La lunca Cernii

Iartă-mă, printre degete-mi scapă
letargia zilnică de plictis consimţit,
sunt departe la lunca Cernii
unde cerbii se adapă
în miezul iernii
înainte de asfinţit.

Într-o minunăţie de miros de brad,
de limpezime în aer
şi de zăbovire întru poezie,
spontan fără epoleţi şi grad
mai mult într-un balans de giuvaer
îmbrac podoaba serii târzie.

Şi doamne îmi zic,
ce comori ai pus în ţara asta
îi laşi pe nesăbuiţi să se înfrupte
şi cât eşti de amnezic,
numai pe noi cade năpasta,
toţi vor să parvină
fură într-una pe rupte
şi nu se mai termină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu miros de micsandre

Nu mă mai mir
când în mine rodeşte
fructul smochinului amărui,
dulceaţa gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...

Numai atunci urzeşte bucurii
de ţi se topeşte auzul,

trupul înflorind salcâm şi tei
de nu se mai găseşte în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.

Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi aşezi capul pe genunchi
şi aud norocul cum vine.

Cu miros de micsandre,
un iezer fierbine
mă scaldă
în rodiri pământeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poţi s-o laşi să aştepte la barieră
când prin staţie nu trece niciun tren
o rupi în bucăţi pentru fiecare oraş sau sat
şi o laşi să se descurce singură
să-şi croiască drumul
cel fără de moarte
şi prin pustiu

nici într-un gest de supremă graţie
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt ameţit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca nişte cuvinte de memoria în care-s păstrate
şi mă voi refugia în sufletu tău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un anotimp recunoscător

îmi prind mâinile de umerii serii
spre o altă zi ce se naşte
la cumpăna dintre trecut şi viitor
cuprinsă-n metaforă
o şoaptă

înţelege prudenţa din propria-i soartă
într-o iubire de lungă durată
trăire - şoaptă

o îmbrac în veşmântul memoriei
cu metafora simplităţii
naufragiez în mine de parcă nu aş şti cine sunt
unde sunt şi de ce sunt
pentru ce mai sunt şi cât voi mai fi
ca-ntr-o reclamă din viaţă
adeseori o şoaptă

un spectacol într-o palmă se-nchide
fredonând refrenul unui timp
peste cortina ce cade
cândva acolo un vis
acum o şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La pragul singurătăţii

în preajmă ruine
timpul se clatină în părţi
într-un balans lipsit de remuşcări

pentru noi totul e o părere de rău
la pragul singurătăţii
rupe dintre noi vieţi
care ating sau nu ating cu sufletu cerul
şi se instalează deşertăciunea
mai penibilă decât destinul

plâng apoi
de nu mai am lacrimi
şi vorbele sunt de prisos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se închide în mine

Urc nestingherit în pomul toamnei,
sunt un copil al fructelor coapte
ce se dă în vânt de atâta miros
şi nu pot să uit că trăiesc printre oameni
într-un loc stăpânit de frumos
unde porţile soarelui sunt deschise
pentru orice flămând.

Privesc luminos cum fuge întunericul,
cerul se închide în mine
şi aştept să răsară luceafărul
ce dă glas cuvântului ales
lăsat de Dumnezeu să mângâie fiinţa
şi s-o ridice din picioare în aer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe faţa albă a hârtiei

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr
într-o clasică cadenţă,
mă scot din minţi tehnicile depăşite
de subiectul care lipseşte.

Pe faţa albă a hârtiei
cuvintele sunt răstignite întâmplător,
mă strecor printre ele
să le număr şi măsor paşii.

Gândesc totul într-un creuzet
în care amestec silogistic ideile
până la conservarea înţelesului abstract
în buclele viitorului apropiat.

Afinitatea, chiar plăcerea lecturii
îmi aprind imaginaţia mai departe
şi lumina pe care o arunc întru iubire
vine din adâncul memoriei reale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna nudă

Toamna s-a dezbrăcat de hainele ponosite,
stau într-un picior şi o privesc,
mă gândesc cine o forţează,
cine o pregăteşte de plecare goală
de se grăbeşte să n-o prindă zăpada.

Lăsaţi să vină vânturile iernii
nimeni să nu se plângă,
e mai bine să te tăvăleşti în zăpadă decât în noroi.

Pentru noi viaţa se-mbracă gros,
hainele se schimbă odată cu gândurile,
nu uitaţi să treceţi mai departe
fără să priviţi în urmă
seduşi de iluzii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-mi razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna...

Doamne, nu ştiu cum se face de ai pus atâtea ace
pe-a mea inimă ce bate, numai supărări în noapte,
numai gânduri nourate, învechite, neuitate,
Doamne, nu ştiu cum se face de n-am linişte şi pace.

Doamne, când păşesc spăşit plin de gânduri aiurit,
nu îţi cer să mă iubeşti, nu îţi cer clipe cereşti,
nu-ţi cer razele Domneşti, să mă ierţi, să mă-nsoţeşti,
nu-ţi cer timpul aurit, tinereţea ce-a fugit...

Doamne, locul meu de tihnă îl doresc, îl vreau să vină,
să-mi găsească liniştea furişată într-o stea,
îmi doresc pe calea mea dor puţin şi dragostea
s-o mai simt cum mă alină cu lumina ei divină.

Doamne, când aprind lumina într-o candelă prea plină
mă gândesc atât de mult doar la timpul din trecut,
stau, mă rog, te tot ascult să îmi spui ce m-a durut,
Doamne, mă tot rog într-una să-mi laşi razele şi luna.

Doamne, razele şi luna, dragostea, apoi şi tihna,
te rog Doamne, să le-aduci, să nu uiţi, să te încurci,
să scap Doamne, de năluci, să se piardă printre nuci.
Doamne, lasă şi lumina, să le văd de-acum într-una!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, Doamne?

În aste zile de restrişte,
Ajunsa ţara noastră dragă
Să fie a vulturilor pradă.
Sunt tot mai răi tot mai flămânzi,
Tot mai avizi după putere,
Nimic şi nimeni nu-i opreşte
În lupta lor după mărire.

Făcut-au ţara un tribunal
Unde poporu-i acuzat
Fără să aibă avocat;
Ei judecă ei dau sentinţe.

Se bat pe legi şi ordonanţe,
Pe constituţie, parlament
Şi nu contează dacă noi,
Îi vrem sau nu...
Ei ne fac legea.

Şi este ţara noastră toată
Un mare câmp de bătălie,
În care noi suntem doar ţinte
Iar ei ochesc fără clipire.

Suntem răniţi, unii-s ucişi
Şi ne mirăm de-a noastră soartă;
Unde eşti Doamne de nu-i vezi
Să le arăţi că în curând,
I-aşteaptă Dreapta Judecată?

Şi nu mai au nevoie acolo,
Nici de putere nici mărire;
La cât de mari se simt aici
Pe atât de mici vor fi la Tine!

poezie de Angelina Nădejde (11 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţesă furată

Surâsul tău de prinţesă furată de necunoscuţi
are-n el o umbră răcoroasă şi dulce-n amiază,

o alcătuire cu înţelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,

o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simţit cum fuge gândul din memoria sângelui.

Şi,
în surâs înfloreşte faţa de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.

Se vor mişca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,

florile din grădini se vor îmbăta şi vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,

nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ai fi tu

Au amuţit de prin păduri toţi cerbii.
Şi lupii, deodată, au tăcut.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Eu unde aş fi fost? Ce-aş fi făcut?

În scoaba de copită se adapă
Mici vietăţi ce vor mai rătăci.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Din ce motive-aş supravieţui?

Cu sufletul plecat în pribegie,
Ecoul depărtării a-ncremenit.
De n-ai fi tu, să îmi respiri aproape,
Aripa mea unde-ar fi odihnit?

În umbra de-ntuneric, pe furiş,
O altă dimineaţă se-ntrevede.
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Pădurea n-ar mai fi atât de verde!

Sălbăticia fără adăpost
Pierdută-i într-o urmă de copoi,
De n-ai fi tu să îmi respiri aproape,
Te-aş căuta în lumea de apoi.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În miezul nopţii de Înviere

Dragostea din mine nu va pieri
nici dacă se vor naşte alte întrebări

şi nici răspunsuri nu voi căuta
în afara îndoielilor în care neobosit mă zbat,

alte porunci îmi vor veni în minte
dar nu toate vor fi duse la sfârşit,

timpul se curbează între nemargini
pus pe pământ să măsoare trecerea.

lumina va răsări pe feţele îmbujorate,
va unge cu mir fruntea deşteaptă,

va bate în uşa bisericuţelor de lemn
în miezul nopţii de înviere sacră,

întunericul va fi spart de lumină
şi alungat pe pantele pierzaniei abrupte,

mâna dreaptă va căuta semnul crucii
şi-l va înfăptui cu pacea bucuriei lăuntrice,

se va umple cu sfinţenie şi sufletul răpus,
omul va fi transpus într-un altul mai bun.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În balansoarul vieţii

Când trupul înfloreşte ca şi lacul cel cu nuferi
şi dai cu ochii roată pân'la-ndepărtate maluri,
tu iubito, nu mai poţi focul dragoste-i să-l suferi
vechea lotcă nu mai e între trestii, nici pe valuri.

Stai cuprinsă de absenţa serilor de catifea
într-o visătoare vraje-n care-ncepi să te ascunzi
şi-ţi ghiceşti norocul lipsă într-o ceaşcă de cafea
linii negre desenate-s în pereţii ei rotunzi.

Nu mai eşti în oglinda anilor de floare rară,
dar oricum eşti tot frumoasă şi zurlie uneori,
te-a lovit în trup, frig de iarnă, arşită de vară,
dar ai flăcări peste ape ca ascunsele comori.

Eşti iubită-n profunzime cum cuvântu-n poezie,
ştiu în balansoarul vieţii toate vin şi toate trec,
nu ai niciun fel de dogmă şi nu cazi în erezie
de aceea datul sorţii vreu cu tine să-l petrec.

Te las în risipirea fructelor aproape coapte
fără nicio amăgire sufletul să mi-l culegi,
în poemul fericirii rostit de noi în şoapte,
să mărturiseşti din viaţă cât de mult mai înţelegi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În braţe gândul când îl strângi.

Tu esti femeie–n plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.

Tu esti femeie–n glasul nopţii
Umbra risipei de veşminte,
Fosnirea mea la pragul porţii
Când tu mă chemi fară cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu solzi de argint

în partea nevăzută a lunii
cine a pus steagul
de nimic nu se surpă nu se pierde

rămâne neştirbită pe mai departe
dorinţa de a desluşi nevăzutul

trec sufletul prin cuvânt
şi dau gândului îndemn de căutare
îm sălbăticia nemărginirii

luminoasele pante ale munţilor
cu solzi de argint
îmi încarcă imaginaţia
cu ispite la pândă
în nopţi cu poezie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!