Timid, brumarin

Iubito, câte case-ntre noi,
Notate fără soţ,
Ori multiplu de doi!
Pe dreapta (sau stânga,
cum dai în bulevard)
Cu faţade-n vopseluri
Preţioase (un fard...)
Ţiitoare de mâţe
P-acoperişuri fierbinţi
Ori, pază le fie, spre ziua de mâine
Cu sârme şi zimnţi,
Unele - câine.
(Apropo de câini:
aş putea să mai spun,
Cei mari, senin, strănută săpun
Cei mici te tratează, cumva, ca pe-un fur
Mărturie stau pantaloni rupţi în....
Fine, treci cu vederea-acest calambur)
Deci, retur:
Spuneam că văd case, stând între noi
Pe drumul târâş spre multiplul meu doi
Şi mă ştii cum iubesc nebuneşte măsura
Cum mă dă gata arhitectura
Cum într-ades rătăcesc
(căscând, doară, gura)
Vrăjit de construcţii mai nalte, mai scunde
Cu balcoanele mari (sau mici, dar rotunde)
Cu uşi la intrare mai largi ori mai strâmte
La care-aş suna, recunosc, până-n zori.
Şi nu doar o dată. De două ori.
Însă port, inutil, o teamă vernil:
O casă dintr-asta l-a ucis şi pe Bill.
Şi-aşa, mă gândesc, că mai bine-i prin piaţă
S-apuc, către casa ce-mi toarnă (ca-n viaţă...)
În fiece zi,
Dis-dimineaţă
Cafeaua dulceagă amară în ceaşcă.
Casa cu poartă şi la poartă caleaşcă
Ce-nnoadă săruturi subţiri, ca de aţă
Pe roata din spate,
Pe roata din faţă.

poezie de Mihai Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa sorţii

Tot caut să-nţeleg menirea sorţii,
Aş vrea cumva, de pot, s-o îmbunez
Privesc spre casa ei, în faţa porţii,
Dar nu vreau s-o deschid, stau şi oftez.

Parcă mi-e foarte teamă ca să intru,
Să nu cumva să aflu ce va fii,
Gândind că cine ştie, înăuntru,
Ceva ce nu îmi place voi găsi.

Apoi regret şi vreau să-mping în poartă
Şi-ncerc s-o fac cu sufletul deschis,
Ce ar putea să fie... decât soartă,
Măcar aşa nu voi trăi în vis.

Îmi fac curaj şi-mi spun, va fi mai bine,
Prea m-am înţepenit în ce-a trecut,
Trăind pierdut în ieri, fără un mâine,
Nu-n ce-aş putea avea, ci-n ce-am pierdut.

Mă uit la casa sorţii... e lumină
Şi uşa ei mi se deschide-ncet,
Păşesc spre ea, iubirea să revină,
Să-mi încălzească gândul de poet.

poezie de Adi Conţu din Dansul emoţiei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu paşii mici

Cu paşii mici spre visuri mari,
învingem munţii seculari.
Deschidem poartă către cer
şi dezlegăm orice mister.
Dezvăluim mari adevăruri
ce-s ferecate în ceruri.
Desecretizăm contracte
între noi şi Cel ce-împarte.
Şi atunci,
peste noi va coborî
toată pronia cerească.
Dumnezeu va ocroti
viaţa noastră pământească.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te port în mine

Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ,
Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,
Te port în trup, în sânii albi şi grei,
Cum poartă rodia sămânţa ei.
Te port în minte, ca pe-un imn sfinţit,
Un cântec vechi, cu crai din Răsărit.
Şi port la gât, nepreţuit şirag,
Strânsoarea cald-a braţului tău drag.
Te port în mine tainic, ca pe-un vis,
În cer înalt de noapte te-am închis.
Te port, lumină rumenă de zori,
Cum poartă florile mireasma lor.
Te port pe buze, ca pe-un fagur plin.
O poamă aurită de smochin,
Te port în braţe, horbote subţiri,
Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir.
Cum poartă floarea rodul de cais,
Adânc te port în trupul meu şi-n vis.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum te iubesc?

