Domnul albeşte lista cu pete de păcate

Iubire este atunci când din nimic spui totul,
Mintea coboară în inima fierbinte de emoţii,
Glasul tăcerii se ascunde în mrejele nopţii,
Pe-oceanul de-ntuneric începe ceru-notul.

Întorci privirea dulce-n tremurătoare stele,
Te cuprind zâmbind la pieptu-mi doritor,
Înflorim curând câmpia cu gându-n viitor
Însemnăm cu aripi nesfârşite săruturile rebele.

Luna prin nori liturgici, frumos, ne spionează
Punând la adăpostu-i împletituri de raze,
Suntem în viaţa asta un fel de-ascunse oaze
La care orişicine s-ajungă mult visează.

Iubirea noastră-i definită-n nimic şi în toate,
Mintea revine în locul ei de neînvinsă fală,
Inima bate pentru-mpliniri de gir universală,
Domnul albeşte lista cu pete de păcate.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa că tu spui

Totul e în mintea ta, spui tu, şi n-are
nimic de-a face cu fericirea. Venirea frigului,
venirea arşiţei, mintea are tot timpul din lume.

Mă iei de braţ şi spui că o să se întâmple ceva,
ceva neobişnuit pentru care noi suntem întotdeauna pregătiţi,
cum ar fi soarele care după o zi petrecută-n Asia revine,
cum ar fi luna care după ce-a stat cu noi o noapte ne părăseşte.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem totul şi, totuşi, nimic...

Vântul cu aripile cât toate zările
Astupă cu frunze cărările,
Distanţa se măreşte mereu,
Dorul iubirii devine mai greu,
Viaţa devine povară ascunsă
În izvorul cu putere redusă.

Acesta-i destinul zidit între noi,
Suflete luminând în torsuri greoi,
Răsuciri incomode, priviri pe fereastră,
Muşcă privirea din zarea albastră,
Suntem depărtarea ascunsă în noapte,
Suntem răsăritul ce plânge în şoapte...

Suntem totul, nimic nu suntem,
Îndrumă-ne, Doamne, cât mai putem
Să iubim la rându-ne fierbinte şi vioi,
Să nu fim numai în gânduri câte doi,
Să fim în realitate cotidiană iubiţi,
Dă-ne aripi să nu fim despărţiţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre inima nopţii cu iz de noroc

Dorm norii pe creştet de fagi,
Ochii s˗aprind în săruturi de foc,
Iubirea aleargă în gură cu fragi
Spre inima nopţii cu iz de noroc.

Maşina trişează prin curbe cu gropi,
Radare ascunse˗n viteză livrează
Bănet la agenţi sau poate la popi,
Timpul absurd în lacrimi visează.

Prelungul oftat aşteaptă ca˗n sân
Mama să afle că˗s bine, acasă,
Că Domnul din ceruri este stăpân
Pe turta de soare lăsată pe masă.

Paştele˗a pus norii pe creştet,
Iubirea mea e lumină şi˗i foc,
Alergăm pe drumul cel neted
Spre inima nopţii cu iz de noroc.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afectează cu adevărat Viaţa felul în care mintea mea vede viaţa şi felul în care mintea mea prescrie reţeta despre viaţă? Şi viaţa, domn'le, nu, nu vrea să meargă după ea, pur şi simplu, viaţa asta e o răzvrătită, nu vrea să se ducă după minte! Dar dacă este exact invers şi mintea ar trebui să curgă odată cu fluxul Vieţii şi nu viaţa să trudească la minte? Ar putea mintea ta să precizeze care este locul potrivit al Aceluia care este Incomensurabil prin El Însuşi? Unde anume va găsi El un loc potrivit? Care este locul potrivit al Infinitului? Dacă El este Totul din Întreg, are El o micuţă parte care să spună: "Ăsta e locul meu potrivit!?" Este doar realizarea faptului că lucrurile curg în Existenţă într-un mod desăvârşit! Eşti chiar în locul care trebuie, în minutul care trebuie, în spaţiul care trebuie, nu e nimic altceva de adăugat acestui moment. Toate lucrurile pe care noi le reuşim sunt efemere. Ce anume este Absolut în tot ceea ce este efemer?

