Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Întrebări

Sunt gândurile mele, sau difuzii
de raze fade care se reflectă
din lumea ce se-mpiedică-n confuzii,
lovind în bariera circumspectă,
a unei minți ce s-ar dori perfectă?

Sunt aripi ce mă poartă, sau iluzii
de zbor înspre adâncuri de lumină,
cernând avid prin sita de concluzii,
cu ochii minții, doruri ce se-alină
doar în iubirea fără nicio vină?

Sunt prins în vraja dulcilor efuzii
a unor sentimete ce mă-mbată
și-au devenit, în inimă, intruzii
ce-alungă orice pată-ntunecată
readucând lumina de-altădată?

Să fie, printre-atâtea deziluzii,
un semn divin, să fie-un dar ceresc,
ori poate-a' Universului perfuzii
ce fac să simt cum aripi noi îmi cresc
atunci când o privesc și o iubesc?

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Aripi pestrițe...

Aripi de pui congelate sau fripte,
Prin cotețe de ouă sau date pe cripte,
Aripi de porc făgăduite-n discursuri,
Aripi de fier ce te cară-n văzduhuri....

Pe aripi de fluturi
Îmi arde stomacul,
Cu aripi de înger
Pe umeri stă dracul,
Pe aripi pufăite
Din fire-aromate
Și bahice aripi...
... simțiri minunate!...

Când te-aud,
Când te văd
Când te simt sunt zvârlit
Pe aripi duioase ce mă fac împlinit...
Sunt tot o aripă,
Sunt tot hotărât,
Dar nu calc smintit,
-mi stea aripa-n gât!...

poezie de (17 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fluture

Fluture... parcă și-acum te văd
Zburând spre gândurile mele
Lăsând curgă praf de stele
Pe calde pleoape ale mele.

În vis te simt,
Mă-mbeți cu măreția ta
Te rog încet:
"Vreau a zbura!"

Iar tu mă minți, amăgești
Încerci -mi spui viclean:
"Aripi pot -ți făuresc,
Dar vreau în schimb ceva."

Și-nnebunită te implor:
"Orice, dar vreau să zbor!"
Dar tu îmi ceri magie:
Dă-mi inima de om!"

Și grăbesc ți-o ofer
Neștiind că tu vrei viața
Libertatea și ființa mea.

Dar vrăjită de splendoarea ta
Refuz -mi deschid mintea
Și astfel sper
Că pot zbura.

Și ridic ușor în zbor
Aripi albe-mi cresc
Privesc întinsul: iarba, flori
Totul îmi pare ceresc.

Vrăjită de atâta splendoare
Inima îmi bate tare
Dar nu mai pot -mi amintesc
Ce caut, ce vreau sau ce doresc.

Plutesc naivă spre lumină
Divină mi se pare clipa ;
Încerc din nou -mi amintesc
Cine sunt oare?
Sunt om; Destin nu-mi pot schimba
Căci asta-i lumea mea.
Eu pot iubi,
Tu poți zbura
Iar libertatea-i viața mea.

poezie de
Adăugat de Francesca ButaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ceaiul de la ora cinci

Mă minunez, plutind pe-un cer închis,
De clipe-n zbor, cu aer de paradă,
Ce se-mbulzesc la porțile de vis
În care sunt primite ca o pradă.

Am aripi ce-mi zvâcnesc în tâmple-a zbor,
Sau poate-a naufragiu-n mări de sânge
Al unui timp când gândurile mor
Și nimeni, dintre cețuri, nu le strânge.

Arunc mirări albastre-n jurul meu,
De-acolo, de prin cerul de cuvinte,
La voia unui zar lipsit mereu
De cifre-n întunericul din minte.

Ajung și eu la porțile de vis,
Dar dincolo de ele-i o trezire
În clipe care nu s-au sinucis
Și-mi fac un ceai cu-aromă de uimire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe aripi mă dezmierzi

Dintotdeauna mi-am dorit să zbor,
să mă înalț zâmbind pe raze nevăzute,
călcând peste uitarea din timpuri neștiute,
dar, plutesc cu aripi, pe vântul călător.

