Libertatea

Plângând-au mulţi la sânul tău,
Tu, mamă ce-n chin i-ai părăsit.
Murit ţi-au fiii-n gândul rău,
De aşteptări-n van s-au veştejit.

S-au tot uitat cu ochi pietriţi
Căutând în disperare-a ta privire
Dar tu, i-ai ocolit, rămaşi înmărmuriţi
În crunta-ţi nemurire.

De ce-ai fugit precum visarea
Ce lasă nopţile pustii?
S-a întrebat de-atunci chemarea,
Anilor târzii.

Generaţii vide-au cercetat
Tărâmul lumii nepătrunse
Crezând că încă n-au aflat
Sursele-ţi de vieţi ascunse.

Dar ale luminilor copii
Regăsit te-au a lor mamă
Ce-i aşteaptai din vremuri timpurii
Pansând cu lacrimi dulci pe rană.

Caci de mult, ei au aflat
C-a ta sursă nesfârşită
Din veşnicul vis cântat,
În ei însăşi se arată.

Căci şi tu ai fost creată
Ca noi toţi, din focul viu
Deci şi tu, sfios plecată
Stai în gându-i auriu.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am şi uitat

Parcă am şi uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristeţea mea cui aş putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldaţi... Mă dor!
Şi gândul parcă mi-e acum pustiu...
Să fii bătrân şi singur nu-i uşor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură şi plâng în nopţi târzii
Şi pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuieşte ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Şi lângă mine-i numai Dumnezeu!
Şi clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine paşi şoptiţi şi ard,
Străin pribeag, de dor şi nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin şi cad...
Ai cui să fie paşii-aceştia oare?!

Şi plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n fiinţa mea precum o noapte!
"Parcă am şi uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea şoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrăţişază-n umbre... Parcă ştiu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând că mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniţi copii, cât nu e prea târziu!
Să vă privesc aş vrea, să-mi fiţi aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
Mă tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duşi departe...
Deşi în mine-atâtea doruri ard...
Deşi e frig, deşi e numai noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă

Foaie verde, flori de mirt, mamă,
La Covid m-am convertit, mamă,
Că vor mamă să mă ducă,
În Italia la muncă, mamă.

Doamne, cât îmi e de greu, mamă,
Plânge portofelul meu, mamă,
Nu mai am nici mărunţiş,
Mi-e gândul la măritiş, mamă.

Lasă mamă că nu mori, mamă,
Iei Covid de sărbători, mamă,
Şi le dai pe card la toţi,
Fată dragă, cât mai poţi, mamă.

Bani în cont ai cu lopata, mamă,
Fiindcă eşti fata lui tata, mamă.
Şi-apoi tot te-ai mărita
Cu Covid, de ziua ta, mamă.

Naşa Carantina ştie, mamă,
De folos ce-are să-ţi fie, mamă.
Stai aici şi nu pleca,
Acolo n-ai ce căta, fato!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununa de spin

Când m-ai găsit, Iisuse, zăceam aproape mort,
Fusesem jefuit de bani, de haine şi de tot,
Deşi zăceam acolo de prea mult timp Stăpâne,
Doar Tu m-ai cercetat şi am văzut că-i bine.

Cu mila Ta cea multă de răni m-ai lecuit
Şi de-atunci Milostive prin lume Te-am însoţit,
Am sorbit învăţătura din graiul Tău cel sfânt,
Ţi-am văzut minunile făcute pe pământ.

Am ramas uimit când pe morţi Tu i-ai înviat,
Pe orbi, pe şchiopi, pe muţi, pe toţi i-ai vindecat,
Din voia Ta divină şi numai cu cuvântul
S-a potolit marea, s-a liniştit şi vântul.

Când Te rugai acolo pe Tine Te-am văzut,
În grădina din Ghetsimani când Iuda Te-a vândut.
Am plâns cu lacrimi amare apoi când am aflat
Că fără pic de milă la moarte ei Te-au dat.

