Mi-am smuls sufletul din carne şi l-am lăsat să-şi scurgă sângele-n cuvinte...

aforism de Daniel Sascau (26 ianuarie 2019)
Adăugat de Daniel Sascau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am regăsit

Mi-am regăsit liniştea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă şi spaţiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.

Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaştere,
Abilitate dezvoltată din naştere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere şi zgomot.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memoriile se fac vizibile în ceea ce arăţi atunci când nu eşti...

aforism de Daniel Sascau (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Sascau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada renunţării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Şi de flori şi de ciulini
Şi am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Şi am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranţe vagi,
Am urât pe toţi cei dragi
Şi m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Şi mi-am pus lanţuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de ce-i plăcere –
Chiar de of şi de durere
Şi tot număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

M-am lăsat de calea bună
Şi-am trăit mult în minciună
Şi-mi socot anii străini –
C-am tăiat frunză la câini.

M-am lăsat de noaptea grea
Şi de deal şi de vâlcea
Şi-am plecat printre străini –
Ca să tai frunză la câini.

De din zori şi până-n noapte
M-am lăsat de-ascultat şoapte
Şi m-am smuls din rădăcini –
Ca să tai frunză la câini.

Lăsatu-m-am de iubit
De frumos şi de urât
De dureri şi-amărăciuni –
Ca să tai frunză la câini.

Ce am sperat şi ce-am voit
Ce-am dorit şi-am plănuit
Am lăsat de azi pe mâni –
Ca să tai frunză la câini.

Am trecut între bătrâni
Şi am stins în ochi lumini
Şi m-am ascuns de vecini
Şi mi-am pus lanţuri la mâini
Şi m-am smuls din rădăcini
Am plecat printre străini
Ca să număr săptămâni
De când tai frunză la câini.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trebuie să ne înveţe să criticăm ceea ce el povesteşte în primele lui pagini...

aforism de Daniel Sascau (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Sascau
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul mi-am pierdut din lumină cerşind pomana înălţimilor. Sătul de tot felul de ceruri – mi-am lăsat sufletul biruit de podoabele lumii.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul meu...

Din leagăn, primul grai
A fost un plans.
Dar nu ştiam atunci
De rostul lui,
De dor,
De bucurie.
Era doar plâns
Nevinovat de prunci.
L-am luat cu noi
Şi în copilărie.
Şi-am plâns cu el
Dureri şi bucurii,
Am învelit
Cuvinte de ocară.
L-am pus peste durerea
De copii,
Ne-am ajutat de el
Să nu ne doară.
Dar am crescut
Şi plânsul l-am lăsat.
Din fală, din mândrie
Sau ruşine.
Şi-atâtea clipe trec...
Neîncetat,
Când trebuie să plângi,
Cînd simţi c-aşa îţi vine.
Eu mi-am ascuns durerea
În cuvânt.
În el ascund
Şi stropi de bucurie.
E plânsul meu,
Şi pot să-l plâng
Fără ca lacrima să ştie.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt către voi

am smuls gândurile din sufletul meu
au zburat către voi
le-aţi primit cu sufletul deschis
din ele s-au născut poezii
m-am dezbrăcat de cuvinte, le-am dăruit vouă
m-aţi învelit apoi cu sufletul vostru
m-aţi mângâiat cu duioase cuvinte
atunci am înţeles că am găsit calea
sunt fericit, gândurile, cuvintele mele trăiesc
sunt purtate de voi mai departe
vă mulţumesc oameni frumoşi
vă iubesc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea-n pat l-am căutat pe dragul sufletului meu, l-am căutat, dar, iată, nu l-am mai aflat. Scula-mă-voi, mi-am zis, şi-n târg voi alerga, pe uliţe, prin pieţe, amănunţit voi căuta pe dragul sufletului meu. L-am căutat, nu l-am mai aflat. Intâlnitu-m-am cu paznicii, cei ce târgul străjuiesc; "N-aţi văzut, zic eu, pe dragul sufletului meu?" Dar abia m-am despărţit de ei şi iată, eu l-am găsit, pe cel iubit; apucatu-l-am atunci şi nu l-am mai lăsat, până nu l-am dus la mama mea, până nu l-am dus în casa ei.

în Cântarea Cântărilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cancerul

Un monstru a încercat
să-mi distrugă viaţa.
Însă eu nu l-am lăsat
să-mi îngroape faţa.

Cât am putut m-am luptat
şi l-am biruit.
Viaţa mi-am continuat
şi sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (2 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsucit în foi

m-am înecat cu sufletul tău
am tras din el până mi-am supt buzele
l-am strâns în limbă
cuvânt peste cuvânt
l-am plimbat pe gât şi prin plămâni
deseori
am făcut rotocoale de pus pe degete

el s-a înălţat şi a şters-o englezeşte

tuşesc
încă te rupi
din mine

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am plimbat gândul până l-am scăpat şi s-a spart în cuvinte.

Cornel Stelian Popa (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul din cer

Satul meu carne de tun
pentru cei de la oraş
viitorul la ce-i bun
când trecutul este laş

Pentru cei de la oraş
vaci atât bune de muls
sufletul un fel de caş
dintre stele iată smuls

Vacă atât bună de muls
viitorul la ce-i bun
când prezentul n-are puls
satul meu carne de tun

Pentru cei de nicăieri
nu cânţi doinele le zbieri

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (23 august 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsplată

Am smuls un fir de iarbă
când eram copil
şi ţi l-am oferit
într-un hohot de râs.

Am strâns roua florilor
mai târziu
şi-am dat buzelor tale
culoarea vieţii.

Am ucis întunericul
din sufletul tău
şi-am dat ochilor tăi
tinereţea.

