Când noaptea e prea lungă pe pământ

Când noaptea e prea lungă pe pământ
"fluturii aceia rupţi din soare",
ce mi-au adus iubire şi candoare,
Îmii prelungesc chiria pe pământ.
Am strâns umbre, amintiri în buzunare,
şi le-am trimis apoi pe frunze plutitoare,
şi cu lumina-n pumnii mei fragili,
Ţi-am răsărit în cale,
Te mai miri?

poezie de Lidia Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte pierdute

Cuvinte aruncate, cuvinte pierdute
Rămase libere nesupuse
Pe toate le-am cules din vremurile trecute
Pe toate le-am înviat din vremurile apuse.

Şi le-am spălat cu rouă de soare
Le-am presărat pe ropotul ploii
Le-am zvântat apoi cu a verii boare
Şi le-am omorât din umbră toţi strigoii.

Apoi le-am aruncat pe toate în mare
De unde valul le-a adus la picioarele tale
Ca o sublimă şi imensă desfătare
Nişte religve din vremuri abisale.

Să le culegi cu grijă şi iubire.
La piept să le agheţi ca mărţişor
Să fie dovadă vie în amintire
Că-n inima ta eu mă răsfrâng, cu dor.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciri

Mi-am risipit privirile printre ramurile primăverii
Şi s-au întors la mine încărcate cu flori.
S-au îndreptat, apoi, spre cer
Şi au împrumutat ochilor mei albastrul său.
Din apele mării, mi-au adus bucuria valurilor,
De pe vârfurile munţilor, puritatea zăpezii,
Dar atunci când ele au curs pe trupul tău,
Nu mi-au mai adus nimic, nu au mai revenit,
Nu au mai vrut să-mi împărtăşească
Perfecţiunea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o oală de pământ

Ieri am îngropat un gând
Într-o oală de pământ
Şi-am mai pus, aşa-ntr-o doară
Şi un bob de lăcrămioară.

Le-am dat apă, le-am vorbit,
Până când au răsărit:
Gând curat, ce floare rară!
Dar... uscată lăcrămioară!

Ce-am greşit de nu s-a prins
Decât gândul? Şi s-a stins
Floare albă, minunată?
N-o să aflu niciodată!

Floare veştedă şi gând,
Într-o oală de pământ.

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lacrimă din întâmplare

Ţi-am scris demult
într-o scrisoare
ce mult iubirea ta
mă doare
simţeam că totu-n jur
dispare
în mine se usca
floare de floare...
trecut-au luni
fără de soare
când nu vedeam
lumina-n zare
iar azi privind în urmă
mi se pare
ca preţul ce-am plătit
a fost prea mare
zile pierdute,
lacrimi amare,
pierdutele clipe
de sărbătoare
si viaţa mea era
doar clipe de-tristare,
iar dacă azi
când iar e soare
mi-e dor de tine
într-o clipă de uitare,
de scap o lacrimă
din întâmplare
să nu crezi că mai simt
acea iubire mare
e doar o amintire
de-un zâmbet trist
o-mbrăţisare
că azi când te-am zărit
în gara mare
în ochii tăi
a răsărit o floare

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între pământ şi cer

Neliniştea şerpuia printre frunze
Îşi desfăcea eşarfele de umbre,
Atârnandu-mi de priviri
Idoli de lut.
Doar o rază de soare mi-a întins
O frânghie să mă caţăr în sus,
Tot mai sus,
Şi n-am observat cum amurgul
Îşi ascuţea stiletul...
Şi eu atârnam între pământ şi cer.

poezie de Zeno Ghiţulescu din Dincolo de umbre (1968)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia ploii

cântecul ploii răsună în stradă
stropii mari cântă pe frunze duios
copiii aleargă către o bravadă
sar în băltoace de sus în jos.

mâinile diafane a ploii de vară
mângâie suav arbori înfometaţi
greierii surprinşi în lanul de secară
scutură aripi ude profund încântaţi.

fluturii ascunşi sub corole de flori
se îmbată de miresme şi splendoare
sunt prea fragili să zboare pe sub nori
aşteaptă cu iubire razele de soare.

simfonia ploii pe strune de viori
e magie pură şi prană hrănitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Ion Iliescu, care a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii la Revoluţia din 1989

Tu, ce n-ai fost tată nici măcar o dată,
Tu, comis-ai crime, fi'nţă scelerată.
Când vărsat-ai sânge, mult, nevinovat,
Ce te miri că-atâţia te-au tot blestemat?

