Timpul

Timpule, cruntă lovitură
Ce arzi pe rug orice creatură
Timpule, tu, tată al morţii
Tu, timpule, fratele sorţii

Ai scufundat ţările neştiute,
Mi-ai luat amintirile plăcute,
Le-ai strivit animalelor sensul
Cu picioru-ţi mai mare decât universul.

Ai şters orice faţă
şi ne-ai lăsat în iluzii
cum că am ştii ce-i la suprafaţă
şi-au tras orbii şi surzii concluzii.

ştim de solzii unui crap
Din poveşti nenumărate,
Precum firele de păr din cap,
Poveşti mereu reinventate...

Ai sfarmâmat cu atâta cruzime
Galaxiile cu viaţă
şi gândim toţi din mulţime
Că suntem singurii precupeţi din piaţă...

Şi te-ai întrebat, omule, vreodată
că sunt mii de fructe-n lume
şi că-n lumea asta dată
Nu suntem singuri printre genune?...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-ne răgaz

Timpule, mai dă-ne răgaz
Nu doar să stingem, ce-am aprins cu gaz.
Să facem şi ce n-am făcut,
Când credeam că până la punct,
A mai rămas spaţiu destul.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Nu doar să numărăm orele pe ceas,
Să trecem şi prin ce n-am trecut,
Din spaţiul de confort,
un salt în necunoscut.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Nu doar să ne "împiedicăm" de ambalaj,
Să privim şi ce n-am privit,
Fiind orbi de strălucirea
Unui bling-bling.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Să punem virgula unde am rămas,
Nu doar puncte-puncte,
Când între distanţa de la A la B,
Întâlnim doar necunoscute.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Din scutul tăcerii să prindem glas,
Să apărăm ceea ce iubim,
Să avem bunătatea, ca şi monedă de schimb,
Convertită într-un zâmbet pe chip.

Timpule, mai dă-ne răgaz,
Să mai putem face popas,
La locurile ce prindeau glas,
Nu doar într-o fotografie,
Să nu pierdem şi culoarea din noi,
Să fim doar pagini de tipografie.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai vrea o viaţă, Timpule, să îmi mai dai!

Timpule, nu pot să te opresc şi nici să te încetinesc,
Mă simt neputincioasă şi câte-aş vrea să-nfăptuiesc!
De ai putea să îmi mai dai încă o viaţă s-o trăiesc,
Iar graba, oboseala, greşeala, să pot să le strunesc.

De-ai vrea o viaţă, Timpule, să îmi mai dai,
Să mă îmbraci cu ie, cusută-n gânduri bune,
Cu dragoste, cu pace, cu sufletul bălai
Şi orice clipă să o petrec cu pasiune.

Să-mi pui opinci, legate-n sfori cu vânjoşie,
Pe unde calc să las doar urme cu energii depline
Că-ţi voi juca o "Periniţă" cu drag şi voioşie
Şi cu bujori în obrăjori, te prind în păr la mine.

Să-mi pui batic, ţesut cu fire de înţelepciune,
Cu rădăcini adânci prin vene şi artere răsfirate,
Să-mi circule-n fiinţă, să fac doar lucruri bune bine,
Pe unde voi cutreiera, rămână bunătate.

O viaţă de-ai vrea, Timpule, să îmi mai dai,
Cu flori nemuritoare, în vas de lut eu te primesc,
Cu o romanţă şi-un cântec dulce la un nai,
Cu pită şi cu sare, c-aşa e obiceiul românesc.

poezie de Fănica Tănase din volumul de versuri Verde crud (2019)
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule

ce se-ntâmplă, timpule, cu mine,
tot mereu mă-mbătrâneşti, cu anii,
în clepsidra vremii care vine,
am din socoteli numai pierzanii.

părul tinereţii deja s-a albit,
a căzut argintul cerului pe el,
ridul din obrazuri mi s-a adâncit,
nu poţi să mai stai, timpule, niţel?.

clepsidra asta nu poţi s-o faci spartă,
aşa ca ceva neprevăzut,
nu poţi să treci singur pe la poartă,
să te faci că nu m-ai mai văzut?.

te-am zărit azi noapte ca un fulger,
te-ai holbat asupra mea himeric,
ca pe-un demon rău, sinistru înger,
te-am văzut din pat prin întuneric.

ai făcut din somnul meu cel darnic
un imens pustiu venit în şoapte,
am vrut să adorm, a fost zadarnic,
m-am luptat cu tine-ntreaga noapte.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (24 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul timpului...

