Cu sudoare vei începe (Glosă)

Cu sudoare vei începe,
Ţi-e greşeala o scăpare;
Dintr-un salt nu vei concepe
Ce-i răspuns fără-ntrebare.
Versul nostru-i bob de ceară,
Sângele ne e hârtie;
N-ai s-auzi un glas pe-afară
Când compui o poezie.

Nu-ţi purta cuvântu-n ură,
Ci întoarce al tău spate;
De-ar vorbi în scriitură,
Să răspunzi cu-a ta dreptate.
Lasă-ţi glasul să răsune
Când cuvintele sunt stepe,
Şi citeşte din genune:
"Cu sudoare vei începe".

Am crezut, şi eu, prin rânduri
Că nu-i rost fără greşeală,
Dar, plângând în triste gânduri,
Am băut, cu-a mea sfială,
Apă rece şi umilă
Ce târziu cădea din zare;
Nu te-ascunde în argilă,
Ţi-e greşeala o scăpare.

Te mai strigă neputinţa,
Prin coclauri, să-i dai pace?
Om nebun, ţi-e sârguinţa
O istorie de ace.
Blestemată fie graba
Făr' de care n-ai percepe,
Omu-i rău, te vaiţi degeaba;
Dintr-un salt nu vei concepe.

O corabie deschisă
Este gândul tău, dar cine
Te pândeşte când ucisă
Zace steaua-ţi prin vitrine?
Noaptea strânge, în frisoane,
Un album de chipuri care
Se consumă în canoane;
Ce-i răspuns fără-ntrebare?

Ceru-i greu, senin e cerul;
Cum la car asudă boii
Ne-om întoarce din stingherul
Ceas al vântului şi-al ploii.
Peisajele-s culoare
Ca povestea scrisă-n seară,
Şi preferi să crezi că-n soare
Versul nostru-i bob de ceară.

Îşi petrece-n cale mărul
Frunza-i verde, şi pătrunde
Pe sub pietre adevărul,
Căci minciuni se vor profunde.
Nu-ncerca să-ti legi de minte
Alte gânduri, căci se ştie:
Flacăra-i o stea cuminte,
Sângele ne e hârtie.

La nevoie, dacă-i cazul,
Să întrebi cu politeţe
Unde-i greul şi necazul
În a stihului blândeţe.
Stai în casă şi citeşte,
Apoi stoarce-n călimară
Un condei, doar că, fireşte,
N-ai s-auzi un glas pe-afară.

Nu te-ncrede în minciună,
Nici în cei care-o vor spune...
Poezia ţi-e o bună
Încruntare-n rugăciune.
Ai gustat din sarea mării -
Pretutindeni e-o solie -
Şi acum te-nchini uitării
Când compui o poezie.

Când compui o poezie
N-ai s-auzi un glas pe-afară;
Sângele ne e hârtie,
Versul nostru-i bob de ceară.
Ce-i răspuns fără-ntrebare
Dintr-un salt nu vei concepe;
Ţi-e greşeala o scăpare,
Cu sudoare vei începe.

poezie de Ionuţ Popa (22 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?...

De ce vrei să pari bun
Când gândul ţi-e murdar?
De ce să faci taifun
Când sufletu-i amar?

De ce să urci spre cer
Când aripi nu mai ai?
De ce să fii hingher
Când poţi zbura în Rai?

De ce la orice pas
Durerii să-i dai glas?
De ce să plângi de dor
Când totu-i trecător?

De ce să nu zâmbeşti
Trăind ca în poveşti?
De ce să te opreşti
Când dragoste primeşti?

De ce sa-ti pară vis
Al clipei Paradis?
De ce-n coşmar să stai
Când şanse crezi că n-ai?

De ce ţi-e frica trează
Când Domnul te vegheaza?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când arde dorul...

Când arde dorul poţi să spui,
Cât ţi-e de greu? Aştepţi,
Dar n-ai cui spune, nimănui
Nu-i pasă. Nu-i pasă tot repeţi.

Timpul trece foarte greu.
Te uiţi la poza din album,
Întrebi, de ce doar eu,
Mai iubesc? Nu sunt nebun?

Cu toate astea, încă speri,
Să fie totul foarte bine,
Că fiinţa care o preferi,
Va fi vreodată lângă tine.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul ajungerii la cer

În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci…
Te-aruncă-n el un cântec-nalt,
În care-al vieţii plâns îneci.

Spărgând fluidicul său smalt,
Ca o săgeată de-aur treci.
În cer s-ajunge dintr-un salt,
Sau nu s-ajunge-n veci de veci.

