Domnul albește lista cu pete de păcate
Iubire este atunci când din nimic spui totul,
Mintea coboară în inima fierbinte de emoții,
Glasul tăcerii se ascunde în mrejele nopții,
Pe-oceanul de-ntuneric începe ceru-notul.
Întorci privirea dulce-n tremurătoare stele,
Te cuprind zâmbind la pieptu-mi doritor,
Înflorim curând câmpia cu gându-n viitor
Însemnăm cu aripi nesfârșite săruturile rebele.
Luna prin nori liturgici, frumos, ne spionează
Punând la adăpostu-i împletituri de raze,
Suntem în viața asta un fel de-ascunse oaze
La care orișicine s-ajungă mult visează.
Iubirea noastră-i definită-n nimic și în toate,
Mintea revine în locul ei de neînvinsă fală,
Inima bate pentru-mpliniri de gir universală,
Domnul albește lista cu pete de păcate.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre stele
- poezii despre spionaj
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Așa că tu spui
Totul e în mintea ta, spui tu, și n-are
nimic de-a face cu fericirea. Venirea frigului,
venirea arșiței, mintea are tot timpul din lume.
Mă iei de braț și spui că o să se întâmple ceva,
ceva neobișnuit pentru care noi suntem întotdeauna pregătiți,
cum ar fi soarele care după o zi petrecută-n Asia revine,
cum ar fi luna care după ce-a stat cu noi o noapte ne părăsește.
poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre noapte, poezii despre fericire, poezii despre Soare sau poezii despre Asia
Suntem totul și, totuși, nimic...
Vântul cu aripile cât toate zările
Astupă cu frunze cărările,
Distanța se mărește mereu,
Dorul iubirii devine mai greu,
Viața devine povară ascunsă
În izvorul cu putere redusă.
Acesta-i destinul zidit între noi,
Suflete luminând în torsuri greoi,
Răsuciri incomode, priviri pe fereastră,
Mușcă privirea din zarea albastră,
Suntem depărtarea ascunsă în noapte,
Suntem răsăritul ce plânge în șoapte...
Suntem totul, nimic nu suntem,
Îndrumă-ne, Doamne, cât mai putem
Să iubim la rându-ne fierbinte și vioi,
Să nu fim numai în gânduri câte doi,
Să fim în realitate cotidiană iubiți,
Dă-ne aripi să nu fim despărțiți!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre aripi, poezii despre vânt, poezii despre suflet, poezii despre realitate, poezii despre plâns sau poezii despre gânduri
Spre inima nopții cu iz de noroc
Dorm norii pe creștet de fagi,
Ochii s˗aprind în săruturi de foc,
Iubirea aleargă în gură cu fragi
Spre inima nopții cu iz de noroc.
Mașina trișează prin curbe cu gropi,
Radare ascunse˗n viteză livrează
Bănet la agenți sau poate la popi,
Timpul absurd în lacrimi visează.
Prelungul oftat așteaptă ca˗n sân
Mama să afle că˗s bine, acasă,
Că Domnul din ceruri este stăpân
Pe turta de soare lăsată pe masă.
Paștele˗a pus norii pe creștet,
Iubirea mea e lumină și˗i foc,
Alergăm pe drumul cel neted
Spre inima nopții cu iz de noroc.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre somn, poezii despre ochi, poezii despre noroc sau poezii despre nori
Afectează cu adevărat Viața felul în care mintea mea vede viața și felul în care mintea mea prescrie rețeta despre viață? Și viața, domn'le, nu, nu vrea să meargă după ea, pur și simplu, viața asta e o răzvrătită, nu vrea să se ducă după minte! Dar dacă este exact invers și mintea ar trebui să curgă odată cu fluxul Vieții și nu viața să trudească la minte? Ar putea mintea ta să precizeze care este locul potrivit al Aceluia care este Incomensurabil prin El Însuși? Unde anume va găsi El un loc potrivit? Care este locul potrivit al Infinitului? Dacă El este Totul din Întreg, are El o micuță parte care să spună: "Ăsta e locul meu potrivit!?" Este doar realizarea faptului că lucrurile curg în Existență într-un mod desăvârșit! Ești chiar în locul care trebuie, în minutul care trebuie, în spațiul care trebuie, nu e nimic altceva de adăugat acestui moment. Toate lucrurile pe care noi le reușim sunt efemere. Ce anume este Absolut în tot ceea ce este efemer?
Atmaji Maharaj în EL te așteaptă AICI din Veșnicia Veșniciei!
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre timp, citate despre perfecțiune, citate despre minute, citate despre infinit, citate despre existență sau citate despre adevăr
Iubirea
Nu are nici un rost să fugi de Iubire.
Tot ce mintea îți spune, este doar amăgire.
Mintea funcționează după programe de supraviețuire
Și îți aduce argumente de ocrotire.
Mintea ia decizii documentate pe experiențele tale toate,
Respectă reguli de oameni inventate,
Te împinge să faci activități automate,
Dar, te reține de la trăiri adevărate.
Inima, te ține cu grijă în viață,
Are un creier, cu care îți dă povață,
Îți scoate oameni noi în față,
În tainele Iubirii, te inițiază.
Inima, îți bate cu putere când emoția este atât de mare,
Că abia te mai ții pe picioare.
Dă drumul fluturilor din stomac, să zboare,
Să îți găsești Iubirea, la orice depărtare.
Inima, este conectată printr-o cuantă energetică,
La inima Iubirii tale, multașteptată.
Conexiunea nu poate fi desfăcută,
Ea poate fi doar, prin dragoste refăcută.
Dragostea, inimile pline de iubire le unește,
Doruri lungi și grele potolește,
Iubirea cuantică o împlinește,
Suflete pereche, într-un surâs contopește.
poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre supraviețuire, poezii despre suflete pereche, poezii despre sfaturi, poezii despre protecție sau poezii despre picioare
Cum să fac să nu mai ascult mintea? Doar stăruie necontenit să-l observi pe cel care observă, aceasta este cea mai scurtă cale de a-ți asculta inima și e veșnic Aici. Odată ce ai văzut văzătorul, vei vedea întreaga lume și atunci inima ta ți se va arăta ca fiind infinitul oricărei iubiri! Ești atât de simplă și atât de incomensurabilă că nici un gând nu te poate captura/constrânge/limita sau atinge. Nimic nu te poate descrie și totuși inima nimicului ești tu. Atunci când rămânem ca simplă Liniște, mintea noastră se dizolvă în ea și inima tăcerii ne poartă pe buze cuvintele!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre superlative, citate despre limite, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre gânduri sau citate despre cuvinte
Nimic...
Trecut-au anii, fără sens și rost,
Sărutul tău... s-a șters, cum nu a existat...
Nimic am înțeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.
Fost-ai mult iubit, cum nu poți înțelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Știu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!
Totul se divide, nimic nu dăinuiește!
Timpul pentru mine... este un dușman...
Inima mai speră, deși se-mpotrivește,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!
Dragoste și ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcnește în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol și mut.
Și învăț să uit! Să uit să iubesc!...
Lecții mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăț să ignor tot ce îmi doresc,
Învăț zilnic... exersând iertarea...
Totul și nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca și un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Și am înțeles... nimic nu am avut!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre învățătură, poezii despre trenuri, poezii despre schimbare, poezii despre legi sau lecții de engleză
Când totu-i prea mult...
Când totu-i prea mult,
Când totu-i puțin,
Iubirea ascult
Venind din senin.
Când totu-i firav,
Sau totu-i imens
Nimic nu e grav,
Iubirea e vers.
Nimeni nu știe,
Nimeni nu simte,
Că inima-mi vie
Iubire promite,
Ți-aduce o floare
Și stele în dar
Pe sacra cărare
Mai sus de altar.
Nimeni nu ceartă,
Nimeni nu-mbie,
Domnul ne iartă
Scânteia în vrie,
Totul nu-i mult,
Totu-i puțin,
Inima-i rază și scut,
Iubirea-i destin!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre promisiuni, poezii despre poezie, poezii despre iertare, poezii despre flori sau poezii despre ceartă
Însetări rebele
În inima mea cu însetări rebele
Se-nalță cerul iubirilor de stele
Pline de sens, de-ndurare și mize,
Pe-aripi de zboruri mărețe și vise.
În inima mea ardem pe rând
Săruturi și șoapte în falnic avânt,
Pe firul împlinirii învoim ades
Veșniciile să cânte-n univers.
Iubirea să dăinuiască-n viață,
În raza de surâs de dimineață,
Lăsând cupa florii de nu-mă-uita
La gura însetată de inima ta!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gură sau poezii despre dimineață
Însetări rebele
În inima mea cu însetări rebele
Se-nalță cerul iubirilor de stele
Pline de sens, de-ndurare și mize,
Pe-aripi de zboruri mărețe și vise.
În inima mea ardem pe rând
Săruturi și șoapte în falnic avânt,
Pe firul împlinirii învoim ades
Veșniciile să cânte-n univers.
Iubirea să dăinuiască-n viață
În raza de surâs de dimineață
Lăsând cupa florii de nu-mă-uita
La gura însetată de inima ta!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi prind când dorul mă apasă
Măicuța mea când dorul mă apasă
Aripi prind, prin nori, să zbor acasă,
Să-ngenunchez țărânei și virtuții,
Să depăn amintiri, în praful curții
S-adun în sân și mere dar și nuci,
S-ascult în zori și mierle dar și cuci,
Să merg la pescuit în apele cu stele
Unde-noată luna în valurile rebele,
Unde lebăda ca semn de întrebare
Gâtu-și rotunjește în razele de soare,
Unde tricoloru-i mândru în ferestre,
Cruce din istorii pe iatagan de creste.
Măicuța mea când dorul mă cuprinde
Sângele de neam ca flacăra m-aprinde
Și ard în zbor s-ajung cu nerăbdare
Să-ți ating lumina de românească floare.
Nimic nu e mai scump în lumea toată
Decât a fi acasă, pe prispă, laolaltă
Și frați, dar și bunici, frumoși nepoți
Punând cununi la stâlpii de la porți
În ochii tăi speranță mă re-ntorc
Să-mi fac din obicei izvor de foc,
Să ard îngenunchind profund, fierbinte,
Pătruns de amintiri, de vise sfinte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre foc, poezii despre sânge, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Tu nu ești mintea. Când vezi că tu nu ești mintea, orice ți-ar spune mintea, tu nu ești preocupat de problemele ei. Indiferent dacă are credința că ești Dumnezeu sau că nu ești Dumnezeu, că are o nevoie sau că nu are o nevoie, este anulat din start. Ce rămâne? Este ceea ce Este. Această Prezență este desăvârșită. Simțământul de A FI sau "Eu-Sunt" nu poate să lipsească, el este cel care are grijă de tine, care îți face inima să bată. EL este aspectul lui Dumnezeu manifestat. Când încerci să-l ajuți pe "Eu-Sunt" cu mintea, atunci începe să apară întreaga confuzie. Exact asta am spus, că doar "Eu-Sunt" există, restul nu există. În el există totul, în acest "Eu-Sunt" există întreaga iluzie. Pentru că "Eu-Sunt" găzduiește mintea și atunci mintea creează întreaga Mahamaya. TU NU EȘTI MINTEA. În fața Absolutului, chiar și aceste cuvinte sunt lovite de nulitate.
Atmaji Maharaj în EL este Aici de la începutul veacurilor și găzduiește în EL toate veșniciile, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre nulități, citate despre ajutor sau citate despre Dumnezeu
Universu-i totul sau nimic
Universul tremură în ochii mei,
El este totul sau nu este nimic,
Presară în juru-i misive, scântei,
Legănate-n val de borangic.
Universul este nimicul din tot,
Visează femeia cu ochii albaștri
Ce pune în față bucata de tort
Provenită din versuri și aștri.
Universul este timp, amintire,
Pe capacul prăfuit al unui dric
Transformând moartea-n iubire,
Sigur e totul sau totu-i nimic!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre scrisori, poezii despre ochi albaștri, poezii despre moarte sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Dacă s-a făcut minunea
Dacă s-a făcut minunea
Înnoirii vieții tale,
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Dacă-n inima ta-i pacea
Și-n ea Duhul Sfânt se ține
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale, orișicine.
Dacă tu-L urmezi pe Domnul
Și ții calea voii Sale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine pe-orice cale.
Dacă tu ai pentru semeni
Gânduri de iubire pline,
Asta trebuie s-o vadă
Pe-orice cale orișicine.
Dac-ai rupt-o cu trecutul
De păcate și greșale
Asta trebuie s-o vadă
Orișicine, pe-orice cale
Căci dac-ai aflat pe Domnul
Și-I cunoști Cuvântul bine
Vai de tine când n-o vede
Pe-orice cale, orișicine.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre pace, poezii despre cuvinte sau poezii despre cunoaștere
Nunta de aur
În bruma vieții iubirea revigorează,
Se reînoiește în inima care visează,
Vrea să aibă diamante și virtute,
În ochi să-i crească stelele din munte.
Vrea să fie iubirea, iubirilor senine,
Scrutează cerul vieții să se simtă bine,
Uimitoare să-i fie sclipirea din albastra zare,
Săgețile din inimă să-i fie razele de soare.
Dorul prelung să-i răscolească trupul,
Să fie căprioara ce-o aleargă lupul
În dragostea fierbinte și nimic mai mult,
Toamna să-i aducă roade pe pământ.
Rodul cel mai mare să fie dătătoarea
Nunții de aur cu toată încântarea,
Inima să fie diamant-virtute,
Să fim împreună condor în vârf de munte!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre nunta de aur, poezii despre toamnă sau poezii despre munți
Nu trăim o viață, suntem Viața! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mișcăm între polurile dualității, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar și dispar. Viața nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viața. Suntem Viața neatinsă de gând, ce nu cunoaște mintea și dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărțite de spațiu gol/nimic. Însă ceea ce definește ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare și dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peștii din ocean, și spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor și nereal. Elimină oceanul și păstrează doar peștii. Apoi numește asta realitate și cercetarea ei o numește cunoaștere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaște și nici persoana nu poate cunoaște Realitatea și Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaștem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare și dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare și dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare și dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemișcat.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere, citate despre realitate, citate despre ocean, citate despre spațiu și timp sau citate despre pești
Vise plecate cu muntele la mare
Am pus inima nopții în palme,
Am conectat-o prin două raze stelare
Viselor mele aburind de iubire,
Tu mi-ai răspuns că ești la mare.
Dorul a pogorât de pe muntele vrăjit
Cu privirea albastră ca cerul,
În valurile mării te-am zărit
Izgonind din inimă misterul.
Umbrele noastre sortează nisip
Clepsidrei pătrunse de timp,
Noi, gâtuiți de aburii iubirii,
Uităm să pășim în alt anotimp.
Rămânem conectați
Prin două raze stelare
Din visele plecate
Cu muntele la mare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nisip sau poezii despre dor
Plouă din soare cu aripi
Plouă din soare cu aripi de apă,
Zbori cu elan prin inima mea,
Pescărușii din ochi se adapă
Atârnați vertebral de o stea.
Traversăm în valuri oceanul vieții,
Stropi înflorați în suflet descriu
Frumuseți din geana dimineții,
Vreau să fie așa și-n veșnicul târziu.
Și reciproc, o, Doamne, vreau să fie,
Aripi de apă s-ajungă până-n soare,
Să intru-n inima iubitei ca în vie,
Să mă îmbăt cu-a dragostei licoare!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre reciprocitate, poezii despre ploaie, poezii despre ocean sau poezii despre frumusețe
Nu îi da nimic coerent minții, oferă-i totul libertății. Pentru că ceea ce spui tu este: Hai, îmi mai hrănești un pic mintea și eu zic, nu; pune libertatea pe primul loc și nu mintea și atunci nu o sa cauți nici coerența, nici aderența pentru că asta e doar încătușare.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre cătușe sau citate despre clasamente
Pe sub geana nopții
Pe sub geana nopții curge
O scânteie dintr-o stea,
Din înaltul cer ajunge
Toată la inima mea.
Vrea să reaprindă focul
Ce-l aveam pe când iubeam,
Pe nimic eu am dat totul
Crezând că iubirea am.
Pe sub geană nopții cade
Un amor din altă vreme,
Într-un vis de mult el șade,
La el vrea ca să mă cheme.
Iarăși dragostea întinde
Ale sale grele mreje,
Iarăși sufletu-mi cuprinde
Cu-ale sale adânci vârteje.
Orizonturile albastre
Se deschid - Din Rai coboară,
Îngerul iubirii noastre,
A făcut din stele o scară.
Vine cu-ale lui povețe
Pline de înțelepciune,
Ce-am uitat să ne învețe,
Viața fără amărăciune.
poezie de Răzvan Isac (17 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre îngeri, poezii despre uitare sau poezii despre religie