Stare

în piept un marş triumfal
o fărâmă de nothing else matters sub talpă
striveşti într-un pogo
greierii care ţi-au intrat
în ureche
schimbă-te
chiar dacă rozi toate zăbrelele cuştilor
ursului polar îi e dor de casă
blana murdară se curăţă
când cineva te pune ca un exponat
în târgul de vechituri
ţiganca asta îşi face safteaua cu tine
şi ai noroc să ajungi
pe mâinile unui copil cu ochii albaştri
mica ta plută de gheaţă din sânul familiei
în irisul lui

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul încălzirii globale

O veste rea aleargă pe Pământ:
Regatul vechi al ursului polar –
Tărâm de nopţi cu ger cumplit şi vânt,
Cu munţi de gheaţă, piere în calvar!

De-a omului industrie-n avânt,
Planeta-ntreagă s-a-ncălzit amar...
Se stinge stirpea ursului polar,
Iar vestea rea aleargă pe pământ!

Nădejdea ne e doar la Cerul sfânt
Să stăvilească noul avatar,
Că fauna imensului gheţar
Nu poate-avea un alt aşezământ...

Ce veste rea aleargă pe Pământ!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu din revista Cugetul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Mă întrebam dacă oamenii liberi sunt accesibili
Dacă se opresc să stea cu tine de vorba şi să te mângâie
Eu dacă aş fi liberă aş alege să nu fac
Mare parte din lucrurile pe care le fac acum
Eu dacă aş fi liberă nu aş trăi ca o sirenă într-un pahar cu apă
Libertatea de care mă bucur acum
Şi cu care nu ezit uneori să mă mândresc
Seamănă cu cea a unui peşte într-un borcan închis ermetic
Şi aruncat între talazuri
Prin sticla borcanului se văd mii de ochi roşii
Din care tâşneşte frustarea unor idealuri marine ratate
Puterea ochilor roşii nu omoară peştii
Îi chinuie scoţându-le mental solzii
Unul câte unul

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cicatricile au rolul lor

ziua în care te-ai simţit precum cicatricea unui fruct
şi ţi-a fost bine
la apus, au apărut lângă copacul tău nişte mâini
care au ştiut să te vindece, fără să le-o ceri
fructele îndrăznesc arareori să mai ceară ceva
cu atât mai puţin cicatricile lor
boala ta au luat-o aceste mâini
au îngropat-o la rădăcini
şi au mângâiat apoi locul potrivit
până tu te-ai obişnuit cu starea de sănătate
e dificil să te acomodezi cu stările de sănătate
ştiind că puteai să compromiţi tot fructul
să atârni de ramura ta ca o boală fără nume
şi să îţi pierzi orice demnitate de poamă
partea cea mai proastă când plezneşti de prospeţime
e sentimentul oribil că cineva se poate gândi la tine
ca la bun-de-pus-la-conservă
dar pentru asta există terapeuţi anonimi
cu mâinile curate, care vin şi se cuibăresc tiptil lângă tine
în oricare amurg.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginează-ţi asta: fără înainte, fără după. Veşnic amurg într-un codru de brazi. Sângele care o ia în răspăr, ochii privind înlăuntru, urechile care ţiuie nişte semnale, mâinile care mângâie blana unui animal neînchipuit de gingaş. Acolo e ea, covârşindu-te, străluminată şi blândă. Inima ţi se strânge, buzele ţi se întredeschid. Dacă atâta frumuseţe nu te striveşte, e din pricină că nu există nici înainte, nici după.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colivia de aur

stă în sânul familiei albe de hulubi
creşte alături de toţi ai săi şi învaţă zborul
şi zboară şi zboară până într-o zi când
e prea târziu să mai dea înapoi îi venise pofta să se mute
s-ar crede că poate într-un alt cuib mai încăpător

de fapt fără să ştie de ce tânjeşte după o colivie de aur
pe care n-o vede prin uşiţa întredeschisă înfiptă în umerii ornaţi cu un guler alb de dantelă şi ocupată
de un cap de femeie cu ochii larg deschişi spre o zare nevăzută

