între noi curbura zilelor

îmbrac dorinţele în haine de sărbătoare
nu imită nimic
totul se metamorfozează în dragoste

între noi curbura zilelor
aşteptăm cu încordare
eu ştiu că eşti pregătită demult
pentru contopirea cu visul

n-am crezut că porţile se deschid
când au fost puse zăvoare pe ascuns
şi nimeni nu ştia de ele
dar lumea are halucinante desprinderi
spre mersul ei înălţător

privesc în depărtare orizontul
şi nu pot să-i desenez un contur
îmi torn în cuvinte toate aşteptările
tu să le înţelegi la timp

nu ne împăcăm cu gândul altor posibilităţi
şi frăgezim împreună cărarea
convinşi
tu vinovată de îndoieli
eu împins de insistenţe
cu certurile schimbate între noi
obosite de orgolii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ne desparte

adun cuvinte alese în memorie
ca pe flori într-un buchet de ziua ta
şi tu aştepţi în tăcere

umăr la umăr ne mişcăm
nimeni nu ne desparte
eu simt că am nevoie de sprijin
tu-mi spui că trăieşti pentru mine

atunci când sunt îndrăgostit
întreprind orice acţiune fără efort
te privesc cum surâzi uneori
iar când te încrunţi
pari ruptă dintr-o altă realitate

întoarcem împreună lumea pe fiecare parte
deseori nu se dezvăluie
îţi torn în cuvinte înţelegerea mea
care nu te surprinde deloc
chiar dacă mai intervin dispute
ele sunt susţinute de orgolii
nimic nu se stinge
tu te aprinzi repede şi rar
eu foarte încet şi bine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa deschisă norocului

Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informaţii
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.

Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiţii vitrege
urcam pe întuneric de mânie
şi mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porţile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereţii de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.

Îmi găsesc cărarea şi lumina călăuză
la uşa deschisă norocului
şi nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
şi pleduri albe ca la bunica la ţară,
de parcă eram un soldat venit de pe front
ce trebuie respectat şi servit cazon
şi am fost servit
cu toate onorurile potrivite
unui nou venit în cetate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna îmi creşteau aripi

S-au năruit a pagubă cărările în ceaţă
mi-e frică să mai trec pe ele
ocolesc prin locuri necunoscute
între noi a crescut un abis.

Cred că m-ai părăsit fără să ştiu,
lumea nu mai este cum a fost
poate o să descurcăm aceste iţe
care se încâlcesc la marginea cuvintelor.
Îi voi povesti tot ce s-a întâmplat
fără să mă includă în deznodământ,
nu se mai potriveşte nimic,
aerul e greu când îl respir singur
şi în piept simt o durere.

Nu ştiu de ce se întoarce pe dos
tot ce a fost cusut cu migală
şi totul îţi pare zdrenţuit de timp,
e o mirare-n sine acest conţinut neînţeles
în care mă zbat ca o pasăre-n laţ,
zborul e o idee prea îndrăzneaţă
să nu lupt să fiu liber.
M-am împodobit cu tot marasmul tău
şi acum sunt gol de patimi
într-o singiurătate cerşită demult
fără să-mi cultiv dragostea primăvara
în carnea fragedă a pământului
în care am înflorit odată cu cireşii
pe care şi tu îi iubesţi.

Întotdeauna îmi creşteau aripi
acum le am
şi nu ştiu cum să zbor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cuvinte şi noi

Am pentru tine cuvintele pe hârtie
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.

Între cuvinte şi noi sunt fagurii de dorinţe,
mierea lor s-o guşti cu ambrozie,
şi trupul mlădios de sălbatic.

În salon lumina îmbrăţişază
clapele sidefate ale pianului vechi,
ce sublime fug clipele colorate
subţiri cu nuanţe de carmin,
mişcările
sunt asamblate în roluri
cu jocul dragostei în ele.

De fapt tot ce se scrie
capătă înţeles de metaforă în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt prezent

De la naştere m-au lăsat să aştept
m-au învăţat să mă lupt cu timpul,
porţile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările şi ele mă încearcă
şi chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă opreşte în loc
şi nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi

Între astăzi şi ieri mai există trecut
Între astăzi şi mâine e timp ne-nceput
Între tine şi mine se strânge chemare
Între noi nu există fiori de uitare.

Între noi doare oful, din visul secret
Ce se stinge tăcut incrustat în regret,
Între noi nu s-au scris până-acum amintiri
Între noi stau de veghe întristate priviri.

Între noi, şi clipita se scurge fierbinte
În timpul ce-aleargă cu zel înainte
Între noi, gând tăcut se închină-n cuvânt
Între noi, mai răzbate doar sărutul din vânt.

Între noi, arde slova din timp renăscut
Între noi sunt doar munţi în eternul tăcut,
Un baraj ce respiră eter din abis
Un roman de iubire ce nu a fost scris.

poezie de Ştefan Doroftei Doimăneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea libertate

Mai demult, totul se intuia uşor,
ştiai de unde se mişcă lucrurile
şi unde-ţi găseşti femeia.
Te pregăteai din timp;
îţi îmbrăcai hainele potrivite,
aşteptai cu gândul priponit de scop,
ca şi cum nimic n-ar fi imposibil.
Îţi luai avântul necesar,
şi la capătul drumului
porţile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...