Am luptat pentru tine
în fiecare viaţă
şi am câştigat
fiecare luptă.

Iar tu,
nerecunoscătoareo,
ai îndrăznit să îndrepţi
spre inima mea,
firul de iarbă fermecat
şi să întrebi:
" - Mă iubeşti? "
Tu,
nerecunoscătoareo,
mă priveşti pentru prima dată
şi vrei să fiu al tău.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobuzul

Într-un oraş sec, friguros, pe nişte bulevarde triste
Şi monotone, în vieţile line şi plictisitoare a multor muncitori calificaţi
În seria învechită de autobuze RATC care circulă prin oraş de vreo 15 ani
A apărut peste noapte un autobuz gri cu ferestre cenuşii.
Era strălucitor ca o piatra de agat alunecând pe străzile îngheţate,
Străbătând distanţe şi înălţimi obişnuite,
Ca umbra unui vis aproape uitat pe care l-ai lăsat
Să ţi se scurgă printre degete de dragul stabilităţii,
Ca o gură de aer proaspăt sub un lac plin de nuferi.
Iniţial, doar am auzit că există, apoi l-am văzut în treacăt
Mereu în partea opusă a drumului
Fantoma fumurie a oraşului, duhul misterios
Prin ferestrele cărora doar poţi ghici ce se află înăuntru.
L-am aşteptat cu biletul în mână şi căciula în palme
Ca pe acea şansă care ţi se oferă o dată la 100 de ani
L-am aşteptat cu ochi sclipitori şi o răbdare cuminte
Zărindu-l mereu însă numai în treacăt, prin ferestrele murdare
Şi zgâriate ale vechilor galbene autoturisme, cu scaune pe plastic
Mâzgâlite cu markere de diferite culori diverse injurii.
Într-o dimineaţă, aşteptând în apropiere de staţia terminus
L-am văzut îndreptându-se înspre depoul de autobuze
Falnic, sclipitor şi învăluit în misterul său auriu
Mi-am spus "Asta e!", "L-am prins!", "De data asta al meu este!"
Şi l-am aşteptat.
Aşteptarea mea credeam că e gata să dispară ca aburul care îmi ieşea din gură
Dar nu au trecut unul după altul decât vechea gaşcă de autobuze
Fratele mare, fratele mijlociu, fratele mic
Telefonul îmi suna într-o veselie, dar nu îmi doream să răspund.
Tot ce vroiam era ca autobuzul acela să frâneze în staţie şi să-şi deschidă
Uşile din mijloc fix în faţa mea
Aşa că stăteam cu mâinile şi picioarele îngheţate, cu eterna-mi aşteptare în palme,
Părea însă să fi fost înghiţit de pământ.
M-am dus în staţia de depouri să îl văd şi fix când am ajuns a pornit din loc.
M-am dat bătută. Se-nserase afară. M-am dus la muncă
Nu ca să muncesc sau să dau explicaţii unde am fost
Ci ca să le povestesc tuturor despre noua mea obsesie.
Nimeni nu m-a înţeles. M-am întors înfrântă acasă,
Cu un autobuz ordinar, iar atunci când am coborât,
În timp ce traversam strada, agatul meu fumuriu tocmai pornise din staţie,
Din staţia în care l-am aşteptat toată ziua.
L-am forţat să frâneze, ca să traversez.
Nu avea de ales, dar fără să îl mai privesc,
Fără să mai tânjesc după el, de data aceasta.
Apoi, pur şi simplu, l-am lăsat să mi se scurgă printre degete
Ca în atâtea alte dăţi, ca pe un vis împletit cu fire de argint,
Pe care am obosit să-l vânez, l-am lăsat să plece,
Fără să-i pese de mine, aşa cum ne este predestinat.

poezie de Ecaterina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai muşcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
şi nu întârzie să se mişte pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
şi trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de şarpe
şi din prudenţă nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
şi posibilităţi de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfăşurat în iubirea flămândă
şi l-am lăsat să-şi caute liniştea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât ştiu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-ai lăsat sufletul

Ţi-ai lăsat sufletul la mine în suflet,
Şi l-am surprins scriind poeme, cu mâna
mea dreaptă!
Ce mă fac cu tine, de azi?
Nu o să pot scrie cu mâna stângă!
Şi am doar o singură pană!
O să plângi cu ochii mei?
O să ţin în inima mea şi gândurile inimii tale?
Şi dorul... şi dorul tău de mine
unde o să doarmă?
Tot la mine în suflet? De ce?

poezie de Adelina Cojocaru (5 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Mamă, de ce m-ai născut om
şi m-ai lăsat să rătăcesc
în tărâmul de ceaţă al iluziilor?
De ce m-ai adus în lume, mamă
şi m-ai transformat din energie în carne şi sânge
şi m-ai făcut să gândesc?

Mi-ai dat ochi ca să nu pot vedea,
urechi ca să nu aud,
simţuri pentru a nu simţi
şi gură ca să mă pierd în cuvinte.
Aici nimic din ceea ce există
nu este ceea ce pare a fi!

Şi te urăsc, mamă
că m-ai chemat din neant
ca să mă întrupezi în locul
unde fericirea nu înseamnă cunoaştere
şi cunoaşterea nu înseamnă mântuire.

Nenăscut să mă fi lăsat, mamă!
Şi astăzi aş fi fost fericit.

poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am închis...

Mi-am închis...

sufletul în trup
să nu mai zboare.

I-am lăsat ochii
drept fereastră
să ciugulească
firimiturile
de dorul

de afară,

să-l preţuiască atunci
când trupul
obosit de acest

dute-vino

al gândului
spre tine,

îl va elibera.

poezie de Marius Iulian Zinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!