Te-am însoţit, Iisuse, la moartea Ta de chin
Şi-am sărutat cu durere cununa Ta de spin,
Ea astăzi e la mine, e comoara ce-o iubesc,
Am să Ţi-o dau, Iisuse, când am să Te-ntâlnesc!

poezie de Constantin Rusan din Vino, Doamne
Adăugat de Constantin Rusan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea

Curgând în marea nesfârşită
De lacrimi reci, otrăvitoare
A ta fiinţă se scufundă,
În rugina-i muritoare.

Mergând tăcut printre mulţimi
Ce dispar cu totul în pustiu,
Doar tu, căzut în solitudini,
Rămâi cu-al tau suflet, încă viu.

Uitat în lanţurile grele
Ce-n haosul frenetic te cuprind,
Înnăbuşit iar, intre gratiile
Neînţelesului din gânduri, suferind.

Adormit de cantecul uitării,
Crezi-n zadar, ca-l tau coşmar
De zori, în tărâmul visării
Fi-va alungat, cu-al tau amar.

Simţind dar, dintr-o dată,
Cum lumina cald păleşte,
Şi zâmbind, totu-ţi arată:
O clip-a fost. Trăieşte!

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri am iubit

Doi ochi albaştri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaştri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună tu

Lună tu ce ştii secretele
Amorezilor de noapte
Şi păstrezi în taină vorbele
Ce s-au spus numai în şoapte,

Ode ţi-au făcut poeţii,
Te-au cântat şi te-au slăvit.
Tu părtaşă la a lor taine
I-ai vegheat când au iubit.

Dând cuvântul de onoare
Vrând s-arate că sunt zei,
Câţi nebuni promis-au oare,
Să te-aducă iubitei?

poezie de Adrian Timofte (ianuarie 2020)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger

Un înger pe pământ a venit,
Să vadă dacă a mai rămas
În oameni ceva sfânt.
Îngerul era bun, şi milos,
Oamenii au crezit că-i Hristos.
Ei la dânsul s-au închinat
Ca la un rege de mult aşteptat!

Dar ei mult nu s-au bucurat,
Căci îngerul i-a întrebat
De îl iubesc pe fiul Domnului cu adevărat!
Oare numai se prefac?
Oamenii n-au răspuns
De îl iubesc cu adevarat pe Iisus.
Atuci îngerul la cer a strigat:
"O, Doamne, pentru ce din morţi ai înviat
Şi de păcatele lor i-ai scăpat?!
Căci ei de tine, Doamne, cu adevărat au uitat."

poezie de Vladimir Potlog (2 septembrie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, ce-ascundeai?!

Mamă, ce-ascundeai în riduri, de erau atât de dulci,
Creionând pe frumuseţe trăsături de bunătate...
Poate nopţile în care n-apucai să te mai culci,
Împletind cântec de leagăn cu miros de flori şi lapte?!

Mamă, ce-ascundeai în ochi, de erau atât de limpezi,
Că în negrul lor ca mura încăpea doar răsărit...
Poate dragostea răsfrântă peste pruncii tăi cei fragezi,
Pentru care nici o caznă, grea nicicând nu ţi-a părut?!

Mamă, ce-ascundeai în vorbă, de se prelingea ca mierea,
Lecuind ca prin minune orice rană sau suspin...
Poate toată-nţelepciunea ce putea s-o dea durerea,
De care în astă lume ai avut parte din plin?!

Mamă, ce-ascundeai în zâmbet, de îţi lumina făptura
De parcă în viaţa ta n-ai mai fi ştiut de-amar...
Poate că iubirea ta n-a mai cunoscut măsura
Bucuriilor mărunte şi vedeai în toate-un har?!

Mamă, ce-ascundeai în palme, de erau atât de moi,
Oropsite de ţărână, ostenite şi crăpate...
Poate fericirea sfântă de-a ne mângâia pe noi,
Răzbătea peste asprime şi păreau catifelate?!

Mamă, ce-ascundeai în suflet de, era aşa blajin
Încât nici un neajuns n-a putut să-l întărâte...
Doar credinţa şi iubirea ţi l-au luminat prin chin,
De orice poveri a dus, au rămas nespovedite?!

