Chemarea strămoșească
Atunci când a bătut a uscăciune vântul peste țară,
Ca la un semn, mii de corăbii pânzele-și săltară,
Iar căpitanii-n roi urniră și-n convoi plecară
Și n-au privit în urmă cum plânge a lor mamă.
Și-am fost și eu purtat de-acele valuri,
Și-am cunoscut și eu străinele meleaguri,
Și n-am privit nici eu deloc în urmă,
Cum stă și plânge și se vaită a mea mumă.
Și m-am trezit pășind într-o câmpie nouă,
Iar talpa mi-era goală printre spini,
Eu în călcâiul stâng îmi aveam inima
Și-n dreptul singurul meu ochi viril.
Și fiecare pas făcut mă-ndurera mai tare,
Simțeam că nu mai văd, că inima mă doare...
Și din călcâiul drept țâșneau lacrimi amare,
Iar stângul sângera din ce în ce mai tare.
Și pași mărunți, nesiguri, încă mă poartă în uitare;
Și-o ceață densă se așterne-n zare...
Iar eu, eu cu piciorul drept, cu-o blândă grijă,
Sondez pământul să nu calc cu stângul în vreo schijă.
Departe e țărâna din care m-am născut...
De ghiara unui vultur îmi simt pieptul străpuns,
E glasu-acelei patimi ce-n sânge-mi gravitează:
Neobosita, dulcea chemare strămoșească.
Desculț prin pietre sau noroi sau iarbă verde,
Al țării mele glas, nicicând nu îl voi pierde!
O țară, ca și-o mamă, sunt unice pe lume,
Căci doar acestea două pot făuri un nume!
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vânt
- poezii despre vulturi
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
- poezii despre plâns
- poezii despre picioare
- poezii despre patrie
- poezii despre naștere
- poezii despre marină
Citate similare
Nu plânge, mamă...
Nu plânge, mamă, lacrima-ți mă doare,
Mai bine-n veselie îți scaldă al tău dor,
Așa și pentru mine va fi mult mai ușor,
Și zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.
Nu plânge mamă, fiind același trup
Tristețea ta prin mine o să treacă,
Și lacrima-ți o simt cum mă îneacă
Și din durere ta ajung să mă înfrupt!
Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Și leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând
Norocul mi-l trezește și nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu știe măicuță cât am plâns
Și nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.
sonet de Valeria Tamas Iacob (2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre noroc
- poezii despre mamă
- poezii despre gânduri
- poezii despre durere
- poezii despre dor
Uitare
Am învățat să tremur...
Noaptea când fumez o țigară cu fereastra deschisă
Sau dimineața când cobor dintre plapumele calde
Când nu simt căldură-n juru-mi, tremur,
Uitând cine sunt eu și cine ești tu,
Doar atunci pot să te uit.
Te scot din mintea mea fără să vreau
Și mă gândesc cum fac să-mi fie iarăși cald
De-aș putea...
Aș sta la soare tot anul
Pe plajă... la mare...
Și-aș înota-n adâncuri să pot uita din nou
Cine sunt eu și cine ești tu
De-aș putea...
Aș vrea să-mi crească aripi sub piele
Să pot fi sus mereu
Să nu m-atingi nici tu, suflet rău, ce parcă-mi vrei pieirea
Și n-aș zbura în jurul tău...
Aș vrea să zbor deasupra casei mele
S-arunc cu praf de zâne...
Am învățat s-alerg...
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine
Am fugit în Uitare,
Mi-am ales cele mai groase piei
Și-am pornit la drum prin viscole și ploi.
Vântul mi-a înFrânt aripile,
Iar pe mâini au început să-mi crească spini.
Plânsul meu a devenit ecou.
Am vrut să-mi smulg ochii
Delirul îmi spunea că ei sunt de vină pentru tot.
Inima mea începuse să aibă crustă
Fiecare suflu părând cel final.
Nu găseam nimic...
Nu te vedeam uitare!