Cum te iubesc? Dă-mi voie să îţi spun
În sus, în jos, în stânga şi în dreapta
Şi-n taină eu în suflet îmi propun
Spre Har şi spre Fiinţă să urc treapta.
Şi te iubesc în fiecare zi
Din zori şi până arde lumânarea
Cum unii caută Dreptatea, ştii
Şi-aşa cum alţii preţuiesc Valoarea.
Şi te iubesc cu o inimă nebună
Cu vechi dureri, dar plină de credinţă,
Cu o iubire ce părea s-apună
Cu sfinţi pierduţi, cu-ntreaga mea fiinţă,
Cu zâmbete, cu lacrimi, şi de-o vrea Dumnezeu
Te voi iubi mai bine când voi muri şi eu.

poezie clasică de Elizabeth Barrett Browning, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul se afla şi el în drum spre oraş, împreună cu cei doi body-guarzi repartizaţi lui, în maşina acestora. La intrarea în oraş, îi rugă însă pe cei doi să pornească pe un alt drum, care nu ducea spre casa geografului. Fără a întreba din ce motiv, cei doi îi dădură ascultare şi opriră în dreptul altei case. Aici coborâră; doar lunganul intră în curte, cei doi rămânând afară, la poartă, lângă maşina lor, remarcând anunţul scurt de la poartă: "Nu intraţi! Câine rău!" Dar Brutus se bucură de prezenţa lunganului; ştia că va primi ceva bun de la acesta. Şi chiar căpătă ceea ce aştepta; Nis nu-l neglijă pe dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună
Câţi secoli au trecut
De-o lună,
De când nu te-am văzut?...

Salcâmii plini de floare
Se uită lung spre sat,
Şi-n soare
Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă...
Acolo mi-am găsit
În iarbă
Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,
De-atâtea dimineţi
Contemplu
O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,
Mirat ca un copil,
Răsare
Un astru inutil...

II

Iubito, fără tine
Începe-o nouă zi...
Dar cine
Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte
Se-nalţă şi apun
Ca nişte
Baloane de săpun...

Cu mâinile sub tâmplă
Cum stau aşa culcat,
Se-ntâmplă
Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată
Prin negre rămurişti
Mi-arată
Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă
Văd două braţe, mici
Ca două
Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,
Din verdele talaz,
Robustă
Îmi sare pe obraz, -

Din ochii mei dispare
Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,
Ca-n alte dimineţi,
S-arată
O tufă de scaieţi...

III

Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,
Sub cerul fără fund,
S-aude
Un bâzâit profund

Şi până la amiază
Pământul încropit
Vibrează
Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii
Ce sar şi fac mereu
Mătănii
Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,
În ierburi îşi ascund
Amorul
Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,
Când eu visez mereu
La soare -
Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,
De-abia trezită-n zori,
Adună
Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?
Şi făr-a pregeta,
Ea pleacă
Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă
Cum pasu-i furişat
Cu teamă
S-apropie de pat,

Ci doar treasari deodată
Şi parcă-ţi pare rău.
Mirată,
Te uiţi în jurul tău...

Iar ea-ntr-un suflet vine
Cu părul desfăcut
La mine,
Să-mi spuie ce-a făcut...

Aşa, spre zarea largă,
Pe zi de-atâtea ori
Aleargă
Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri
Coboară spre câmpii
Noianuri
De umbre argintii;

