Casa

ne uităm la casa asta cu toţii
dintr-un punct se vede
uşa închisă
cei mai curajoşi şi trişti
sparg geamurile
intră timid şi descriu
cu bisturiele lor
detalii despre mobilierul putred
obiectele intime
firimiturile lăsate de cei
plecaţi să se ocupe cu viaţa
pe o scenă unde neoanele pâlpâie

casa este frumoasă
pentru cel care
din câine a devenit om
şi ochii nu mai au săgeţile iscodirii
fiecare îşi face propriul film
ca la hollywood
al iluminării
pictează cu conştiinţa lui împăcată
toţi pereţii în bleu ciel
mici pridvoare cu bujori albi argintaţi
să cultivăm pentru minorităţile
care respectă intimitatea mortului
o apreciere binemeritată

câţi ne uităm la casa asta
şi reutilizăm pernele moi
păturile alunecoase
papucii comozi
ultimele electrocasnice
fără să ne pese vreodată
cui au aparţinut
sau cine a brevetat
aceste fete morgana ale confortului

inimi incinerate veghează
din urnele lor
atmosferă nostalgică
cineva a uitat o ţigară aprinsă
iată că e un bun prilej
să se închesuie şi anarhiştii
într-o vizită la muzeu
să-l lăsăm să ardă
şi poate găsim carne proaspătă
să punem în locul senzaţiilor
din acest secol
oricine va dori să se nască
îl scuturăm puţin
până renunţă

de-a v-aţi ascunselea ne jucăm
prinzându-ne în toi cărbunele nopţii
cutremurul se extinde ca o molimă
rămâi doar cu viziunea de deasupra
of, ce frumoasă putea fi această casă
dacă am fi iubit-o cu doi centrimetri mai mult

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lia ajunse în dreptul uşii cabinetului ei de psihiatrie şi psihologie, unde îşi desfăşurase activitatea până atunci. Deschise uşa şi intră nestingherită. Privi interiorul cu nostalgie; cel puţin un an din viaţa ei şi-l petrecuse mai mult aici, încercând să îndrepte ceva în viaţa unora dintre pacienţii ei, care, mai mult sau mai puţin din vina lor, porniseră pe un drum greşit. În curând ea va pleca departe. Şi ce se va întâmpla cu cei de care se ocupase? Nici unul nu-i era indiferent, legase cu fiecare o stranie prietenie; îi considera apropiaţi ei, deci nu-i putea lăsa dintr-o dată în voia soartei, nu-i putea abandona fără a se interesa măcar cine o va înlocui. Decise deci să se ocupe de acest aspect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de oaspeţi

Această fiinţă omenească este o casă de oaspeţi.
În fiecare dimineaţă mai vine cineva.

O bucurie, o depresie, o răutate,
nişte clipe de clarviziune sosesc
asemeni unui vizitator neaşteptat.

Primeşte pe toţi cu inima deschisă!
Chiar dacă-s doar o grămadă de necazuri
care, cu violenţă, îţi aruncă
tot mobilierul în stradă;
tratează pe fiecare ca pe un oaspete onorabil.
Poate aşa te primeneşti pentru a putea primi
bucurii noi, pline de prospeţime.

Gândurile negre, ruşinea, ticăloşia,
pe toate întâmpină-le în pragul uşii,
invite-le să intre în casa ta.
Fii recunoscător pentru orice îţi intră în viaţă,
pentru că toate au fost trimise
de dincolo, drept călăuză.

poezie celebră de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia scufundată în dragoste

Ar trebui ca inima dragostei să se bucure dacă nu ard?
Căci inima mea este sălaşul dragostei.
Dacă vrei să-mi arzi casa, arde-o, dragoste!
Cine va spune, "Nu-ţi este permis"?
Arde casa asta până la temelii!
Casa îndrăgostitului e mai frumoasă în foc.
De acum încolo voi face să-mi ardă ţelul,
Căci sunt precum lumânarea: numai flacăra mă face mai strălucitor.
Abandonează-ţi somnul de noapte; traverseza prin noapte
Regiunea nesomnului.
Uită-te la aceşti îndrăgostiţi ajunşi nebuni
Şi care, ca moliile, au murit uniţi cu Cel Iubit.
Uită-te la această corabie a creaturilor Domnului
Şi vezi cum se scufundă în dragoste.

poezie de Rumi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum ceva timp, casa cea mai importantă era teatrul. Pentru că există nevoia de afirmare, de confirmare, de recunoaştere – multele lucruri pe care ţi le pui ca obiectiv în viaţă. În schimb, viaţa te face să-ţi dai seama că nu ai fi ce eşti fără familie, fără casă, fără cei dragi. De asta, acum, pot să spun că, da, casa e mai importantă; toate celelalte sunt efemere. Pentru că ne-am ales o profesie efemeră.

