Secetă mare!

(Poezie în grai bănăţean)

Într-o zî pră la nămează, uica Pătru-a lu' dârjală
Într-un suflet dă năvală în voreţ la moş Topală...
- Moşule, ce rog dân suflet, Dumnezău să mi ce ţână,
Lasă-mă să iau dăgrabă nişce apă dân fântână.

-Ia nepoace, zâşe moşul dând mâncare la ciurcani
Că doar am fântâna plină şâ nu-ţ' dau apa pră bani.
Pătru scoace două vedre, fuje iuce şî să-ntoarşe:
-Aş măi lua două găleţ'... -Ia şâ douăzăşi, nepoace!

Dar când vine-a patra oară, înspră iel încinje mâna
Şî-l întrabă: -Mă, Petrică, vouă v-o săcat fântâna?
Că şciu că aveţ' şî voi.... spune-mi, apa o săcat
Dă alerji cu vadra-n mână dă zâşi că ieşci,, apucat"?

Pătru jos aşază vadra, dă pră frunce-ş ia sudoarea
Şî tărăgănat vorbeşce, greu trăgându-ş răsuflarea:
-Moşule, îmi ieşci ca tată, d-aia ţ-oi răspunge drept...
Mi-o căzut soacra-n fântână... şî-i apa doar pân' la piept!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă mare!

(Poezie în grai bănăţean)

Într-o zî pră la nămează, uica Pătru-a lu' dârjală
Într-un suflet dă năvală în voreţ la moş Topală...
- Moşule, ce rog dân suflet, Dumnezău să mi ce ţână,
Lasă-mă să iau dăgrabă nişce apă dân fântână.

-Ia nepoace, zâşe moşul dând mâncare la ciurcani
Că doar am fântâna plină şâ nu-ţ' dau apa pră bani.
Pătru scoace două vedre, fuje iuce şî să-ntoarşe:
-Aş măi lua două găleţ'... -Ia şâ douăzăşi, nepoace!

Dar când vine-a patra oară, înspră iel încinje mâna
Şî-l întrabă: -Mă, Petrică, vouă v-o săcat fântâna?
Că şciu că aveţ' şî voi.... spune-mi, apa o săcat
Dă alerji cu vadra-n mână dă zâşi că ieşci,, apucat"?

Pătru jos aşază vadra, dă pră frunce-ş ia sudoarea
Şî tărăgănat vorbeşce, greu trăgându-ş răsuflarea:
-Moşule, îmi ieşci ca tată, d-aia ţ-oi răspunge drept...
Mi-o căzut soacra-n fântână... şî-i apa doar pân' la piept!

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îl cheamă pră veşinu?

Într-o sară baba Chiva şî cu moşu ei Văsîlii,
Şăd pră scaun în şofru mare, şî ghijăsc dă cîcea dzîlii.
-Audzî babo, dzîşe moşu, nu şciu şe mi s-o-ntâmplat,
Pră moş Ion, veşinu nostru, nu şciu cum l-o fi chemat?

Aşa rău să mă zăuit, parcă n-am şciut vrodată,
Trăbă să îi întrăb baba. Ia să ies până la poartă.
Poace-o văd pră subpărece, ori măturând pră afară,
Gi rostît la marva toată o fi gata, acuma-i sară.

Uice-o văd, vine acuma, are două cănţi cu apă,
Pentru vaşili dîn ştal, să duşe şî le adapă.
- Tu Mărio, vino-aişea, că i-o m-am buzumenit,
Ş-aşa rău să mă zăuit, nişicum n-am măi pomenit.

Şciu pră toţi în satul nostru, cum îi cheamă, cum le dzîşe,
Chiar şî pră aia dă nu-s, d-oginesc sub neagra cruşe.
Baş al meu veşin şî precin, Ion, al tău bărbat d-o viaţă,
Să nu-i şciu numele lui! Ş-am vorbit dă gimineaţă.

