În scăldătoarea cu miresme

În scăldătoarea cu miresme
ursitoarele mi-au pus bani şi flori,
m-au lăsat să respir aburul apei calde,
viitorul să capete-n trup, un nume
la fel cu cel de la botez.

Am crescut cu fiecare clipă fără să respect niciun canon,
am devenit o fiinţă cu judecată liberă
lăsată-n drum cu Dumnezeul propriu,
l-am străbătut alături de oameni prefăcuţi,
plini de nepăsare.
Nici eu nu m-am bucurat de ei
mai mult m-am ascuns sub piele
de unde am ieşit târziu
îmbărbătat de voinţă
cu gânduri de mărire.

Din parcursul trecut
îmi extrag izvorul fântânii din suflet,
trec peste fiecare obstacol
cu sânge proaspăt
şi cuvinte înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram plecat din gânduri

Când noaptea mă locuia la mansardă
şi desfăşurarea timpului era înrudită cu neantul
eram plecat din gânduri,
lumea nu mă ştia în niciun fel
sau mă neglija.

Mă scăldam într-o apă curgătoare cu maluri abrupte,
nu-mi dădeam seama de pericole,
iar moartea nici n-o luam în considerare,
aşa am petrecut o vreme
fără nicio temere
de care azi mă lovesc la fiecare pas.

Am fost neastâmpărat şi mândru,
dezbrăcat de mine însu-mi,
să descoper lumea
în care m-am pierdut mai târziu,
vagabond în jumătatea de veac
alungată din cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Te-ai dus în lumea albă, îmi spunea bunica,
n-o să poţi veni nici când o să mor
am să vin, dar să nu mori curând,
o să mă întorc sigur aici mai aproape,
să te audă Dumnezeu şi să capeţi gândul cel bun
şi l-am căpătat.

M-am întors şi a mai trăit o bucată de timp,
întotdeauna cu bucuria revederii
şi cu dragostea care apasă pe suflet
mai mult decît orice trăire.

De-atunci aşteptarea ei şi a mamei
mă strigă cu imagini noapte prin somn
şi cu lacrimi la fiecare plecare.

Nu ştiu să fac legătura cu morţii,
dar drumul spre casa părintească
este şi azi o primenire cu sânge proapăt,
o întâlnire cu duhul iubirii din trecut,
tinereţe ruptă dintr-o gură de rai.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu va fi prea mult

Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
şi să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.

Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile şi copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstruşnicie
fără să ne bucurăm după.

În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mişcătoare
care-mi intrau sub unghii
şi mi le tăia mama
întotdeauna înţelegătoare.

De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cereşti
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainica regăsire

Cu o zi întoarsă pe dos
noaptea te-a adus pentru că se simţea vinovată,
împărţea întotdeauna păcatele pe culori
şi ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg,
aşa te-am găsit în buzunarul cu hârtii scrise,
m-am bucurat într-un fel
în care inima te adoptă cu suflet cu tot hrănindu-ţi iubirea.

Într-o altă ipostază mai trecută prin semne,
întunericul se războia cu mine pentru lipsa de curaj,
dar nu era adevărat,
tu n-ai umblat la sentimente.

Stăteai liniştită între cuvinte nespuse şi fără gesturi,
ţi-am întâmpinat privirea,
o căutam mai des decât voiam
pentru că aşa te credeai mai deosebită.

Când era să uit de tot ce mă răscoleşte adânc,
ai devenit mai aproape de orice aşteptare
şi ai îmbrăcat haina florilor nevinovate.

Acum ce se întâmplă e tainica regăsire,
o să mă recompun pe alte circuite de înţelegere,
mâine va fi un altfel de timp
în care ziua va îmbrăţişa lumina
şi noi ne vom îmbrăţişa în fiecare clipă
în ochii limpezi ai dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am supus atingerilor captive

M-ai ascuns în tine cu sufletul în mâini
şi m-ai lăsat să-ţi consum iubirea
fără libertatea de a o gândi altfel,
mă ştiu cu inima înflorită de mărinimie
respir cu sângele întregul dimineţilor firii
în dorul de tine mă macin fermecat.

M-am supus atingerilor captive
lăsându-mă pradă şarpelui viclean
cu ochii plini de aroma lacrimilor dulci
la umbra cireşilor cu spirit divin.

Mă rup totuşi, în cuvintele mierii
alunecând vâscos printre pietre
împreună până-n constelaţii albastre,
să sorbim lumina din cuvântul prim.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred odată cu tine

Tu nici n-ai fost,
eu ţi-am citit chipul printre femeile pământene
şi l-am lăsat să capete trup de fecioară
asemenea Ceciliei.

Eu cred odată cu tine,
sunt mai mult decât poţi tu vedea
mirele virtual care ne uneşte-n simţiri
sub dreapta îngemănare a cerului
unde fără niciun împărat
credem în el
şi sângerăm în adevărurile lui
din cuvânt
până la sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors la filonul moştenit

Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
şi l-am privit apoi ca admirator

Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
şi prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie şi orgoliu
într-o linişte milostivă de uşurare.

M-am întors la filonul moştenit
de unde izvorăşte apa limpede
şi nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.

Limba în care am învăţat regulile
susţinute de voinţă şi interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
şi nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama m-a împins înainte

M-am născut copil sub geana luminii
şi am crescut din imagine în imagine ca un film
cu actori buni,
cei care m-au urmărit n-au fost toţi mulţumiţi
unii chiar m-au hulit,
dar drumul a fost bolovănos, plin de nevoi
fără linişte
fără mulţumiri.

Din spate mai mut mama m-a împins înainte
şi-mi căuta steaua în care credea
cu multe rugăciuni, la fiecare presimţire.

În icoana de pe perete, lacrima ei
avea miros de mir.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţă de lumină

azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
şi l-am repus în mişcarea de idei

timpul şi spaţiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei

din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toţi semenii pe pământ

mă evaluez după fiecare clipă
şi rămân aceeaşi fiinţă de lumină
care-şi pune gândurile în vise realizabile

din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alţii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg cu Ludmila

De atâta căutare, m-am rupt din trup.
Nechemată,
se topea peste ochi înserarea.

Absorb nestingherit apusul
extrag culorile,
le amestec în căuşul palmei drepte;
cu mâna stângă flutur umbrele
disimulate pe o pânză furată din noapte.

Iau şi căteva pensule
pentru degetele lucrătoare, câte una.
transpun pe fiecare parte a corpului tău
tonuri calde, rupte, cu tente de carmin în relief
şi-n final îngroşez liniile curbe exterioare,
cele interioare rămân subţiri
aproape nevăzute din tuşe.
Conturul îţi alunecă
pe suprafeţe mângâiate de raze
o decupare din crepuscul.

Lumea-ţi recunoaşte alura
în asfinţit
cum cobori apăsată de mândrie
dealul viei
cu bulgări din soare
pe braţe.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind pe fereastră

Dintre toate bucurile ce m-au însoţit
tu mi-ai făcut cele mai multe
şi nici măcar nu ştii,
tot ce împărţim împreună
sunt anotimpurile povestite frumos.

Nopţile pierd coroane albastre
se va schimba timpul fără să observăm,
mă închid în cuvinte şi respir
toată dragostea din noi,
oricum tu ştii de fiecare dată ce simt
şi mă aştepţi să vin
privind de după perdele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariul jucat în fiecare zi

M-am născut vinovat pentru păcatul originar
aşa că sunt sortit lui,
mi-a rămas doar calea mântuirii
şi întruparea cu măsura din lucruri.

Mereu mă regăsesc în iubirea aproapelui
într-un oraş cu oameni străini
de care să-mi apropii
scenariul jucat în fiecare zi
de un actor cu aură de martir.

Pe fereastra mea se vede departe,
sub piele îmi înfloreşte floarea de crin,
nicio umbră nu-mi odihneşte în oase
zăbovind sub arbori numele soarelui,
să nu rămână pe pământ nicio urmă.

Din instinct mă înrobesc la cuvinte
şi din iubire îţi fac semne cu mâna,
să nu treci mai departe
de sufletul meu îmblânzit de aşteptare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădarea

Deplâng trădarea cu fiecare gând,
dacă i se joacă scenariul
devine şi mai respingătoare.

Nimeni nu se lasă amăgit,
scrâşneşte din dinţi şi urlă,
în orice situaţie
nu poţi continua cu ea în casă.

S-a răsăpândit printre oameni
ca o meteahnă veche, istorică,
practicată de cei care afişează încredere
lipsiţi de Dumnezeul poporului lor.

Asta ne face permanent vulnerabili,
cu inima strânsă,
oricine îţi intră pe sub piele
este o ţepuşă dureroasă mau târziu
care trebuie eliminată
şi arsă alături de cele aflate în joc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător pe la porţile iadului

Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificaţii
şi doresc încoronarea pierdută demult.

M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditaţie deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineţii
şi ochii mei au rămas de rouă.

M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porţile iadului
şi n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopţile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperişurile lumii.

De când mă paşte întunericul
cu partea mea de contribuţie,
se vor netezi zorii şi încă o zi
îşi va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăţa
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.

Lumina fuge printr-un tunel de foc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inscripţia de pe nume

când m-am uitat în oglindă
l-am văzut pe Dumnezeu plângând
împrejur nimeni
nici chiar eu
cel care mă priveam
în partea cealaltă timpul
croşeta şosete pentru un drum lung
unde visele îşi au timpul lor

poate nu o să mă înţelegeţi
dar în fiecare bătaie de inimă
există un timp şi o durere
fără de care
nu ai fi existat nici tu nici eu
şi nici chiar
Dumnezeul tuturor lucrurilor

în rest aceeaşi imagine plictisită
o cruce de lemn o lumânare stinsă
şi o urmă de lacrimă...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!