Plânsul meu a devenit cuțit
Îmi sfâșiam vise, credințe, iubiri
Imaginea ta devenea tot mai grea.
M-am dezgolit...
Inima-mi intră într-un tic-tac
Dinții au început să-mi crape,
Iar carnea mi s-a înnegrit
Tremurau toate...
Și-am ajuns la poartă, Uitare
Iar vântul tău mi-a încetinit aleanul
Și n-am intrat, am stat și am privit...
Mii de ochi goi mă chemau la tine.
Părtașii tăi erau ca pomul roditor ce nu mai are roade,
Ca o femeie stearpă.
Și n-am mai vrut să intru.
Am vrut să-mi fie iarăși cald
Drumul Înapoi am început să-l caut
Neștiind ce-am devenit.
Aseară când citeam din tine
Regăsind frânturi din mine.
Am străbătut așa lungi căi ale sufletului meu.
poezie de Roxana Maria Neacsa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre suflet, poezii despre aripi, poezii despre învățătură, poezii despre înfrângere, poezii despre început, poezii despre viscol, poezii despre visare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Am înțeles
Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înțeles că viața,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să știu ce am de făcut pe urmă...
Am înțeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Și doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Și poate așa voi reuși...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuși cândva?
Să trec peste tot și toate...
Așa cum mai trece o zi și vine iar noaptea...
poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre depășire, poezii despre viață, poezii despre noapte sau poezii despre inimă
Destin de trandafir
Simt umbra timpului cum dă năvală
Parcă mă vrea, eternul prizonier,
Ce clipele-l împușcă în rafală
Când inima se impregnează-n fier,
Prin platoșa de fier mă sflederește
Își vrea tributul pentru ce-a trecut,
Când printre frunze moarte mă găsește
O simt cum tremură că m-am născut,
Eu m-am născut odată cu cuvântul
Ce stă de strajă vieții printre nori
Și timpul las să-l împresoare vântul
Când mă dizolv în soare și în sori,
Da... m-am născut în timpul ce cuvântă
Iar slova mea prin clipe o înșir,
Și dacă vântul mlaștinile zvântă
Eu înfloresc din spini de trandafir.
poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre Soare, poezii despre trandafiri, poezii despre nori sau poezii despre moarte
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre voce, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau poezii despre suferință
Prohod
Te-ai așezat pe pieptul meu, iubito,
Ca un bănuț pe pieptul unui mort
Căci neputința mi-ai ghicit-o
Și frigul ce în mine-l port.
Simțindu-ți răsuflarea caldă
Și stând, așa, în delăsare,
Imagini sumbre mintea-mi scaldă
Și-mi vin gândiri de îngropare:
Văd licurici în noapte cum lumină
Călătoria mea spre nicăieri
Și crengi de plop văd cum suspină
În seri de humă și păreri.
Iar din coroane de rugină
Salcâmii prohodind frunzare
Vor străjui sleita-mi tină
Până-or pieri și ei-n uitare.
Din mii de buciume și goarne
Turbatul vânt, în miez de noapte,
Liniștea seacă o s-o-ntoarne
În dimineți, m-o plânge-n șoapte.
Scâncind ca un cățel-orbete,
M-o plânge teiul din fereastră
Mireasma-i n-o să mai îmbete
Privirea mea de dor albastră.
Te-ai așezat pe pieptul meu, iubito,
Și-o lacrimă îmi lași drept ort
Nu plânge: sila mi-ai ghicit-o
Și-otrava ce în suflet port.
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre seară sau poezii despre miezul nopții
Oh! Suzana
(Solo) Am plecat din Alabama
Cu banjo-ul subsuoară
Și o tai spre Louisiana
Să îmi văd iubita iară.
A plouat întreaga noapte,
Când m-a pornit la drum dorul din sânge,
Apoi arsiți peste poate
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.
(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.