Ai adus minerii să ne bată-n piaţă,
Ce te miri că-atâţia te-ar scuipa în faţă?!
Când faci rău într-una şi poporul geme,
Ce te miri că-asupră-ţi curg şuvoi blesteme?!

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (16 februarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chear de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti.
Că la geam perdeaua-i deasă
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta.
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chear faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mandru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti.
Viaţa e frumoasă, aici pe pământ
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi.
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta...

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe soare îl orbeşti...

Chiar de-ai fi după soare să te piteşti,
Tot te vor vede ochii mei unde eşti,
Că la geam perdeaua-i deasă,
Ajungând în a mea dulce casă.

Iar un soare, de s-ar opri în calea ta,
Iar eu orbind nu te-aş mai vedea,
Chiar faţa ta strălucitoare
Vrea să oprească orice soare...

Tu eşti mândru, iar pe soare îl orbeşti,
Ca o lună coborâtă din poveşti,
Viaţa-i frumoasă, aici pe pământ,
Ca îngerul luminii, trimis de ceva sfânt.

Dacă de mine viaţă te ascunzi,
Ochii mei vor fi de lacrimi uzi,
Faţa fără zâmbet, gura ar ofta,
Ochii mei în lacrimi, pe tine te-ar căuta..

poezie de Eugenia Calancea (17 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe valuri de iubire

Din mine se revarsă valuri de iubire
Şi nu pot să le-mpart; sunt ei mult prea puţini,
Aceia ce rămaşi să merite-mplinire
Sunt oamenii mici, prea goi şi nu prea plini.

Lumină ascultată cum te reverşi din mine,
Aşa să fiu ca luna în ziua cea mai clară!
Nu aş lua de eu să plec, decât poate ruine
Căci pe pământ aici, e doar floare amară.

Potopul dinspre sine - renunţări şi zbateri;
Te afli într-o lume crezând că te iubeşte,
Dar de iubit iubeşte doar Unul când abateri
Pe drumul tău ivite te încolţesc robeşte.

Aşa de mult să las din cuget să se-adune!...
Ar deveni pastel întreaga-mi existenţă!
Aşa multe culori pot străluci-n cunune,
Şi împletite toate cu lacrimi din esenţă.

Pe valuri de iubire născut-am un serai,
Atingeri…of atingeri, de pace şi candoare…
Minunea nevăzută, deşi o stăpâneai…
Nu şi-a lăsat misterul decât într-o mirare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă şi făcu chipul lui Greuceanu numai şi numai din fier, apoi porunci să arză cuşniţa ziua şi noaptea şi să ţină chipul acesta fără curmare în foc. Iară Greuceanu şi frate-său merseră cale lungă, şi mai lungă, până ce li se făcu calea cruci; aici se opriră, se aşezară pe iarbă şi făcură o gustărică din merindele ce mai aveau, şi apoi se despărţiră, după ce se îmbrăţişară, şi plânseră ca nişte copii. Mai nainte d-a se despărţi, îşi împărţiră câte o basma şi se înţeleseră zicând: "Atunci când basmalele vor fi rupte pe margini, să mai tragă nădejde unul de altul că se vor mai întâlni; iară când basmalele vor fi rupte în mijloc, să se ştie că unul din ei este pierit". Mai înfipse şi un cuţit în pământ şi ziseră: "Acela din noi, care s-ar întoarce mai întâi şi va găsi cuţitul ruginit să nu mai aştepte pe cellalt, fiindcă aceasta însemnează că a murit". Apoi Greuceanu apucă la dreapta şi frate-său la stânga.

Petre Ispirescu în Greuceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul din albastru

Ziua cu lumnină
Viaţă trecătoare
Noaptea e senină
Viaţă fermecatoare

Suspină ea marea
Valul sărută malul
Un răsărit de soare
Pe tera este raiul

Mâna ce ne-a dăruit
Un infinit din astru
Iubirea pe pământ
Cerul din albastru

Păsări care zboară
Clipe dintr-un ceas
Omu-îi o frântură
Secundă de popas

Rămase vii amintiri
Din iubirile lumeşti
Din zbor de cocori
Sufletu-îl moşteneşti

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când pleci să laşi iubire

Vine o vreme
când azi e strâns din ieri,
când albul de lună
raza de soare
safirul din mare
se adumbresc
şi noaptea se aşează-n zi,
atunci să te-ntrebi
cu câte mâini ai dat
cât soare-ai răsărit
cât zâmbet ai rostit,
atunci pe buze să-ţi rămână
dulce surâs,
o candelă senină,
senină ca un clar de lună
ştiind cât ai iubit...