George Ivaşcu în emisiunea "Ieri-Azi-Mâine” de la TVR (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

CASA BUNICILOR

De ce-mi stăruie în minte,
Vechiul bucium de la stână,
Prins de cureaua cu albe ţinte,
Lângă uşa scârţâind, bătrână?

De ce mi se pare frumoasă,
Acea construcţie simplă de lemn,
A bunicilor veche casă?
Cred că e al amintirilor semn.

Odăile cu duşumele de pământ,
Ferestre mici, tăiate de vergele,
Pentru mine este locul sfânt,
Al copilăriei mele.

Nu pot să alung din amintiri,
Să pun în locul lor palate,
Să înlocuiesc vechile trăiri,
Vă spun! Asta nu se poate.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am putea toţi să ne uităm cu mintea limpede la istoria noastră, atunci nu am mai vedea această atitudine nostalgică către trecutul sovietic, care este predominantă acum printre cei care au fost mai puţin afectaţi din societatea noastră. Nici ţările din estul Europei sau fostele republici sovietice nu vor mai simţi nevoia să vadă în Rusia istorică sursa nefericirii lor. Ar trebui să înţelegem că numai acceptarea voluntară şi conştientă a unei vine de către un popor poate asigura vindecarea unei naţiuni.

Aleksandr Soljeniţîn în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei care aşteaptă recompense pentru ajutorul oferit nu fac această faptă din toată inima lor. Când ajuţi pe cineva, ajuţi dintr-un sentiment sincer care te înnobilează şi te face să îţi dai seama că recompensa ta îţi este oferită chiar atunci pe moment: este bucuria celui ajutat. Emoţia acelei clipe nu poate fi echivalată de nici o sumă de bani - ea este unică şi radiază în fiecare dintre noi, oferindu-ne astfel posibilitatea să vedem cine este lângă noi nu doar trupeşte, ci şi sufleteşte. Fiecare om trece prin momente grele şi are nevoie de un umăr de care să se sprijine şi care să-i dea curaj să se ridice pentru a-şi continua călătoria pe cărarea vieţii sale. Oferă-i necondiţionat un zâmbet, o încurajare şi suportul moral de care are nevoie. Nu-i întoarce spatele! - într-o zi s-ar putea să fii tu în locul lui. Să nu uităm că cele mai durabile relaţii se nasc în astfel de împrejurări.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de la Ipoteşti

Izvor de limba română izbucnit de sub această casă umilă, de unde a pornit să inunde cu apă vie întreaga patrie română, apoi tot pământul care aici la noi a devenit o gură de rai ca o inimă.
În faţa prispei sale, fiecare tei ce-i stă de strajă
murmură poezii la cea mai mică adiere de vânt
şi fiecare frunză devine o rimă nemuritoare, un sărut şoptitor trimis cu măreţie tuturor.
Păsările de pe ramurile înflorite poartă numai strofe de aur pe aripile lor, răspândindu-le cu dărnicie în aer,
toate fiind imnuri sfinte ale dragostei tăinuite în cântecele lor.
Tot murmurul ce vibrează de jur-împrejur
sunt dulci psalmodieri ale iubirilor cu măreţe taine
iradiate de pe aceste tărâmuri de basm.
La uşa acestei case stau veşnic de strajă
îngerii cei mari ai Poeziei,
iar deasupra lor pluteşte zi şi noapte Duhul nemuritor al creatorului lor care coboară deseori aici
pe raze de lumină lină să-i binecuvinteze pridvorul copilăriei.
De aceea, descoperiţi-vă toţi cei ce-i treceţi pragul acestui măreţ Templu al Poeziei,
de unde veţi ieşi mai înţelepţi, mai puternici şi mai purificaţi, mai buni şi mai receptivi la tot ce-i frumos,
cu inimi mai tinere şi mai luminate ca oricând.

