Totul se întâmplă în interior

Nu văd bucăţi sfârtecate din trup,
dar simt bucăţile sfârtecate din suflet
într-un orizont de nelinişte
care circulă grăbite prin sânge şi nervi
ce nu pot fi controlate,
erup şi curg ca o lavă fierbinte
de care nu ştii încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.

Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferenţă
încât se dezvoltă forţe puternice
care schimbă drumul şi aspiraţiile
spre alte ţinte nebănuite.

Învingi teama şi timiditatea comode
şi te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiţie
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilităţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama se închide în trup

Peste tot bântuie mortea,
tăişul subţire cu otravă fierbinte
se risipeşte de la om la om.

Teama se închide în trup
şi ochii capătă o privire de ceaţă,
de simt cum se aşează praful pe cuvinte.

Tu rupi armura de taină
şi îmbraci o ie de in,
dar eşti mai departe de mine,

rămân ca un adaos izolat
de lumea din care am plecat
mulţumit că trăiesc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul schimbă şi naşte visare

Dintre toate sfaturile primite,
nu eşti de acord cu niciunul
şi crezi că sunt făcute de formă,
nu vrei să ţinem cont de reguli
ca nişte copii fără părinţi.

Avem, şi lucrurile se complică
nu pentru că-i avem ci pentru că suntem
nemulţumiţi de ce se întâmplă,
vorbim despre dragoste şi ne prinde teama,
privim în depărtare şi nu vedem orizontul.

Primăvara îşi scutură florile
şi palmele noastre aşteptă în zadar,
să crească-n ele iubirea cu ramuri.

Ne aşteaptă alte trepte de urcat
şi cine ştie până unde vom ajunge,
mi se pare totul ciudat,
tu nu mă crezi.

Lucrurile curg deobicei altfel,
timpul schimbă şi naşte visare
din prezent în trecut nu poţi să te întorci,
dar nici să rămâi pe loc.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un regat de dragoste

Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.

Sunt un împătimit al cetăţii,
viaţa se clădeşte sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.

În casa mea se nasc dorinţe,
mă cuprind în ele
şi aştept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfăşoară-n pereţi de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
păşeşte odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoşti îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ţi macină gândurile şi te face dependent
de o flacără care-ţi circulă prin sânge.

Nu ştii ce se întâmplă cu tine,
puţini cred că eşti stăpânit de fluturi
şi sub piele porţi vârstele florii.

Între mine şi ea-i o amiază de lumină
unde nu odihneşte nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte tari, puncte slabe

Deschid ochii şi cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă

cine se naşte în toamna târzie
zvâcneşte ca o săgeată la punctul ţintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
şi oricum vor fi

n-aş pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine

aştept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuţi
şi intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există
acum aprind lumânări
în căni de lut cu vin
şi le ofer lângă un colac proaspăt
celor care se bucură

sufletul meu caută alte suflete
să comunice cu ele

nu există multe posibilităţi
să intri în inima celorlalţi
dar există oferte de înţelegere
din ochi, din vorbe
şi din cuvinte

eu nu-mi arog merite deosebite
mă menţin în plutonul fruntaş
cu toate săbiile ascuţite
pe care nu le pot folosi
nu ştiu să merg pe cărări bătătorite
la care nu se întrevede capătul
încerc de fiecare dată
să mă exprim corect

am gânduri atât de incitante
încât e păcat să fie pierdute

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o seară de mai

Când s-a aşezat în genunchi
privirea era îndreptată în pământ,
în nicio parte
nu se întoarce nici dacă o atingi.

nu se întâmplă mare lucru,
tot ce se petrece în faţă
e o ceremonie dintr-un templu,

nu mă grăbesc,
mă simt cuprins în acest ritual
pe care nu-l înţeleg.

Dragostea se simte prin aerul aromat,
pătrunde toată prin trup,
nu am cu cine să o împart,
e ceva care nu te lasă
să priveşti în gol.

Într-o seară de mai
când rămâi surprins de ce vezi
şi-ţi place peisajul
îl sorbi din ochi.

Acasă te aşteaptă
povestea luminată,
ascultă cu ceaiul fierbinte
cum se închid florile,

tu surâzi mirată
într-un scenariu inexistent.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă de patimi

risipă de bucurie sub ochii morţii
nu te preface
există şansa împlinirii

între noi stau posibilităţi palpabile
le protejăm tăcerea
eu nu ştiu în iubire să tot aştept
tu nu ştii să te grăbeşti

socotesc că trebuie să vină impulsul
patima pe care o stăpânesc în trup
tu îmbrânceşti zilele pe scară
şi cazi fără să te loveşti la nimic
eu am genunchii juliţi.

frunzişul toamnei se scutură de vânt
e un joc de culori prin aer
mă pierd în ochii tăi cu brumă pe sprâncene
nu le simt nici căldura nici frigul

tu mă cerţi pentru cuminţenia pământului
eu rup îndemnul în bucăţi
şi împuns de gânduri
mă eliberez de inhibiţii
şi calc peste orice oprelişti străine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schimbătoare şi capricioasă

Iarna asta miroase a primăvară fragilă
nu mai are continuitate de anotimp
mai mult se preface că ne mângâie
cu bucuria zăpezilor desenate pe munţi.

