Lumina vine din spate

Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieţii,
pământul se deschide cu bucurie
şi aleargă de sub paşi.

Cerul se-ntunecă şi alunecă peste păduri
ca o haină cenuşie fără mâneci,
mă-ntunec şi eu, te privesc în ochi,
în ei totuşi rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
şi-mi luminează drumul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina la care doresc să ajung

Alerg după cuvinte fugite din poeme,
adun himerele-n căuşul palmelor,
toate vânturile bat dintr-o parte
şi acea parte eşti tu.

Pe întinderi uscate
se surpă nopţile cu arhangheli,
ploile mele sunt pâinea dăruită lor
la masa tăcerilor flămânde.

Lumina la care doresc să ajung
are cerul scăpat de îngeri decăzuţi,
din foişoare conspiralive
privesc cu neîncredere lumea de dincolo.

Mi-am surghiunit păcatele vechi
pe drumul golgotei
nimeni n-o mai face pentru noi
cum Iisus răstignit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faguri în zumzet

Tot ce am fost
s-a circumscris în trupul fragil
şi locuieşte cu ceea ce scriu.

Cerul ne încape pe toţi
sub arcul blând al puterii divine
unde pământul musteşte în palmă, bujori
şi-şi pune sub limbă seminţe roditoare.

Pe întinsul rotund lumina soarbe întunericul,
unghiuri de foc se ascut.

Din ape curcubeele se ridică peste păduri
şi muşcă din ecoul ascuns
lăsându-l de pază.

Faguri în zumzet
îşi aşează mierea la odihnă.

Trezite din somn
ecouri din adânc
se pierd de cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîmblânzit ca un şoim

Noaptea şi-a rupt straiele la apariţia lunii,
privesc stelele cum îşi ocupă locul pe cer
şi uit de orgoliile care se apropie
neîmblânzit ca un şoim.

În dimineaţa care se iveşte, soarele este stăpânul,
uimit privesc întreaga schimbare,
către amiază când totul se linişteşte,
umbra şi odihna se îmbrăţişează
ca două surate ocrotitoare.

Vara respiră în sânge oxigenul din aer
şi-mi soarbe fibra din miezul cuvântului
unde glasul verbelor începe să se audă
în iubirea care alunecă pe clapele timpului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut în umbră

pădurile s-au răzvrătit pe cei surzi la tăieri clandestine
degeaba vorbim dacă nimeni nu aplică legea
şi cu găsirea de mijloace de înavuţire rapidă
stăm şi mai bine.

totul a trecut în umbra tăcerii
privesc în continuare cum se defrişează în duşmănie
şi aştept o zi când totul se va opri
mă tem că nu se va întâmpla în curând
şi vin ploile fulminante care ne pedepsesc
pământul alunecă şi apele cresc
se revarsă peste oameni şi bunuri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub steaua purităţii

Nu se va naşte
în cuvintele unui poem
cu imagini şi metafore,
acoperite cu faguri de miere
în care s-a topit dulce nectarul
cu lumina sărutată de flori,

fluidă şi vâscoasă cum e viaţa,

Plăcerea risipită va fi moale ca mătasea
în tăcerea stropită cu mirosuri
din care curge zilnic sfârşitul,
cerul privit ca o sferă cu stele de foc
luminează în orice parte pământul.

Înţelegerea noastră se deschide
gata să absoarbă tot ce se schimbă,
aura prinde contur nevăzut
şi creşte ca aluatul dospit
sub steaua purităţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba din adânc

se-ntoarce cu faţa la lună nouă
şi spune ceva
câteva cuvinte cât un munte de atins
care-i prea departe
de carul mare tras de stele
sub care se nasc iubiri
pe întunericul destrămat

limba din adânc se zbate
în gurile de foc
alunecă faliile una peste alta
de se cutremură pământul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercul nu cade

Se rotesc într-un cerc pe o margine de cer,
cercul nu cade,
nu are unde să se deschidă,
pământul e prea departe în albastru.

Nopţi de busuioc îşi risipesc mirosul
prin aerul de care îngerii nu fug
şi suferinţa urcă în altă lume
pe care nimeni n-o cunoaşte.

Tu lasă-i să-şi joace norocul
cu aceste bacnote din buzunare
de care vor să scape ca de o umbră
care se ţine după cei împătimiti.