Mamă, ce-ascundeai în poală când mă cuprindea visarea,
De n-am mai aflat vreodată şi nici nu mai pot uita...
Poate liniştea deplină, fericirea şi-mpăcarea
Pe care în orice clipă le rupeai din dumneata?!

Mamă, ce-ascundeai pe buze când mă sărutai pe frunte,
De simţeam cum mi se zvântă lacrimile dintre gene...
Ce-ai făcut cu alinarea care-ar şti acum să-nfrunte
Icnetul durerii surde ce din amintiri se cerne?!

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurămintele de dragoste ale femeii

Cu dulci suspine, sărutări,
Cu tandre, strânse-mbrăţişări,
Cuprinsă de extaz, fiori,
Cu gura ta, de mii de ori,
Iubire veşnică-mi jurai,
Pe tot ce-i sfânt, pe tot ce ai.

Jurai că-atâta va dura
Cât peşti în mări vor exista,
Cât ciripi-vor păsărele,
Cât timp pe cerururi fi-vor stele
Şi Soarele în Univers
Nu s-o opri din al său mers.

Dar după-un an m-ai părăsit
Şi ţi-ai făcut un alt iubit,
Căci veşnicia la femeie
Durează-un an şi se încheie.
Cu-obrajii-n flăcări, doi bujori,
I-ai spus şi lui că îl adori.

Cu uşurinţă ai uitat
Tot ce mi-ai spus, tot ce-ai jurat.
Şi lui, cuprinsă de fiori,
Tu i-ai jurat de mii de ori
Iubire fără de sfârşit,
Dar după-un an i-ai dat cu flit.

Ah! blestemat pe veci să fiu,
De voi mai fi aşa zurliu
Şi voi mai crede ‒ chiar crâmpeie,
În jurăminte de femeie!

poezie de George Budoi din Poezii (1 aprilie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă pentru violoncel

Mâinile i s-au veştejit
de griji şi griji
picioarele au uitat
sprinteneala tinereţii
a venit seara peste ochi
sunetele s-au ascuns
în semne de întrebare
însă inima
din locul ei
cântă despre tot
ce a câştigat pierzând.

Din când în când
trec să o văd
"ce mai faci, mamă
ei, ce ştii"
doar că nu stau mult
am treabă.

Ea înţelege
iertând orice
zâmbeşte depărtării
şi îşi strânge umerii firavi
între rugăciuni.

poezie de Maria Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mamă (vezi şi maternitate)

O mamă este persoană pe care o cauţi când toţi te-au părăsit.

definiţie de Pam Brown
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Azi, când totul a luat sfârşit
N-ai voce să mi-o spui
Laş, te-ai întors privind spre geam
Cautând ochii nimănui
Iar n-ai văzut nimic în zare
Decât ce-ai vrut să vezi
O seară plină de păcate
Iertări şi împăcări
Tu-n resemnarea mea vedeai
Drept cale de izbândă
Dar sufletul şi lacrima
Le-ai părăsit, lasându-le
În apa mării fără fund
Sa cadă şi tacă
Iar strigătul încet fiind,
Deci nimeni n-o să-l creadă.
Tu m-ai răpus şi ai plecat
Cu gânduri împăcate
Eu mâinile pe ochi mi-am pus
Nici ei să nu mai vadă
Toţi paşii tăi ce urmăreau
Ieşirea s-o găsească
Dar nici cărările n-au vrut
Iertarea să-ţi ivească
Toţi au uitat ce-ai vrut să spui
Nici n-au ştiut cu toţii
Mi-ai spus în gând
Ce-ai vrut să spui
Şi m-ai lăsat, acolo
Cu intrebări, fără răspuns...
N-ai avut curajul să declari
Sentinţa pentru moarte,
Dar ai şoptit încet, pe-ascuns
Sugestii de departe
Nu te-ai sfiit să te desprinzi
De adevărul nostru
Şi i-ai lăsat pe mulţi confuzi
Cu întrebări şi şoapte
Şi ai uitat să te pronunţi
Că ştii şi tu Răspunsuri.
Şi doar în treceri printre vii
Tu mai auzi ecoul,
Dar care moartea l-a trmis
Ca sol de adevăruri...
Şi martori vii, şi martori morţi
n-au ispitit destinul
Ei doar au dat de inţeles:
Deci cine e de vină?
Răspunsuri vechi, răspunsuri noi -
Le-am îngropat aievea
Lumânărilor de sărbători...
Ce au murit -
Ştiind doar adevarul

poezie de Alina Sclifos (2008)
Adăugat de Alina Sclifos
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui lan de grâu