Hai, spune timpule, ce pregăteşti?
Şi ce urmează să rosteşti?
Hai, spune-ne ce va urma?
Că ne subjugă secera.

Hai, strigă timpule în univers
Şi ne ridică peste vers!
Hai, strigă-ne, sa-audă toţi,
Că ţara-i asaltată de netoţi.

Hai, urlă timpule-n simţire
Şi ne clădeşte prin unire!
Hai, urlă-ne în vârf de munte,
Că drepţii nu au ce ascunde...

poezie de Liviu Reti (14 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai cui suntem?

Suntem ai Tăi; ne preţuieşti
Simţim că eşti cu noi pe cale
Trimiţi, mereu, lumini cereşti
Şi melodii instrumentale.

Suntem ai Tăi; ne-ai scos din vid,
Ne-ai îmbrăcat cu fericire
Ne-ai dat un fundament solid
Pe care scrie:"MOŞTENIRE".

Suntem ai Tăi; nu vrem stăpâni
Învinşi de patimile firii
‘Nălţăm, convinşi, ambele mâini
Spre-altarul drag al răsplătirii.

Suntem proprietatea Ta
Să ne răpească nu-s în stare
Acei ce nu-Ţi pot slavă da
Şi n-au crezut în vindecare.

"Suntem ai Tăi... suntem ai Tăi"
Aşa cântăm, aşa vom zice
Nu vrem tumultul altor căi,
Vrem Legea Ta să se aplice.

Suntem ai Tăi; plătit-ai preţ
Cum nimeni n-a plătit vreodată
Ca în dogoare şi-n îngheţ
Să ştim că vine o răsplată.

Că singuri nu vom fi nicicând
E rezultatul înfierii
Azi orice simţ şi orice gând
Ne-arată zorii Învierii.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, ţigan bătrân

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

Iacă-ţi dărui tot ce vrei -
Gazdă vreau să-ţi fiu -
Pentru iapă zurgălăi
Din argint zglobiu;
Îţi vor bate fauri buni
Greu inel de aur,
Ţi s-or închina păuni,
Băieţei cânta-vor,
Fete dulci ţi-or pune-n sân
Maci sărbătoreşti,
Timpule, ţigan bătrân,
Pentru ce zoreşti?

Mai deunăzi hăt la Babel,
Ieri la Roma-ai tras,
Iară azi la Sfântul Pavel
Ai făcut popas,
Colo-n forfotă, sub ceas,
Ai strunit zăbala -
Doar o clipă ai rămas,
Apoi... iarăşi valea!
Către altă cetăţuie
De abia născând,
Şi iar alta ce azi nu e
Şi va fi mormânt.

Timpule, ţigan bătrân,
Tot hoinar, hoinar,
Nu tragi şatra lângă drum
Doar o zi măcar?

poezie clasică de Ralph Hodgson din Antologie de poezie engleză (1984)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, opreşte-ţi zborul!

Timpule, opreşte-ţi zborul,
Ca să poată autorul
Opera să-şi împlinească
Cât i-e dat ca să trăiască!

poezie de George Budoi din Poezii (22 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpule, tâlhar bătrân

Timpule, tâlhar bătrân,
Dé ce eşti aşa păgân?
Tu eşti veşnic tot pe drum,
Préfaci totu-n praf şi scrum.

Timpule afurisit,
Dé ce eşti aşa grăbit?
Dé ce repede tu treci
Şi nu te întorci în veci?

Cine, oare, te grăbeşte,
Dé ce treci aşa, orbeşte?
Ca un tăvălug tu treci,
Tot ce-atingi distrugi şi pleci.