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toţi credeau că Hrabal a murit în timp ce hrănea porumbeii

fumez prea mult în poeme
şi mai mult în realitate
poate de asta le şi ofeream cu nonşalanţă
muribunzilor de la spitalul nouă
care puteau renunţa la orice
mai puţin la ţigări
ultima ţigară
şi nu le spuneam
că totul va fi bine
pentru că ştiam că de acum
nimic nu va mai fi bine
mă plimbam pe coridoare
şi mă aşezam pe calorifer
la fereastră
de unde priveam porumbeii
şi doctorul meu mă întreba

dacă mă gândesc la sinucidere
nu mă mai gândesc la nimic
sau cel puţin asta încerc
copiii joacă fotbal eu n-o să mai
şi poate că e mai bine
că nu mă vizitează decât mama
care-mi aduce portocale
ştii, am ştiut dintotdeauna
că tu-mi aduceai şi de crăciun i-aş zice
poate de asta din toţi
porumbeii hămesiţi şi diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr

unul singur a venit la mine
şi în timp ce scrumam tacticos pe jos
şi mă uitam după o femeie frumoasă
care nu mai apărea
a început să ciugule cu poftă
din scrumul de ţigară
i-aş fi zis băiete
am fi putut
ca nils şi gâsca lui
să fim prieteni
şi să nu ne pese
de ţigări
şi femei frumoase
de porumbeii diabetici
care se căţărau pe copacii din vată de zahăr
şi ciuguleau, ciuguleau

poezie de Adrian Diniş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am dispreţuit pe toţi cei care nu îşi pun întrebări, pe toţi cei care nu vor răspunsuri, pe cei înspăimântaţi de singurătate, de propriul sine, pe toţi cei care nu simt lucrurile pe care le simt eu. Pe cei banali, timizi, şterşi, neîncrezători în forţa lor, pe cei fricoşi, pe cei proşti, pe cei urâţi, neatrăgători, stângaci, pe cei politicoşi, laşi, pe cei religioşi, pe cei cu prejudecăţi. Îmi plăcea însă extraordinar de mult să-i privesc. Asta mă inspira cel mai mult. Privitul păduchiuţilor. Mă vedeam, dincolo de ele, un zeu ridicându-se dintr-un nor de colb, cu un spectru în mână, uriaş, impunător.

Cristina Nemerovschi în Pervertirea (2012)
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu spus e iubire

pentru cea mai frumoasă femeie am zis nu voi mânca azi acasă
nu-mi voi face ochii nici părul nu va mai fi fratele meu
nimeni nu mă va putea convinge nu-mi pasă
că toate lucrurile se-ntâmplă la fel mai puţin eu

nu mă voi deda la dulce până când dragostea nu va intra în Ierusalim
da pe fiul unei măgăriţe care ştie vorbi omeneşte
din spatele meu diavolul pus la patru ace şi slim
mi-a zis nu-i păcat cât dorinţa pentru bine şi rău înmulţeşte

apoi a început să cânte îl auzeam jos în stradă
poveşti despre dumnezeii vechi şi cei noi
inima mea nu înceta în orice casă pom ori copil să te vadă
mintea mea nu înceta să compună poemul lumii de doi

ca un dans nemaivăzut şi pe care nu oricine poate să-l preţuiască
ah ce păr ai iubito şi ce zâmbet dimineaţa mereu la cafea
moartea bâjbâia printre perne până viaţa iar să o dumirească
pentru toate există cuvinte dar nu şi pentru dragostea mea

ce mă face să plec ca de la o casă pustie
fără să-mi iau rămas bun merinde schimburi sau traista cu pâine
dintre toţi cei care au plătit pentru faimă cine-i mai ştie
singur mă ridic pe cadavrele zilei de mâine

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Este profet din câte cunosc, asta nu înseamnă că nu are păcat. Este un om, în acest trup, care este casa duhului sfânt! A. M: Păi şi cum a intrat în "casa duhului sfânt cu păcatul călare pe el"? Nu vezi contradicţia? Este "om în casa duhului sfânt", dar e cu păcat, da? Atunci poate că e doar prizonierul rahatului-corp, de aia-i păcătos şi nu că e în casa duhului sfânt! Atâta timp cât vă închinaţi la gând el vă va ţine în păcat pentru vecie. Doar dacă sunteţi păcătoşi gândul vă poate controla cu fricile lui spirituale interminabile. Asta "cu păcatul călare pe el", îmi aminteşte de una faină: Un tip se duce la doctor şi doctorul îl întreabă ce are, etc. şi cineva bate în uşă; era nevasta tipului care îi zice: "Gogule, nu ai terminat?" Doctorul se uită un pic confuz la pacient şi acesta din urmă zice: Ce să mai zic, domn doctor, aşa e când umbli cu păcatul după tine!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacey (pe ecranele televizoarelor): Chestia asta e deschisă? Aşa. Bun. Hei. Sunt eu... evident. Dacă ai putea să te apropii puţin şi nu-ţi face griji, nu o să te muşc. Vin cu gând de pace. Tu şi eu... noi o să stăm ceva timp aici. Se pare că destul de mult. Aşa că eu cred că ar fi cel mai bine dacă am putea ajunge la o înţelegere. Şi ca să ne fie mai uşor, sunt dispus să recunosc că sunt un adevărat dobitoc, lucru pe care îl ştii deja. Mai bine decât oricine, decât toţi oamenii de pe planeta asta. Dar mă îndepărtez de la subiect. Propunerea mea este următoarea: să lăsăm trecutul în trecut acolo unde îi este locul de fapt şi să încercăm să îndulcim situaţia asta în care ne aflăm şi să ne facem comozi. Cu alte cuvinte, ţi-am cumpărat ceva. De fapt nu ţi-am cumpărat ceva. Mai bine zis am procurat ceva, dar oricum mă înţelegi tu. E pe tejghea. (Ea se uită cu atenţie şi vede că el a pus pe tejghea o pereche de pijamale şi o pereche de papuci) Nu mai ştiu sigur care e mărimea pentru că a trecut ceva timp, dar le putem schimba oricând. Şi dacă îmi accepţi propunearea, vei putea oricând pe o perioadă limitată să mă obligi să fac singurul lucru pe care nu vreau să-l fac nici în ruptul capului. Ceea ce nu înseamnă că nu ai mereu această putere asupra mea, dar mi-am dat seama că aşa a început noaptea asta de calvar. Făceai ceva pentru mine ce nu îţi făcea plăcere căci pentru asta sunt prietenii.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu nr. 106

