Cu laptopul prin oraş

Mă strecor ca un ochi bătrân pe străzile mirate
Ale oraşului obosit de atâtea povesti brutale
Siluit de plânsul cerşetorilor cu vieţile stinse
La piaţa Unirii în neunirea creştinilor convertiţi
Barosanii îşi parchează frustrările ilegal în locuri nemarcate
În Centru Vechi sunt oameni noi vomitaţi din capitalism
Prăjiţi în sos de iluzii magice sclipitoare cumpărate ieftin
La Universitate un anticar volant drogat moare de foame
Îngropat în toată literatura universală nevândută vreodată
Nişte ţărani alogeni beau bere prostă, mănâncă mici şi înjură
În Obor
Doar la Foişor ţiganii şireţi veşnici cu gura ştirbă
Bat la babaroase făcute din os de corporatist
Bucureştiul se întoarce să-şi ia tributul numărat în vieţi
Înghite pe toţi nou-veniţii ce se grăbesc în Gara de Nord
Îi mesteca zdrobindu-le casele sărăcăcioase fără gard de la ţară
Şi apoi îi scuipă într-o flegmă cirotică direct pe stradă
Doar doi bătrâni internaţi la Obregia, pensionari de când lumea
Interbelici care nu au fost niciodată cu metroul
Râd fără rost
Sau cine ştie

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi câte doi

trec oameni pe stradă
mândri, sfidători
doi câte doi
uneori şi amândoi
păşesc încet
foarte discret
spre vremea de apoi
sunt oameni mari, de soi
buni să îi pui la gunoi
pe amândoi
mereu mă întreb
desigur fără rost
ce rost am eu aici
în bâlciul asta
mare-mare...
ce pot să fac..
privesc la ei, mă închin, mă întreb
Doamne, ce ai cu noi
ne dai, ne dai doar ticăloşi de soi
mereu doi câte doi
îmi aduc aminte
de o vorbă din bătrâni
despre cei doi..
proştii merg mereu
la braţ
doi câte doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la etajul şase

ne strângem de pe drumurile oraşului carnivor
în cochiliile locative ale blocului sat
populat în asociaţie ciudată de oameni
viaţa la zi trăită în acvariu
la parter şeful de scară contorizează pe vizor
liftul cară neobosit griji şi sacoşe lungi
un băieţel studiază formule inutilizabile
Coca de la şapte e mămică înflorită de griji
În faţa blocului doi pensionari joacă table
Unul e fost temnicer iar celălalt fost deţinut
Nu ştiu asta dar se bănuie şi continuă
la trei Muntenii tac după o viaţă împreună
Carmen de la opt se pregăteşte de evadare
are majoratul şi vise pentru tot cartierul
la ghena din capul blocului Costică repetentul
pregăteşte un grătar de mici stropit în bere
lângă el Florin de la nouă bate un covor de praf
la doi doamna Georgescu moare nehotărâtă
Bălanii sunt mulţi şi se ceartă la zece
la şase un bărbat spală vase la bucătărie
ăla sunt eu, în maieu şi chiloţi
trăim şi nu trăim împreună
melci citadini cu dâre uscate
spălate de ploaie, cu existenţa fixă
între două întreţineri

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dărâmarea

sunt un călugăr revoluţionar născut prea târziu
mă dor rănile fraţilor căzuţi în lupta dezmoşteniţilor
aş vrea să văd şi eu solstiţiu rozelor pedante
dar mă umflă plânsul copiilor nenăscuţi şi fără drum
scriu pe taste direct cu târnăcopul şi lopata
care mi-a săpat mormântul înghesuit într-un vers
dorm într-o groapă de leşuri descompuse
nişte visători şi ei striviţi sub grijă zilei de mâine
mănânc fast-food alienat plastificat
cânt într-un cor de maici franciscane
mai beau şi eu o vodcă periferică
vreau să mă mântuiesc de toate astea
n-am timp să fiu porumbel curcubeu
dărâm lumea cu vorbe gloanţe
trase din revolverul revoltei

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancore de fum

mi-am făcut calculele, arunc nişte ancore prin viaţă
la maternitate, prin apartamentul mamei
între prieteni gâlgâind boemă târzie din halbe
în braţele iubitei uitând de anotimpuri trecătoare
nu-mi văd capul de atâtea treburi esenţiale
cum să plec tocmai acum când rotiţele mă vor
şi niciodată nu sunt acasă când mă caută
parâmele se rup iluzii de fum
corabia trosneşte singură pe toată zarea
şi nimeni nu sare, nu vrea, nu crede
doar eu ştiu că la uşă trebuie să bată
femeia pe care nu o cunosc
dar o aştept

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara alerg pe străzile oraşului, fac cercuri prin parcul Cişmigiu, sunt printre oameni, şi mă grăbesc tot timpul, adică mă prefac ca mă grăbesc undeva. Iar în funcţie de cum se grăbesc oameni, ma grăbesc şi eu.

citat din Istvan Teglas
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Car...ciumă

Pe marea stradă comunală
Ce nu-i a lor, e de judeţ
Cu stâlpi purtaci de bec în oală,
E-un negru beznă... pădureţ.