(Solo) M-am cățărat pe un bampor
Ș-am coborât un râu cu valuri multe,
Avea lămpi mari luminate de Electric,
Ș-au murit cioroi cinci sute;
M-au urmărit câț'va buhai ș-apoi niște călăreți,
De am crezut că viața mi s-o stânge;
Cu ochii-închiși, așteptam să mor printre scaieți
Dar tu, o, tu, Suzana, nu mai plânge.
(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.
(Solo) Am avut un vis noaptea cealaltă,
Când țâpenie-n jur nu se clintea,
Am crezut c-o văd chiar pe Suzana
Coborând pe creasta verde;
Mușca dintr-o prăjitură și-i era de lacrimi ud
Obrazu'. Simțeam cum sufletu-mi se strânge
Ș-am spus, io uite-acușica-ajung din sud,
Dar tu, tu, Suzana, nu mai plânge.
(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.
(Solo) Curând voi fi acasă în New Orleans acoloșa,
Ș-o să scotocesc tot locu'
Ș-unde-oi găsi-o pe Suzana
O să pup țărâna și-o să-mi cânt vesel norocu'.
Iar de-o fi să n-o găsesc,
Acest negrotei va muri în propriul sânge
Dar și atunci, când va fi mort și îngropat,
Tu, tu, Suzana, nu mai plânge.
(Corul) Oh! Suzana, nu mai plânge din rărunchi,
Mă întorc din Alabama cu banjo-ul pe genunchi.
cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre râuri sau poezii despre promisiuni
Sinuciderea lui Don Juan
În noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am înțeles că sunt un om pierdut,
Și-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legendă-n manuscris...
Dar când pe catafalc mi-au așezat
Cadavrul de amant încornorat
Și-am înțeles că faima mea de Don Juan
N-a fost decât un simplu titlu de roman,
M-am revoltat că marea nedreptate,
Ce mi se pregătea-n eternitate,
Mi-o consfințea chiar lașitatea mea
Că n-am ucis-o mai întâi pe... Ea...
Și-n timp ce zece popi mă prohodeau
Și-o sută de femei mă blestemau,
M-am răsucit în lada mea de lemn
Și-am înviat, ca și Cristos... solemn!...
Și-așa,-nsoțit de popi și de femei,
M-am îndreptat din nou spre casa Ei...
Dar când am dat cu ochii iar de Ea -
Femeia... tot pe mine m-aștepta!...
Și, cum era firesc, ne-am împăcat!...
Iar popii-n cor au binecuvântat
Miracolul, că - deși mort - eram tot viu,
Și-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre femei, poezii despre revoltă, poezii despre ochi, poezii despre lemn, poezii despre lașitate, poezii despre creștinism sau poezii despre celebritate
Haiducul lui Pește
Foaie verde sălcioară
m-am născut colea la țară
într-o joi de primăvară
Și-am zis verde de năut
de ce naiba m-am născut
plânge-un clopot surdomut
Dau să mă ridic din pat
facebooku-însă-i blocat
cum dracu să fiu bărbat
Foaie verde foaie lată
mândra mea însă-i bărbată
cum Doamne să fie fată
Și-am pus mâna pe topor
îmi spuneam așa de zor
că sunt copil din popor
Restu-i dragă cum se știe
pretutindeni bucurie
dar-ar boala-n ea de vie
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre draci, poezii despre sat, poezii despre primăvară, poezii despre pești, poezii despre mândrie, poezii despre mâini sau poezii despre haiducie
Boala
Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea ființei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna și stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urât și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți
Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,
Am fost bun și-am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre vorbire sau poezii despre stele
Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune
Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Întoarce-mi, Doamne, anii mei
Copil sa fiu din nou la mama,
Să urc fără frică într-un tei,
Habar să nu am ce este teama.
Să merg iar desculță pe-afară
Prin iarba cosită și udă,
Să privesc rândunica cum zboară
Să simt inima cum îmi tresaltă, nebună.
Atât de bine îmi era la mama
Și-o simțeam cu toată ființa,
Am crescut și-am aflat ce e teama
Și-am aflat și ce e suferința.
Mi-e sufletul gol și pustiu
Și multe am avut să spun lumii,
Am rătăcit de dor și nu știu
De am greșit... cum spun unii.
Aș vrea să las lumii un semn că am fost
Printre semeni, un suflet sihastru
Cu inima plină de iubire și frumos,
Și c-am iubit și-am simțit în albastru.
Am vrut să dau lumii, din sufletul meu
Iubirea să-mi fie tovarăș de drum.
Și oamenii să fie buni, am vrut eu
Dar mai mult de atât să fac, nu am cum.
poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică sau poezii despre rândunele
Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre tăcere, poezii despre prezent, poezii despre poezie sau poezii despre hârtie
Nobilul Viciu
Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi șade veșnic lângă tâmplă.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăț și templu.
Știu că mi-e viața scurtă, știu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viața lumii e flămândă.
Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Și n-am avut în rest nici un capriciu
Deșertăciune din deșertăciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
Și am arat cu ea mereu pământul,
Și-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.
E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Și creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu și-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia și-a rămas femeia,
Puterea mea și singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Și chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mișcat nici aștri
Și nici pământul sub o-mbrățișare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaștri,
Simțeam că-n ochi privirea ei mă doare.
De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În fața ta, condiție umană,
Femeia este singurul meu viciu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre superlative sau poezii despre sacrificiu
Simplitate pierdută
Soarele meu se ridică jovial
peste câmpiile pline de iarbă și flori,
spre bucuria cerului care lăcrimează o rouă densă;
toată viața însetată din mine înflorește,
iar eu dansez fericirea supremă în iarba cu rouă.
Copilul acesta am fost eu,
am alergat desculț pe câmpii,
am atins cu palmele mele stafii îngerești,
iar ele mă bântuie ademenitor, în vis,
când noaptea vine.
Îmi șoptesc în urechi ritualul simplității:
în orice noapte senină, sub luna plină,
copile, stai întins pe spate în grădină
și-admiră meteorii! vor trece...
sunt vise vii ce se sting în surdină, neobservate.
Simplitatea de-atunci
nu o voi mai regăsi vreodată;
voi merge pe cărări spre apus,
voi căuta cu ochii avizi în largul obscur,
în ultima clipă, un răsărit, sperând nemurirea.
Și-n fiecare zi din câte mai sunt,
lumina cade la fel pe pământ,
doar mai mult întuneric în privirea-mi se lasă,
mai orb sunt, mai surd și mai searbăd
și devin mai lipsit de copilul din mine.
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre copilărie, poezii despre întuneric sau poezii despre îngeri
*****
orice născut din născut țipă când se naște viu
simt cum mă nasc și doare
nu țip
sunt mamă și copil al meu
nu-mi provoc avortul deși motive sunt
am părul mult prea galben și soarele mă arde
calc strâmb și găuri mi-au apărut pe drum
am căutat lopată să le astup
dar fiecare ploaie le sapă iar
am căutat să fiu acoperiș de casă
dar vremea mi-a scuturat șindrila iar vântul mi le-a dus
s-au spart
n-am sare câte răni am căpătat
acum sunt singură și mă moșesc
cea mai bună mamă și cel mai bun tată
sunt eu
poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre păr, poezii despre ploaie sau poezii despre galben
Amintiri dintr-o copilărie
Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinți
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinți.
Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuțe, parcă-n puf și ochi de pluș;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuș.
Aș strânge-n brațe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din povești ce le-am doar file,
Cu grădinița îmbujorată, plină de zambile.
Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii își îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."
Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Știută că-i la bloc, la tanti Mița cea mai bună
Mătușă; durdulia ce mă stânge-n brațe, ca o zână.
Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu știu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârșească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoșească?...
... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălțare!".
N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Și ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Și cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...
Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Și ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Știți, nu mai am părinți, nimic... Plâng prăbușit. Așa am rămas de-aseară...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zambile, poezii despre televiziune, poezii despre sărbători, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre seriale
Cerc și nisip
Îmi amintesc adesea cînd m-am născut pe lume
din fînul gras al umbrei, din țipătul luminii,
copil vestind speranța prin zodia fără nume
și cîntăreț al pîinii din fluierul tulpinii.