a îmbătrânit împreună cu mine
fără ca cineva să bage de seamă
nici vecinii din stânga nici
cei din dreapta
n-au tras perdeaua
să se uite pe fereastră
singura care mi-a umilit destinul
a fost Ea
ca un câine vagabond
mi-am aplecat ochii şi-am
desenat pe nisip
un alt anotimp
în care
speranţa îmboboceşte în fiecare zi

şi ce folos...

pe strada mea la casa cu numărul 106
nu mai locuieşte nimeni
dar cine
s-asculte o poveste în care
nicio singurătate nu mai are chip

un fel de linişte îmi curge cascadă
prin trup

cineva pleacă şi tot pleacă...

poezie de Teodor Dume din Timpul devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dolce vita

Refuz voluptatea unui acord ontologic
Între "de ce?" şi "cum?"
Pentru a şti "cine"
Între pleoapa raţiunii veşnic deschisă
Şi glanda nedirijată
Între vorbe şi lucrurile din ele

Aşezare pământească
Pe un câmp cultivat cu legume străvechi
Pentru dragoste
Pentru copii înfăşaţi în grabă
Şi părinţi plecaţi la muncă în zori

Această poveste a eşecului
Devine frumoasă
Când îi găseşti intriga salvatoare
De vină sunt mereu vecinii
Mama, tata, sistemul
Dacă ai un pic de curaj
Să te lupţi cu taurul negru
Pierzi orezul cu lapte
Băiatu' lu' mama

Căutăm întunericul din noi
În lumina din alţii
Primele desene din peşteri
Au fost şterse cu invidie
Când cel mai puternic nu a înţeles
Bine că încă avem nevoie
De cei care uită
Ca de un somn bun
Ca de o zi liberă de luni
Hai să profităm
Şi să ne vizităm
Prietenii cu Alzheimer

Tot ne jucăm cu firele singurătăţilor noastre
Pe acest ghem care se rostogoleşte
Ca roţile nervoase ale autobuzului
Pe o şosea întunecată de provincie
Ajungi mai repede la destinaţie
Când oboseala din oase te adoarme

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om care caută căsătoria doar pentru a-şi spori averea nu se va căsători niciodată cu o fată bună. Ştie asta, dar rareori îi pasă pentru că nu are alt scop decât să-şi ducă la îndeplinire planurile ambiţioase. După luna de miere, casa lor se transformă într-o cafenea unde toată lumea se distrează. Soţia lui devine Messalina, şi Dumnezeu ştie cum se nasc copiii lor, iar când au atins cele mai înalte culmi ale corupţiei, sunt trimişi la Londra să studieze Literatura şi Arta.
Copiii lor, lipsiţi de învăţătură morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de cinste dobândite în casa părintească, când ajung la porţile Occidentului, cad în mâinile femeilor şi junilor nesăbuiţi, care îi corup şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu ei focul culturii şi strălucirea Europei civilizate, nu aduc decât decât vicii şi atrocităţi, sau, dacă vreunul dintre ei reuşeşte să înveţe câte ceva, această cultură intelectuală, care se instituie fără morală, produce mai mult rău decât bine pentru ţara care hrăneşte aceste fiinţe la sânul ei.

Camelia Opriţa în Poştaşul păpuşilor (decembrie 2012)
Adăugat de Jimmy Somerville - Citatepedia.Ro
Comentează! | Votează! | Copiază!