Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Omul

S-așează molcom pe lemnul putred
Al unei bănci uitată-n toamnă,
Un domn galant cu părul veșted,
Ce-și încheie nasturii la haină.

Se uită-n zările sfârșite
Căutandu-și, parcă, resemnarea
În conturul frunzelor căzute
Răpuse de rugina grea, uitarea.

Se-ntoarce-ncet cu chipul său străin
Văzând aripa unui porumbel
Cum taie pacea moartă, din senin,
Își spune:"cum e să fii om, de-ar ști el..."

Atunci, pe fața-i netedă de timpuri,
Se prăvăli un strop de rouă caldă
Din privirea-i prinsă-n visuri,
Ce-n raze-apuse iar se scaldă.

Se-afundă-n lumea grea a vieții sale
Pășind sfios pe-anilor potecă,
Cu teamă parcă, de ce-ar ieși în cale,
Oprindu-se la o amintire ce-o regretă.

Suflarea-i se opri, o clipă
Iar inima-i stătu-n simțire
Văzând mânuța-i, atât de mică,
Și piciorușul ei zglobiu, din fire.

Surâsu-i pur, ce ani-i împodobi
Cu părul ei, ca rupt din soare,
A ființei ce din coapsele-i ieși
Știind, atunci, că viața sens își are.

"Dar ce rost, să pot eu spune,
Că își simte al meu trai,
Când timpul hoț, iar mă răpune
În fața mormântului, fără de grai?"

Atunci tumultul de-ntrebări,
Ființa-i iarăși chinuiră,
De ce-ul crud, se-ascunde-n lăcrimări
În ziua cănd nu viețuiră.

"De ce moarte, tu, șireată
Din tot ce vis a fost odată,
Acum nimic, nu mai există,
Viața-n abur, transformată..."

În străini-și deschise ochii,
Ce-a iubirii mamă n-au văzut
Cu laptele amar al urii
În adăpostul rece, fu crescut.

Trezit în lume, ca un fulg plăpând
Rătăcit în oceanu-nvolburat,
În sălbăticia goală, doar luptând
Reușit-a învinge-a nimicului regat.

Dar, deodată-o floare răsări
Înseninând cu-al ei parfum,
Eternu-i gând în a iubi,
Inimi uitate pe-același drum.

Floarea, însă, se-ofili,
Ale ei petale încă rămânând,
În sufletu-i se oglindi,
Retrăiri doritoare, parfumând.

Acum, doar el și clipa vie
Trăiesc ca două stele-n vis
Ce-n straluciri, aveau cândva să fie,
Sperând etern în Paradis.

Clipind din nou, ca un copil
Își șterge-a lacrimilor dâră,
Zâmbind la el, ca un senil,
Oftă, iar porumbelul său, zbură.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Mihai Marica

Cer străin - Lume pustie

Străin Cer, străin Pământ, străin trup de,, sfânt",
nu-i,, gând" fără de răspuns, nici timp de omorât
(iertat), nu-i cale de reîntors viața la ce-a fost...
nu-mi amintesc, nici nu am cui cer răspuns!

Gândul meu... simțirea mea... gându-i fără de
simțire, simțirea... fără conexiune, în derivă... Eu
și Lumea, totul pare a pustie, totu-i fără,, viață",
vraja... farmecul ori cântul ploii, sunt tăcute...

Moartea vie, fantomatică, domină natura lipsă,
latura umană...,, terfelită" între vieți, timpuri fără
de 'nțeles, glas de prunc țipând în vis, încă
nenăscut, mama lui încă... se zbate între vieți!

Pare a vis fără de noapte, pare a somn între
vieți, acum e liniște, chiar prea multă liniște, nu
mai plouă, nici nu ninge, nici a viață nu se
simte, parcă totu-i negru, chiar e negru, chiar...

Chiar e noapte, seară târzie, e chiar iarnă... iarnă
fără de poveste, chiar prea multă liniște,
lipsește... glasul iernii, glasul... suflul vântului,
lipsește albul zăpezii, lipsesc toți oamenii!

Timpului... veacurilor le-a trebuit o clipă să
schimbe rânduiala lumii, lumii i-a trebuit milenii
ca 'ntr-o clipă să cadă... prăbușească Cerul,
și să aducă lumea într-un război tăcut... al lor!

Doar război, doar oameni, dincolo e,, pace", nu
s-ar putea spune, dincolo e pace, n-a scăpat
ceva neatins de talpa lumii, poate doar Luna,
dar, încă nu ne spune, ea e sigura la,, locul" ei!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.