Timpule, făr de hodină,
Tu duci totul în ruină;
Cu puterile-ţi drăceşti,
Toate tu le nimiceşti.

Animalele, verdeaţa,
Toate-şi pierd cu timpul viaţa.
Fără milă şi ruşine,
Din oraşe faci ruine;

Tu imperii prăbuşeşti,
Munţii chiar îi netezeşti,
Iar cu timpul sorbi şi marea,
Nu ştii ce e remuşcarea.

Timpule, hoţ asasin,
Cel mai rău, mai crud, hain,
Dé ce îmi furi tinereţea,
Şi-mi dai, în schimb, bătrâneţea?

Tu de riduri mi-umpli faţa,
Mi-álbeşti părul şi mustaţa,
Iar treptat ‒ ce mişelie ‒
Mi-umpli capul de chelie.

Dé ce tu îmi iei puterea
Şi auzul, şi vederea?
Dé ce-mi iei virilitatea
Şi îmi dai senilitatea?

Dé ce îmi iei putirinţa
Şi-mi dai, în schimb, neputinţa?
Cu puterea-ţi, blestemata,
Mi-iei, treptat, şi judecata.

Dé ce îmi iei sănătatea
Şi-mi dai boala, surditatea?
Pe mosor se duce aţa,
Te aştept să-mi iei şi viaţa.

pamflet de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii

Sângele meu negru s-a potolit
I-am văzut jos ridicându-se
şi-au format un munte mototolit
Din vise moarte, pierzându-se
Au ars copacul vieţii
şi floarea lui ofilită
şi-au renăscut poeţii
şi-au murit într-o clipită
Restul n-au ştiu, nu i-au simţit
şi i-au lăsat singuri lânga criptă
Poeţii au luat câte un cuţit
şi-au închis rana înfiptă
şi-au renăscut poeţii
şi-au vorbit cu pereţii
şi-au ajuns acolo jos
şi-au gasit un folos
erau un moloz...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan din Tulburările unei minţi neclare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzvrătire

La naştere sămânţa morţii încolţeşte-n noi.
Şi-abia născuţi, toţi suntem botezaţi,
doar ca să avem un nume pentru moarte,
să ne strige.

De ce L-ai supărat pe Dumnezeu, Adame,
cu foamea ta de viaţă?
Ce moştenire blestemată ne-ai lăsat...
cei morţi au hotărat destinul celor vii,
cei vii, din teama morţii îşi nasc fii,
să îi condamne şi pe ei la moarte!

De ce ne naştem, Doamne,
înfometaţi de viaţă
şi-o iubim,
când singura menire a vieţii,
se pare,
ne-ai dat-o să murim?

Schimbă, Domane, sensul vieţii
şi naşte-mă bătrân
şi abia apoi
adu-mă-n floarea tinereţii,
când duc în spate a mea ştiinţă,
să fiu cu mintea de pe urmă
în anii cei frumoşi,
să vin din moarte înspre viaţă,
să nu mai am în minte frica morţii,
să stau încrezător în faţa sorţii
si de nimic să nu mă tem.

Măcar dă-mi-o pe mama înapoi,
să-mi spună basme cu eroi,
acolo unde nu-s copii
flămânzi şi goi,
acolo unde tot ce-i rău dispare,
acolo unde toţi se bucură
şi moartea moare!

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpule, făcut de Domnul când creat-a Universul,
Eu ţi-aş scrie o poemă, însă prea sărac mi-e versul.

distih de George Budoi din Timpul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (12 noiembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul tiranic

Timpule, tiran scârbavnic
Ce ne ţii pe toţi în gheare
Şi ne-ndurerezi amarnic
Cu-a ta cruntă nepăsare.

De ce treci şi laşi în urmă
Chipuri triste şi ridate?
Anii tăi sunt doar o turmă
De-amăgiri reci şi deşarte.

Şi de ce ucizi destine
Şi speranţe şi visarea
Când te duci şi iei cu tine
Tinereţea şi vigoarea?