Stă Măria şi să uită, şî nu-i vine parc-a crege,
Şî-i mirată, şi să strâmbă dă şi-auge şi şe vege.
-Mă Văsîlii, tu eşci prost? Ori vrei ca să râzi dă mine?
Şe-ntrebare îi şi asta? Ion îl cheamă, şciu eu bine.

-Ai dreptace tu Mărio! Cum naiba dă m-am prostît,
Să zăuit că el îi Ion, cu şin´̉̉ beau la asfinţît.
Bine că acuma şciu, că mă făşeam dă ruşîne,
Nu şciam cum să îl strîg să bea răchie cu mine!

poezie de Nicoleta Stavrat (noiembrie 2016)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îi şeasu fălincat

Bată-l sfinţii pră Fălincă, că o fost plecat dîn sat,
Şî dîn vina lui acuma să vegeţi şe s-o-ntâmplat.
Că îl şciţi voi pră Fălincă, maistoru' şe ce întrabă:
-Şe fălincă are şeasu? Hai că ţî-l repar dăgrabă.

Am vădzut că şeasu meu nu prea merje-i, cam strîcat,
Am dzîs să treacă dă Paşci şî l-oi da la reparat.
Dar iacă-mi făcu figura, mi-e rău doar când mă gîngesc,
Când în fiecare an la Paşci eu imi amincesc.

Pusă-i şeasu ca să sune, gimineaţa pră la şinşi,
Prigăcii şî cotăriţa, ţoali dă-mbrăcat, opinşi.
Că aşa-i la noi în sat, la morţărie ce duşi,
Să dăi pomană la morţi, colaşi şî bomboanţă dulşi.

Şî cum tăbărâtă-am fost, mă pusăi eu la dormit,
N-apucai să cucăi bine, sună şeasu dă trezît.
-Doamne, dar şe noapce scurtă, parc-acuma m-am culcat,
Iuta fug, mă uit afară, nu-i nima. Îi amânat!

Ce pomeneşci c-or fi fost, toţî sătenii pră la morţi,
Că nu văd nişiunu-afară, nu îi nima pră la porţi.
Iau cotăriţa pră mână, încuni poarta şî tot fug,
-Au, da' tare-i amânat, că pră nima nu ajiung!

Când intru în morţărie, beznă! Nişi o lumină nu văd,
Şe să fac, tămîedzî iuta, şî aşcept, mă uit, măi şăd.
Poace vine vrun copil că n-am cui să dau pomana,
Şî n-o pot lăsa la cruşe, să mânie baba Ana!

Cu răipărţu aprind lumina, şî mi-s gata dă plicat,
Şîne şcie când o fost toată lumea dă prîn sat!
Provin acasă. Tot fuga! Mă bag iuta la căldură,
Stau câta să mă-ncăldzăsc şi m-apuc d-o pîrjîtură.

Hai dzîc să văd şî vro şcire, tilivizoru-l pornesc,
Când mă uit nu-mi vine-a crege, nu pot nişi să mă clincesc.
Cât arată şeasu lor? Unu noapcea? Nu să poace!
Înşep eu a trămura şî în mince a socoace.

Nu îi şinşi dă gimineaţă? Am fost noapce-a prîntră morţi!
Acuma-nţăleg eu bine dă şe nu-i lumea la porţi.
Numa eu babă nebună, umblu noapcea prîntră cruşi,
Şine şcie câţi muroni m-or vădzut pră mine-atunşi!

După asta vreo tri dzîli m-o fost rău şi am dzăcut,
Dă frică! Când mă gîngesc la şe Doamne, am făcut.
Altă data eu mă duc, doar pră dzî, când oi pucea,
N-or murii morţii dă foame, aşceptând pomana mea!

poezie de Nicoleta Stavrat (ianuarie 2017)
Adăugat de Nicoleta Stavrat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uica Pătru-n Cimişoara

Într-o zî ge sărbătoare,
Pă moş Pătru-l prinsă sara,
Că o fost la un bocez
În oraş, la Cimişoara,

Şî s-o dus la un hotiel
Să să culşie păstă noapce,
Că-n a doua gimineaţă...
Avea tren la şeasu' şapce:

- Bună sara, doamnă dragă!
Vre'u ca să îm' dai o sobă,
Să mă culc în noapcea asta...
Mă număsc Pătru Carobă!