şi atunci chiar nu e nevoie să fie cineva de faţă
să vadă foirea din lăuntrul unei feţe îngălbenite
ce-şi doreşte scăpare la dusul acesta de o groază de ani
în timp ce degetele mâinii atârnă
neputincioase să se mai roage dar nu neapărat
să-i ducă ultimul gând la tăiere când îşi va vedea
nu cu zăbrelele retina împotmolită în ceaţă
ci cu ochii aproape orbi deveniţi ai celeilalte lumi
unde lumina pătrunde neluminoasă dar pătrunde

nu mă îndoiesc o clipă că în capul hulubului
se întâmplă acelaşi lucru
puţine sunt lucrurile pe care în zborul lui nu le-a văzut
dar cum nu ştie dacă proprietarul din colivia de aur îl tolerează
mai bine zboară deasupra altor colivii
poate va găsi
una liberă să fie numai a sa
sau poate chiar pe cea pe care n-a părăsit-o niciodată
pentru că aici
se crede că s-ar termina întreaga lume

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama şi tata ţi-au spus că te iubesc şi că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc şi tu încă aştepţi ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ţi-a promis un job, un nivel de trai şi guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzeşte asta când vezi că nu îţi permiţi mai nimic? Iubita sau iubitul ţi-au jurat dragoste eternă şi acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simţi mai bine ştiind că eşti îngerul neprihănit şi că celălalt e vinovat pentru suferinţa ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îţi asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Şi când nu eşti tu şi e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viaţa ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În acelaşi timp, să fii o persoană responsabilă cere un preţ. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îţi ia locul şi să îţi facă treaba.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ceva

În primăvara vremelnică
Îmbobocitoare de copaci goi
Mi-am afundat mâinile ca într-o iarbă
În căldura sânilor tăi moi

Ploua cu fulgi de soare
În ochii răsăritului crepuscular
Iar noi, precum secunde nemişcătoare
Ne ofeream sentimente şi minciuni în dar.

Din când în când, copiii strigau
Şi asurziţi vegheam la mormântul vieţii,
Eu rece, tu caldă, tu rece, eu cald
Ca toate fetele şi toţi băieţii.

Cu timpul, am prins rădăcini în tine,
Ca un parazit monstruos şi buimac
Şi înotam în fericire mocnit-apoasă,
Ca o broască într-un lac.

M-ai crescut, iubito, aproape cu dragoste,
Cu degete înfiorate model ai creat
Şi în flacăra iubirii m-ai ars
Ca pe un obiect magic, uitat.

Am ajuns să strălucesc precum ochii tăi
Şi aşteptarea ta sfârşindu-se-n fericire
M-ai spart de pământ, fără să pot
Să-mi mai revin din uluire.

Ai plans apoi ca un copil
Şi cu mâini însângerate ai adunat
Cioburi nemaifolositoare
De sub petalele unui cais scuturat.

Şi asta a fost tot.
Povestea e veche,
Şi ţi-am spus-o
După ureche.

poezie de Eduard Burlacu
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te. Opreşte-te să mai aştepţi zilele de vineri. Opreşte-te să mai aştepţi verile. Bucuriile. Răsăriturile. Pe cineva care să se îndrăgostească de tine. Pe tine care să te iubeşti pe tine. Opreşte-te să mai aştepţi viaţa. Fericirea vine atunci când te opreşti să o aştepţi. Viaţa nu e aşteptarea unui moment. Viaţa e chiar momentul ăsta. Viaţa e acum.

citat din Mihai Morar
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima temă

De unde să ştiu în cât timp îngheaţă toată marea?
Se dau următoarele premise:
^Ştiu că marea e într-o continuă mişcare, se învolbură şi se înspumează.
Cum schimbi filtru la un acvariu şi observi că, după o noapte,
Bulele mici, care tăceau la marginea sticlei,
Se întind pe toată gura acvariului şi devin mari, se înghit una pe alta,
Doar ca să explodeze. Şi se pierd, dar se pierd curat
Culoarea apei nu se schimbă, doar se intenifică.
Peştii se rotesc, se izbesc de laturi.
Şi cel mai frumos se vede cu lumina stinsă.
Îţi dai seama cum e marea, dacă-i faci aşa ceva?
Dar cine ar avea timp să construiască un filtru atât de mare?
De la Zidul chinezesc până în Taj Mahal
Din vârf de munte, până-n câmpie.
Ştiu că marea albeşte toate scoicile, săruturi de sare
Aşa încât, dacă nimeresc pe mal, aduse de valuri
Şi le ridică vreun copil în palma lui
Să nu le poată privi fără gust, fără gustul sărat.
Sarea mării spune totul. Doar să ai timp duci scoica la ureche şi să închizi ochii.
^Mai ştiu că marea are flux şi reflux, te duce şi te-ntoarce...
Dar în dansul ăsta al ei, o dată la ceva timp, te cuprinde şi nu e sigură dacă să te întoarcă.
Şi stă aşa pe loc şi se gândeşte, în timp ce tu te îneci puţin...
Guşti din sare ca să ai ce povesti
Dacă cineva te va pune la ureche... ştii.
Ochii, deşi îţi sunt închişi, simţi cum se aprind în culoare şi cum irisul se adânceşte
Ca să-ţi amintească de întunericul din vintrele mării.
Tu nu te zbaţi ca peştii, ştii că-ţi lipsesc branhiile...
Doar stai aşa, să ţi se lipească algele de piele, să le prinzi între buze.
Şi când crezi că a uitat de tine, privind spre soare,
Marea te salvează şi te aduce înapoi, cu o putere de tun.
Îţi scoate apa din plămâni şi te lasă să respiri un timp, doar ca să te culeagă de pe mal la apus.
De unde să ştiu în cât timp îngheaţă marea?
Asta nu e o întrebare bună, domnule, vezi tu... conţine o concluzie falsă.
Ştim amândoi că e aşa. Dar tu pui întrebări de felul ăsta doar ca să mă enervezi, să mă vezi cum mă agit.
Gheaţa asta i-ar pune timpului margini.
Dar timpul nu are margini cum are un acvariu,
Timpul e în mare.
Iar marea... marea...
Ce să mai vorbim...

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo aşteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubeşti pe cineva, nu să aştepţi să-ţi dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ţi se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aş fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beţi la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci şi pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebuneşti pentru alţii ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca nişte idioţi sau să fie complet vulnerabili şi oneşti. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este uşor şi nu poţi să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu aşa fac. Aşa că du-te strigă-i dragostea ta, şi fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos şi este generos şi asta înseamnă să iubeşti pe cineva. Este nepoliticos şi nesigur, dar nu contează.

citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e ca un copil...

Roata vieţii
mă trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce îşi netezesc cărarea
spre destinaţii de ele ştiute.
Timpul e ca un copil
ce joacă şotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ţi-au frăgezit în atatea nopţi carnea...

Cum să nu îţi iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe nişte duminici
întârziate?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Insight

nu erau caii
erau umbrele cailor
se pogorau peste oraş
peste bătrâni şi copii care moţăiau
pe bancă la soare
vine o vârstă când ne înduioşează
un simplu gest
obiecte atât de banale
o batistă, un bilet de tren uitat într-o carte,
o vestă, o pereche de ochelari
şi nu atât ele,
cât umbra lor în inima noastră
dacă ar fi să evoci
cel mai frumos pasaj din propria viaţă
nu-i aşa că ţi-ai cuibări liniştit
mâinile la piept
ai închide pleoapele
şi te-ai simţi ca într-o biserică?
e această conştiinţa mereu în expansiune
sertar cu taine pe care îl deschizi ca pe o biblie
din care vorbesc uneori copilul, păcătosul sau îngerul
când pe o bancă în parc,
în cea mai adâncă amiază
o ameţitoare bucurie de a fi materie vie
te copleşeşte

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi albaştri

Ochii tăi albaştri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.

Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Şi ciocârliile le-a învins o cucuvaie.

Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeşte.
Părul tău ca un gând creşte.

Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.