Plângeam părăsisem mamă
și-o plâng azi... m-a părăsit.
La tată am râs, -l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.

În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toți plec, pentru a vă mulțumi!!!

poezie de (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adevărul unui lup

Sunt doar un lup ce-n lumea lui trăiește
Știind ce-i greu, știind ce e ușor,
Știind că timpul nu îmbătrânește
Decât pe-acei ce a trăi nu vor.

N-am teamă să trăiesc în libertate,
Și să-mi asum ce știu am făcut,
În lumea-aceasta, ce-n singurătate,
Pune-n mormânt chiar propriu ei trecut.

N-am semne și puțini vor vrea creadă
sunt cel ce a fost și va tot fi,
Ce s-a lăsat pe sine decadă
Ca să nu-și știe viața-n travesti.

Stau iar, acum, în margini de răscruce,
Și tot privesc pe drum, în lung și-n lat,
Un singur drum știu că mă poate duce
Spre adevărul ce-i deja-ntâmplat.

Spre înapoi nu-i niciodată calea
Prin care se trăiește ce a fost,
Ci doar o formă de-a trăi mirarea
Că viața nu își are nici un rost.

Și, cam la fel, spre stânga, văd pornirea
Unui vârtej ce nu e de oprit,
Care ucide tot, și omenirea,
Mințind, în el, din plin, a nimerit.

Spre dreapta pot să merg fără să-mi pese
trec prin timp, voind ocolesc
Conturul unei pregătite lese
De-a mă lega la gard îl păzesc.

Doar înainte știu mi se poate
Să fiu tot lup și liber trăiesc,
Să știu că-n viață pot avea de toate,
Destinul, întreit, -l împlinesc.

Sunt doar un lup, ce-n lumea lui trăiește,
Așa-s văzut de cei nevăzători,
Și după legea lumii, omenește,
Sunt aspru judecat, adeseori.

Dar tot mă simt, în forma cea mai pură,
Original, precum am fost creat,
Făcând, din drumul drept, o scurtătură
De pasul meu tăiată apăsat.

Și știu, mergând la pas, cum trece noaptea,
Așa cum știu câți pași fac într-o zi,
De-aceea, de-aș putea vorbi cu moartea,
De nemurirea mea i-aș povești.

Am stat prea mult, iar ultima răscruce
Îmi este dată -mi reamintesc
mi se duc doar ce pot duce,
Drumul -l merg, uitând să mă opresc.

poezie de din Dincolo de praguri (30 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru DarieSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În ajunul execuției

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinerețe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltat㠖 n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câștigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deși mai e până la asfințit;
Acum trăiesc – deși viața acum mi s-a sfârșit.

Cine-am fost s-a auzit – deși nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deși frunza mi-e încă verde;
Tinerețea mi s-a risipit – deși bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deși lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieții mi s-a rupt – deși n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deși viața acum mi s-a sfârșit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viața – și-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această țar㠖 știind îmi va fi mormântul;
Și-acum eu mor, deși chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – și, totuși, de nectar golit;
Acum trăiesc – deși viața acum mi s-a sfârșit.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.

Clipa

Clipind, privesc prezentul
În mreaja-i efemeră
Ce totul a cuprins.

Atât de mult se-ntinde
În neantul nesfârșit
viitoru-n fapt e-un vid.

La fel, trecutul zace
În mormântul clipelor
Nemaiînviind nicicând.

Momentul, tot un vid
Ce-n mormântu-i doar se naște,
Nemaifiind de cum el s-a trăit.

Clipa, deci, ce este doar?
Mister tainic al simțirii?
Sau, trecut, un vis ciudat.

Ea își are, totuși sensul
Traindu-o nu ca pe-un nimic,
Ci-un crâmpei viu din etern.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Goethe

Werther: Așa cum întorci mâna într-o parte sau în alta, așa e și cu mine. Din când în când viața parcă îmi surâde, ah! Numai o clipă!... Când mă pierd astfel în visuri, nu mă pot opri și mă gândesc ce-ar fi dacă Albert ar muri. Îmi spun: Atunci tu! atunci ea...

replici celebre din romanul Suferințele tânărului Werther de (1774)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Alean de toamnă

În seara vânătă de toamnă -
Sărută-mi ochii umezi, doamnă
Căci vin spre mine, fără nume –
Gândiri despre sfârșit de lume.

