Apele
Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopții,
le așează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.
Dimineața le spală cu lumina
pe fața vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrențuite
de formele de relief.
Doar orașele și satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
și oamenii se opresc să privescă
ambarcațiunile care trec într-o parte și alta
cu ochii flămânzi de frumusețe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Privesc tavanul legat de cer
Noaptea se furișează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puține șanse de reușită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic
Cu o senzație de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
și pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?
Îți promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alunec pe pietre
Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea și așază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.
Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipește prin odaie mirosul tău
Și abia mă ating să-l respir.
Afară-n copaci se răsucește vântul
Bate pendulul pe oiștea carului mare,
Tu mă aștepți și nu mă întorc.
Pașii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Și-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe străzile orașului mut
trec pe străzile orașului mut
seara și-a pus amprentele-n vitrine
sunt luminoase și pline de fast
dar orășenii le ignoră grăbiți
mă desprind întărâtat de urme
cu ochii la ființe nevăzute
mâinile prind între degete culori
aruncate plutind în oglinzi de apă
în umbra cosmicei porți de argint
îmi simt ridicarea telurică a pașilor
de trupu-mi vibrează-n asfințit
la marele tău sărut din cumpăna gurii
și niciun fior ce trece ptrin mine
tainic plâns nu mai are
se scurge prin țeava unui crin
îmbătat de parfumul nopții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cercul luminii
dimineața
o fisură în stânca lumii prin care pătrunde lumina
ziua
o cîmpie pe care o stăpânește soarele
seara
un crepuscul ca o întoarcere la miraj
noaptea
o turmă neagră de zimbri coboară de pe deal
întregul
o roată pusă la osia timpului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De unde bate vântul
ai putea să-mi spui
de ce porți pe umeri întunericul
și nu-l fugărești călcându-l în picioare
el se lovește de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înțeleg
lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
și nu pot să-i opresc să privească departele
de unde bate vântul
vine praful și ierburile îl subțiază
oamenii îi întorc spatele
și nu se lasă orbiți
poți neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îți călăuzește pașii.
drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
și ești așteptat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploile cântă afară
Plânge noaptea într-o catedrală
prin întunericul putred
ploile umezesc ochii sfinților.
Piața-i goală, doar statuile oarbe
nu se simt în singurătate
trec dincolo de timp.
Mi-am mărturisit
cum am crezut într-o femeie
că-mi va purta sufletul în mâinile ei,
îl frământă până se naște suferința
și o să-i simt mirosul în trup
cum se răspândește prin sânge.
Se furișează noaptea într-o perdea
ploile cântă afară,
eu caut femeia cu degetele prin așternuturi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (17 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regină a nopții
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul devreme?
Trezit în plină zi cu mască de prinț
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopții.
De voi fi oștean o să mă lupt
până-i câștig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici să visez nu pot
Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu fața la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu știu ce fac
stau închiși în cutia lor ermetică.
Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.
Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconștientul se reface și el
purtat pe teritorii străine,
dimineața îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpirație
abia percepute.
Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-și povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.
Întorc fila vieții
și trec mai departe cu învățatul,
poate se prinde și de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Încă o nedreptate: Apele spală orașele / satele; dar orașele nu spală Apele... Cine le spală pe Ape, cine...?!?
aforism de Ion Pachia-Tatomirescu din Aforismele apei / Aphorismes de l'Eau (1996)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pradă tăcerilor
Încerc să văd pe interior subiectul,
nu-l las să-și facă parte de vorbire,
îl încui cu întrebări supărătoare,
să dospească de așteptare,
îl uit privit de alții
cu ochii cât ferestrele unui conac
în ruină.
Mă tot izbesc de conveniențe
și nu pot vâsli prin cuvinte
să le aflu malurile.
Sunt pradă tăcerilor,
păzit de păsările nopții din vise
caut mereu limanul de care mă tem
și înot prin nemărginire.
Te strig prin luminișul dintre ape
și nu te găsesc,
ai plecat undeva departe
unde orizontul se-ntunecă.
Poate mările calme ale sudului
te vor liniști
și-ți vor destăinui
drumul salvator de întoarcere.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe străzile orașului de vânt
Stau la mansarda timpului,
de la fereastră urmăresc trecerea călătorilor
pe străzile orașului de vânt
intrat în colbul istoriei.
Apele focului se varsă-n amintiri
își fac albii adânci în peisajul extazului,
pietre vorbitoare suspină prin aer
cu sunete-n surdină.
Cuvintele înghit nemișcarea,
străzile freamătă la umbra lampadarelor
în zile flămânde și nopți de lacrimă,
patima fântânilor cu roată.
Cerul coboară-n răstimpuri
cu stele-n visele femeilor de ploaie
care nu mai pricep
cine pe cine iubește.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămân cum am fost
Tot ce s-a întâmplat departe de mine
era o poveste ruptă din rai,
nu m-a lăsat mama în gija altora
când totul părea că am sosit prea devreme,
dar Dumnezeul meu era cu mine în același trup,
nu m-a lăsat niciodată pradă întâmplărilor
și de aceea am devenit un muritor credincios
cu respectul pentru legea pământului.
Nu înțeleg minunea care mi-a deschis ochii minții
și mă face să sîngerez în rana tuturor
cu dragostea sângelui picurat prin lacrimi
pe fața celor ce mă însoțesc spre mântuire,
vă înțeleg ruga dar niciodată fapta
ce nu mă lasă să dorm liniștit,
întunericului care mă obsedează
îi caut lumina stelelor în ferestre.
Întotdeauna drumul care mă duce acasă
mă eliberează de răutățile lumii,
rămân cum am fost.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași pe cărări de vânt
De întunericul mă încolțește
mă salvează lumina
cu miezul în gânduri,
noaptea mă învelește-n mătase.
Pași pe cărări de vânt
cu iarba coaptă și uscată
lasă un foșnet abia perceput
și nimeni nu-mi face cu mâna.
Pe drumul cald, luminii
pietre vorbitoare
îi povestesc,
orizontul se-ascunde-n ceață.
Cu inima prinsă de somn
sălaș caut pentru popas.
Pe când înrudite cu odihna
apele murmură
dimineața limpede așteaptă,
printr-o plasă de aur raze pulsând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne doar zborul
Noaptea-și omoară întunericul
cu o lamă de cuțit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.
Inima închide nesomnul ceasului
în așternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de așteptare
să-și sape lumina prin minereu.
Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternității,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piațetele orașelor
durerea trecătorilor.
Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
ori mutarea în noi inșine
urcuș pe alte trepte de cuvânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea tăcerii
Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topește prin întunericul
străpuns de stele aprinse.
Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.
Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în brațele apelor mari.
Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineții.
Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.
Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem sub sticlă
frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri
ochii obosiți de verde
trec peste păduri
în culori
fetele se închipuie mari
prin germinația seminței
în pântecul negru
toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă
cu suferința săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viața curge la vale
nopțile se visează zile
cu lumânări în mâini
aprinse de soare
eu dezleg drumurile
primăverilor care vin
prin muguri
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!