- Toate sunt cam ocupate,
Dar vă dau... că sunteţi membru,
Vă cazez la un etaj,
Dar dormiţi în pat cu-n negru.

- Nu-i nimica, zâsă uica,
Că şî iel îi năţional,
Da' să mă trezăşci la zâuă...
Că mă duc la personal.

Ajiungând uica în sobă,
Şchipă pă un gejit, frace...
Îl acinje pă dom' niegru
Şî să dă măi la o parce:

- Bată-ce, ge mozomaină!
Tu eşci baş ca o tăşiună
M-am ghingit că doamna aia,
O umblat cu vro minşiună.

Niegrocelu' ş-o dat sama
Că uichiţu' Pătru, nost'u
Îş' cam bace jioc ge iel,
Da' nu şcie şine-i prostu'.

Cân' o dat uica să doarmă,
Niegrocelu' ăsta... tuşi
L-o mânjât pă bietu
Pătru Cu o farbă ge păpuşi.

Şî l-o făcut şî pă iel
Niegru... vai ge capu' lui
Că acu' cân' merje-acas',
Baş că-i râsu' satului.

Cân' s-o făcut gimineaţa,
Doamna l-o sculat la şapce:
- Haideţi domnule, trezirea!
Îl luă doamna pă la space.

Uica Pătru făcu plata
Ş-o plecat în graba mare
Să nu piardă personalu',
C-o încurca foarce tare...

Da' în tren cân' s-o suit,
O văzut într-un ochece
Că îi niegru ca tăşiunea...
Şî să pusă la părece:

- Doamnie, da' şe proastă-i aia!
Râsă uica răspicat,
L-o sculat pă ăla niegru
Şî pă minie... m-o lăsat!

poezie satirică de Claudiu Românu din Uica Pătru gin Domaşnea (19 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplare dântr-un sat (poezie în grai bănăţean)

Păvălică-a lu Scovardă şî ortaca lui, Florica,
Or plecat în lumea largă, la Cicago-n Ameríca.
Ş-acolo, cum nu făcură, cum făcură, ţuşe-i tata,
S-or îmbogăţît pă rupce dă-ntorc banii cu lopata!

D-aia, Dumnezău să-i ţână, că nepotu Păvălică
An dă an să-ntoarşe-n ţară dă Sântămăria Mică.
Strânje lumea la negeie, parcă-i popa la altari,
Să ne deie la tot natu câce-o sută dă dolari.

Ş-uice-aşa, ne adunarăm, cum făşeam dă nişce ani,
Babe, moş, copii dă ţâţă, să ne deie iară bani.
- Draji săceni, înşepe-a spune, cum stăcea suit pă bină,
Că oprisă lăutaşî, la bisărică-n grăgină,

Şciţ voi, fata me, Doiniţa, o intrat la facultace
Să să facă doftoriţă, ş-acolo-s cam scumpe toace.
D-aia, fincă anu ăsta cheltuielili-s cam mari,
Iaca-i musai să vă dau numa şinşizăşi dă dolari.

Ţîn-ce-atunşi potop da zarvă, suduieli, fluierături,
Cum ieşau bătu-le-ar focu, dân spurcacili dă guri:
- Hoţu, hoţu!... Pringeţ hoţu!... zbiară baba lu Topală,
C-ăsta vre pă banii noşcii ca să-ş ţână proasta-n şcoală!

folclor românesc
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Astăzi mi-a ieşit în cale,
Cu găleţi de apă goale,
Draga fată de vecin
Ce mă-ntâmpina cu plin.
Şi cum parcă-s blestemat,
M-am mai şi împiedicat.
Când să o salut gentil,
Am căzut ca un copil.
Toate îmi merg azi pe dos...
Mă ridic de jos sfios
Şi mă-ntreb cum aş putea
Să repar purtarea mea.
Dau s-o ajut la fântână,
Dar scap cumpăna din mână
Şi cad de văd doar sticleţi,
Cât ea umple la găleţi.
Pân' de jos să mă ridic,
Mă uit lung şi mă oftic...
Vai de traiul meu amar!
Nu mi-am pus nici sacii-n car...
Dac-o ajutam să care
Apa proaspătă-n căldare,
Poate-mi da o sărutare...
Neghiob, am făcut-o lată!
Rămân cu buza umflată...
Atât ghinion să-ncapă
În două găleţi de apă?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cosât cu Pătru Nica