Rătăceşti ca o nălucă,
Un elan cumplit te mână,
Ce e verde se usucă,
Ce e viu cade-n ţărână.

Stăpâneşti tot ce-i părelnic
Şi te umpli de trufie,
Însă şi tu eşti vremelnic,
Căci dispari în veşnicie.

poezie de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem alt fel

Şi eram copii originali
Dar nu întocmai ca şi noi
Ne deosebeam unii de alţii
Şi fiecare diferea de el
Suntem arareori ca noi
Şi asta numai din hazard
Diferenţele de sine
Apar la orice persoană
În oricare număr şi caz
Ca subiecte aleatorii
Şi extensii la scadenţă
Între diferenţă şi sumă
Suntem alt fel de cum ne ştim
Diferiţi de cum ne credem
Deosebiţi de cum gândim
Căutând să ne cunoaştem
Aflăm că suntem variabili
Găsim că suntem fluctuanţi.

poezie de David Boia (19 mai 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru timp

Timpule, rebelă clipă,
Cetineşte zborul tău
Că mi se deşiră ghemul
Răscolind păreri de rău!
Tu nu oboseşti vreodată?
Vino, stai pe prispa mea,
Odihneste-te oleacă,
Vreau a te-ntreba ceva:
Ce să-ţi dau spre multumirea-ţi
Ce oare te-ar mângaia,
Să-ţi întorci o vreme roata,
În copilaria mea....???
Ca-mi doream cu foc şi-ardoare
Mult prea repede sa cresc,
Nu stiam ca dorul doare
Şi ca oamenii ranesc....
Şi credeam c-orice iubire-i
Sincera ca cea de mama
Şi tradarea-i doar o vorba,
Nu un fapt, de buna seama...
Du-ma, hai si ma ascunde
La capita cea de fan
Din casa copilariei,
Unde raiul e stapan...
Şi-am sa las de bucurie
Doar o lacrima sa cada
Poate o veni si mama,
Langa mine ca sa sada...
Timpule, hai, fie-ti mila,
Daca vrei, te şi platesc,
Du-mă în copilărie,
N-am să vreau mare să cresc...

poezie de Licuţa Pântia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decalogul

am vrut să fiu pisc înalt de vis în tăcere
m-am regăsit târziu rămas agăţat fără putere
în rădăcini ce nu mai vor sentimente
posed gânduri care curg cu multă durere
mi-am desfăcut în bucăţi simţurile mele
am rămas vorbă nerostită şi-n grea vreme
vreau să fiu învinuit de trecere prin lume
că nu am putut să dau cei mai bun din mine
simt gust amar de fiere şi nu ofer decât decădere

tălpile mele nu-şi mai au rostul
paşii mei prin viaţă şi-au pierdut firescul
cărările mele mi-au schimbat norocul
sunt fiară care nu respectă nici postul
de mult de om nebun ce sunt cu gândul
am ajuns să nu respect nici dialogul
nu cer iertare cer pedeapsă mare
timpule dacă exişti nu vreau îndurare

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de mamă

Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viaţă,
Mi-ai pus inima în carte.

Stâlpii casei mă aşteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrâneţe
Cum o duci, de-ţi este bine.

Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură eşti în ogradă,
Singură te-aşezi la masă.

Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îţi bate-n geam
Şi te bucuri când la uşă
Mai apare câte-un neam.

Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aştepţi,
Sufletu-ţi este în noi,
Fraţii buni, ai tăi băieţi.

Facem şi noi ce se poate,
Ne rânduim omeneşte
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubeşte.

Cât suntem încă în lume
Şi acasă cât te ştim
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.

Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiţi,
Nu uităm că noi suntem
Şi la rându-ne părinţi.

Mama scumpă, stâlp la casă,
Ţine-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.

Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o ştim bine şi aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simţea în val de ape.

Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simţi iar fericită;
Oare bine am făcut?

Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viaţă, eu îţi dau
Dorul meu din depărtare.

Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm poveşti,
Să te ştiu fără de cazne
Cât pe lume mai trăieşti.