Aşa a hotărât premarul
Cel nou ales, cel mai isteţ...
Să nu aprindă luminarul,
Că nu e bani... motiv de preţ.

Şi umbre iată, se preumblă
Arar şi numai câte doi,
Nu ştii rezon ce îi perturbă
Să meargă stând... dând înapoi.

Plecând din nou uitându-şi calul,
Lovind cu fesul de asfalt
De numai găuri e drumeagul,
Iar el în baltă... mai înalt.

Şi ţanţoş, dă un bici sau două
În calul care o ia lungă,
Dar cu răzgând, că nu mai plouă
Îi bagă iară fieru-n strungă.

Opri la mica crâşmă plină
De toţi prieteni, vechi ţuicari,
Unde ţipau chiar fără vină,
Unii la alţi... la ospătari.

Şi toţi fumează şi discută
Cu ochi cruciş, murdari pe bot,
Şi beau tărie de răchită
În gura ştirbă, doar cu ciot.

Îs tineri toţi, fără neveste,
Canstructori, căruţaşi, şofiori,
Lălâi şi bâlbâind poveste
Ce se-ntâmplă... pe căpriori...

Se bat cu palmele pe piele
Şi joacă ţonţoroi de zor,
Le place noul stil... manele
Dând din buric, asurzitor.

Apoi se iau cu drag în braţe
Chiar neştiuţi, cu pupături
Băloşi... c-au dat deja la raţe
Cerând în cor..."vrem murături".

Cel cu noroc, ce are acasă
O concobină sau ceva,
Se pomeneşte stând la masă,
Cu prea uitata.... de căţea,

Ce latră-ntruna, ca turbata
El nu înţelege, bob defel
Ce tot îndrugă desfrânata,
Ori către toţi... ori către el?!?

Şi sare ţanţoş în picioare
Şi pică lat pe scaun, iar
Râzând... "văzuşi, măi frăţioare
Cine-i în cas'... proprietar? "

Şi trece iar la vorbă multă
Ţipând de zor, dar în zadar
Că acuma nimeni nu ascultă
Şi toţi vorbesc... otoritar.

Şi dimineaţa cinci trecute
Cu banii duşi, câştig de o zi,
Se suie galbeni în căruţe
Să ducă... bere la copii!

Mai uită şi ţigări pe masă,
Ba chiar rămâne şi dator,
Promite celular... ce lasă
De nu chiar şi... televizor.

A doua zi, năuc de soare
Cu gura rânjet... ştirbuleţ
Salută lumea... spre lucrare
Să facă bani... de chefuleţ.

Ai noştri tineri, iată cine
Sunt talpa ţării de ţărani,
Votanţi de deputaţi... mulţime,
Alegători... universali!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă ceaţa

şi e frig. un frig ce ne-a intrat în suflete şi ne-a-împietrit
încât privim cu ochi dement în faţă moartea
în spitale se moare. dacă nu de boală sau malpraxis,
atunci se moare de plictiseală. fără motiv.
iar maternităţile se dau cu auriu pe la ochi ca să plângă
în oraşe se moare: de frig, de frică, de ciudă, de ură
la sat nu se mai moare, satele oricum sunt moarte fără lumânare
pădurile mor şi ele. fără nici o vină. şi fără lamentaţii
doar îşi tăie rădăcinile şi cad. să nu mai vadă fiara
ciudat. chiar şi în închisoare se mai moare
dar despăgubirile se plătesc
e legea talionului şi a dreptei justiţii
ţara de care vă spun s-a retras din viaţa asta
o ţară uitată de istorii şi de bucurii
o ţară experiment trist şi inutil
la scară umană

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe o stradă din nord

Doi străini pe o stradă din nord,
Până ieri păreau cuplul perfect,
Îndoieli şi-au impus ca efect
Două lacrimi şi o boală de cord.

Doi străini într-un parc desfrunzit,
Timpul pare un biet surogat,
Să-l privească nici n-au cutezat,
Dar declară că nu s-au iubit.

În sfârşit au căzut de acord
Că iubirea a fost doar un vis,
Orizonturi încet s-au închis,
Doi străini pe o stradă din nord.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil

vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijă
în minţile noastre copilăroase şcolăreşti disciplinate
niciun sens, fără răspunsuri, un spălat pe faţă
pe fundul sitei nu rămâne măcar un pumn de stele
când lumea fără început şi fără sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fără noi, cine ştie
spunem atât de multe în tăcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce să mai vorbim când putem să tăcem atât de bine
cu impresia certitudinii că am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet năucitor şi linişte cosmică
un val pe ţărmul existenţei lăsând o spumă fantomatică
ne retragem în inima oceanului să ne mai naştem o dată

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Un sat pustiu... Doar un bătrân pribeag
Rugându-se, plângâmd sfârşit pe prag...
"De ce-am rămas eu ultimul oştean?!
Ce rost în astă lume să mai am?!"