E o nonconformistă plină de ifose
şi de boli din care se moare,
dar cum rămâne cu cele din amintiri
în care îmi pare că trăiesc şi acum?

Schimbătoare şi capricioasă
mă face să cred că totu-i perisabil,
nimic nu mai este cum a mai fost,
dar nici nu rămâne cum e astăzi.

Lumina albului ei strălucitor
mă acoperă întotdeauna cu dorinţe
în care sunt cu tine la un loc
într-un cuib al aşteptării renaşterii.

Poate primăvara-mi curge prin suflet
mai devreme decât e timpul
şi semne lovesc în trup cu putere
cu o iubire ce aprinde verdele crud.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume neutră

Mă ascund în pielea sintetică a unui obiect
care îşi expune la vedere luciul
şi mă încearcă dureros teama
peste care mă împinge curajul.

Lumea o percep ca o risipire de senzaţii
halucinant de introvertită
încât mă schimb odată cu ea.

Singurătatea-mi cade pe partea întunecată,
rupe din mine bucăţi de sentimente
pe care le cos în gânduri
de nu se mai văd marginile.

Nu mai am nimic personal
să-mi dezvăluie firea rotundă
şi rămân un muşuroi locuit de prea multe voci
care mă strigă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interior necunoscut

Şi am denumit pământul odihnă
de se cutremura de nelinişte
cu o teamă ce nu se poate învinge
de ce ar putea să însemne sfârşitul.

Noaptea ce mă-nfăşoară-n răcoare
în verile toride,
încearcă să-mi pună la îndoială
adaptarea la desele schimbări.

Dacă din toate aş lua câte puţin
ar încolţi repede încrederea
că totul se poate construi
dintr-un bulgăre de voinţă,

ce n-ar mai pleca de la mine
dintr-o cauză crescută cu ramuri
într-un interior necunoscut
ce-l tot adâncesc săpând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în care mă scald

Înţelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
şi nu există o uşă să o spargi,
în faţă am numai o desfăşurare
care rupe din mine gânduri.

Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
şi simt orice schimbare de nuanţă,
au senzorii pătimaşi
care-ţi fac cu ochiul
când nu găseşti drumul sperat
pe care trec îngerii.

Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simţi.

Sunt departe de malurile mării
şi atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
şi eu rămân la suprafaţă citind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între noi fie-ne vorba

O surpare cât un cer dincolo de orizont,
o trusă de iubire cu instrumente sterilizate
care nu se pot folosi decât în dragoste
iar ce se întâmplă după aceea
lasă fructul oprit să se coacă.

Nu ştiu nicio limbă în care cuvintele,
să nu se ascundă după priviri,
în conturul lor femeia capătă forme
şlefuite în marmoră albă.

El ar dori să-i deseneze pe trup
clarobscurul ce estompează liniile
lăsându-i pe coapse muşcătura de mac
în cicatrici încă vizibile.

Mierea din gura ei am s-o beau
până ce vinu-i împrumută culoarea
şi-n părul ei coboară stele necunoscute.

Inimii nu poate să-i culeagă rodul
cu sămânţa de nemurire.

Între noi fie-ne vorba fierbinte
braţele de liană ce te încolăcesc
nu te mai lasă să respiri
decât aerul ei molipsitor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără teama din vorbe

Când streşinile iubirii curg
pe acoperişul ei străluceşte soarele,

gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.

La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neaşteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.

străbaţi apoi ţinutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.

macii câmpiei s-au trezit
ascultă...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu mă ştii

Dintre lumile pe care le cunosc
tu ai lumea ta
în care crezi că eşti însemnat,
dar nu văd nicio deosebire de nuanţă.

După modul cum uiţi cine suntem cu toţii
trăitori ai anotimpurilor anonime,
ieşi afară din rândul împătimiţilor
şi nu recunoşti nimic
decât faptul că eşti mai deştept.

Nopţile albastre se vor acoperi de întuneric
vor aluneca pe pantele obişnuite
pa care se pierd şi muritorii,
tu mă ştii,
dacă dimineţile vor fi senine,
neiubirea din mine va fugi
şi voi rămâne cu braţele întinse spre lumină,
să-mi înfăşor cuvintele
în flamuri de crepuscul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!