Atât de mult visez să mă înalț din doruri,
plutind, atât de mult să simt că te iubesc,
cu fiece-nălțare, iubind să mă-nrobesc
apusului de soare, în mii și mii de tonuri.

Ajută-mă să zbor, privindu-mi ochii verzi,
mai spune-mi dragul meu, că sunt atât de sus,
doar printr-o privire toți norii s-au supus,
mai spune-mi că pe aripi tandru dezmierzi!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viață,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
așa cum le-am avut și ieri
și le mai am și mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
și vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor ști
Îmi cresc aripi,
către o țintă bine definită
și chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi și sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de
Adăugat de Daria DumitrasSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pavel Lică

Vreau aripi...

Vreau aripi pentr-un zbor ceresc,
Dar nu din cin călugăresc,
Vreau aripi, cu un gând șerpesc:
Un fruct oprit mai găsesc!

Îmi cere trupul tineresc
O altă Evă doresc;
Și-o nouă toamnă de privesc,
Visez doar frunze ce pălesc!

În frunze care cad, doresc,
Destinul meu -l împlinesc:
Un nesătul de verb crăiesc,
Din care mari dorințe cresc!

Mă-nalț dar iar prăbușesc,
Cu bietu-mi suflet pământesc,
Când Rai și Iad se împletesc,
În ce-am iubit și ce iubesc...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din țărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Și înspre ceruri avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer și-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Și în mâna Lui ține
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălțat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veșnicul Țel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulți ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de din Versuri din vicisitudinile vieții
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

În lumea din marginea lumii

În lumea din margini de lume,
că-i noapte sau zi... hoinăresc,
iar gândul, un pegas anume,
mă poartă în zboru-i ceresc.

Ajung, uneori, pe-o câmpie
cu vise ascunse-n culori
ce fac bucuria -mi fie
o mare cu valuri din flori.

Acolo, te-aștept cu răbdare,
pierdut printre-atâtea minuni...
Tu vii, îmi răspunzi la chemare,
apari, strălucind, din genuni,

din lumi de la margini de lume,
din basme, legende, sau... nu!
Tu vii dintr-o stea cu un nume
ce-l știu numai eu. Tu ești... Tu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Și... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Și dintre toate iubirile-ți străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Și nu ți-a dispărut nici dorul... deși, ești mândru să mă suni...
Și ceas de ceas gândești amorul... ce doar cu mine știi s-aduni.
Și te gândești clipă de clipă... ce mai fac eu și cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... și inima-ți întreabă: "ce?"

Și dorești -ți fi aproape... deși te-ngreunezi greșind...
poate, poate, totuși poate... eu am vin, gonind, venind...
Și te întrebi de simt ca tine... oare și eu la fel tânjesc...?
N-am te las știi de mine... deși la fel perpelesc!

Și totul are timpul său... când sita cerne și s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-oprește, sau mai merge...
Când tu îți simți inima plină... de-nțepături și apăsare,
știi că nu sunt în lumină... și te visez cu o chemare.

Nu pot fiu eu fără tine... nu -ntregesc așa cum sunt...
Dorințele îmi sunt divine... și te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simți inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
-ndepărtezi gândirea fadă... simți ce dragoste-ți nutresc!

Și vine totuși și finalul... îl tot aștept să vină acum!
Vreau înving și s-ating malul... nimic nu fi fost doar fum!
Și te iubesc fără să vreau... așa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... mi le dai de-acum doar mie!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Sonet în zbor de albatros

Pe cerul înserării se adună,
În străluciri de aripi sidefate,
Mirabilele păsări de furtună,
În zbor tăcut, din zări îndepărtate.

E seara lor, atât de așteptată,
În care vor uita și depărtări,
Și vântul, frigul, chinul de-altădată
Când între ei erau atâtea mări.

Vor transforma fiorii în extaze
Sub cerul ce-i îmbie cu frumos
În seara-n care ultimele raze
Alungă-n depărtări un albatros.

În zborul singur înspre veșnicie,
E împăcat cu ce va fi să fie.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Taina umbrei din adâncuri

În locul meu de taină, se scurge un izvor
Cu apa cristalină, de ochi străini ferit,
Cu susurul prin ierburi, trecând neauzit,
Ca șoaptele-mblânzite din visul meu de dor.