Când luminosul crainic,
Luceafărul stingher
Şi tainic
S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă
Sclipeşte ca un strop
De rouă
Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară
De-abia s-a liniştit,
Şi-afară,
Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,
Cu cel din urmă gând
La tine,
Adoarme suspinând.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte mari de oameni mici

am învăţat cum e să fii
adult
de la naştere

pui frumos baloanele de săpun
la rever
şi laşi cocostârcii
să ţină drumul de mijloc
iar ei
când se ridică
te uiţi în stânga
te uiţi în dreapta
şi îţi târăşti corpul

niciodată obosit

până la încheietura mâinii
lui Dumnezeu

sau a cui o fi mai aproape

de iadul zilnic

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte însă de a se repezi spre uşa de la intrare, se schimbă totuşi de uniforma-i albastră; de abia după aceea ieşi val-vârtej din casă. Cei doi body-guarzi erau încă la poartă; urcă în maşina lor. Nu-l întrebară decât unde să-l ducă şi porniră fără a comenta; cunoşteau drumul, doar tot ei îl mai aduseseră pe lungan de vreo câteva ori în zonă. Opriră deci exact în dreptul casei familiei Cristescu. Doar Nistor coborî. Intră grăbit pe poartă, pe alee mergând la fel de repede. Nu trecu însă pe lângă Brutus fără a-l lipsi pe dulău de biscuiţii moi şi dulci. Sună hotărât la uşă, sperând să-i deschidă Adela; de abia aştepta s-o vadă. În prag însă apăru chipul plăcut al doamnei Manuela, mama Adelei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente

Te iubesc mare
cu a ta undă ce mă porţi în necunoscut,
te iubesc vânt
ce-mi aduci şoapte şi vis de dor neînceput,
va iubesc ochi
pierduţi, ca două mari corăbii fără cârmă,
vă iubesc sfioase
mâini pline de dorinţi, de dor fără urmă.

Te iubesc toamnă
cu nostalgia zilelor ce vara mi-o cheamă,
te iubesc mamă
cea chinuită, rătăcită şi fără de întoarceri,
te iubesc viaţă
cu ploi, vânt, ceaţă deasă, sălcii pe maluri,
te iubesc fiinţă
cu a ta credinţă, plina de iubire şi doruri.

Te iubesc cuvânt
ce-mi laşi liber spre tine, al meu tainic gând.

poezie de Cornelia Minda
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert în luncă

Lunca râului din vale
Este-n plină sărbătoare:
Astăzi se întrec în cor,
Fiecare-n felul lor:
Păsări, greieri şi brotici,
Toţi ce vieţuiesc aici.

Seara, către asfinţit,
Păsările-au pornit;
Trilul lor răsună-n vale,
Făcând ziua sărbătoare.
Din văzduh, plutind uşor,
Vine-un vultur peste cor,
Prinde-o pasăre din zbor;
Cred că era dirijor.
Corul în dată se opri,
Vântul şi el amuţi.
Sălciile-n dansul lor
Se opri uşor... uşor...
Simfonia lor cântată
A rămas neterminată.
Noaptea se lăsă. De îndată
Pe cer stelele se arată.
Luna iese-n vârf de deal
Mare cât roata de car.
Şi când luna răsări
Corul broaştelor porni,
Răsunând pe-ntregul lac
Simfonia lor: oac-oac,
Dirijată de un brotac
Îmbrăcat în verde frac.
Stând pe o frunză de pe apă,
Valurile mici îl poartă.
Deodată vine-un val
Ce îl poartă către mal.
Un cocostârc pintenat
Ce se tot plimba prin lac,
Îl zăreşte, îl ocheşte
Cu ciocul îl nimereşte.
Corul, fără dirijor
Amuţeşte-ncetişor.

O orchestră minunată
Răsună în lunca toată;
Simfonia lor porni,
Greierii cu a lor cri-cri.
Au cântat pe lună plină
Simfonia lor divină.
Tonuri joase, tonuri 'nalte
Au cântat întreaga noapte.
Pe când luna-asfinţit,
Din cântat ei s-au oprit.
Simfoni-au terminat
Locul întâi au câştigat.
Şi când soarele a răsărit
Bucuroşi au adormit.

poezie pentru copii de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna bate la fereastră,
Vrea să intre-n casa noastră,
De cei mici e aşteptată
De cum a sosit la poartă...
Cu steluţe mii şi mii,
Cu mai multe bucurii,
Cu săniuţe pe cărări
Şi bujori în obrăjori.
Numai gerul când se lasă
Îi alungă iar în casă,
Lângă sobă, la căldură
Mâinile şi le dezgheaţă
Şi devin iar plini de viaţă.
Aşa-i iarna, cu de toate,
Prezentă din zori în noapte.

poezie de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria unui mac

În zori mi-am făcut o sanie verde
să lunec prin lanul de grâu troienit
până-n zarea-n care oraşul se pierde
şi-unde friabilii maci trăiesc nesfârşit.
:
În zori am găsit intrarea spre locul
unde timpu-i văzut ca pe plajă un melc
şi-unde cheia-i legată-n brelocul
unui cerc ce-i lipit de alt cerc, în alt cerc.
:
În zori m-am urcat pe cântec de greier
ca într-o vimana*, spre multiplul de "eu"
spre mai mic-ul mai mult voind să cutreier
urmând pe cărare felinar scarabeu.
:
În zori - zile-ntregi lunecând în spirală
şi nopţi colorate pică-n ploaie de sori.
Incognita-mi pare fosta lume normală.
Recunosc doar un mac scuturat de cu zori

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turlă cu vin

Primul eu am luat piatra
El mă îndemna să iau una şi mai mare.
"Vai ce Sinagogă bună de spart!"
Şi avea gratii mici
Mici
Tot mai mici
Şi noi pietre mari tot mai mari şi mai mari
Şi-am obosit
Şi-a obosit
Şi ne scuipa
cu scuipatul nostru
Şi noi ziceam
"Ce viaţă!"
Şi ea zicea
", Ce moarte!"
Aşa am băut o turlă cu vin...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetări senine

mă trezesc în zori cu chef nebun de viaţă
cafeaua cu miere dă startul zilei
lumina se aşează cu zâmbet pe faţă
apoi se opreşte pe albul pur al filei

sute de gânduri se avântă spre cer
ca un stol de păsări ordonat şi cuminte
îmi trasează drumul prin azur şi eter
mă-ndrept spre steaua mea cu fervoare fierbinte

cu intensitate simt pulsaţiile vieţii
îi port recunoştinţă bunului Dumnezeu
îl slăvesc în versuri cu zorii dimineţii
care s-au oprit duios pe zâmbetul meu

chemările stelare alungă norii ceţii
se-nseninează chipul şi-aşa va fi mereu

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate acestea nu este îndeajuns

mă întrebi cum e
să te trezeşti deprimat
să vezi lumea prin crăpăturile pleoapelor
să fii infestat cu brumă
ori încă din somn să fii beat
să aluneci în vomă
să cazi fulgerat
sau să te loveşti crunt de-o mirare
ca de o şoaptă ca de un păcat

cum să fie, îţi răspund
aş putea să-ţi spun că sunt fericit
că iubesc şi dacă mă trezesc
în fiecare dimineaţă îmi este îndeajuns

o doamnă mi-a scris că nu ar strica
să iau câteva lecţii de dans
şi ori de câte ori îmi va bate în uşă
să o invit la vals
i-am răspuns că altădată
aş fi preferat o partidă de sex
doar că acum este ceva mai complicat
şi de vină nu este vârsta
ci starea de nu
efortul de a pedala în van
dar şi roata afurisită
ce-mi zuruie toată ziua în cap

iubito, de o vreme privirea îţi atârnă grea de ape
aripile ţi le-am legat strâns cu aţă la spate

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războaiele celor mari sunt duse de către cei mici. Cei din urmă vor crede în principiile celor mari, mai mult decât aceştia o vor face vreodată. Cei mari se vor considera învingători indiferent de situaţie, celor mici rămânându-le doar mult "râvnitul" statut de victime colaterale.

Zeno Sustac
Adăugat de Zeno Sustac
Comentează! | Votează! | Copiază!