Pune-i liberi
să-şi deschidă ochii şi inimile
celor pe care-i întâlnesc pe drumul
lung al mântuirii de suflet.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde nu ştii

De unde nu ştii
cad pe suflet picuri de lumină,
ploaia cu mântuire celestă
ce înverzeşte pământul
şi se întinde ca un spirit
ce nu moare niciodată.

Stă printre oameni şi le oferă linişte
chiar şi când ei se neglijează.

Lumina se multiplică pe sine
până-n adâncul nelucrurilor
unde cunoaşterea sapă în univers,

nu se opreşte din drum,

dar drumul e nesfârşit
şi nesfârşitul nu-i uman.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors din vis

am nopţi cu păduri de mesteacăn
sorb de sub coaja lor apă vie
în frumoasele primăveri de argint
ce mă încarcă cu energie vitală

întors din vis
mă faci să gust din viaţă
cu graba clipelor năpustite peste trup

nu-mi doresc suferinţa uitării
desprinderea de real
vreau să rămân cel care sunt
fără de margini şi sfârşit

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii căpiţe de fân alăturate

În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îţi coboară nopţile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub paşi rămân drumurile încărunţite de ape
şi somnul visează săruturi flămânde
cu suferinţa aşteptării pe buzele roşii.
Sânii par nişte căpiţe de fân alăturate
ce-mi dau o nelinişte, o dorinţă de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingaşe de floare de colţ
îmi lasă iubirea să respire la înălţimi,
aromele din esenţele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă şi sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi aşteptam la ţărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iepuri şi femei

El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,

se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
şi aruncă-n vânt cenuşa gândului ars.

Îşi aşază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe faţa oglinzii
o poveste cu iepuri şi femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.

Până se vor schimba nopţile la faţă
şi vor pleca spre marea fără de ţărmuri,
rămân sortit aceloraşi privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca într-un templu

Mă închid într-un vas aşezat pe portalul zilei
şi privesc prin clipe cum se scurge viaţa,
mi-a rămas inima plină de fior
să mă regăsesc în poeziile lui Eminescu
ca într-un templu,
sufletul meu e plin de trăirile iubirii,
nici o minune mai mult
decât florile teiului sfânt.

În irisul ochilor mei se deschide nesfârşitul
şi luceafărul apune pe braţul iubitei
cu sânii înfloriţi în veşmintele nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai tu fără răni porţi iubirea

Când carnea a prins sub piele lumina
nimic din trup nu e cum a mai fost,

ziua se-nfruptă din umbra răcoroasă
vindecată de semne cereşti,

pe umeri coboară suflete de piatră
cu inocente visuri prin ploile repezi,

fuge timpul din palmele calde
şi sub picioare pământul freamătă vesel.

Numai tu fără răni porţi iubirea
în ochii adânci şi uscaţi de aşteptare,

între buclele care ascund himere
în geometria miraculoasă a capului,

ochii mă urmăresc până-n amintiri
ş nu vor să uite nicio imagine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu

De când mă ştiu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.

Tac atât cât un răspuns adevărat
şi rup în bucăţi toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.

Timpul trece peste acoperişuri
fără să privească în urmă suferinţa,
tălpile ard sub paşii neglijenţi
şi lumea se prinde în hora câştigului.

Când vine cu rezultatele la zi
fiecare priveşte atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoţiei înghiţită-n sec.

Zilele alunecă leneşe pe drum
şi nimeni nu se opune direct,
lumea totuşi aleargă în goană
să-şi trăiască fărâma de bucurie
şi nu acceptă să plângă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntunec, Doamne

Mă-ntunec, Doamne, iar mă-ntunec,
de atâtea ploi şi vânt
nici umbre nu mai sunt, nici bucurie,
rostogoliri duşmane de ape peste case,
dar nu vreau să mă înec
ci să trăiesc în lume pe pământ
fără de teama plumburie
ce mi-a intrat în carne şi în oase,
de încep de-acum s-alunec.

Lasă-mă să-mi revin, să cred în tine
cu tot ce am în mine mai de preţ,
ştiu că mă pot risipi ori pierde
în repetatele încercări
pe care nu le ştie nimeni când mai vin,
dar poate şi aici e loc de bine,
iar din îndemnul tău măreţ
voi construi o altă casă verde
de se vor naşte blânde vindecări
şi iar va curge-n mine har divin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!