Durerea trădării

Am suferit durerea trădării
în trecutul nemângâiat,
azi indiferenţa şi-a făcut loc
unde locuia iubirea.

Rămân într-o singurătate sfâşiată
de răzbunări bolnave de moarte
ca un câine ce nu ştie să-şi trăiască libertatea,
doarme nelegat lângă cuşca nouă
şi latră la lună
în perioadele lui de amintire.

Noul stăpân îl priveşte cu dragoste
şi el se bucură mulţumit
de abundenţa ce i se oferă,
dar e prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte străină

Mă părăseşte trist câte o noapte străină
şi rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desţelenit de cuvinte
în care seminţele aşteaptă să iasă la lumină
şi strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spaţiile tăcerii
unde trecutul şi-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrăţişează
coloanele sonore ale visului îndrăzneţ,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
şi mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr şi în amurg.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul abureşte oglinzile cerului,

iar nopţile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se porneşte cântecul dimineţii,
păsări cu ciocul de smalţ
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriţi
îmbată cărările ierbii de rouă
şi nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibraţie visează
luntrea care ne aşteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimţite
printre plaurii plutitori ai iubirii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furcă de lumină

Hexagoane se lasă în el cu miere
într-o construcţie perfectă şi dulce,

în timp ce acrul străin
devine şi se odihneşte
în borcane de sticlă.

Furcă de lumină
în florile zilei se scaldă
şi rupe din cântec zumzetul
tăcerii din dragoste,

dincolo de umbra
unde dospeşte căldura.

Acum,
când boala pluteşte ăn aer
nu se poate îndepărta
decât în singurătate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronţăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme,
lumea se miră cum trăieşte din pagubă,
cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite,
are şi o veioză demodată şi prăfuită
pe care o aprinde din instinct şi uită de ea.
Când oraşul doarme el priveşte pe geam
şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul şi s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee
să cucerească oraşul în care se simţea străin,

dar cine ar putea înţelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine ştie de când.

În rest spaţiul e nemişcat şi sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre şi câine

Aştept autobuzul
din curtea vecină
latră un câine
latră şi al doilea
latră şi al treilea
acum
latră şi al meu
dacă nu-l potolesc
o să îmi sfâşie inima
şi o să îmi muşte axisul gândului
îi arăt pe cer
pasărea altui suflet
cu ciocul înfipt în abdomen
cu gâtul prins în intestine
zboară în interior
gravitând în rătăcirea din jurul picajului
eu
mă bucur că am câine
el
se bucură că nu e pasăre
s-a liniştit
şi
tace

poezie de Relu Cazacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemn

Avem prea puţini ochi
petru a vedea ce se întâmplă în spatele nostru,
avem prea slab auzul
pentru a distinge toate sunetele
şi cine ştie câte nu mai avem
ca să înţelegem cuvântul Domnului
şi înălţarea la cer.

Simţurile au şi ele limitele lor
de aceea unii n-au bun simţ,
dar toţi putem avea o dragoste
ca să ne menţinem între oameni,
să ne apropie
sau cine ştie,
să ne cucerească.

Lăsaţi-vă învinşi!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

La o masă de piatră rotundă
cu scaune împrejur
se aşteaptă să se aşeze apostolii,
nu vine nimeni,
pe aleea din faţă trece o familie tânără,
Dumnezeu o admiră, priveşte cum se sărută
şi pleacă mai departe mulţumit
de poezia facerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu lumina cernută de umbre

Mă privesc cu ochiul din adâncul fiinţei
într-un izvor dătător de viaţă în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri şi vise.

Cu lumina cernută de umbre,
oraşul doarme sub straturi de ceaţă
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.

În oglinda minţii nici reflectarea-n conştiinţă
nu lasă deschise porţile raiului
fără să se verifice totul la intrare.

De aceea vă propun să luaţi aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de lângă fântână

La o răscuce de poveste fără zmei
un om aşezat lângă o fântână
îşi răcoreşte sufletul.

Nu trece nimeni, doar o adiere de vânt
suflă peste o câmpie mirositoare,
de când aşteaptă a înflorit şi salcâmul,
se apropie seara şi o să pornească la drum,
nu poate să spună unde se duce
şi de ce se grăbeşte.

Poate trecutul îl împinge în faţă,
îl cheamă-n oraşul de lângă dealuri
unde are nevoie de identitate,
de spiritul care-l animă să urce
în propriul său trup.