Se-ndreaptă spre lumina ce-n unde mai scânteie
Atunci când raze rare, de toamnă, reușesc
treacă printre norii ce par că se-mbulzesc
Pe cer, -nalțe zidul c-o ușă fără cheie.

Dar trec, răzbat adesea și se opresc în ape
Albastre-odinioară și care ți-au plăcut,
Căci se-oglindeau în ele doar chipuri ce-n trecut
Râdeau înfiorate și își erau aproape.

E lacul de-altădată, acel ce ne privise
Și ne-a simțit iubirea. Ar vrea ca eu -i știu
Secretul din adâncuri. Mă cheamă. Vrea fiu,
În lumea lui, o umbră venită dintre vise,

Perechea unei taine pe care o păstrează
Și-o vrea mai fericită în zilele ce-o dor,
Când toamna e mai rece ca apa de izvor,
Când frunzele sunt triste, când ea, prea des, oftează.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii noștri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noștri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Și se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viață viața-n muguri o clipesc.

Ochii noștri sunt în spațiu porți de cer și anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire și de soare,
De un timp golit în spațiu, de un spațiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetași într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârșite, rațiuni și vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric și de flori,
Trecem totul prin idee și-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce știu vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spațiu grav, ocult.

Dar și ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte și trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinerețea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noștri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu știu să fie altfel, sunt ce sunt de când se știe,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt așa cum știu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminițe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noștri se privesc.

poezie de (7 august 2015, București)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii noștri

Ochii noștri sunt făcuți pentru lumină.
Probabil poartă în sine esență divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noștri poartă în sine
Aripi de înger și raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Și cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noștri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deși știu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noștri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e devină
Candelă ce arde și face lumină.

Ochii noștri poate nu știu
privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noștri nu pot nici în vise
vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui -nvățăm
Lumea și în negru s-o colorăm.
obișnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară ne dăruiască.

poezie de
Adăugat de Aurora CretanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sunt

Sunt eu, din nou, sunt ce eram
Și zbor cum, înainte, o făceam.

Sunt cel descris, demult, în "Avatar",
Când zborul îmi era și dar și har.

Sunt eu, ascuns o vreme de un nor,
Și m-am întors, dar nu oricum: în zbor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt și deșteaptă, sunt și proastă. Sunt și frumoasă, sunt și urâtă. Sunt și curajoasă și fricoasă. Sunt bună și rea. Toate aceste caracteristici îmi aparțin. Și încă multe altele. Le arăt cu degetul spre ceilalți pentru că uneori nu le pot recunoaște în mine însămi. Integrez în mine totalitatea trăsăturilor umane căci nu aș putea recunoaște la ceilalți ceea ce nu există deja în mine. Oamenii din jurul meu sunt oglinzi care reflectă trăsături ale personalității mele de acum sau din trecut ori viitor. Atunci când îi accept pe ceilalți așa cum sunt, în realitate accept pe mine. Nu sunt nici mai bună, nici mai rea decât ceilalți. Sunt imperfectă. Lucrurile pe care le admir sau le detest la ceilalți se regăsesc și în mine însămi. Deseori fac lucruri prostești pentru că îmi doresc și eu, ca și tine, nu fiu respinsă, îmi doresc acceptarea și iubirea celor din jur. Abia când renunți la măștile care te compun îți dezvălui măreția și perfecțiunea din tine. Acceptă că ai defecte și ai calități. Și de fiecare dată când arăți cu degetul spre ceva frumos sau urât amintește-ți că lumea reflectă ca o oglindă ceea ce este în interiorul tău. Așa cum Jacques Salome spune: Și acum vorbește-mi despre tine. Spune-mi cum sunt eu?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Pablo Neruda

Sonetul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,
ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
te iubesc cum sunt iubite doar ființele sumbre,
pe ascuns, undeva între umbră și suflet.

Te iubesc cum iubește planta care nu-nflorește și
păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
și, grație iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
acea puternică mireasmă emanată de pământ.