Într-o dzî, dă gimineaţă,
Cum cosam noi, amândoi,
Supt un geal, pă o postaţă
Unge-am sămănat trifoi,
Lângă plaţu' lu Burtoane,
Mă pomen că-m' strîgă Nica:
- Nu cosî, c-ăişia, Ioane,
M-am iubit io cu Florica!
Io, cum mi-s om sîmţîtori,
Pă loc c-am încrepenit –
N-am cosît, cam d-un porşori,
P-unge Pătru s-o iubit...
Cân' trăjiam io măi cu drag,
Tot o apă şî săcios,
Să m-aprupii dă cârşiag,
Iar m-oprieşcie-ăl păcătos...
Mă pomen că-m' strîgă Nica:
-Ceaceo,-ăişia, în trifoi,
O stat mama lu Florica
Şî s-o fost uitat la noi!
M-am oprit, mut dă mirare
Da' şî mort dă curios'
(La aşa o smintă mare),
Şî-l întrăb: –Mă rog frumos,
Da' să nu-ţ' schepe nămica,
Şî să-m spuni, da' drept, acu',
Şie-o dzîs mama lu' Florica?
Şie să dzîcă?!... O dzîs: - Muuu!

poezie de Ioan Jorz din Antologia poeziei în grai bănăţean
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ordonate de urgenţă

am libertatea să mă desfăşor
ca peştele-n congelator
şi dacă focul se aprinde în brichetă
se poate să acord o piruetă?

am înţelegerea copilului din flori
ca un Dasgupta de atâtea ori
şi dacă apa curge în fântână
se poate să mă dau din mână-n mână?

am o dorinţă fără precedent
s-arunc bricheta-n apă
şi apa în curent

poate la tropice se-ntârzie coliva
nu şi-au găsit posmagii directiva

dar pe la noi prin urbea nimănui
apa mai nou se-agaţă drept în cui

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

îmi sunt buzele însetate
şi trupul îmi pare un munte de sare
de unde sângele mi se adapă
şi sudoarea
chiar şi lacrima mea
abia mă târăsc
până la fântâna crescută-n pustiu
dar mereu ajung obosit
şi prea târziu
e vie fântâna
şi-acolo iar creşte-ntre dune
şi-o tânără fată cu cofele pline
apa răsfiră şi semne îmi face
răscolind setea din mine

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna lui Panait

Între sat şi cimitir
a fost o fântână
fântâna lui Panait
săpată de acest om
pe care nimeni nu l-a văzut niciodată
nimeni nu-şi aminteşte cine a fost
se ştie doar că a săpat
o fântână
să îşi spele păcatul
sugrumat de durere
că şi-a omorât fratele

a săpat fântâna
la marginea drumului
şi pentru vii
şi pentru morţi
ca dar de împăcare
răcorind trupurile oamenilor
însetaţi de oboseală
şi lăsau închinăciuni
pe buza fântânii
în numele lui

morţii veneau numai noaptea
şi beau apă
însetaţi de uitare
sub povara lutului

acum fântâna nu mai este
în locul ei a crescut o salcie
ce-şi apleacă ramurile
spre pământ
cu lacrimi pe frunze

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa

Apa nu opune rezistenţă.
Apa curge.
Când intri în apă, o simţi ca pe o mângâiere.
Apa nu este un zid solid, ea nu-ţi va opri înaintarea,
Dar apa se duce întotdeauna acolo unde doreşte
Şi nimic pe lumea asta n-o poate opri.
Apa are răbdare.
Picăturile de apă descompun pietrele.
Aminteşte-ţi mereu aceste lucruri, copile.
Aminteşte-ţi că tu eşti, jumătate, apă.
Dacă nu poţi trece peste un obstacol, ocoleşte-l.
Apa asta face.