Aproape că simte-n inimă fereastra
de la care-l priveşte lumea
şi doreşte să se regăsească
în mijlocul ei.

Pleacă din sine liber
spre alte zile şi nopţi
pe care le povesteşte nervos
şi nimeni nu-l ascultă,
de aceea scrie, scrie poeme de revoltă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

ridicată-n picioare şi aplecată se apropie de icoană
e seara când o văd destul de clar
cu bucuria adunată-n ochi şi rugăciunea pe buze
pe drum trec carele zidite cu ştiuleţi mai sus de margini
se aude-n răscruce o voce subţire
un om aleargă pe uliţa-n pantă
neliniştea serii se furişază în cutele frunţii
se adâncesc de atâta povară de ani
trupul se clatină uşor pe o parte
priveşte pe furiş bătăturile palmelor
faţa-i se luminează şi alunecă-n oglinda crăpată
mirată surâde
apoi neatentă se loveşte de pat
noaptea - umbră neagră se aşază lângă perdele
n-o lasă lumina să-nfăşoare chipul ei îngândurat
de lampă se agaţă un fluture pictat
bunica aleargă să închidă fereastra
un necunoscut bate la geam
frica-i îngheaţă aerul în oase
uliţa toată-i pustie
un câine latră la lună

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele rămân pe ramuri şi iarna

De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare şi fără duşmănie,
încât m-am biruit şi am trecut mai departe.

Am suferit şi înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depăşit întotdeauna obişnuitelor obstacole
şi nu m-am depărtat de moştenirea rămasă.
Până azi sufletul meu înfloreşte şi se scutură,
fructele rămân pe ramuri şi iarna
seminţele lor încolţesc de fiecare dată lăstari.

Eu gust dulcele şi amarul cu buzele arse
şi-l invit şi pe Dumnezeu la masă
să-mi binecuvinteze cuvintele rostite
dând glas slavei divine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în ore de cumăpănă

în suflet au rămas urme pe zăpadă
trecători răzleţi le mai calcă
ninge şi fulgi proaspeţi le acoperă

căutându-te acasă
în ore de cumăpănă bolnave
m-am pierdut cu firea de lipsa ta

timpul a îngheţat şi el în clepsidră
iubirea se sufocă-n aşteptare
plânge cu suferinţa ei în trup

zilele se numără şi adaugă
tristeţea n-are loc în tăcere
lumea se-ntoarce-n trecut
şi se zideşte-n viitor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
ce uimesc stelele

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând liber

lângă templul soarelui
viaţa cade în genunchi
prin fiecare clipă timpul priveşte smerit
găurile negre ale universului
pământul vieţii şi al morţii
înflorit de suspine
se acoperă cu cerul înstelat
şi rodeşte sub tălpile noastre
minunile vârstei
pun-n cap
fiecare gând liber

toţi se bucură
de noile virtuţi ale minţii
în surâsul stelelor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul dragostei

Când îmi vorbesti de dragoste, se ştie
rămân făr' de cuvinte, caut dex.
Ce clar de lună,-apusuri, nostalgie?
azi, totul se rezumă doar la sex.

Textila jos! aceasta-i alchimie;
nu siropeli cu potriviri. Perplex,
când îmi vorbeşti de dragoste, se ştie
rămân fără de replici, şi-n reflex

te mai răstorn o dată. Teorie
te-aş învăta, că sunt expert - am lex,
o cameră, -ntuneric, isterie
şi-ai devenit şi tu deja o... ex;

Când îmi vorbeşti de dragoste. Se ştie...

rondel de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii ştiu

Vine o vreme când şi păsările află de moarte,
oamenii ştiu şi se tem
îşi propun prea târziu să trăiască fiecare clipă,
să nu se grăbească
şi să iubească la înălţimea dorinţei,
să nu plece cu visele pierdute-n uitare.

Am trecut cu sufletul prin sitele umbrelor,
prin lumina care te ridică pe creste,
să respiri aerul ozonat al pădurilor de brazi
în anotimpurile despletite frumos.

Timpul îmi împlinerşte toţi anii cu muguri imaginari
ce înverzesc treptat ori se uscă şi pier,
nimic nu se schimbă
pe drumul pavat cu fapte diverse,
unii sunt împinşi în şanţ
de cei grabiţi spre iad.

Viaţe nu se dă la o parte, îţi scapă din vedere
ca şi dragostea uneori
şi apoi este prea târziu pentru tot.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!