I se mai dă-n sfârşit asalt
Sub jar de patimi când te pleci,
În al tău suflet când n-ai alt
Decât fiorii dulci şi reci…
În cer s-ajunge dintr-un salt.

rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut iar prin neumblate stepe

Te caut iar prin neumblate stepe
Cu frica-n sânge. Să te pierd subit
Mi-e teamă-acum, dar încă n-a murit
Speranţa c-amândoi vom reîncepe
Un vals târziu. În vals te-am învărtit
Prin colţuri noi, prin umbre de otrepe,
Când fără noi nu aş putea concepe
În dansul vieţii, pasul dezrobit.
Te caut iar prin neumblate stepe...
Tablou de patimi, gândul amorţit,
Când în galop se-ntrec prin crânguri iepe,
Te voi cunoaşte, când vei fi fugit
Cu prima rază; ce trăiri sirepe
Se sting tardiv - mă sting în glas dogit.

sonet de Ionuţ Popa (5 martie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi...

Şi n-ai să ştii cum este s-o iubeşti
De n-ai să-i iei cu buzele aroma,
Pe trupul ei, uşor, să poposeşti,
Să-i memorezi pentru vecie forma.

Şi n-ai să ştii nicicând dacă vibrează,
Nici cum arată plină de dorinţi,
N-ai să-i auzi suspinul când oftează
Şi când ajunge până sus, la sfinţi.

Ţi-e teamă de puterea ce-o emană,
De focul ce-i mocneşte-n măruntaie
Şi fugi făr-a băga de seamă
C-alergi desculţ prin fulgere şi ploaie.

Te temi să o auzi cum clocoteşte,
Cât de fierbinte-i poate fi iubirea
Şi iarăşi te-ai purtat prosteşte,
I-ai dat în schimb tăcerea şi mâhnirea.

Nu eşti făcut să fii tu alchimistul,
Să o topeşti când o îmbrăţişezi,
S-o modelezi cum vrei, să fii artistul,
Să faci din ea ce numai tu visezi.

Deci, n-ai să ştii cum poate să se piardă
În braţele adevărate de bărbat,
Din ochi o lacrimă să-i cadă
De fericire..., căci n-ai încercat!

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul poeziei

Când trupul ce-i aşteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten şi nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Şi cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i aşteaptă versul...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

Dialog
M-a întreabat într-o zi poezia,
Ia să-mi spui prietenul meu drag.
De ce mă scrii pe o coală de hârtie?
Şi nu mă ţii la tine în cap.

Şi i-am răspuns cu glasul plin de melancolie,
Ea este tot ce eu am mai sfânt.
De aceea o scriu pe o foaie de hârtie
Ca şi alţii să citească al meu gând!

Ea atunci m-a înţeles şi mi-a răspuns.
Cu un glas plin de bucurie.
Scrie -mă dragă poete pe ce vrei,
Dar să nu uiţi că eu sunt o simplă poezie
Şi lumea e plină de atei.

poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voi iubi

Eu vreau să te iubesc fără scăpare,
Te pot iubi oriunde îmi vei fi,
Ascunsă-n aşternut sau depărtare,
Când tu la mine poate n-ai să vii.

Te voi iubi chiar şi atunci când glasul,
Atât de tandru, nu-ţi voi auzi,
Atunci când lângă mine nu ţi-e pasul,
Am să te-aştept şi tot te voi iubi.

Voi săruta şi clipele pe care,
Le-ai presărat în jurul meu mereu,
Să îmi aline fiecare stare,
Când lipsa ta îmi spune că mi-e greu.

Te voi iubi ca ploaia picătura,
Ce-o varsă grijulie pe pământ,
Să-ţi umezească pleoapele şi gura,
Când buzele-mi alături nu îţi sunt.

Eu vreau să te iubesc într-un albastru,
Ce-mi colorează ochii când te văd,
Să uit că fără tine sunt sihastru,
Pierdut între uitare şi prăpăd.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

De ce-ai copile
privirea tristă,
şi-obrazul palid,
de lacrimi ud?
De ce destinul
cu tine-i crud,
şi-o mângâiere
nici nu există?!
*
Mereu pe stradă,
din zori în seară,
fugit de-acasă,
sau rătăcit,
părinţii poate
te-au părăsit,
şi dormi prin ghene,
sau poate-n gară.
*
Cerşeşti o pâine
cu vocea stinsă,
mulţi te înjură,
alţii te-mping,
mânuţa-ntinsă
mulţi ţi-o resping,
şi-n suflet rana
e larg deschisă.
*
Sunt mulţi ca tine,
uitaţi de mamă,
nu ştiu de joacă,
n-au un cămin;
când vine seara
spre cer te-nchini,
s-auzi o voce
care te cheamă!
*
Când n-ai pe nimeni,
e tristă viaţa,
e-o nebuloasă,
e-un vis amar,
copilăria
ţi-e un calvar,
şi simţi că moare
chiar şi speranţa!

poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşti ...

