Cuvintele

cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viaţă poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
uşor să nu i se descarce
amurgul în braţe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorinţă
cu volumele încă nepublicate
construind cetăţi
în faţa necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

îmi pasă de Dumnezeu
se întrebă poetul privindu-şi
rănile în oglindă
cum stând cu capul în nori
se miră acesta
în mijlocul străzii fierbinţi
bă bagă -ţi mintea în cap
eşti o clonă într-o masă a ideilor
îşi răspunse el
notând discuţia
în inimă
închise ochii şi lăsă păsările
să-i ciugulească cuvintele

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portetul poetului

chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci şi memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viaţă
şi atât de mult îşi doreşte el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări şi flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite şi pe el.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

de atâta bine ne ia tristeţea în braţe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală şi lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda

cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu faţa acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colţ al cerului
pasărea a ţipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supravieţuitor
al nopţilor
în care se repetă epoci
irevocabil de veghe
timpului

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când toamna nu murise

pe tata l-au dus
în sala de operaţii
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
şotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniştea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uşi
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscaţi
fără să pui întrebări
l-au operat ca şi când
timpul s-a oprit în loc
simţeam că
inima tatei nu încetează să iubească

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

Îmi scrii că cerul s-a întunecat, iar cocorii nu mai zboară, se îneacă asfinţitul în gurile văzduhului, te văd grăbită să treci cu spatele prin viaţă. nu eşti prezentă orei?

Sunt eu pentru tine un câine de pripas, să umblu cu fularul atârnat de gât ca un lanţ ce l-ar ţine pe sârmă într-o gospodărie? Eu nu-mi pierd timpul cu amintiri doar scriu iritat de nostalgia ta care mă muscă.

Tăcerea ta este semn de neputinţă, liricul se deapănă la focul iubirii când rupi buzele să te lipeşti la inima revărsată în noapte, te îmbrăţişează şi apoi se ascunde în clipă, sfarmă legende.

Îţi voi construi o lume cu mesteceni şi cetăţi în faţa necunoscutului să-mi apăr cuvintele pe care acum le vărs într-o desagă pe care o porţi peste tot să aduni poveştile altora fără să crezi că orice suflare cerne taine de nepătruns, poate atunci vei tinde spre latura infinitului să adormi vigilenta raţionalului.

Singure doar cuvintele te vor îmbogăţi să-ţi cosi cămaşă înflorită din taina cerului. Nu-mi spune că doare, lumina nu doare tăcerea este cea care răneşte. Puneţi scutul să te aperi de furtună şi intrigă.

Astăzi te văd, te simt rătăcită. Ego-ul asemeni lui Icar vrea să-ţi înalţi aripile ai grije la răni. Fi asemenea lui Prometeu adu focul şi vino la masa mea să deşertăm taine despre originile rătăcite intre pietre pe albia răului unde primi oameni pescuiau iubire.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranii

cu căluşul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzleţe se strângeau
în muchii de cărţi scrise
pe cer credinţei
cu palmele goale însoţeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeţi primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
ştiau măsura pământului
sfinţit în truda grâului
doar pentru el se aplecau
să-l strângă la piept
ca pe pruncii iubiţi
să-i cânte cu jalea
coborâtă în morminte seculare

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără zestrea de cuvinte
poetul este orfan
supravieţuitor
al anilor
în care se repetă epoci

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O dorinţă...

O singură dorinţă aş avea
să treacă uşor iarna adâncă şi grea,
să văd din nou amurgul verii,
şi ochii să-i închid uşor în umbra tăcerii.
Că aşa sunt eu nu mai am răbdarea,
vreau să văd cum e asfinţită zarea.
Voi sta întinsă sub ram nemişcată,
ca o sculptură cu o figură unicată.
O singură dorinţă aş mai vrea,
dorul de tine să-mi ia durerea,
să tremur sub frunze că nu te găsesc,
şi cu putere o piatră s-arunc, e tot ce-mi doresc.

poezie de Eugenia Calancea (13 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

poetul un copil mare
rătăcit între manuscrisele
pe care se află
într-o dezordine absolută
litere din alfabetul
creat
dintr-un alt alfabet
al unei limbii
cunoscute doar lui
niciodată liniştea
nu-l învinge
astfel încât
poate auzi rostogolirea
lucrurilor grave
în cer

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poetul

a învăţat cândva

să călătorească la marginea

timpului, visează

cerul în culoarea inimii

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

poetul
a învăţat cândva
să călătorească la marginea
timpului, visează
cerul în culoarea inimii

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de a fi

ca un val pe o mare înfuriată

pătrund în arenă

din somn trezit

asemeni unui soldat cu capul descoperit

ce nu-şi salută superiorul,

o neglijenţă pe care noaptea

nu o poate memora,

se numără stelele

pe un traseu eliptic

ard în fiecare dimineaţă subiectiv, neştiute,

martore liniştii

fără de început.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morţii cuminţi

morţii se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunţă stăpânul
că viaţa nu s-a sfârşit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în faţa
uitării
nu pot să-şi scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăţi mici
tot mai mici
asemeni
unor moaşte

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 30 aprilie, 1945, Hitler şi-a pus pistolul la tâmplă. Degetul care-i arăta pe duşmanii Germaniei apăsat-a pe trăgaci.

aforism de N. Petrescu-Redi
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

egoismul meu bea

tăcerea din căni de argint,

asemeni timpului neprihănit

ce măsoară hemoragia secundelor

intre fălcile sale

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţul

în încăpere din care-ţi scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul muşcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloţilor ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ţi duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pompierul

sângele se preschimbă în durere
aerul toxic te învăluie gata
să acopere sirena ce te orbeşte
cu sunetul ei
de la capăt sunt rândurile
arate în toamnă în care berzele
îşi au cuibul în cuvinte
totul sună atât de straniu
încât ecoul se pierde
sub lespezi de apă fierbinte
am pieptul încordat de căutare
platoşa grea de nerespirat
striveşte numele tău Doamne

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

Ei, bine, iubiţilor,
albaştrilor, imprevizibililor,
eu nu mai scriu poezie!
M-am hotărât s-o trăiesc,
să mă atârn în ştreang
de dragul ei şi să-i măsor
ca o pendulă secundele...
Mai mult, m-am hotărât
să o falsific;
ştiind că azi sau mâine
un meteorit întâmplător
va spulbera numele
şi prenumele celebrităţii
lăsându-ne orbi, ca pe Homer...
Această poezie e ultima,
am îndreptat-o spre tâmplă
şi mă pregătesc
să apăs pe trăgaci...

poezie de Lucian Mănăilescu
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!