Beau vin din cupe fluturi și lupi dansau pe dealuri,
mă mîngîiau cinci nuferi ca pe un pui de baltă
și mai ieșeau și rîme și oase de prin maluri,
parcă sub val de ape ce-n tainic vînt tresaltă.
Și-apoi trecui prin vreme ca un marfar noptatic,
strigîndu-mi la răstimpuri, pe cîte-un cîmp, aleanul
și nechezat de caii cei liberi și sălbatici,
ce-și nărăviră sila și-și putreziră hamul.
N-au apucat corăbii să îmi vîslească-n sînge,
ci doar pirați tereștri să-mi tulbure povestea,
dar din spinări de păsări simțit-am cum se frînge
și ruginia ploaie, și trăznetul, și vestea.
Iar după cîte toate, ung ușa cu slănină
și-o las deschisă-n voie, pierzîndu-mă prin iarbă...
Copil fiind iar, simt lumea topindu-se străină,
pe fruntea mea simt roua cerească stînd să fiarbă.
poezie de Dragoș Niculescu din Cinci vreascuri și fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai, poezii despre rouă, poezii despre păsări, poezii despre piraterie, poezii despre nuferi sau poezii despre nisip
Columbel și Columbița
Când e iarna mai geroasă,
Neaua-n pătură mai groasă,
Porumbei și vrăbiuțe
Caută-n zadar grăunțe
Prin vreo curte, la vreo casă
Sau la blocuri, pe terasă.
Greu e pentru păsărele,
Tremură ca vai de ele
Și se luptă să nu piară
Că e tare frig afară!...
O pereche de porumbi
Cu-ochișorii ca doi bumbi
Vin la masă tot mereu
Pe pervaz, la geamul meu.
Columbel și Columbița
El--băiatul, ea--fetița.
Le dau pâine, mici bucăți,
Pentru păsări, bunătăți.
Ciugulesc și gânguresc,
Cred că tare se iubesc!...
Într-o zi i-am așteptat,
N-au venit la ospătat.
Ce o fi? m-am întrebat.
Știți voi ce s-a întâmplat?
Mai trecu încă o zi
Și perechea iar sosi.
De necazuri încercați,
Erau triști și-nfometați.
Columbel cam șchiopăta
Și-am văzut că îi lipsea
La picior un degețel
Avea rană-n loc de el.
Stând în ger, îi înghețase
Degețelul și picase.
Columbița-l ocrotea
Și din ochi nu îl scăpa.
Le-am dat hrană chiar în plus
I-am privit și-așa le-am spus:
Rău îmi pare de necaz!...
V-aștept zilnic pe pervaz.
Primăvara-a anunțat,
Vine neîntârziat
Și-o să fie cald afară
Pentru păsări, bine iară.
poezie pentru copii de Gabriela Gențiana Groza (2 februarie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ger, poezii despre vrăbii, poezii despre pâine sau poezii despre porumbei
Pentru cei mai buni părinți
Vezi?! Te simt în grădină... Urma pașilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeți și nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veșnic, teama de noapte.
Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brățări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând și m-ascund în zenit
Și te caut în lume printre strângeri de mână.
Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îți văd zâmbetul cast,
O, tăicuțule drag, ești în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.
Ești un gol risipit, lacrimând... și stingher...
Tu, tăicuțule drag, ești atât de departe...
Umbra chipului tău mă așteaptă în prag
Și hotarul vieții pentru-un timp ne desparte.
Ești o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Ești cu mama mereu... ești așa fericit,
Însă liniștea voastră azi în suflet mă doare.
Aș pluti către voi... Pașii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Și pe voi vă iubesc
Și vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!
Îmi lipsiți repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era și firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeași iubire.
Mulțumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulțumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc înzecit!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc, mamă, tată!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!