Cum un vultur de pradă

Îşi freacă mâinile de nerăbdare
şi parcă nu-şi mai încape în piele,
mă atinge uşor cu o plăcere impusă.

Nu vrea să se dea bătută şi-şi încearcă aripile
cum un vultur de pradă,
priveşte de sus cum se desfăşoară lucrurile
apoi coboară cu picioarele pe pământ,
răsuflă uşurată, rupe zăgazurile care-o domină,
împarte problemele după importanţă
şi se face plăcut surprinsă de întâlnire.

Mă invită într-un loc mai retras
unde putem fremăta cuvinte plăcute
însoţite de o mângâiere de sunete melodioase
care ne contopesc sufletele deschise.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
îmi pătrunde sub piele
şi parcă simt cum vine ziua de mâine
cu alte întâmplări.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu săruturi pe stâlpi

s-a urcat mai sus cu o treaptă decât steaua sa
aflată în carul mare
priveşte cu întregul albastru pământul sub paşi

se mişcă într-un timp al neîntoarcerii-n vis
în care porţile înfloresc în piatră săruturi
şi valsează cu sunete sub corzile întinse ale viorii

de dincolo de cuvinte se strigă cu metafore
pentru îmblânzirea sufletelor bolnave
şi întruparea lor în tot ce se înfiripă viaţa

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vibrare de plăcere

Mari nenorociri se propovăduesc prin lume
de farisei.
Noi aşteptăm ca nişte sunete
să se lege într-un cântec;
un sentiment de linişte,
o vibrare de plăcere
a unei mari urechi.

Vântul zdrenţuia cămăşi de nori
dezvelind pieptul roşu al pământului -
şi verde.

Ne-am mirat apoi cu toţii
cum s-a iscat fulgerul luminii,
marele şarpe de foc.
Cuvintele au îngheţat nespuse
şi nici ploaia nu le-a topit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi aşază piedici

teama de întuneric
îi scăpăra picioarele

acasă răsufla uşurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând

surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre

ochii deveneau iscoditori
se mişcau în orbite
un cuvânt, o avalanşe de vorbe
obligau
la un răspuns

era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauţi
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc

apoi aşază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane

ştia asta
se temeam să nu le lovească
şi să declanşeze destinul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întorc la matcă

întorc noaptea pe feţele lunii
într-un descântec
fac incantaţii pentru aducerea ploii

pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau şi arunc împrejur
să mă vindec de dor

îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieţii

dimineaţa urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
şi zboară în altă parte

ziua se prinde cu mâinile de gât
şi răsuflă uşurată

nu-mi doresc decât un curs normal
lăsaţi-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri vechi, trăiri noi

noaptea e stăpânită de amintiri vechi
au adormit cu pătura trasă pe cap
şi cei care dorm alături
visează-n cuvinte sforăitoare

dimineaţa răsuflă uşurată pe prag
şi mă cheamă afară
cu ochii lipiţi de somnul greu
sunt rupt de orice înţelegere
şi mă culc la loc

nu mă pot desfăşura foarte devreme
sunt într-o transă a oboselii acumulate
sunt într-o alcătuire a ploilor scurte
după care căldura se ridică în aer
şi cu ochii încercănaţi
priveghez lumina strălucitoare
dar nu se clatină nimic

mi se uscă cuvintele de dor
pipăi cu degetele inimii iubirea
şi sângele tot mai subţire-n sunete
compune cântecul drag
pe buzele moi

în amiaza dragostei zălog
voi rămâne cu logosul umbros
să aprind tot ce ating
şi tu să arzi fără flacără vizibilă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când scriu

Coloane
cresc în cerurile care se deschid,

credinţa împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
şi zboară cu aripi de porumbel.

Pe când scriu cu emoţie sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,

lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.

Iar când schimbarea se produce şi în natură
coboară peste lume ameninţarea,

viitorul are incertitudini neprevăzute
şi trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulcea libertate

Mai demult, totul se intuia uşor,
ştiai de unde se mişcă lucrurile
şi unde-ţi găseşti femeia.
Te pregăteai din timp;
îţi îmbrăcai hainele potrivite,
aşteptai cu gândul priponit de scop,
ca şi cum nimic n-ar fi imposibil.
Îţi luai avântul necesar,
şi la capătul drumului
porţile erau deschise,
fie că aveai curajul să intri,
fie că nu...

Acum totul e imprevizibil!

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de Crăciun

Îţi aud mâinile
cum pipăie conturul viselor
şi le aşază pe rafturi în stele
care încă n-au răsărit.

Se aude cum închizi uşa,
cari după tine geamantane -
cu toate înfrângerile de până acum.
Cum te apropii, se scutură ninsorile,
dimineţile albe de aşteptare
îşi lipesc florile de geamul ferestrei,
în tâmple parcă-mi bat clopote surde.

Se deschide poarta destinului
pe care-l poftesc să intre;
Moş Crăciun cu sania nopţii,
Te înconjor cu daruri şi sunete de stele
aflate acum pe acoperiş;
sania pleacă lăsând vraişte atâtea bucurii
în odaia cu brad împodobit
unde iubirile noastre vin şi trec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se prinde flacăra

Când cuvintele sunt dulci ca mierea
şi curg vâscos şi lin,
uşor se aşează la suflet.
Inima se umple şi ea de plăcere
şi lasă porţile deschise.

Nu mai cuge nimic altceva,
totul se distilează într-o tăcută aşteptare.

Gesturile calde spun şi ele
cum se prinde flacăra
de lemnul binecuvântării
ce arde mocnit.

Lumina se soarbe din ochi,
atracţia devine atingere subtilă
ce-şi coace iubirea
şi uită de restul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum venise pe lume, nici el nu-şi dădea seama. S-a trezit ca dintr-un somn Şi parcă era de când pământul. Nu simţise nici durere, nici bucurie. Şi mult îşi muncise gândul: cum răsărise, şi-al cui era? Mic cât un fir de linte, mişca picioruşele fragede şi ocolea, pe de margini, frunzişoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieşi de sub umbra răcoroasă şi dădu buzna afară, în ploaia de lumină. Atunci rămase pe loc, orbit de atâta strălucire. Încetul cu încetul îi veni inima la loc, şi îndrăzni: deschise ochişorii mai mult, mai tare, mai mari, îi deschise în sfârşit bine-bine şi privi in sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Gândăcelul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

~ Şedinţa ~

e noapte iarăşi
stelele mă invită la şedinţa plenară
unde universul încearcă să mă convingă că tot ce fac e de prisos

viaţa e o schiţă mâzgălită de timp
iar cu cât te zbaţi mai mult cu atât schiţa e mai greu de desluşit
e mai firesc sa laşi lucrurile să curgă

eu nu sunt cea care creează capodopere
felul meu de a gândi nu-şi mai face loc nicăieri

o disperare fierbinte îmi năvăleşte fiinţa
pe foi veline aş vrea să-mi rescriu destinul
apoi să-l citesc cu voce tare, să-l memorez
să nu omit aceleaşi greşeli

şedinţa e lungă...
mă trezesc cu soarele bătând la geam
oare e timpul să trăiesc altfel?

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o căutare în alta

se-ntâmplă şi lucruri minunate
n-am să le spun
pierzând din vedere norocul,
cineva mă invită să aştept
în dimineaţa păsărilor cântătoare
tu nu vii?

niciodată n-am căzut pradă
visurilor în care nu cred
când totul se face calculat
şi gâdurile
mă poartă în lumea reală

suflul binefăcător care mă animă
posedă nevăzutul simţ
care nu mă lasă să uit
cum se nasc în miezul cuvintelor
sâmburii care germinează permanent
căutarea promisă infinitului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bogat peste putinţă

Nu mai am cuvinte
să scriu cu sânge albastru istorii
pe care mulţi vor să le uite,
am numai miezul fierbinte al faptelor

ce urcă şi coboară prin cristal,
în faţa oglinzii nu se schimbă
şi pune în vorbe doar bobul curat.
Îi pun cerului coloane de sprijin
câte sub un pod peste mări,
sănătos şi oval ca un pepene copt
cu arome urcătoare
te satură dulce,
bogat peste putinţă
împarte cu tine gustul divin.
Lumină îţi pune pe frunte
şi dragoste în pieptul gol,
de respiri mai uşor prin cuvinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă lăsa pradă dezordinii

După toate legile naturale şi sociale
ce ştiu e prea puţin faţă de ce nu ştiu,
sunt cât mai aproape de mine şi mai departe de lume,
un sprit infim care doreşte mai mult
şi neantul mă învăluie.

Învaţă-mă tu cu vocea calmă
cum să mă zidesc prin cuvinte şi fapte
încât să depăşesc neştiutul,
să văd şi să simt tot ce mi-e dat
cu foamea şi setea care-mi revin în fiecare zi.

Nu mă lăsa pradă dezordinii
pune-mă-n echilibru cu ordinea lucrurilor
şi mă înfăşoară cu frânghia cunoaşterii
fă-mi noduri la fiecare greşală
şi dezleagă-le în ajutor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi ascultă clipele

Noaptea se stinge pe cărări neştiute,
lumina-şi caută locul sub aripile vieţii,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu eşti muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.

Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul îşi ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri şoptitoare.

Razele coboară pieziş în apa limpede
şi peştii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertăţii.

Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuşti cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munţilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul într-o amforă

Să pui streaşină singurătăţii,
să stai lângă zid, să nu te uzi,
apoi să aşezi pe masă cărţile şi să le joci
în cuvinte până la ultima filă.

Să te minţi singur că nu eşti tu
ci un altul ce aşteaptă flămând lângă colţ,
iată mânia în care se scaldă nervii
de care trupul vrea să-şi elibereze teama.

Se zbate s-ajungă la masa providenţei
unde mai mult se vorbeşte decât se mănâncă.

Sufletul se goleşte într-o amforă de uleiul gros
şi aşteaptă să fie umplut cu miere,
c-un cuţit se taie dintr-o dată umbra
de-ţi pare rău că n-ai ajuns la liman.

Tăcerea nu mai are loc în cuvinte
ele vorbesc singure şi se scriu dezinvolt
lăsându-se pradă mâinii ispititoare
ce uită de sine şi de târziul nopţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorind în gânduri viitorul

Să-i pui mai mult amar decât dulce
în pasta hrănitoare a vorbelor
sclipiri jucăuşe face lumina prin colţuri
tăceri în oglinzile sufletului retrase.

Şi urme de lacrimi uscate
se văd cum coboară pe curbele feţei
lăsând pe pomeţi înseninată durerea,

dar nimic nu poate fi mai plin
decât surâsul dulce-amar.

Cât se mai poate răcori visător
înflorind în gânduri viitorul
lasă-l să împrumute din mine ce vrea,

şi-i pune steaua pe frunte.

Iar în cuvinte pune-i ruga
până-i intră definitiv în obişnuinţă.

lasă-i câte o mângâiere solară
cât suflarea unui descântec,

în timp ce focul arde cu flacără.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!