Atmaji Maharaj în EL te aşteaptă AICI din Veşnicia Veşniciei!
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Nu are nici un rost să fugi de Iubire.
Tot ce mintea îţi spune, este doar amăgire.
Mintea funcţionează după programe de supravieţuire
Şi îţi aduce argumente de ocrotire.

Mintea ia decizii documentate pe experienţele tale toate,
Respectă reguli de oameni inventate,
Te împinge să faci activităţi automate,
Dar, te reţine de la trăiri adevărate.

Inima, te ţine cu grijă în viaţă,
Are un creier, cu care îţi dă povaţă,
Îţi scoate oameni noi în faţă,
În tainele Iubirii, te iniţiază.

Inima, îţi bate cu putere când emoţia este atât de mare,
Că abia te mai ţii pe picioare.
Dă drumul fluturilor din stomac, să zboare,
Să îţi găseşti Iubirea, la orice depărtare.

Inima, este conectată printr-o cuantă energetică,
La inima Iubirii tale, multaşteptată.
Conexiunea nu poate fi desfăcută,
Ea poate fi doar, prin dragoste refăcută.

Dragostea, inimile pline de iubire le uneşte,
Doruri lungi şi grele potoleşte,
Iubirea cuantică o împlineşte,
Suflete pereche, într-un surâs contopeşte.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să fac să nu mai ascult mintea? Doar stăruie necontenit să-l observi pe cel care observă, aceasta este cea mai scurtă cale de a-ţi asculta inima şi e veşnic Aici. Odată ce ai văzut văzătorul, vei vedea întreaga lume şi atunci inima ta ţi se va arăta ca fiind infinitul oricărei iubiri! Eşti atât de simplă şi atât de incomensurabilă că nici un gând nu te poate captura/constrânge/limita sau atinge. Nimic nu te poate descrie şi totuşi inima nimicului eşti tu. Atunci când rămânem ca simplă Linişte, mintea noastră se dizolvă în ea şi inima tăcerii ne poartă pe buze cuvintele!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totu-i prea mult...

Când totu-i prea mult,
Când totu-i puţin,
Iubirea ascult
Venind din senin.

Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.

Nimeni nu ştie,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,

Ţi-aduce o floare
Şi stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.

Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,

Totul nu-i mult,
Totu-i puţin,
Inima-i rază şi scut,
Iubirea-i destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetări rebele

În inima mea cu însetări rebele
Se-nalţă cerul iubirilor de stele
Pline de sens, de-ndurare şi mize,
Pe-aripi de zboruri măreţe şi vise.

În inima mea ardem pe rând
Săruturi şi şoapte în falnic avânt,
Pe firul împlinirii învoim ades
Veşniciile să cânte-n univers.

Iubirea să dăinuiască-n viaţă,
În raza de surâs de dimineaţă,
Lăsând cupa florii de nu-mă-uita
La gura însetată de inima ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetări rebele

În inima mea cu însetări rebele
Se-nalţă cerul iubirilor de stele
Pline de sens, de-ndurare şi mize,
Pe-aripi de zboruri măreţe şi vise.

În inima mea ardem pe rând
Săruturi şi şoapte în falnic avânt,
Pe firul împlinirii învoim ades
Veşniciile să cânte-n univers.

Iubirea să dăinuiască-n viaţă
În raza de surâs de dimineaţă
Lăsând cupa florii de nu-mă-uita
La gura însetată de inima ta!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi prind când dorul mă apasă

Măicuţa mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez ţărânei şi virtuţii,
Să depăn amintiri, în praful curţii

S-adun în sân şi mere dar şi nuci,
S-ascult în zori şi mierle dar şi cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,

Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-şi rotunjeşte în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.

Măicuţa mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Şi ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ţi ating lumina de românească floare.

Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Şi fraţi, dar şi bunici, frumoşi nepoţi
Punând cununi la stâlpii de la porţi

În ochii tăi speranţă mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti mintea. Când vezi că tu nu eşti mintea, orice ţi-ar spune mintea, tu nu eşti preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credinţa că eşti Dumnezeu sau că nu eşti Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezenţă este desăvârşită. Simţământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îţi face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuţi pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduieşte mintea şi atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EŞTI MINTEA. În faţa Absolutului, chiar şi aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.

Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor şi găzduieşte în EL toate veşniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universu-i totul sau nimic

Universul tremură în ochii mei,
El este totul sau nu este nimic,
Presară în juru-i misive, scântei,
Legănate-n val de borangic.

Universul este nimicul din tot,
Visează femeia cu ochii albaştri
Ce pune în faţă bucata de tort
Provenită din versuri şi aştri.

Universul este timp, amintire,
Pe capacul prăfuit al unui dric
Transformând moartea-n iubire,
Sigur e totul sau totu-i nimic!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-a făcut minunea

Dacă s-a făcut minunea
Înnoirii vieţii tale,
Asta trebuie s-o vadă
Orişicine, pe-orice cale
Dacă-n inima ta-i pacea
Şi-n ea Duhul Sfânt se ţine
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale, orişicine.

Dacă tu-L urmezi pe Domnul
Şi ţii calea voii Sale
Asta trebuie s-o vadă
Orişicine pe-orice cale.

Dacă tu ai pentru semeni
Gânduri de iubire pline,
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale orişicine.

Dac-ai rupt-o cu trecutul
De păcate şi greşale
Asta trebuie s-o vadă
Orişicine, pe-orice cale

Căci dac-ai aflat pe Domnul
Şi-I cunoşti Cuvântul bine
Vai de tine când n-o vede
Pe-orice cale, orişicine.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nunta de aur

În bruma vieţii iubirea revigorează,
Se reînoieşte în inima care visează,
Vrea să aibă diamante şi virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.

Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieţii să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgeţile din inimă să-i fie razele de soare.

Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte şi nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.

Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunţii de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăim o viaţă, suntem Viaţa! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mişcăm între polurile dualităţii, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar şi dispar. Viaţa nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viaţa. Suntem Viaţa neatinsă de gând, ce nu cunoaşte mintea şi dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărţite de spaţiu gol/nimic. Însă ceea ce defineşte ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare şi dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peştii din ocean, şi spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor şi nereal. Elimină oceanul şi păstrează doar peştii. Apoi numeşte asta realitate şi cercetarea ei o numeşte cunoaştere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaşte şi nici persoana nu poate cunoaşte Realitatea şi Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaştem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare şi dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare şi dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare şi dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemişcat.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise plecate cu muntele la mare

Am pus inima nopţii în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că eşti la mare.

Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.

Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiţi de aburii iubirii,
Uităm să păşim în alt anotimp.

Rămânem conectaţi
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă din soare cu aripi

Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescăruşii din ochi se adapă
Atârnaţi vertebral de o stea.

Traversăm în valuri oceanul vieţii,
Stropi înfloraţi în suflet descriu
Frumuseţi din geana dimineţii,
Vreau să fie aşa şi-n veşnicul târziu.

Şi reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îi da nimic coerent minţii, oferă-i totul libertăţii. Pentru că ceea ce spui tu este: Hai, îmi mai hrăneşti un pic mintea şi eu zic, nu; pune libertatea pe primul loc şi nu mintea şi atunci nu o sa cauţi nici coerenţa, nici aderenţa pentru că asta e doar încătuşare.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe sub geana nopţii

Pe sub geana nopţii curge
O scânteie dintr-o stea,
Din înaltul cer ajunge
Toată la inima mea.

Vrea să reaprindă focul
Ce-l aveam pe când iubeam,
Pe nimic eu am dat totul
Crezând că iubirea am.

Pe sub geană nopţii cade
Un amor din altă vreme,
Într-un vis de mult el şade,
La el vrea ca să mă cheme.

Iarăşi dragostea întinde
Ale sale grele mreje,
Iarăşi sufletu-mi cuprinde
Cu-ale sale adânci vârteje.

Orizonturile albastre
Se deschid - Din Rai coboară,
Îngerul iubirii noastre,
A făcut din stele o scară.

Vine cu-ale lui poveţe
Pline de înţelepciune,
Ce-am uitat să ne înveţe,
Viaţa fără amărăciune.

poezie de Răzvan Isac (17 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!