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii că toamna macii mor?

Mi-ai spus, iubite, în scrisoare
Că-n veci iubirea ta nu moare
Şi-o porţi cu tine în eter
Când zbori cu aripi de oţel.

Când zbori peste un câmp de maci
Iubirea-n torţe o prefaci
Să-ţi luminezi prin nouri calea
Şi pe pământ să vezi cărarea

Nu vezi de-acolo, de departe,
Cărări prea multe,-ntortocheate?!
Şi dacă-n lan sunt mii de maci
Ce cale îţi alegi? Ce faci?

Iubite, vezi să nu greşeşti
Căci pe pământ te rătăceşti...
Eu azi mi-am pus în piept un mac
Şi într-o torţă mă prefac!

Mai ştii? Ţi-am spus la început...
E doar un joc! Nu m-ai crezut?
Nu ştii că toamna macii mor?...
Rămân doar amintiri... şi dor!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia

Am prins focul de-o aripă şi l-am închis în pumn
Şi marea mi-am legat-o strâns la brâu,
Îndemn de untdelemn nedemn,
Să schimb pământul într-un chip de grâu.
Am pus să ardă focul în doi ochi
Şi pământul să se ridice în trup
Şi trandafirii să-nflorească în perechi
Şi-am prins în gât un urlet stins de lup.
Ţi-am îndesat marea în orbite
Şi în corp căldură din miez de pământ,
Să poţi să plângi atunci când n-ai cuvinte
Şi să-ncălzeşti orice aşezământ.
Am luat o inimă din cel mai sacru taur
Şi ţi-am uscat o ramură de laur
Şi-un suflet de dumnezeiesc tezaur
Şi le-am suflat pe toate împrejur.
Ţi-am presărat pe buze praf de stele
Şi-o coardă-n inimă să îţi vibreze
Şi pe obraji polen de floricele,
Să facă tot pământul să danseze.
Ţi-am pus aripi de îngeri în gândire,
Şi-n înimă o aprigă scânteie,
Să-mpraştii în jurul tău numai iubire
Căci asta ţi-e menirea de femeie.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre spini

ochii mei cădeau obosiţi
eram ploaia ce spala cuvântul
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua, noapte nu era
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
mai cădea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în poartă
uşa era închisă, poartă nu era
eu nu aveam chei
mă loveam de frunze, mă înţepam în spini
licărea un vis, rătăcit în lume, răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vremuri trecute
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim rând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteapta în prag
surâsul morţii pe buze curgea la cel drag
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel uitat
mă dureau spinii şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul gând

ochii mei cădeau obosiţi
pe ciuturi de lem
eram ploaia ce spala gândul rămas
mă ajungeau din urmă ultimii mei paşi
fugise şi ziua
se uscau pe cer stropi efemeri
muream câte unul în iadul rămas
ajungea o frunză în lumea de apoi
eu plângeam în palmă
uşa iar închisă, nimeni în poartă
iar nu aveam chei
mă loveam de frunze
licărea un vis
rătăceam în lume
răstignit pe un gând
mai scriam pe o coală cu degete rupte, de vise trecute
căutam o scară
se stingea o lume în flăcări arzând
în iadul primar a rămas o scară şi un ultim gând
părăseam o lume, mă întorceam apoi
ploua iar în ţara, oamenilor goi
era noaptea aceea când călcam pe flori
pe pământ o cruce
viaţa trece-trece, o lume se duce
se ciocneau în zbor fluturii din flori
stingeam ţigara, lângă masa goală
crucifixul strigă, lumânarea arde
întru într-o lume cu fluturii morţi
mă întorc acasă
tata mă aşteaptă iar în pragul porţii
surâsul morţii pe buze curgea
mai arde un gând, lângă cel plecat
ascund un trup între patru porţi
umblam pe cărări, căutând o stea
spitalul zăcea iar în dreapta mea
în stânga purtam o cruce pentru cel plecat
mă dureau spinii din suflet şi cuiul plângea
pe masă ardea un fluture în gândul rămas

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!