Și simt în piept tot plumbul lumii
Și aud tăcerea grea a humii.
Aud cum plâng copaci în toamn㠖
Sărută-mă pe suflet, doamnă.

Prohodul frunzelor mă frânge
Și plânsul lor - în mine plânge.
Când văd cocori cum cârduri pleac㠖
Sărută-mi fruntea ce se-apleacă.

Cu vântul ce miroase-a moarte
Simt cum tristeți vin de departe
O, dulce doamnă, de-ai putea –
Vreau -mi săruți tristețea grea.

Miresme amare de pelin
Solesc zăpezi ce-ndată vin...
Sub pomi ce-n vânt se zbucium㠖
Pe inimă sărută-.

Cu zâmbetu-mi, ce-n plâns se scaldă -
Vreau -ți sărut făptura caldă
Căci tu îmi ești, sub zguri de toamnă,
O primăvară dulce – doamnă...

poezie de
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Atunci când două inimi unește Dumnezeu

Atunci când două inimi unește Dumnezeu
Nu e pentru o lună doar și o zi de primăvară
Este pentru toată viața... la bine și la rău
Să mergi în doi și atunci când vezi -ți este greu
Când drumul urcă în sus...
Și atunci când el coboară...

Iubirea nu-i scânteia ce apare și se stinge
Ea-i taina veșniciei ce s-a transformat în vis
Este ecoul din Eden... ce-n farmec se răsfrânge
Și... rostogolind speranțe... inima îți atinge
De acel colțișor de rai...
Ce a fost în Paradis...

Ce poți faci atunci când tu cu adevărat iubești
Când ești mințit și în jurul tău tot se destramă
Te vezi aprins de un foc când printre lacrimi o privești
Și ești gata pentru ea chiar zeci de ani ca să plătești
Pentru iubirea ta...
Atunci când dragostea te cheamă...

Pe calea vieții nu e întotdeauna soare
Mai cresc și spinii... nu e presărată doar cu flori
... Și simți amarul anilor de trudă și sudoare
Când dragostea-ți curată călcată e în picioare
Iar pe Rahela ta o vezi...
Plângând și tristă-n negrii nori...

Nu dispera, se vor sfârși furtunile de ieri
Va înflori grădina voastră-n flori de primăvară
Și din nou vor răsuna în viața ta cântări
Cu zâmbet de copii și multe binecuvântări
Și te vei bucura...
Ca-n zilele de odinioară...

Atunci când două inimi în Domnul se unesc
E un cântec calea lor scăldată în lumină
Când pe genunchi altare în dragoste zidesc
E un colț de rai atunci când după Cuvânt trăiesc
Împrăștiind mireasma...
Și părtășia familiei creștine...

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nina Cassian

Senin

Va fi un timp senin, un timp de imn.
Cu gestul meu voi linia văzduhul
și voi rosti doar vorbe fără pată.
Voi spune "cer, "izvor",
voi spune "soare"
și "lacrimă" și "muzică" și "dor".

Va fi un timp în care amintirea
Masacrului nu mă va mai atinge
Decât cu adieri de Poezie
cum, uneori, și sângele adie.

Din tot ce-a fost cândva promiscuu,
Doar sacrul va rămâne și-am cânt
Contrastele iertate, iertătoare.
Voi spune "cer", "izvor",
Voi spune "soare",
și va fi cer, va fi izvor și soare
în jurul meu și-al lumii. Voi lăsa
vocalele să-și regăsească nimbul.

Va fi un timp sonor, un timp de nimb,
Un timp solemn și pur,
Un timp de imn.
Și va veni odată timpul. Timpul!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poezii" de Nina Cassian este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -8.00- 5.60 lei.

Casa de pe lac

Te-aștept, convins vei veni
La casa de pe lac,
Căci doar aici tu poți să fii
Și toate-ți sunt pe plac.

E micul nostru paradis,
Aici, în astă lume,
Un loc ce poate fi descris,
Fără să-i pui un nume.

Doar vid în care timpul tace,
Iar viața-n sine e o clipă,
Un infinit cuprins de pace,
O bucurie zămislită.

E vraja casei de pe lac,
Visul ce dăinuie-n eter,
Nimic din tot ce-ți este drag,
Nu poate fi la fel ca el.

Dar cum totul e schimbare,
Roata vieții se-nvârtește,
Nu există amânare,
Nici măcar nu se oprește.

Anii vin și pleacă-n grabă,
Parcă-s trași spre infinit,
Ne rămâne doar o poză
Cu imaginea sfârșit.

Nici căsuța de pe lac
Nu mai e ce-a fost odată,
Scârțâie lemnul de fag,
Iar scara-i neluminată.

Chiar de-ar fi să se dărâme,
Să devină doar un vis,
În sufletul meu rămâne
Micul nostru paradis...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mama

Ești în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut dai,
Câte nopți n-au fost dormite...

Și acum încălzești
Cu a inimii blândețe.
Pentru mine sfântă ești,
Dragostea și mila vieții.

Mă aștepți mereu vin,
Sa-ți răspund totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

Să trăiești mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.

Doar cu zâmbetul pe față
Iți dorim mereu sa fii.
Cât mai ești măicuță, în viață,
Mai suntem și noi copii.

poezie de
Adăugat de Petru PlăticăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simț, tuleie, ce-mi freamătă emoții
Când pașii nu-i aud, pășind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, duc sfârșitu-mi sorții.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, sunt cel ce pășesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zețar, c-un cenușiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se ști c-aș fi...
-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa de gând

Călătorești prin gândul meu
Mereu, mereu...
Și te-aș opri să-mi stai o clipă
Să faci din ochii tăi risipă
De-al scânteierilor sărut
Să-mi amintești, din trup tăcut,
Plăcerea vechilor povești,
Să-mi spui, din nou, că mă iubești,
iarna, iată, a trecut
Și încă-mi ești.

O clipă doar?
Dar ea trecu
Lăsând în mine urma rece
A glasului ce spune "Nu!"
Pe drumul iernii care trece
Și-n sufletul îngândurat
De tot ce-a fost,
De ce-ai fost tu,
De tot ce-n urmă ai lăsat
Când ai plecat.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru casa bătrânească

Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin aș vrea.

Casa bunicii, marea ei ogradă,
întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...

Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.

Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.

Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot – al durerii mute...

Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!

Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.

Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie -ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.

Și un copil să redevin aș vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea – un foc spre cer ardă.
Oh! Îmi doresc fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculți pe drum de stele.

Și un copil să redevin aș vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot și în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Și îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alți îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl știa de la tine
Și întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viața și culoare.
Doi ochi căprui șterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia și aceluiași vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Și el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimați
Și o lume care s-a prăbușit peste ei.
Sunt ochii ei azi triști și înnegurați,
Înecați în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoși
Cei care nu mai au lumină
Și nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Și plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins și ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
astăzi este demon
Și că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Și înalță o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Și pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminți cei care tac
Și plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găsește
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineața până seara
Și în visul tăcut din noapte.

poezie de (2008)
Adăugat de Andreea IonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Muha

Naște-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
și
le spui și altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
și de atunci, multe timpuri s-au scurs
și durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-și cânte tristețea și sigurătatea

a fost uitată și lăsată, când cerul plimba pământul
cu inima ei
dar a rămas în urma timpului
dincolo de furtuni când înotau oceane
de fericire

și iată, că timpul a trecut, nu mai este, s-a sfârșit
iar acum
cerul nu mai cântă, muzica lui a murit

lacrimi cad din ploi, pe geamurile nopților
îngerii poartă în negru, veșmântul notei uitate
de la nașterea iubirii
văzutul și nevăzutul, poartă purpura ei de lumină
pe marginea mantiei lumii, cusută cu toate nopțile vieții
pe care Domnul a scris
pe nimeni să nu uitați
căci iubirea e-n noi și-n voi, precum sunt eu peste tot
pe vecie
nu-mi înormântați iubirea

durerea îmbrăcată și ea, în negru, încheie cortegiul
poartă inima notei, sfășiată
pe cer se cațără păsări în oglinzi de suflete
pămâtul geme, amintirile mor
funiginea lumii îmbracă străzile
cu regrete, cu doliu, pentru veșnicie

doi fluturi fug spre soare
zâmbetul caută drumul unei primăveri, văruite cu pomi
o albină șchiopătă pe-o floare
încă este răcoare
iar eu
pun mugurii primăverii pe un crochiu
cu acuarele
și pictez o notă de mult uitată
și-mi spun
trezește-te zbor, naște-te iubire încă odată!

poezie de (martie 2014)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă n-aș fi crescut...