Acum totul e imprevizibil!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart când este
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar cred că nimic nu se pierde

Se umple în mine golul care n-a fost
cu multe plinuri pe care nu le ştiu,
de-mi dau câteodată sentimentul împlinirii.

Nici necazul nu-mi lipseşte, vine şi pleacă
ca o umbră când se face seară-n gânduri,

de mă încovoi, de mă îndrept,
se-ntâmplă să capăt putere şi voinţă,
am rădăcini ce nu pot fi găsite.

Nici cunoscut, nici necunoscut mă zbat
şi uit să iau norocul cu mine,
Aş vrea să-l împart, când este,
cu cei ce-mi deschid porţile împărăteşti
în acea desfătare care seamănă bucurie.

Chiar cred că nimic nu se pierde,
când creşte-n mine miracolul iubirii
şi-n el se ascunde naşterea pruncului.

Între lume şi mine nimic nu-i de prisos
până ce focul arde ce-i de ars.

Totul se năruie şi se zideşte la loc,
când în inimi locuim amândoi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale

e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un şanţ adânc în urma ta
şi au început să curgă cuvintele
dimineaţa mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minţii
unde un tu şi un eu se prind într-o joacă

între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu faţa spre un capăt de univers
eu săpând şanţuri adânci
şi gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor

între două cuvinte banale
un tu şi un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie şi câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
şi ne putem iubi în voie
chiar şi aşa
străini cum suntem

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperatura fluidă

N-am fost niciodată întors din drumul cunoaşterii
doar acum am înţelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocaţie şi informaţie,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
şi mă tem să mă înscriu în obişnuinţa vremii,
dar nici nu-mi doresc.

Gândesc cum să mă apăr de angoasă şi nebunie
şi nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeaşi plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
şi nimeni nu-i ştie capătul.
A rămas între tine şi mine temperatura fluidă
şi anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătăţii frânte.

Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simţi totuşi lipsa iubirii.

Când totul se va preface în ruină
şi lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniştea cuvintelor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă istoria se repetă

Nu ştiu dacă istoria se repetă,
Dar ştiu că tu nu.

Îmi amintesc că oraşul era divizat
Nu numai între evrei şi arabi,
Dar şi între tine şi mine,
Şi asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care şi-au construit case călduroase din gheaţa mortală.

Oraşul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum ştiu
Că Istoria nu se repetă,
Aşa cum întotdeauna am ştiut că nici tu nu eşti repetabilă.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu doresc să cadă fluturi din cer

nu ştiu dacă cineva mă caută de singurătate
sau eu fug permanent de ea,
îmi cad norii în cap cu păsări cu tot
tu de la o vreme alergi după ele
şi nu se întâmpla nimic statornic.

mă aşez cu greu la locul oferit
împart zâmbete de circumstanţă
şi gândesc mai departe
m-a lovit dragostea din unghiuri drepte
nu pot să o ridic în braţe
mă îndoiesc aproape de toate lucrurile
ce vreau cu adevărat mă ispiteşte
nu doresc să cadă fluturi din cer

lumea din jur binevoitoare îmi pare prefăcută
nu simt niciun punct de sprijin
n-am aripi
tot ce am e voinţa de a mă ridica deasupra de cuvinte
cu mâinile gata să se prindă
de cerul tău ascuns în piept

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea îmi flutură între pleoape chemări

Ea îmi flutură între pleoape chemări
aşa ca într-o legănare de aripi
discretă prin aer
pe o mare de un albastru curtenitor.

Într-o după amiază cu valuri cuminţi
oraşul este predispus să adoarmă.

Zilnic se întâmplă câte ceva-n tăcere,
nimeni nu observă o schimbare,
acoperişuri obosite de arşiţă
strălucesc în adierea vântului din sud
şi se aşteptă îmbrăţişarea serii-n răcoare
sub platanii înalţi cu sărutul buzelor fierbinţi
ce mă înoptează-n în iubirea ce-a fost.

. |

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eu nu-s

Luna s-a ascuns în agudul din faţă,
mă furişez pe prispa casei,
glasul nopţii se aşază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se ştie,
aripile drumeţilor se frâng,
măduva nopţii îngheaţă-n cuvinte.

Dimineaţa înveselită de rouă
îşi lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai aşteptări, ai numai prevestiri,
la porţile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
paşii şi-au luat urma înapoi,
şi orbecăie pe cărarea unei absenţe
unde eu nu-s.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred şi verifică.

Apoi se miră tulburaţi.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neştiutor al cauzei
în care de fapt şi cred.

Pleacă convinşi că am un dar divin
şi rămâne aşa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Emily Dickinson

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite,
cum e stânca peste hău
şi tăcerea-n necuvinte.

Te privesc dintre milenii,
din privire îmi vorbeşti,
din arhive pământenii
cât de-a proape-acum îmi eşti.

Versul tău concis, e fală,
te descrie cu-ntristare.
Lumea-naltă şi-abisală
au fost laturi vieţii tale.

Zborul tău ca o cometă
lumea rece a brazdat-o.
Şi când n-ai mai fost secretă
lumea zise: Iat-o! Iat-o!

Bezna lumii te-a ascuns,
alte vremuri te-nălţară.
Gândul tău e-acum ajuns,
către noi, din ţară-n ţară.

Du-mă spre înaltul tău
din cuvinte potrivite
să dărui prin gândul meu
stări de bine, negrăite!

poezie de Valentin Vasile Stanescu (16 ianuarie 2018)
Adăugat de Valentin Vasile Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!