Urc scara din lemn de brad

sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfaţă privirea cu dansul prafului de stele
ce se potoleşte în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generaţii
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat

întrebarea pusă la ora şi locul potrivit
întotdeauna găseşte răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist – revelaţia

cu poticneli de prunc la primii paşi
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte
de secarea izvorului
rămâne imprimată în cartea amurgului
bucuria de a fi fost o clipă laolaltă

priveşte umbrele cum urcă şi coboară
aidoma îngerilor pe scara lui iacob

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea de identitate a sufletului

Cartea de identitate a sufletului
Este cuvântul.
Mângâieri line, şopot de izvor,
Dansul fluturilor
Sau vocea soarelui
Alunecând în fotoni
Prin labirintul ce
Desparte univers de ocean
Şi plaje de vis...
Ori poate urtuna sau vreun tsunami
Măturând în goana lui fericirea.
Noi suntem lipsiţi de cartea de identitate,
Ori poate că cea pe care
O ţinem prinsă la butoniera sufletului
Este înconjurată de umbre.
Ori poate că nici nu-i a noastră.
Viziuni sumbre...
Doar harul, ori defectele noastre
Poartă un nume,
În timp ce noi purtăm
Ca pe un drapel de tăcere,
Deznădejdea sau fericirea,
Prinsă în lanţuri de gheaţă,
Pentru a nu se-nălţa către stele.
Luptând sub faldurile aceluiaşi vis,
Cu fiecare clipă ce ne-a rămas de trăit,
Înţelegem de ce n-am murit
Eu, ei, ele sau tu...
Tu eşti mirajul acestei vieţi
Şi miracolele se nasc prin tine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţa

sar scântei sferice din cuvinte
ca o larmă de lăstuni

cuvintele iau formă de libelulă
refuzând să-şi lase umbra
pe pagina albă ca iarna

se restituie liniştea de dinaintea
spaţiului incendiat de mov şi violet

coboară fraza cu umbre de stele
în liniştea peretelui alb

îţi desenez absenţa
pe locul care dansează începutul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când urcă bucuria

De ce îmi preziceţi o iarnă în oase?
O curgere continuă din streşini
când urcă bucuria prin mine rotund
şi-mi iau inima în mâini şi o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioşi
sfinţeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiţi în rugă.

Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia şi se naşte iubirea,
creşte sub ochi minunea
şi-n spaţiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, primul bărbat

El râde privindu-mă cum mă dezbrac de mantia inocenţei
Cum îmi las visele să-mi curgă pe umeri
Dacă ridic o singură mână deasupra mea e cerul plin de stele
În podul palmei luna mi se rostogoleşte ca un bănuţ
Cheamă-mă îmi spune şi râsul lui mă îmbracă în femeie uşoară
Palmele lui alunecă pe umerii mei curgători
Îşi lipeşte buzele de buzele mele ca o pecete
Timpul păşeste tiptil privind în urmă
Am să înfloresc toate florile iubirii în trupul tău imi spune
Alunecând fir de apă să-mi ude rădăcinile
Îl simt gâdilandu-mă cum îmi urcă prin vene,
El, primul bărbat ce-a ales sa fie seva iubirii mele fără sfârşit.

poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

fulgii zboara... frigul face
sa fiu roşie-n obraz
tocul pe asfalt se-aude
bătând scurt si cadenţat
având paşi sprinţari şi repezi
imi ridic privirea-n sus
prind in palmă fulgii veseli
si-i topesc cu un sărut

a-nceput iarna frumoasă
albă ca un mărgărit
a venit Moş Nicolae
cu un betişor vrăjit
ca un sol trimis de iarnă
că-n curând va fi sosit
Moş Crăciun cu barba albă
si cu daruri de-mpărţit.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Unii oameni urcă pe munte
pe cele mai cunoscute trasee;
alţii din ignoranţă sau din frondă
incearcă să urce pe cele mai grele
şi necunoscute itinerare
iar alţi în schimb aleg din comoditate
cele mai uşoare drumuri
numai că acestea
coboară, coboară, coboară...

Cine nu se apropie de Dumnezeu
în fiecare zi, acela se îndepărtează
de Dumnezeu în fiecare clipă

poezie de Ion Untaru din manuscris
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă Ţară

Maică, mulţi te-au duşmănit
Că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
Sare din pământ norocul.
Ai pământ şi ape multe
Vântul stă să ţi le-asculte.
Şi izvoare
Călătoare
Crapii-n ele cât berbecii,
În pomi piersici cât dovlecii,
Pepenii de zahăr roşu,
În grâu spicul cât cocoşu.
Pui un bob din el răsare
Mia de mărgăritare:
Dulce binecuvântare
Fiecare fir de vânt
Îl adie un descânt,
Fiecare stea de sus
Îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace şi ea, luna
Caldă lui întotdeauna
Şi pe câmp cu ceru-n faţă
Câmpul pletele-şi răsfaţă.
În adâncul lui tresare
Altă vatră de izvoare
(Þi-a făcut destinul semnul)
Untul negru, undelemnul.

poezie celebră de Tudor Arghezi (23 august 1964)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

poezie celebră de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabia a fost şi rămâne pragul de jos al porţii dintre Orient şi Occident. Geme, sărmana, de atâta călcătură, când sub talpa unuia, când sub talpa altuia. La ora actuală, basarabenilor li se impune, de către Est şi Vest, o libertate şi o democraţie în limitele unei tălpi, grea şi defrişatoare... Ţi-ai imaginat vreodată "confuzia" şi "ameţeala" unui mic muşuroi de furnici, nimerit sub talpa ursului?...

Efim Tarlapan în Pro-scris, interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au arborii din codri toţi suflete de om

Sunt goi azi munţii, ascunse pe cărare
Sub rădăcini de arbori stau urmele de paşi
Femei poartă azi seve spre frunze şi spre floare,
Trufaşi, spre culme urcă ai moţilor urmaşi.

Căci s-au mutat din viaţă în ţărână,
N-a suportat nici Domnul să vadă-atâtea cruci,
Şi i-a luat sămânţă-ntra lui mână
Şi-a semănat un codru de năluci.

Vin alţii de aiurea şi-i culcă la pământ
Resimt a doua oară în trupul lor securea,
Semeţi, pe locuri vechi, se unduiau în vânt

Şi domnul, în genunchi, le priveghea durerea!
Au arborii din codri toţi suflete de om
Şi lemnul care cade-i Marie sau Ion!

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc cu iluzia drumului lung

Cuvintele m-au dat jos de pe pagină,
mă poartă pe file îngălbenite de vreme,
flămânde mă macină-n înţelesuri ascunse,
fără să stabilească puncte de convergenţă.

Tu nu mai încerci să-mi alungi umbrele,
peste soare s-au strâns norii şi plouă,
poate o să mă regăseşti odihnind în vorbele tale
cu gânduri cu tot
fără să-ţi pierzi cumpătul,
noaptea ta s-a făcut albă, dar prin a mea bâjbâi,
nu mă mai recunosc,
trăiesc cu iluzia drumului lung
care nu duce nicăieri.

Lumea e întoarsă cu faţa spre păduri,
ele s-au împuţinat mereu
şi aduc nenorociri.
Nu mai e nimic sălbatic cum a fost,
animalele flămânde coboară peste oameni,
lupta este prea mare şi nepăsarea la fel,
bucuria drumeţiilor prin codru
a rămas o amintire ciudată,
copiii n-o mai cred.

Singurătatea face parte din peisaj,
dragostea abstinentă de frumos
înoată prin anotimpuri nedefinite,
între noi se naşte întotdeauna un gol
care trebui umplut cu voinţă.

Lumea a fost percepută mai mare,
azi e atât de mică
că nu mai poţi să te ascunzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea, un fluture alb

vine din umbră şi muşcă
din marginea urmelor

aşa îmi amintesc moartea lui tata
iarna ieşise din drepturi
tata mă ţinea strâns de mână
ca şi când ar fi fost
ultima atingere
rece
ca un fel de linişte
dimineaţa
mult prea devreme
prin care oamenii trec
urcă şi coboară
dintr-un autobuz
de transport local
ajuns la capăt de linie

de fapt fiecare
are propria linişte
a lui tata arăta ca un cadavru
nu că aş fi vrut să vorbesc urât despre tata
dar motivul cuvântului meu era disperarea...

acum îmi dau seama cum arăta
la ora în care liniştea lui
ca o cremă hidratantă
se întindea înspre ochi...

pielea îi mirosea a fum

stăteam unul lângă altul
şi ne priveam zâmbetul
arcuit între buze
dăruit doar seara la culcare

părea trist şi nu vorbea
niciodată despre nimicuri
trăia într-o lume
numai a lui
până în seara în care
conspirativ îmi trase cu ochiul
(sub care parcă şerpuia un drum)
ascultă, mi-a zis
aşează-ţi capul pe pernă şi
priveşte fluturele acela alb
care mănâncă lumina din lampă
până adormi
eu o să arunc o privire
în spatele ferestrei să văd
dacă mai plouă că tare
e-nfundat înspre apus...

şi-am adormit

dimineaţa aerul călduţ
îmi înfăşura trupul
ascuns între palme
simţeam o stare
de sufocare şi teamă
am deschis geamul şi
m-am uitat
dincolo gardul
o femeie întindea o cămaşă
ceva mai încolo două ciori
strângeau între aripi depărtarea

poate neputinţa din mine
nu m-a lăsat să
mă uit prea mult

m-am ghemuit lângă patul lui tata
am închis ochii şi l-am strigat...

undeva în copilul din mine
zbura un fluture alb
lăsând o dâră
un fel de drum
pe care
oamenii plecau...

îmi părea cel mai trist lucru
aş fi vrut să strig
dar pentru că acolo
erau prea multe umbre şi
locul devenea tot mai strâmt
fluturele o zbughi înspre lumină

abia atunci am văzut păsările negre
ciugulind din marginea soarelui...

de dincolo pătrundea mult frig...

poezie de Teodor Dume din Carte: moartea, un fluture alb. Editura: Pim Iaşi
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o ninsoare despletită

E o ninsoare despletită,
ce şterge-n jur copacii şi pe tine,
un colb de alb aruncă-n zare
şi azvârle cu lumina-n ochi,
iar tu când vrei să mă priveşti,
striveşti lumina între gene
privindu-mă adânc.
O clipă coboară din nori
şi aprinde talpa piciorului gol,
cuvintele respiră tot mai repede
şi ora nu mai curge, stă pe loc.
Suntem eliberaţi în spaţiul
fără margini plin de alb,
şterşi de lumina albă
într-un şuvoi mortal.
Şi alergând în sus şi în spirală
ieşim din lumea albă întregi
împovăraţi de gânduri pământeşti
în lumea noastră rece şi reală.

poezie de Oana Frentescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesor la examen

Copil fiind, am pregătit întrebările pentru un examen.
Testul era atât de simplu
că nu aveam cum să nu-l trec.

Întrebare 1: Descrieţi gustul Lunii.

Are gustul Creaţiei, am scris,
are aroma luminilor stelare.

Întrebare 2: Care este culoarea Iubirii?

Iubirea are culoarea apei găsite
de un om însetat, rătăcit în deşert, am scris.

Întrebare 3: De ce se topesc fulgii de nea?

Am scris: pentru că ei cad
pe limba caldă a lui Dumnezeu.

Mai erau acolo şi alte întrebări,
la fel de simple.

Am descris suferinţa lui Adam
când a fost alungat din Paradis.
Am mai consemnat care este, exact, greutatea
unui vis de elefant.

Totuşi, astăzi, mulţi ani de atunci,
pentru a-mi asigura traiul de zi cu zi mătur străzile
sau fac curat în toaletele
hotelelor obeze.

De ce? Pentru că niciodată n-am reuşit
să-mi trec examenele.
De ce? Well, permiteţi-mi un test.

Întrebare 1: Cât de bogată este
imaginaţia unui copil?
Întrebare 2: Cât de îngust este sufletul
examinatorului?

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu rămâne cum a mai fost

la o trecere prin gara din gânduri
aşteptarea a rămas până târziu la peron
a venit întotdeauna grăbită să nu piardă contactul
lumea nici nu ştie cum să se manifeste
se implică în tot ce produce agitaţie şi mişcare
în fiecare clipă îşi caută posibilităţi de evadare
din marele conglomerat al nepăsării

într-o zi totul se va limpezi
apele se vor despărţi de mizeria de la suprafaţă
şi nimeni nu are milă de umbre
se va umple vasul până dă pe dinafară

lumina în care-ţi place să vâsleşti
va îmbrăţişa cu raze toată casa iubirii
şi-n această înflorire de virtuţi necesare
nici moartea nu găseşte un loc de linişte

când şi-n mine se maturizează visul
am să te chem dincolo de tot ce s-a perimat
să clădim o altă coloană de rezistenţă

chiar dacă locuieşte înlăuntru un altul
şi o să crească cu sângele-n cântec albastru
până la venirea zorilor de aur
soarele se prinde cu dinţii de crestele munţilor
nimic nu rămâne cum a mai fost

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerin

voi înnopta pe marginea acestui drum şerpuit
care urcă spre stele
când mă întind pe nisip cu faţa în sus
îmi văd viaţa desenată pe cer
din clipa în care am venit pe lume
într-un decembrie cu zăpadă neprihănită
până astăzi când povestesc sorbind
din paharul cu ceai de mentă

totul e scris acolo cu migală şi meşteşug
de mâna sprintenă a unui caligraf
în sticla vălurită a norilor
pentru totdeauna
cu toate că nu sunt decât un călător desculţ
ai cărui paşi se topesc în tăcere
printre pietre şi raze de lună

atunci îmi spun că dumnezeu există
drept pentru care murmur o rugăciune
în timp ce adorm
printre umbrele şacalilor costelivi.

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna de basm

Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-şi braţele-n văzduh
în paşi de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineţii
vântul sună
împletindu-şi aripile
împodobite cu stele albe
copacii îşi scutură podoaba
peste clinchetul clopoţeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
aşez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.

poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!