Cuvintele
cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Poetul
îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-și
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinți
bă bagă -ți mintea în cap
ești o clonă într-o masă a ideilor
își răspunse el
notând discuția
în inimă
închise ochii și lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portetul poetului
chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de atâta bine ne ia tristețea în brațe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală și lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoarea
Îmi scrii că cerul s-a întunecat, iar cocorii nu mai zboară, se îneacă asfințitul în gurile văzduhului, te văd grăbită să treci cu spatele prin viață. nu ești prezentă orei?
Sunt eu pentru tine un câine de pripas, să umblu cu fularul atârnat de gât ca un lanț ce l-ar ține pe sârmă într-o gospodărie? Eu nu-mi pierd timpul cu amintiri doar scriu iritat de nostalgia ta care mă muscă.
Tăcerea ta este semn de neputință, liricul se deapănă la focul iubirii când rupi buzele să te lipești la inima revărsată în noapte, te îmbrățișează și apoi se ascunde în clipă, sfarmă legende.
Îți voi construi o lume cu mesteceni și cetăți în fața necunoscutului să-mi apăr cuvintele pe care acum le vărs într-o desagă pe care o porți peste tot să aduni poveștile altora fără să crezi că orice suflare cerne taine de nepătruns, poate atunci vei tinde spre latura infinitului să adormi vigilenta raționalului.
Singure doar cuvintele te vor îmbogăți să-ți cosi cămașă înflorită din taina cerului. Nu-mi spune că doare, lumina nu doare tăcerea este cea care rănește. Puneți scutul să te aperi de furtună și intrigă.
Astăzi te văd, te simt rătăcită. Ego-ul asemeni lui Icar vrea să-ți înalți aripile ai grije la răni. Fi asemenea lui Prometeu adu focul și vino la masa mea să deșertăm taine despre originile rătăcite intre pietre pe albia răului unde primi oameni pescuiau iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când toamna nu murise
pe tata l-au dus
în sala de operații
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
șotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniștea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uși
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscați
fără să pui întrebări
l-au operat ca și când
timpul s-a oprit în loc
simțeam că
inima tatei nu încetează să iubească
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pânda
cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu fața acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colț al cerului
pasărea a țipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O dorință...
O singură dorință aș avea
să treacă ușor iarna adâncă și grea,
să văd din nou amurgul verii,
și ochii să-i închid ușor în umbra tăcerii.
Că așa sunt eu nu mai am răbdarea,
vreau să văd cum e asfințită zarea.
Voi sta întinsă sub ram nemișcată,
ca o sculptură cu o figură unicată.
O singură dorință aș mai vrea,
dorul de tine să-mi ia durerea,
să tremur sub frunze că nu te găsesc,
și cu putere o piatră s-arunc, e tot ce-mi doresc.
poezie de Eugenia Calancea (13 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al nopților
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țăranii
cu călușul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzlețe se strângeau
în muchii de cărți scrise
pe cer credinței
cu palmele goale însoțeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeți primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
știau măsura pământului
sfințit în truda grâului
doar pentru el se aplecau
să-l strângă la piept
ca pe pruncii iubiți
să-i cânte cu jalea
coborâtă în morminte seculare
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supraviețuitor
al anilor
în care se repetă epoci
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poetul
poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniștea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de a fi
ca un val pe o mare înfuriată
pătrund în arenă
din somn trezit
asemeni unui soldat cu capul descoperit
ce nu-și salută superiorul,
o neglijență pe care noaptea
nu o poate memora,
se numără stelele
pe un traseu eliptic
ard în fiecare dimineață subiectiv, neștiute,
martore liniștii
fără de început.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morții cuminți
morții se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunță stăpânul
că viața nu s-a sfârșit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în fața
uitării
nu pot să-și scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăți mici
tot mai mici
asemeni
unor moaște
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
poetul
a învățat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
egoismul meu bea
tăcerea din căni de argint,
asemeni timpului neprihănit
ce măsoară hemoragia secundelor
intre fălcile sale
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La 30 aprilie, 1945, Hitler și-a pus pistolul la tâmplă. Degetul care-i arăta pe dușmanii Germaniei apăsat-a pe trăgaci.
aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ultima poezie
Ei, bine, iubiților,
albaștrilor, imprevizibililor,
eu nu mai scriu poezie!
M-am hotărât s-o trăiesc,
să mă atârn în ștreang
de dragul ei și să-i măsor
ca o pendulă secundele...
Mai mult, m-am hotărât
să o falsific;
știind că azi sau mâine
un meteorit întâmplător
va spulbera numele
și prenumele celebrității
lăsându-ne orbi, ca pe Homer...
Această poezie e ultima,
am îndreptat-o spre tâmplă
și mă pregătesc
să apăs pe trăgaci...
poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epopeea
păcatul ca un burete
absoarbe impuritățile
ce te alcătuiesc vărsând asupra ta
întuneric și frică, grabă
cum ar spune criticii
traversând epopeea
travestiți în salvatori, după
ieșirea prin cuvânt ei
asemeni uliului
spintecă prada,
o tranșează pentru pui,
tu
poetul vinovat care a născut
cu o secundă mai devreme poemul
transfigurat de realitate
trăiești
sub anarhia timpului
distilat în cuvinte.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!