Te iubesc fără să știu cum, nici când și nici de unde,
te iubesc sincer, fără confuzii și fără trufie:
și te iubesc așa pentru că nu știu să iubesc altfel,

doar în acest chip în care eu nu sunt și nici tu nu ești,
așa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
așa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.

sonet de din O sută de sonete de amor (1959), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiEste disponibil originalul în limba spaniolă.
Sunt disponibile și traduceri în engleză și portugheză.
cumpărăturiCartea "World's End Paperback" de Pablo Neruda este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.27- 37.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Raze și praf

E doar un salon și e gol,
dar totu-i scăldat în lumină,
căci ziua, cu milă creștină,
a pus peste el monopol

și face ca fire de praf
zboare, zburdalnic, prin raze,
cuprinse de stranii extaze,
iar eu sunt ales coregraf.

Le fac să se-adune în flori,
în scaune, mese, ghivece,
pe ziduri le fac să se-aplece
ghirlande în multe culori.

Lipsesc trandafirii-n decor,
dar praful din nou ajută,
și iată, pe-o masă-apărută,
o vază-i formează, ușor.

Visez, eu, etern visător,
cu ochii mijiți în lumină,
și-mi pare c-aud, în surdină,
o muzică veche, de dor,

Și, fără să scot un cuvânt,
te simt alipită de mine,
mișcându-ți, cu gesturi feline,
un trup - adiere de vânt.

Din soarele toamnei un dar
pe care îl strâng între brațe,
dar raze zburdalnice, hoațe,
te fac să-mi apari... și dispar.

Iar tu... îmi rămâi. Nu e soare,
dar ești, nu erai plăsmuire,
iar eu te privesc cu uimire:
"Ce ești?" "Eu sunt dulcea visare".

De-afară privește un nor
și-ntunecă iute-o fereastră,
făcând-o să pară albastră
în clipele noastre de-amor.

În timpul ce sună-a târziu,
prin suflete îmbrățișate
se-adună simțirile, toate.
Salonul cu praf... nu-i pustiu.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Doina-Maria Constantin

Păstrează-mă în palma-ți caldă

De emoții vibrez, le simt, le-înțeleg,
o inimă am și-un suflet ardent.
Sunt părticica din imensul întreg,
nu-s accesoriu sau corespondent.

Sunt esența lichidului volatil,
mirul din centrul universului,
sunt eul statornic dar și versatil
călătorind în ritmul versului.

Sunt mamă, fiică și sunt soție,
dor infinit de-o lacrimă păzit,
gata mereu pentru acrobație
în cursa destinului hărăzit.

Sunt început și sunt perpetuare
a vieții încolțită sub soare,
iubire sunt, mereu în germinare,
sunt respirația în cursoare.

Iubirea și timpul meu îți dăruiesc,
tot ce-mi oferi știu bine primensc,
pe aripa vântului călătoresc
și lumea zi de zi eu construiesc.

În câmpul cu maci uneori rătăcesc,
în ochii cerului oglidesc,
de-atâta frumusețe calicesc
și-n orice clipă simt cum te iubesc.

Pasteaza-mă în a Ta palmă caldă
Eu sunt trecut, prezent și viitor,
în verde viu și curcubeu scaldă,
zâmbetu-mi -ți fie mântuitor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul inundă, fredonez:
Mi-e greu cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, pricep și... nu visez,
Iar mintea, continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu înfioară,
Ci atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau -mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Treziți-vă!

Pluteam ușor prin liniștea din jur
Pe aripi zdrențuite de milenii
În zborul prin întinsele-mi domenii
De pe Pământul încă imatur.

Un zbor prin întuneric și lumină,
Prin ură și iubire sau prin vis,
Prin munți semeți ori peste un abis,
În zile reci sau nopți cu lună plină.

Aud, de la un timp, suspinul greu,
Un geamăt dintr-o cruntă suferință
Al mamei ce vă crește cu credință:
Natura ce-o tratați ca neființă.

Treziți-vă! Atunci, din zborul meu
Am arunc pe cer un curcubeu.

poezie de din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook