Privesc în ochii tăi

Vine noaptea cu întunericul rupt de vânt,
tu nu vrei să mergi mai departe
eu nu te oblig.

Priveşte-mă cum măsor paşii timpului
printre cuvintele poveştilor tale
şi nu le cred,
dar asta nu e o scuză.

Îmi frâng mâinile de suspiciune
şi mă rog pentru liniştea mea sufletească,
nu vreau să fac să te doară
rămăşiţele noastre de sentimente incerte,
caut în ele o rază de lumină,
dar am nevoie de mai mult
şi totul e o ruină
când mă atingi dezinvolt.

Privesc
în ochii tăi şi nu zăresc nicio stea,
cândva cerul nostru nu avea nori negri,
acum îţi coboară pe tâmple zăpezile iernii
şi mi-e frig,
atât de frig că am furnici sub piele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asteapta-ma toamna

şi mă mai uit pe geam să mai treacă timpul
cerul sfâşiat de atâtea ciocuri stă să cadă-n zdrenţe
secunda trecută s-au terminat şi păsările de atâta numărat
mâinile mele dirijează vântul rostogolit printre petice
secunda asta pe stradă trece toamna
toamnă toamnă stai puţin stai aşteaptă-mă şi pe mine
măcar vom merge împreună mai departe
hm! îi zâmbesc cât de portocaliu îţi foşneşti paşii
o privesc în ochii gri şi-n suflet îmi cade atât de grea
ai grijă ce-mi naşti în privire ai grijă mi-e frig şi mi-e frică

poezie de Lucia Firefly Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe faţa albă a hârtiei

Caut ca silabele să fie în acelaşi număr
într-o clasică cadenţă,
mă scot din minţi tehnicile depăşite
de subiectul care lipseşte.

Pe faţa albă a hârtiei
cuvintele sunt răstignite întâmplător,
mă strecor printre ele
să le număr şi măsor paşii.

Gândesc totul într-un creuzet
în care amestec silogistic ideile
până la conservarea înţelesului abstract
în buclele viitorului apropiat.

Afinitatea, chiar plăcerea lecturii
îmi aprind imaginaţia mai departe
şi lumina pe care o arunc întru iubire
vine din adâncul memoriei reale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru fragil

Forfotă pe străzi
de parcă noaptea nu mai începe,
o muză machiavelică
mă absoarbe din oraşul bolnav
şi-n ochii tăi înoată
căluţii mării somnoroşi.

Mă reîntregesc din bucăţi
gol pe dinăuntru,
cu mâinile conturând aripi,
urmărind norii
cum trec peste orizont
cu fulgere.

Gurile noaste se usucă,
nopţile devin buimace,
îşi varsă întunericul
în pământul
înţelenit.

Îmi ies din obişnuinţe,
mă cufund în pozitivism,
nu mai cred în nimic neverificat
şi singura soluţie a convingerii
este demonstraţia.

Cuvintele tale învelesc trecutul,
păsările zboară la sol.

Vieţile noastre cu braţe de ceară
caută insistent,
neverosimilul,
adevărul dureros
în echilibrul fragil
abia zidit.

În memorie ni se depozitează
întâmplările reci.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine noiembrie...

Ea ştie – în noiembrie ochii mei
capătă un pic mai multă profunzime.
Atunci vine să mă vadă.

An de an, când soseşte noiembrie, devine îngândurată.
Ea ştie că în asemenea zile
umbrele din ochi mei se adâncesc.

În noiembrie cerul este aproape gol, puţine păsări deasupra capului.
Ştiu, în zile ca acestea ochii capătă un pic mai multă profunzime.
Nu numai ai mei, dar şi ai altora.
"Lasă-mă să te privesc!" Îmi ţine faţa în mâinile ei.
"Ah..."
E ca şi cum o pasăre mare, bătând din aripi, plonjează
în iezerul adânc al ochilor mei.

" Este chiar o pasăre?"
N-aş putea fi sigur de asta,
dar simt că ajunge departe,-n străfunduri.

Ea mă priveşte-întotdeauna liniştită.
Ea vede, neîndoielnic, foarte bine.
Cu fiecare an îmi este din ce în ce mai frig...

poezie de Meng Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngheţ de-atâta dor...

pe sub haina mea de piele intră frig şi îmi e frig,
nu mai eşti să-mi fii acolo, îmi e dor şi-n gând te strig,
tu-mi erai căldura verii, erai focul arzător,
nu-mi păsa de am pe mine, haina mea de călător...

acum vântul mă pătrunde şi îngheţ de-atâta dor,
mă simt mort în trup cu sânge, curge parcă-i stătător,
mă simt trist şi mi-aud paşii, paşii tăi nu-i mai aud,
pomii, florile mă-ntreabă, unde eşti, ce ţi-am făcut?