poezie de Margaret Atwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care strigă ajutor că i-a căzut soacra-n fântână şi-i apa prea mică

Eu ţi-aş depăna cu-ncetul
Adevărul gol goluţ:
Te va blestema Făgetul
C-ai zvârlit otrava-n puţ.

epigramă de Constantin Deneş din ziarul "Viaţa Buzăului" (21 februarie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăliana

Pleacă Leana la fântână,

Dăliana-i fată dalbă

Cu două cârcege-n mână.
Găsi apa tulburată,
De voinici înconjurată.
"Voi voinici, voi vânători,
Ce cătaţi aicea-n zori?"
"Noi pe tine te căutăm
Şi cu drag îţi închinăm"
La mulţi ani cu sănătate
Să aveţi parte de toate.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?
Blestem: să n-audă cucul
Nici să-l poată îngâna!

Să i se usuce mâna
Cu care-a distrus ulucul...
Cine-a dărâmat fântâna
Ce a săpat-o bunicul?

Ciutura, era stăpâna
Cumpenii ce i-au luat stâlpul...
Apa unde-mi priveam chipul
Astupată-i cu ţărâna..

Cine-a dărâmat fântâna?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o fântână

Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Ca toate şoselele lumii.
Pe-o lungă şi aspră şi stearpă şosea,
Era o fântână cu ciutura grea.
Căci apa-şi clădise, trecând peste ea,
În straturi, pojghiţele humii.

Era o fântână cu cumpăna grea,
Ca toate fântânile vieţii.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

Zoreau însetaţii s-ajungă să bea,
Ca toţi însetaţii din viaţă.
Trăgeau cu putere de cumpăna grea
Dar apa sălcie şi caldă-i gonea.
Şi-ades câte unul mai tânăr pleca
Cu lacrimi de ciudă pe faţă.

Şi-ades câte unul mai vârstnic râdea
Ca toţi ce-o cunosc: APA VIEŢII.
Era o fântână cu cumpăna grea,
Cu apa sălcie şi caldă şi rea.
Dar furca cu braţele-ntinse pândea,
Momind de departe drumeţii.

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când ajunge la cuptor, frumoase plăcinte erau într-însul! Dar când s-apropie să ia dintr-însele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fântână, aşijderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fântâna plină cu apă până-n gură; dar când a vrut fata să puie mâna pe pahar şi să ia apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fântână într-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat!... Când prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut fata parte să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai înalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri! Şi-atunci... scobeşte-te, fata babei, în dinţi! Mergând mai înainte, cu căţeluşa încă s-a întâlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gât; dar când a vrut fata să i-o ia, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mâna pe dânsa. Îşi muşca fata acum degeţelele mămucuţei şi ale tătucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. În sfârşit, cu mare ce a ajuns şi ea acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-a ticnit bogăţia. Căci, deschizând lada, o mulţime de balauri au ieşit dintr-însa şi pe loc au mâncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut balaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas dă toacă (poezie în grai bănăţean)

Glas dă toacă să răsfiră şî s-auge-n dăpărtare
Şopcind parcă la tăt satu că îi Săptămâna Mare,
Estă vremea dă creginţă, dă durere şî dă post
Săptămâna asta-n care Domnu răstîcnit o fost
Întră doi tâlhari pră cruşe, chinuit cât nu să poace
Ca să scăpe cumva lumea dân potopu dă păcace...

Glas dă toacă să scoboare, gimineaţa lacrămi pringe,
Satu îmbrăcat dă gânduri, dă credinţă să apringe,
La bisărică s-adună lumea să să spovigească
Sî părincilii-i îngeamnă să nu măi păcătuiască.

Glas dă toacă să răsfiră şî s-auge-n dăpărtare
Şopcind parcă la tăt satu că îi vremea dă iertare...

poezie de Sergiu Boian
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!