Sărut mâna şi obrazul,
Iartă depărtările,
În viaţă pentru noi
Rămâi tu şi dorurile!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cu mine insami

Sunt fiinta singuratica..., aspir la o evadare
Avalansa reveriilor m-a prins in ghearele ei..
Sunt pierduta-n neantul amintirilor
De ce-as cere ajutor,... acesta-i doar universul meu incolor
E-un taram inecat in incertitudine
Timpule, unde mi-ai ascuns aripile? Si fara aripi unde ma duci acum?
Timpul imi raspunde: - Asculta cum respira ceasul
Tic-tac, tic-tac....

poezie de Raluca Alexandra Pasăre
Adăugat de Raluca Alexandra Pasăre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trecut

Împinşi făr-încetare spre liniştit liman,
În etern întuneric pierim delaolaltă,
Şi nu se poate oare pe-acest etern noian
S-aruncăm ancora vreodată?

O, lacule senine, un an nu s-au plinit,
Şi lâng-a tale ţărmuri ce dorea ea să vază,
Acum vezi că şed singur pe-acea piatră mâhnit,
Pe care ea iubea să şază.

Aşa gemeai atuncea sub stânca de pe mal,
Sfărmând a tale ape de ţărmurile oable,
Aşa arunca vântul spuma de pe-al tău val
Pe ale ei picioare albe.

Tu ştii că într-o sară pe-al tău luciu pluteam,
Iar sub cer şi pe ape era tăcere lină,
Numai a vâslei plesnet când şi când auzeam,
Lovind a ta apă senină;

Şi iată un vers dulce, mie neaşteptat,
Răsunetul deşteaptă, iar ţărmul ia aminte;
Şi valul parc-ascultă versul mie amat,
Rostind aşa cuvinte:

"O, timpule, mai stă, nu trece, şi voi, ore plăcute,
Al vostru curs popriţi,
Lăsaţi-ne să gustăm încă aceste dulci menunte,
Mai staţi, nu le răpiţi!

Treceţi în grab' pentru acei ce soarta prigoneşte,
Dorind ca să nu staţi,
Şi curmaţi cu a lor viaţă chinul ce-i osândeşte,
Iar pe noi ne uitaţi".

Dar geaba cei să steie oara, căci timpul îl pripeşte
Şi el nu poate sta,
Geaba zic nopţii să mai steie, căci zilei plăcut este
Noapte a alunga.

Deci plăcut fie-ne şi nouă să nu uităm vreodată
Ca să ne fericim...
Căci bietul om liman nu are şi timpul nu ne-aşteaptă
Trece, şi noi pierim.

Dar, timpule, se poate atât să pizmuieşti,
Menuntul când amorul doi tineri fericeşte,
Pe care mai în grabă ţi-au plăcut să-l răpeşti,
Decât pe-acel ce ne mâhneşte?

De ce n-am putut oare cursul lui să poprim?
De ce în grab' să piară şi-n secole să treacă
Menuntul acel dulce ca fericiţi să fim?
Ş-apoi el ia făr' să-l întoarcă.

O, noian al vechimei! o, timpule trecut!
Unde-s a noastre zile ce-nghiţiţi făr' de milă?
Spuneţi: de ce nu-ntoarceţi măcar acel menunt
În care omul nu suspină?

O, râule, stânci, munte şi voi, grote adânci,
Ce vremea vă păstrează secoli nenumărate,
Amintiţi fericirea nopţii atât de dulci,
De mine neuitate!

Lacule răsfăţate, etern s-o pomeneşti,
În ale tale ape limpezi, sau tulburate,
În ale tale ţărmuri ce ne-ncetat stropeşti
Cu-a tale valuri spumegate;

În zefirul ce geme pe-al tău luciu zburând,
În lunca de pe ţărmuri ce noaptea lin foşneşte,
În aurita lună ce te priveşte blând
Şi a ta faţă polieşte,

În fine, în mirosul florilor de pe ţărm,
În vântul ce îndoaie vânjoasa trestioară,
Şi tot ce-aici se mişcă şi tot ce auzim
Spuie de noi odinioară.

poezie de Lamartine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!