ce răspuns să le dau, doamnă, nici nu ştiu de ce-ai plecat?
ai stat prea puţin, o toamnă, şi-acum sunt un disperat
când credeam că-mi eşti jumatea inimii din pieptul meu,
te-ai topind cu tot cu noaptea şi-acum tremur, tremur rău

mă petrec cu tot cu luna şi constat că haina mea
mi-e iubită totdeauna şi mă strânge cum vrea ea,
o bate vântul şi ploaia dar nu pleacă undeva,
mă urmează răzuită, pe la gât e mucava

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele-steaua mea

Pe cerul tău răsare luna plină,
Pe cerul meu a mai căzut o stea;
Tu ai de-acum o noapte de lumină,
Dar nu zâmbi, mai noapte-i noaptea mea!

Iar dimineaţa, când o fi să vină...
"Dar dacă nu mai vine?", zise ea;
Şi cum să-i spun că palida-i lumină
E de la soare, de la steaua mea?

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 februarie 2000)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau în faţa

focului zglobiu şi frig frunze
coc plânsul unei amante
torn gaz din ochii tăi furioşi
mi-e dor de tine de-mi vine
să fug în braţele tale
foşneşte sângele la tâmple
sub părul alb prezentul a trecut
şi-mi pare rău că umblu bântuit
de dragoste prin pădurea de aramă

stau la foc şi ucid o melancolie
cu ochii aruncaţi în carul mare
pe cer se pierd între norii-caracatiţă

nici nu mai simt irişii tăi cum străpung
epiderma trasă pe dinţi şi oase
smulg încet luna de pe cer şi pornesc
cu ea în mâinile astea blânde
vreau să ajung la tine şi s-o depun
la picioarele tale lungi până la cer

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rar, dar clar

În cuvintele încreţite de nervi
aştept să mă atingi şi tăcerea se rupe,
îmi convine surâsul tău rece şi paşnic,
nu mă răzbun pentru timpul irosit în plâns,
s-a întâmplat să nu mai cred nimic
şi am scăpat de supărare.

Am atâtea variante în cărţile de viitor,
sunt dispus la experimente mai directe
şi tu nu vrei să încerci,
ai întâlnit pasărea cu clonţul ascuţit de furtuni,
glasul ei e prevestitor de nenorociri
se aude rar, dar clar.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

mă ridicam
în vârful picioarelor
şi-mi priveam sufletul
cum
tiptil fugea la marginea
patului părinţilor
privindu-le
iubirea profundă

acum
dor gleznele
dar

tot mă ridic în vârful
picioarelor
privesc viaţa cum
tiptil furişează
o rază de speranţă
printre cărbunii încinşi
ai disperării

îi gâdilă în arderea lor
şi
când vreau să-i colorez
îmi zâmbesc
şi iar devin negri

prind acel zâmbet
îl desenez cu el însuşi
într-un cuvânt
sau mai multe
legate între ele
cu mine însămi

cred că e singura reuşită
pentru că
durerea îmi stă la căpătâi
bucurându-se că nu o alung

vreau
nu reuşesc
decât

în fracţiuni de viaţă
în care

cuvântul îi ia locul
mergând

în vârful tălpilor imaginare
ale sufletului dornic de cer

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În fereastra mea bate-o lumină
când vârful arborelui dă de ştire
desfrunzirea
încărunţirea

Doar urletul sfâşie zorile
abia mă zăresc în oglindă
viaţa a străpuns
o altă noapte a omului

Neîncetat te muşcă gândurile
ca o palpitaţie ce pune-n mişcare
sângele prea-ngheţat

Acum creşte întunericul
ce zboară mai sus
decât înălţarea umană
mi-e atât de frig...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul de vânt

Ca o dedublare în piele
trupul se lăsa obligaţiei de încălzire
ca o pregătire pentru sex.
În anumite momente de încleştare a dorinţelor
când ele se suprapun
peste întâmplări,
se declanşează declicul.

Nimeni nu mai încurcă zilele cu nopţile
nici cu întunericul din noi
împrejmuit de lumină.
În acest fel vinovată
tăcerea noastră
nu ştim de ce zace.

În adâncul cuvintelor nespuse
prea multă neîncredere şi văicăreală,
lipsă de vână şi acţiune.
Culcuşul nostru sărac
are tot mai puţină căldură,
lipseşte scânteia care aprinde
focul acela de vânt
care se extinde.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosu si negru

E întuneric şi mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...

Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuţitul...
Sângele mi-a curs
Roşu pentru tine...

Mi-am închis ochii şi m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Şi EL nu m-a ascultat...

Priveam cu o plăcere dureroasă
Roşul vieţii ce se scurge...
Şuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...

Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Şi am murit...

Mi-e frig şi e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...

poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!