Dacă n-aș fi crescut
aș fi rămas acea copilă
veselă și zburdalnică
în ochii căreia râdea
toată bucuria copilăriei
aș fi alergat încă
la fel de neobosită
pe toate coclaurile
și prin podgoriile dragi
aș fi admirat și acum macii
ce creșteau de nebuni
care înroșeau tot câmpul
și obrajii mei de copil zvăpaiat
ce nu stătea o clipă locului
ce departe-mi pare
drumul spre acea fetiță
de parca iarba a crescut
atât de deasă
între mine și ea
și nu pot răzbate
din spatele casei
Milcovul strigă
cu nostalgie ca atunci
când alergam desculță prin prundiș
chiar dacă mă mai răneam
rănile parcă nu erau
la fel de dureroase
ca acum
eram mai curajoasă
decât băieții
și nu plângeam
acum când privesc
în oglinda copilăriei
văd cu alți ochi
ce departe e lumea aceea
când oamenii se iubeau unii pe alții
parcă și iarba era mai verde
sub tălpile mele mereu goale
cerul era și el mai albastru
mai curat
iar apa băută din căușul palmelor
atât de pură
încât puteam oglindi în ea
ca-ntr-o oglindă fermecată
oamenii parcă nu alergau ca astăzi
atât de debusolați
în toate părțile
doar copiii alergau atunci
prin copilăria mea
ca-ntr-un joc de-a prinselea
azi când privesc în jur
oamenii aleargă continuu
nu se mai opresc
nu își vorbesc
și nu mai zâmbesc...
din trecut strigă ea
fetița care dacă n-ar fi crescut
astăzi eu n-aș fi fost mamă
o privesc atent și văd cum
îmi face cu mâna
șoptindu-mi să n-o uit...
și ca să n-o uit
am închis-o într-o cămăruță
a sufletului meu
deși știu
din când în când
mai iese de-acolo
alerge prin copilăria ei
trag perdeaua timpului
și zâmbesc melancolic
la peisajul unde doi copii
se joacă fericiți în iarbă
conștiința mea mereu trează
scutură de mânecă
(dacă n-ai fi crescut...)
... și din ochi mi se preling
picături de ploaie...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

SUNT DE VINA ?

Sunt de vină oare,
am venit pe lume,
În viața asta trecătoare,
Spune ursitoare, spune?


Când am venit se știe,
Am plâns neștiutor,
Nu știam că viața o să fie
Un cântec tulburător.


Copil fiind m-am bucurat
De tot ce era frumos,
Acum poate am uitat
De acel băiat timid, sfios.


Am crescut. Plecat în lume,
Să înfrunt urcușul vieții
Bucuros nici nu pot spune,
Acum la vârsta bătrâneții.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E vreme rea

E vreme rea și parcă, vai,
Viața este tot mai grea
Și nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colțul tău de rai
Prea des se stinge liniștea.

E vreme rea și parcă, vai,
Controversată-i liniștea
Și însăși pacea care-o ai
Trezește-n duh neliniștea
Că-n colțișorul tău de rai
Se împietrește miriștea...

E vreme grea și parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Și colțișorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus...

E-o vreme grea și parcă, vai,
Trăiești mai rău ca în trecut
Și nu fiindcă ai sau n-ai...
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colțului de rai
Și pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea și totuși, parcă,
Nu înțelegi de ce e greu!
Nu simți cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Și colțul tău de rai încarcă,
Cu sine, întregu-și empireu?!

poezie de din volumul de versuri Din vicisitudinile vieții (7 decembrie 2020)
Adăugat de AdelinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mâine nu e nimic

Când?
Când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

Timpul devine senil.
Timpul devine ilicit,
Timpul devine incomensurabil.
Ieri a devenit prea repede azi,
Azi parcă n-a fost niciodată,
Niciodată mi se pare că a fost totuși odată,
Odată, îmi spuneai vom fi împreună
Pentru totdeauna...
Totdeauna nu mai înseamnă nimic,
Totul e acum!

Când, spune-mi când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
Într-o lume,
Din ce în ce mai țicnită?

Totul e acum, mâine nu e nimic!
Mâine ne bârfim unii pe alții,
Mâine se fac promisiuni electorale,
Mâine se fac scrisori anonime,
Mâine ne dăm în cap unii la alții,
Mâine iarăși se fac jurăminte de castitate!
Mâine e altă zi de instrucție pentru războiul nuclear,
Mâine e iar ziua în care se aruncă istoria la gunoi.
Numai acum, numai acum mai avem puțin timp
Să ne iubim,
Mâine nu e nimic!...

Când?
Oare când te voi mai întâlni eu pe tine,
Inegalabila mea,
În lumea aceasta
Din ce în ce mai smintită?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook