Aproape liniște
În pacea serii, prin nisip
Palpită drumul alb și glasul,
Ca marea răsucind talasul,
Scânteietor și fără chip.
În pace drumuri cunoscui
Livezi eterne și canoane
De nori albaștri și silhui
Învolburați peste oceane.
Întorc în mine un cuvânt.
Nu te cunosc, nu te frământ,
Sunt numai eu pe drum și-mi pare
Că drumul merge la-ntâmplare.
Pe undeva pe sub pământ
Într-o teribilă ninsoare.
poezie de Bujor Voinea din Ultimele scrisori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Drumul drept
Pe unde,-acum, mă cauți, nu mai sunt:
M-am izolat spre zorii-ndepărtați
De-un loc în care nu vreau să înfrunt
Urgia unor nori învolburați.
Voi aștepta ca gândul meu senin
Să fie-nconjurat de-un cer la fel,
Iar zboru-mi singuratic prin destin
Va fi pe note dulci, de menestrel.
Eu nu am scări cu trepte de prisos,
Nu am frânghii, și nu privesc în sus
Plutind asemeni unui albatros,
Dar zbor și să m-opresc nu sunt dispus.
De vrei să-mi fii alături, te aștept
Pe drumul care-mi pare mie drept.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai prin cuvânt...
Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul către nicăieri
Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori și plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Și îți promit o lume nouă.
Vând doar iluzii pe nimic
Și de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.
Sunt drumul către nicăieri,
Ușor de străbătut și poate,
Ce ție-ți pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.
Sunt doar un drum ce n-a știut
Să se pietrifice cu moarte
Și-arar pustiu, și-ades tăcut.
A mers cu viața mai departe.
Din mii de drumuri numai eu
Mai știu ce-nseamnă și odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-și găsească tihna.
poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul...
Consilierul președintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menționat că: "Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept."
... drumul meu e compromis demult
drumul meu e presărat cu sare
și e drumul celui ce-a putut
să reziste implorînd iertare
drumul meu e drumul lui Isus
drum pavat cu toate pietrele din rai
drum pe care ca și el îmi duc
crucea răstignitului meu plai
maică, m-ai iertat de-atâtea ori
spune politrucilor să iasă
și ridică-mă ușor de subțiori
și mă adă, maică, iar acasă...
poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă zi de zi merg pe același drum și nu sunt fericit, voi schimba drumul. Mai puțin la biblioteca lumii și mai mult în Casa Slavei. Și cele mai umile drumuri duc undeva. Nu am nevoie de autostradă pentru a ajunge la chilia unui pustnic. Înainte, drumul în sine era o inițiere. Acum ajung nepregătit și parchez mașina în ușa bisericii. Dar unde sunt pașii care mi se numără?
Marius Matei în Adăpostul
Adăugat de Ron Varese
Comentează! | Votează! | Copiază!
E pace pentru noi
Am așteptat clipa
Să fiu suficient de liniștit
Pentru a mă colora în albastru
Tu nu ești aici, dar a rămas cu mine
Privirea ta
Care s-a revărsat ca o ninsoare
Peste brazii fără nume din povestea
Ochilor mei.
Nu vreau decât dragoste
Și o strig cu disperare
Să mă auzi.
Dintre durerile necontrolate prin voință
Se numără și aceasta
Care m-a cuprins acum.
Te vreau și pe tine
Și tot în albastru,
Pe malul mării e pace pentru noi
Se-aud ecourile marinarilor ce s-au dus
Și nu s-au mai întors...
E doar pace pentru noi
Și cupa cu otrava-i pregătită
Se-aude marea undeva în depărtare
Și vreau să înotăm spre seară astăzi
Ca doi delfini ce se coboară în adâncuri
Acolo unde este doar ninsoare...
poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rotație de pământ
drumul meu s-a cam rătăcit
undeva prin prejma nemărginirii
l-am văzut ieri descheindu-se la șireturi
pregătindu-se
să se odihnească la cea mai
apropiată intersecție a gândurilor
drumul meu are haina prăfuită
pe umerii existenței
s-a oprit o rotație de pământ
să vadă
dacă e destul loc de iluzii
la orizont
sau a venit timpul
să cadă în genunchi cu demnitate
printre alte drumuri abandonate
în jurul unor vise tot mai îndepărtate
și mai obositoare
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stare
niște drumuri zdrențuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleșitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori și regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniștea
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu există un drum spre pace. Pacea este drumul!
citat clasic din Mahatma Gandhi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alergare în nori
Atâta frig s-a condensat în aer
Și-atâta întuneric în pământ,
Prin rumegușul iernii vântul taie
Mici fulgere în vidul pal dansând.
Norii se țin în cârje de ninsoare
Vag timpul țesătura și-o complică,
Contururile ard în îngroșare
Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.
Culorile sunt reci și părăsite,
E o aversă de metale gri,
Largi voaluri indigo cad împietrite,
Sub răsuflarea serii albăstrii.
Atâta timp s-a condensat în aer
Și-atâta necuprindere-n cuvânt
Prin zațul depărtărilor mă-ncaier,
Cu umbra mea, în vidul pal dansând.
poezie de Rodica Elena Lupu din Voi trăi... clipa (2007)
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacii fără vânt sunt triști
Nu cunosc unduirea
Și freamătul frunzei.
Pământul fără nori e sterp,
Nu gustă ploaia!
Orele fără secunde sunt vide,
Nu cunosc și nu văd clipa de miraj și durere.
Eu fără tine,
Sunt doar o formă care există!
Prezența ta lângă mine,
Îmi umple sufletul de dragoste și iubire,
Tu îmi dai viață!.
Te iubesc femeie!
Și-mi ești singura si ultima speranță,
În scurta mea călătorie, prin viață!
poezie de Diodor Firulescu din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versete sabatice
Să fii orb? Înțeleg. Îți ascunzi privirea
De lumina soarelui, de propria privire.
Să fii orb cu adevărat? Voi privi în locul tău
Dar tu nu ești orb, ești trufaș ca și mine.
Doi orbi, tu și eu, doi Oedipe, fie.
Penitență, pace și cadență,
știința de a merge drept., izgonirea din Rai
a fost primul act de nedreptate.
Poeții sunt adevărații regi. Ei nu cer închinăciune.
La început a fost setea de Cuvânt.
Mulți trăiesc cu zei pe care nu-i cunosc.
Să iubești marea pentru disperarea ei.
Ce-am înnodat desfac, las funiile să lunece pe apă,
Corabia se duce singură în larg, ea știe drumul
Către veșnicie, rămân aici, un prizonier al propriilor cuvinte.
O stradă, două șiruri de case cu garoafe la ferestre,
Așa ne pare viața uneori, privind din capătul cuprins
De gheara tristului final. Apoi te scuturi ca un câine ud.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visuri ce ne contopesc
Cine bate drumul sorții
Peste râpele adânci,
Cine ia pumnalul morții
Ce pândește de pe stânci?
Sunt eu, fără pic de teamă,
Lupt cu moartea și înving,
Aud glasul ce mă cheamă
Să merg dragostea s-ating.
Glasul inimii fierbinți
Ce m-așteaptă s-o iubesc,
Pe nisip ca doi cuminți,
Visuri ce ne contopesc.
poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uit în ochii tăi
Mă uit în ochii tăi, iubito,
Care de lacrimi și durere sunt plini,
Inima în mine plânge,
Trupul parcă mi-i pe spini.
Vreau să te întorc din drum,
Din drumul acesta, al despărțirii,
Dar totul e în zadar acum,
Căci s-a stins în tine flacăra iubirii.
De-aș putea să întorc timpul înapoi,
Să fim iarăși tu și eu,
Tu să fii o floare între flori,
Eu soarele tău.
Dar viața acum îmi pare un infern,
Fără tine, frumoasa mea,
Acum nici de moarte nu mă tem
Te rog, te rog nu mă lăsa!
poezie de Vladimir Potlog (9 iulie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
În goana artei
Nebun, sălbatic, fără frâu,
Prin arătură și prin grâu,
Peste livezi, peste câmpii,
Sărind bariere și hotare
Și șanțuri largi și garduri vii,
Fugea un cal, fugea mai tare
Ca vântul prin pustii.
Sub el pământul tremura
Și orice piatră scăpăra
Scânteietor...
..........
poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninsoare
Ninsoare
Din soare
Răsare
Într-un gând
Viscolit
De cuvânt
Alunec
Sub fumul
Ce îmi destăinuie
Drumul
Pribeag
peste pragul
Dintre doua lumi
Magul
Mă descântă
De întuneric.
Busuiocul
sub pernă
mi-a dăruit un vis.
Feeric.
poezie de Dara Blu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea este o apă folositoare...
Marea este și pentru cei mici, nu numai pentru părinți și bunici.
Și la urma urmei, ei nici nu știu să se joace ca voi pe plajă, în nisip, în fel și chip,
făcînd palate în care, pe furiș, intră scoicile prin acoperiș.
Părinții toată ziua ar vrea să vă culce. Să vă spun un secret:
ei au venit la mare numai ca să vă încurce.
Așa le merge gura:
"Ce faci?" "Unde te duci?" "Stai aici!"
Mai rău ca la bunicii care s-au făcut mici.
Dar acum ați venit cu mine și eu, știți, nu fac scandal. O să vă explic marea, val cu val.
Marea este o apă folositoare...
...
poezie clasică de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drum șerpuit
Nu am casă, nu am masă,
Departe am plecat...
Iar drumul șerpuit, să mă întorc
Nu mă mai lasă,
Nici să întorc capul... nici să vin acasă.
Și hoinăresc prin lume neîncetat.
Picioarele-mi rănite...
Abia mi le mai port.
Iar soarele mă arde...
De nu îl mai suport.
Sudoarea de pe frunte...
Î-mi cade tot mai tare,
Iar drumul șerpuit...
Of doamne... sfârșit nu mai are.
Am inima... ce încă,
Nu mă lasă...
Mereu î-mi bate tare
Acum... la-n'tors acasă.
O ploaie cer plângând
Arșița ca să-mi treacă
Pe drum să merg cântând
Să uit că e săracă.
Săracă a mea țară...
Săracă și-n nevoi...
Că ne-au vândut acuma
Din nou domnii ciocoi.
Îl rog pe bunul Dumnezeu
Să-mi sfârșească drumul șerpuit.
Că numai pot de greu
Că țara... tare mi-am dorit.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două drumuri
Te-am întâlnit în drumul meu,
Din întâmplare;
Tu te grăbeai spre fericire,
Eu rătăceam către uitare.
Dar m-ai oprit cu un cuvânt
Și c-o zâmbire;
M-ai luat alăturea de tine
Pe calea către fericire...
Azi te urăsc... și-mi caut drumul
În urma ta;
Tu ești aiurea fericită,
Pe când eu nu mai pot uita...
poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pe drunuri lungi
Pe drumuri lungi bătătorite
De cei porniți înaintea mea
Pornesc și eu la drum prin colb de stea
Cu sufletul curat cuprins de visele aprinse.
Dorul meu răstoarnă brazde undeva
Prin stepa destinului pustiu, el caută ceva
Probabil sămânța unor clipe neatinse
Rămase undeva ca mostră prin visele-mi ninse.
Și cred că sunt singurul beneficiar
Al unui suflet împovărat de tăceri
Obosit merg pe drumul ce duce spre nicăieri
Nu primesc dar nici nu ofer nimic în dar.
poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!