O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită şi călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

poezie celebră de Emil Isac
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără punctuaţie

- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu ştiu - parcă-aş vrea să-ţi ghicesc în talpă.
- Poate în palmă.
- Eu nu ghicesc decât în talpă.
- Ce semn de punctuaţie?
- Nimic, adică pune un număr.
Ce număr porţi la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspiră.
Oricum, e un număr câştigător -
Îmi place cum închizi tu ochii.
Atunci când închid ochii, plutesc.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

e ca şi cum am fuma din narghilea
nesfârşit aceeaşi emoţie
şi pumnul din stomac
un motor pornit în grabă
eu ucenicul în dreapta
ca şi cum aş prelua o nouă slujbă
toate invenţiile despre mine
cad rând pe rând
sunt un pod medieval
porţile grele ale castelului se spulberă
prinţesa este goală
nepregătită să îmbrace haine potrivite
momentului ei de iubire liberă.
niciodată nu am fost gata
pentru marea întâlnire cu tine
şi toate micile întâlniri s-au oprit mereu
doar la climax, cu o foame neîncetată
de a-ţi câştiga toată atenţia
şi totuşi, atât de bine te cunoşteam
încât era de la sine înţeles să refuz să mă ai
ca o cocă super modelabilă
tu puteai să faci din mine
cea mai bună versiune a unui manechin
care să te însoţească decent în orice context
puteam fi femeia cameleon,
perfectă, cadână, albă-ca-zăpada,
madonna, puteam fi bossy sau glamour
dar niciodată eu nu puteam să aleg pădurea
în care să construiesc propria casă
ceva modest, de artist care jertfeşte iubirea pentru artă
şi astfel am câştigat de doua ori
rămânându-mi şi o poveste
despre care să scriu mai bine decât tine.
o fi şi asta o formă a pietrei, mult mai frumoasă prin ea însăşi
decât visând în griul unui monument.

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binele vine la tine

Când pe stradă întâlneşti, un om tare supărat,
e de-ajuns să îi zâmbeşti. De necazuri l-ai scăpat.
Dacă ştii că cineva locuieşte singur,
e bună vizita ta. De asta fii sigur.
Dacă vântul bate fără rost şi copaci îndoaie,
tu oferă adăpost, omului aflat în ploaie.
Unui om care nu vede, este bine să-i citeşti,
că atunci va înţelege, cât de mult tu îl iubeşti.
Pe cel rătăcit pe stradă, către casă să-l îndrepţi
Nu-l lăsa în drum să cadă. Răsplată să nu aştepţi.
Când un bătrân nu mai poate să se ridice de jos,
stai un pic şi te socoate, cum poţi să-i fii de folos.
Chiar dacă-s lucruri mărunte, au însemnătate mare,
dau iubire cât un munte şi oferă alinare.
Important este să crezi că ceea ce faci e bine.
Într-un târziu ai să vezi; Binele vine la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare şi puternic, mai voinic chiar decât câinii din Pirinei, Dingo era un specimen minunat al acelei varietăţi de dulăi din Noua Olandă. Când se ridica în două labe, dând capul pe spate, era cât un om de înalt. Sprinteneala şi forţa muşchilor săi făceau din el unul din acele animale care atacă fără şovăire jaguarii sau panterele şi care nu se tem să ţină piept ursului. Cu blana deasă, coada stufoasă şi ţeapănă ca o coadă de leu, cu părul roşcat-închis, Dingo avea numai pe bot câteva pete albe. Când îl apucau furiile, animalul acesta putea să devină primejdios; se înţelege deci pentru ce Negoro nu fusese deloc încântat de primirea pe care i-o făcuse acest straşnic exemplat al rasei canine. Cu toate că nu era prietenos, totuşi Dingo nu era un câine rău. Părea să fie mai curând trist.

Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crisalida

toate plajele din goa strânse într-un cocon de mătase
ca dintr-un poem deşiri firele umede ale iluziei
în gât e setea nebună de a găsi zbaterea aia
de animal prăpădit cu dinţi ascuţiţi
care şchioapătă în spatele turmei
după ce sorbi singurătatea monstruoasă
a unei mări îngheţate în marmura iernii
încă ţii în căuşul palmelor fluturele cald
te lovesc toate obligaţiile de peste tot
şi dintr-o dată începi să însemni ceva

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul, când nu are ce face, îşi dă jos ţiglele de pe casă, le numără să vadă dacă sunt toate şi le pune la loc.

aforism de Nicolae Bunduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!