Iubeşti când ţi-e sufletul mare
Purtat de talazuri pe creste,
Când scrii o nespusă poveste,
Pe floarea de mac şi cicoare.

Iubeşti când ţi-e glasul tărie
Iar ceru-i senin, fără umbre,
Când toate îţi par vii, nu sumbre,
Iar drumul vieţii, făclie.

Iubeşti când zăreşti prinsă-n ramuri,
Sub geamul tău, palida lună,
Când bolta şi glia străbună,
Cu tine au fost şi-ţi sunt neamuri.

Iubeşti când întreaga fiinţă
Se-mbată-n parfumul de floare,
Nimicul îţi pare splendoare,
Iar gândul nebun, chibzuintă.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză trecătoare

Off, suflet de femeie visătoare,
Zburând pe curcubeie violet,
Nu ai ştiut cât e de-amăgitoare
Iubirea declamată de-un poet

Ce te adoră numai pe hârtie,
Făcându-te să crezi în vagi iluzii?
Nu-ţi plânge azi absurda nebunie
De-a rătăci orbeşte prin confuzii!

Credeai că eşti ca Laura iubită
Cântată de Petrarca ne-ncetat?
Nu-mi spune că ţi-e inima zdrobită!
Orgoliul ţi-era nemăsurat

Când îi citeai sublimele poeme
Şi deveneai gingaşă ca Dridri
Descoperită-n rimele boeme
Prin care o cânta Alecsandri.

Ca Veronica te-ai visat, ştii bine,
Luceafăr îţi era în poezie.
Zadarnic azi te mistui în suspine,
Jelindu-te de oarba-ţi neghiobie.

N-ai fost decât o trecătoare muză,
Dorindu-ţi un amor înflăcărat.
Prostia ta mă doare, mă amuză...
Ţi-nchipuiai că e adevărat,

Că eşti Domniţa pururi adorată,
Slăvită de Arghezi-n al său vers,
Ori preafrumoasa zână-ntruchipată,
Călătorind spre aştri-n Univers?

Acum pricepe că n-ai fost Femeia,
Simbol etern prin mituri ancestrale...
Nu încerca să reaprinzi scânteia,
N-ai să devii, prin stih, nemuritoare!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Acum, când preadorita primăvară
Ne-a readus caişii înfloriţi,
N-ai să mai vezi plimbându-se pe-afară
Surâzători, frumoşi îndrăgostiţi.

Acum, când ţi-ai dori cu frenezie
Să hoinăreşti prin parcuri, pe alei,
Cutreierând visând prin poezie,
Simţind aroma florilor de tei,

Acum, când iar auzi în depărtare
Duios cântând al ciocârliei glas,
Când zilnic mai răsare câte-o floare
Ce stă cu albinuţe la taifas,

Acum, când bucuria înfloririi
Ne-ar fi-ndemnat pe toţi să strălucim
Blagosloviţi de razele iubirii
Şi-oricărui pom, sfios, să îi zâmbim,

Noi trebuie să stăm ascunşi în casă
De teama unei molimi ucigaşe
Care distruge cruntă, nemiloasă
Umane vieţi, trăirile gingaşe

Ce ne făceau să-mbrăţişăm fireşte
Orice prieten întâlnit în cale,
Să vizităm, cum sufletul doreşte,
Bunicii... fără măşti chirurgicale.

Acum ne este teamă de sărutul
Ce-l dăruiam iubind cu-nflăcărare,
Şi doar distanţa ne mai este scutul
Apărător în sumbra izolare.

Să n-acuzăm nicicum Divinitatea,
Ea doar ne-a dăruit acest Pământ
Pe care l-am distrus cu răutatea,
Nemaiştiind că ni-i lăcaşul sfânt!

Acum să încercăm să înţelegem
Că vina ne-aparţine tuturor,
Prin rugăciune să ne reculegem,
Ştiind că omul nu-i nemuritor

Dar poate să mai cânte la balcoane
Sperând în ziua ce va fi să vină,
Mai ştie să înalţe lampioane
Purificat cu lacrimi de Lumină.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox

Când eşti tăcut şi trist şi nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate şi să te-ntorci la tine,
Când nu-ţi mai creşte-n suflet nici rău şi nici vreun bine
Şi crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ţi spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Şi-n loc de-altar cu sfinţi, preferi un lac cu broaşte,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaşte
Şi doar în moarte-ţi afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul şi nu mai ai ce-ţi face,
Când vrei să ieşi din lume şi să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă şi dezastru,
Şi, poate, nici la tine nu te mai poţi întoarce,

Când ce iubeşti te vede cu ochi frumoşi de gheaţă
Şi caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Şi nu ştii dacă Eul mai are drept la viaţă,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutreşte,
Iar margini ţes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai ştii ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se foloseşte

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanţă
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când eşti pierdut, când nu mai poţi să ai scăpare,
Şi nu mai crezi că vei spera la vreo speranţă,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Şi-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înţelegi că-un zâmbet nu-nseamnă preţuire,

Când vezi că ziua-i ziuă şi noaptea-i numai noapte,
Când te trezeşti din vise şi intri la-ndoială,
Când treci spăşit din planuri în lumea cea reală
Şi nu mai iei drept bune sclipirile din şoapte,

Când uşa ţi se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Şi nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo şansă, nici dacă-ţi stâmperi mersul,
Nici de-nţelegi vreodată sau nu-nţelegi ideea,

Renunţă să mai cauţi, prin cenuşar, scânteia,
Acceptă numai focul şi lasă-n pace viaţa,
În fiecare noapte, contează dimineaţa
Şi-n fiecare viaţă, un paradox: femeia...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi câteodată...

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să renunţi,
Prea obosită parcă, să urci atâtea punţi,
Calea ţi-este strâmbă, ciulin lângă ciulin,
Încerci să-i ocoleşti, dar răsar din senin.

Chiar de talpa-i durută, tu înainte mergi,
Spui o rugăciune, o lacrimă mai ştergi,
Parcă eşti Iisus pe-a drumului Golgotă,
Ţi-ai mitui destinul cu-a sudorii bancnotă.

Şi câteodată-n viaţă îţi vine să spui "Pas!"
Prea obosită parcă, s-auzi glas lângă glas,
Doar cuvinte tăioase, ce taie câte-un pic,
Te spintecă, te frâng, deşi n-ating nimic.

Rana ţi-e adâncă, ţi-o bandajezi doar tu,
O simţi acolo-n stern şi parcă-i deja-vu,
Nimenea n-o ştie... De ce s-o ştie, oare?
Nimănui nu-i pasă, dacă pe ei nu-i doare.

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul falsului poet

De vrei să scrii o poezie,
Dar n-ai talent, iar minte... ioc!
Tratează totul ca pe-un joc,
Că nu-i o mare comedie.

Cu rima nu-i o tragedie:
Pe Google poţi să o găseşti,
Dar n-are rost să te prosteşti,
De vrei să scrii o poezie.

Poţi pune gânduri pe hârtie,
În Word sau orice editor,
Şi, cu un spirit novator,
Le pui, apoi, ca o fâşie,
De vrei să scrii o poezie.

rondel de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet... mortal

Scutiţi suntem de-al nostru eu,
Demult, noi nu mai locuim în noi,
Poeţi suntem, în transă, amândoi,
Puţinul vieţii-l dăm lui Dumnezeu!

Admit că versul ţi-e un onduleu
Şi-un prea suav trifoi cu patru foi,
Ţi-am picurat, solemn, în el, altoi,
Te-am dus la întâlnire cu un zeu...

Vei face-un triplu salt, cât mai curând,
Dorind să cucereşti Mont-Blanc-ul vieţii,
Ai grijă, însă, Miss, din când în când,

Cum vei păşi prin roua dimineţii,
Căci, din orgoliu-ţi tânăr, fremătând,
O să-i împuşti, mortal, pe toţi poeţii...

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul meu

versul meu îţi iese-n cale
ca şi râul jos în vale
când mai cald... când îngheţat
in cuvinte încrustat

versul meu ştie s-aline
multe lacrimi si suspine
el tot varsă în peniţă
şi simţire şi dorinţă!

poate fi şi un regret
rană ce-i ascunsă-n piept
versul meu ce-i pus în carte
vremea-l duce mai departe.

poate timpul infidel
va uita cândva de el
dar acum este prezent
el vă cheamă.... eu v-aştept!

poezie de Doina Bonescu din Clepsidra
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!