Poeţi flămânzi te-au admirat
Şi-n mândre versuri te-au cântat.
Iar tu pe toţi deopotrivă
I-ai răsplătit cu o colivă!

epigramă de Toma Florescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

De ce-ai copile
privirea tristă,
şi-obrazul palid,
de lacrimi ud?
De ce destinul
cu tine-i crud,
şi-o mângâiere
nici nu există?!
*
Mereu pe stradă,
din zori în seară,
fugit de-acasă,
sau rătăcit,
părinţii poate
te-au părăsit,
şi dormi prin ghene,
sau poate-n gară.
*
Cerşeşti o pâine
cu vocea stinsă,
mulţi te înjură,
alţii te-mping,
mânuţa-ntinsă
mulţi ţi-o resping,
şi-n suflet rana
e larg deschisă.
*
Sunt mulţi ca tine,
uitaţi de mamă,
nu ştiu de joacă,
n-au un cămin;
când vine seara
spre cer te-nchini,
s-auzi o voce
care te cheamă!
*
Când n-ai pe nimeni,
e tristă viaţa,
e-o nebuloasă,
e-un vis amar,
copilăria
ţi-e un calvar,
şi simţi că moare
chiar şi speranţa!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Añoranza

Oraş patriarhal, uituc, uitat,
Cu parc şi râu, cu munţii-nvecinat,
În floare şi-n mireasmă scufundat...
Tu, urbea fericită, de-altădat'!

Te-am cercetat, prin ani, din când în când,
Şi te-am aflat acelaşi, dormitând,
Sub arşiţă, sub ploaie, şi sub vânt.

Punct fix, precum o pajură-n zenit,
Cu fontă-n plisc şi gheară de granit,
Exact ce-ai ignorat te-a nemurit.

Oraş uituc, oraş de neuitat,
Din care-am fost, pe vremuri, alungat.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Poesis" din Satu Mare, nr. 7-9/2012 (18 martie 2012)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, iubită mamă!

Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit,
Cu drag ne-ai ţinut în braţe şi la sân ne-ai ocrotit,
Inima ţi-am dăruit-o, ai fost veşnic primitoare,
Astăzi suferi umilită, numeri zilele amare.

Supărată mergi prin lume cu cosiţa despletită,
Trupul ţi l-au sfâşiat şi harta ţi-a fost ciuntită,
În Unire ne-ai chemat cu iubirea ta fierbinte,
Pentru tine s-au jertfit toţi eroii din morminte.

Aspru flutură în vânt tristul nostru tricolor,
Ne simţim străini acasă, fără patimi, fără dor,
Vatra noastră strămoşească au dorit-o ruinată,
Să ne-o vindem pe nimica, să ne fie-nstrăinată.

Ţi-au plecat feciori de-acasă, de izbelişti prin străini,
Nu-ţi mai calcă iarba verde, calcă pe cărări cu spini,
Praf şi pulbere-a rămas din ograda-nfloritoare,
Ai pierdut orice speranţă pentru vremuri viitoare.

Jurămintele-au uitat încălcând cu rea voinţă,
De ie te-au dezbrăcat, ţi-au furat a ta catrinţă,
La margine de răzor plânge-n sânge busuiocul,
Ciocârlia-i stinsă-n glas, semn că ţi-ai pierdut norocul.

N-au putut să-ţi fure graiul şi vorbirea dulce, sfântă,
Limba noastră nestemată ce-o rostim şi ne încântă
Curge-n şipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară-n aripă de înger peste plaiul românesc.

În dureri şi suferinţă ne prăznuim Centenarul,
Fără fast şi întristaţi ne sărbătorim amarul,
Îţi vom fi mereu aproape chiar de veacu-i chinuit,
Ţara mea, iubită mamă, ce la suflet ne-ai primit!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!