa din Povești...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubești.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poți lua în grija ta.
Azi Dumnezeu îmi este casă și martor lacrimilor, deci,
Nu-ți cer să mă iubești copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Știu bine că nu-ți mai sunt de ajutor.
Așa-s părinții o povară. Nici pentru ei nu e ușor.
Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiți această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viață. Ea n-a uitat că te-a iubit.
P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viață și de moarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc
Cu o lacrima in ochi ti-am spus ca te iubesc
Dar era o lacrima de fericire si-acum imi amintesc....
Clipele frumoase repede sau scurs
Amintiri desarte imediat sau dus
Sufletul e gol inima suspina
Tu nu esti cu mine nici pentru o clipa.
Vorbe dulci cu multa dragoste in ele
Au adus si astazi numai lacrimi grele...
Lacrimi care se scurg usor pe al meu obraz
Iar de azi iubito eu nu te mai am....
Puyul meu te rog nu ma uita
Pastreaza-ma acolo in inima undeva....
Cand esti suparata uitate la mine
Iar eu iti voi spune te iubesc.. pe bune....
poezie de Octavian Dumitrașcu
Adăugat de Octavian Dumitrașcu
Comentează! | Votează! | Copiază!