Arborele rege

Tu te-ai îmbăiat în umbre
cu aripi cu tot,
sub stejarul înalt şi bătrân
prinzi dragostea nepregătită
din iubirea femeilor flămânde.

Ziua-n amiază răsufli uşurată
şi aştepţi cu inima fierbinte
noaptea după un crepusculul de vis,
s-asculţi freamătul frunzelor crestate
care desenează coroana arborelui rege
şi-i vindecă rana lăsată de furtuni
ca unei femei părăsite, copilul drag.

Timpul nepăsător fuge mai departe
ca un tren prin câmpie
pe sub care nu zboară nicio pasăre,
de departe stejarul ridică-n cer viaţa
şi-i lasă-n custodie pământului moartea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe podul bârfelor de odinioară

Mă-ntorc pe căi neumblate în oraşul medieval,
cerul scapă de pe acoperiş lumini şi umbre de nori,
nu le pot absorbi ori desena pe oglinzi rotunde
dincolo de care cântă îngerii în cor.

Mă aştepţi pe podul bârfelor de odinioară
de care azi îndrăgostiţii îşi leagă iubirea cu lacăte,
dar noi o avem legată de mult cu lanţuri invizibile
pe care nu le rupe decât moartea.

Crepusculul apusului capătă un contur fascinant
ca şi dragostea răscoaptă de atâta depărtare.
plecăm când se aprind luminile multicolore
la casa noastră veche flancată de turnuri.

Bem ceaiul de seară cu liniştea îmbraţişărilor calde
care pregătesc noaptea de foc venită din tinereţe
cu aura aceea de imagine a mării îmblânzită de ţărmuri
pe care am naufragiat prea târziu.

Dimineţile noaste hoinăresc prin gări necunoscute
prin care nu mai trece niciun tren de viteză,
în schimb trec stoluri de păsări spre ţinuturile sudice
cre se vor întoarce unde trebuie la fel ca mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puternic, precum stejarul

Stejarul rămâne drept
în faţa vijeliei.
Cu vântoasele dă piept,
de strajă stă câmpiei.
Cât de tare e furtuna,
el crengile nu-şi apleacă.
Frunzele, nici măcar una,
din coroana lui nu pleacă.
Aşa să fie tot românul.
Puternic, precum stejarul.
Să-şi apere cu drag tot bunul,
Când vrăjmaşi calcă hotarul.
De veghe să stea poporul
peste toată România.
Să ridice tricolorul,
onoarea noastră, mândria.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare normală

printre picături
timpul fuge
fără să se ude
pe drumul dintre anotimpuri
dragostea şi ura
se fluieră

moartea intâmplătoare şi viaţa
trec printre degete

sunt trist
de-mi lăcrimează norii

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea tăcerii

Noaptea tăcerii albastre
nu are trup,
se topeşte prin întunericul
străpuns de stele aprinse.

Noaptea tăcerii surde
voce nu are,
se disipează în aer
lipsită de umbre.

Noaptea tăceru sublime
dezbrăcată complet,
se pierde pe sine
în braţele apelor mari.

Noaptea tăcerii mirate
nu are picioare,
dar fuge speriată
de lumina dimineţii.

Noaptea tăcerii fără iubire
e un întuneric absurd
prin care trec visele
pe malul celălalt al dragostei.

Noaptea tăcerii de foc
e un fulger prin inimă
ce-i luminează adâncul
fântânii din sufletul durerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las uşa deschisă luminii

viaţa nu se lasă furată rămâne la uşă
o să mă strecor printre oameni
fără să înţeleg de ce

la mijloc e cercul închis într-un ceas
prin care trece timpul egal
cu clipele pierdute în afară

ca o pisică în miezul nopţii de sânziene
privesc nepăsător sfârşitu-i purificat de foc
duhurile rele se întorc dincolo
să se odihnească

îndoi colţurile zilei şi aştept,
să ascund greşelile făcute din răutate
nimeni nu mai crede în minciuni sfruntate

trăirea mea se simte cu inima
e ca o melodie pusă pe suflet cu arcuşul
care vibrează
şi unge
mă simt un învins
fără participare la luptă

până când va veni asfinţitul
las uşa deschisă luminii
să se aşeze în lucruri şi fiinţe

noaptea se împătureşte-n ore înalte
se prinde pe aripile întunericului
şi zboară
zboară cu timpul măsurat de oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am iubit zborul cu fiecare pasăre

Mă doare gândul ce-mi scormoneşte-n memorie,
speranţa respiră prin trupu'-i fusiform,
lumina mă cheamă prin cuvinte.

Am iubit zborul cu fiecare pasăre,
m-am silit să capăt aripi,
am căpătat doar forma lor
în mâinile care prind între degete vântul,
noaptea mă leagănă cu întunericul cernut
în site mişcate de stele.

Nu ştiu să mă desprind singur de pământ,
ce am visat s-a contopit în iubire,
continui să mă caut în întrebări şi răspunsuri
şi răzbesc din ce în ce mai greu.

Moartea îmi pare şi ea nefolositoare şi duşmană
pentru colţul care-l dai degeaba
în momente nepotrivite pentru toţi.

Fug departe de singurătate,
dar o preamăresc în clipele de răvăşire,
tu ştii câtă dragoste acumuleaz în suflet
încât nu-mi schimb starea în care mă afund
cu nici o formă cunoscută de fericire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepusculul

Când ziua se îmbină cu noaptea
şi-n ochii mei se pierde crepusculul,
stai pe prispa casei.
Culorile capătă viaţă pe faţa ta albă
şi se metamorfozează
în iubire divină.

Toate clipele se concentrază la un loc,
să mă uimească.
Ca o vinovăţie iertată în ochii celorlaţi,
se stabilesc punţi peste inimi
pe care n-o să le mai uit,
îşi neglijează durerea lor pentru a mea
şi-mi plimbă prin suflet
cuvinte mângâietoare.

Aici mă voi regăsi
şi mă zidesc în stâlpii tăi de rezistenţă
până-ţi voi duce iubirea desăvârşind-o
în crepusculul muşcat de soarele dimineţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa este o căsuţă nouă

Într-o încăpere insalubră
inima mea-i o fereastră deschisă
lăsată singură în stare de aşteptare,
chiar şi trăirile pot înflori mai târziu
la fel cum se nasc ideile din întâmplare
şi fructifică.

Doar gândul mă lasă descoperit
până mi se rătăcesc minţile,
numai locuiesc în trupul ştiut,
aşa că, nu te supăra,
ignoră-mi tot ce am spus,
eram plecat pe drumuri de nisipuri mişcătoare
fără identitate,
departe de tine
cu lumina, o monedă ascunsă-n buzunar
la păstrat.

Speranţa este o căsuţă nouă
din care se vede mai departe
decât pot scrie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Cândva va fi fost pădure,
beţie de cuvinte!
Acum a rămas solidar
doar el, stejarul aprig,
călit, netemător...
Acolo la margine de vers,
stejarul poartă ritmul
ca teorema lui Pitagora,
ca legea lui Ohm!
El arată locul,
punctul în jurul căruia,
gravitează încercările lumeşti,
De n-ar fi stejarul,
furnicile n-ar avea adăposturi
şi păsările n-ar gădi
loc de odihnă,
Dar există el, stejarul şi cuvântul...

,

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile, contur de aripi

Peretele de care mă sprijin
nu se vede,
are în el cuvântul ziditor la cer
şi tot încerc să-l trec.

Soarele se propteşte-n el,
la răsărit şi apus,
în fiecare zi îl ştiu imaculat,
numai noaptea alunecă şi cade pe pământ,
rămân deasupra stelele şi luna.
De câtăva vreme mâinile mi se alungesc
şi capătă contur de aripi,
mi-e frică să mă las în zborul lor
să nu mi se frângă visele
şi să cad din somn în apă.
Sunt o pasăre adormită pe cablu,
deasupra fluviului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
solicitând ploaia cu glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn de rugă pentru înduplecat norii

Gândul se întrupează-n femeia din câmpie
sub tălpi cu-ntinderi de rod galben
infrăţită cu ploaia de glasul holdelor în cânt

într-un imn de rugă pentru înduplecat norii.

Departe cerul sărută pe frunte orizontul,
coboară s-asculte respiraţia pământului.
Văzduhul alunecă pe albia râului secat,
femeia de ploaie aşteaptă sub sălcii.
Cântul ciocârliei se opreşte dincolo de lanuri,
un fulger grăbit se apropie din răsărit.

Vântul se ceartă cu plopii şi arinii,
clopotele încep să bată în ambele părţi.

O să scriu cum se-ntunecă şi se zbate,
de se clatină marginile serii
fără să se mai vadă freamătul ud
prin care păşim îmbrăţişati spre noapte,

târziul ne mângâie somnul frânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânit ca un fluture

Noaptea îşi va bănui întunericul de trădare
cât îngerii cu aripi albe au ajuns la timp
şi s-a făcut pace între duşmani.

Râurile se vor linişti după furtuni deocheate
de se vor putea trece şi fără poduri
spre luminoasele oraşe din depărtare,

oamenii vor purta cu ei cuvântul ce-i va uni
dând un alt înţeles apropierii
din fiecare unghi.

Mai bogaţi cu câte o faptă
se vor simţi sănătoşi în gândire
şi fiecare va arăta câte un semn de bunăvoinţă
cu surâsul pe faţa luminoasă

şi bărbaţii vor purta câte o floare
pe care s-o dăruiască unei femei
cu toată dragostea inimii lor
care vorbeşte prin gesturi gingaşe
şi nu risipeşte nimic din ce prisoseşte.

Chiar şi cei rătăciţi peste măsură
se vor trezi cu alte gânduri adânci
purtând în carne porniri viclene
care le încearcă răbdarea,

mai frumos decât crepusculul serii
în care culorile sunt nuanţate,
mă înfăşor cu aerul ars de peste zi
îmbătrânit ca un fluture
ce nu vrea să moară de atâta miros pătrunzător
dintr-o noapte bântuită de temeri
într-o casă cu stafii.

Cine o să urce treptele cunoaşterii
desupra de ce poţi înţelege?

Nu ştiu nimic altceva pe lume,
să macine mai mult trupul
decât suferinţa
crescând...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea anilor

Gândurile-mi trec printre cuvinte,
îşi caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porţi ca un an nou
primit cu speranţa împlinirii de suflet
şi jocuri de artifiicii brodate pe cer.

Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înţeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înţeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieţii
decât ca o bucurie sprimată de timp.

Dragostea mea se stinge odată cu mine
şi nicio umbră nu ţine de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheaţă
de pe geamul prin care privesc departe
şi acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
şi singurătatea îşi are sălaş în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!