I-am îngropat pe toţi ai mei.... sunt scrum.
Doamne, e timpul meu să mor acum!
Biserica-i pustie, satul gol...
Sunt lut din lutul vieţii trecător...

Cad casele ca nişte draperii,
Uliţele sunt triste şi pustii...
E-un cânt de doliu, Doamne,-ntreaga lume!
Doar moartea rătăceşte prin albume...

Luna-i o sfântă candelă şi jale
Văd parcă risipindu-se în zare...
E rândul meu să mor! Mi-a mai rămas
Un an, o lună,-o zi, poate un ceas...

Şi lumea toată e un clopot viu...
Trec rânduri, rânduri, oameni prin pustiu...
Sunt ultimul oştean, rămas tăcut
Să lupte cu-al tăcerilor tumult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de sticlă

oraşul s-a umplut deodată de un revărsat de bătrâni
cum dă pe-afară apa din canalizare şi inundă parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinăuntru de venin
căciuli de astrahan, paltoane întoarse, mănuşi găurite de imitaţie
seamănă unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptă
şi astăzi, întotdeauna, lupta de clasă
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlă
e o complicitate vicleană în piesa asta de teatru prost
care ascunde sângele adevărat ce strigă din morminte albastre
apartamente închisori făcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de tortură transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnători şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare până la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive născute din putregaiurile pământului
ca să tacă, să nu gândească, să nu simtă, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casă
apoi din ţară, s-au considerat îndreptăţiţi, e patria lor
a stafiilor şi a fantomelor descărnate de orice răspundere

mitomani propagandişti se caută în urmaşii dacilor
când toată lumea ştie că părinţii lor sunt Lenin şi Stalin
au ştiu, au tăcut, au râs, au înfierat, au combătut, şi mai ales
au profitat cu toptanul, profită şi azi

creaturi scârboase care sugrumă copilul din faşă
să mai câştige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziţi
de judecata ce-i aşteaptă la întâlnirea cu morţii lor
acolo nu mai sunt minciună, regrete sau doctrină
sunt martirii tineri zdrobiţi de ciocanele şi secerile lor
duşmanii de clasa asasinaţi în noapte fără vină

atunci când apa plină de gunoaie se va retrage în canale
când oraşul de sticlă se va sparge
atunci vom fi cu adevărat
liberi

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se joacă teatru la Palat

Se joacă teatru la Palat
În lungul scenei şi în lat,
Aşa cum se joacă în ţară
Când totu-i gata ca să moară.

Actorii sunt aşa ca noi
Pătrunşi de răni şi de nevoi,
Doar tehnocraţii bat din palme
Când cei ce joacă mor de foame.

În ţară se-ntâmplă la fel,
Marionetă-i cea şi cel
Suferă cu răni în trup
Din care hulpavi carnea rup.

Cad lacrimi, în final, de foc –
Un murmur fără de noroc
Prin care strada-n lung şi-n lat
A vrut schimbare la Palat.

Teatrul continuă, se ştie,
Un singur om face regie,
Alţii din palme bat frenetic
Şi tehnocratic, şi anemic!

Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frank Slade:. Ooo, dar încă pot să îi mai simt mirosul. (Inspiră puternic.) Femeile! Ce poţi să zici? Cine le-a făcut? Dumnezeu a fost probabil un geniu. Părul... Se spune că părul e totul, să ştii. Ţi-ai îngropat vreodată faţa într-o mare de bucle... şi să vrei să dormi pentru totdeauna? Sau buzele... când le-au atins pe ale tale, au fost... ca prima sorbitură dintr-un vin... după ce tocmai ai traversat deşertul. Şi sânii. Hoo-ah! Mari sau mici, cu sfârcuri aţintite către tine ca nişte proiectoare secrete. Mmmmm. Şi picioarele. Nu îmi pasă dacă sunt precum coloanele greceşti... sau ca nişte picioare ale unui pian Steinway de mâna a doua. Ceea ce e între ele... un paşaport către Rai. Trebuie să beau ceva. Da, domnule Simms, numai două silabe merită auzite pe lumea asta şi anume: vagin. Hah! Mă asculţi, fiule? Îţi dau sfaturi preţioase aici.

replici din filmul artistic Parfum de femeie
Adăugat de Gorneanu (Voicu) Madalina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au plecat vecinii toţi

Au plecat vecinii toţi,
S-au pus lacăte la porţi.
Din cincizeci, unul rămâne,
Va pleca şi el, azi, mâine.

Casele se pustiesc,
Câinii nu le mai păzesc.
Îşi schimbă şi ei stăpânul,
Sau mor, unul câte unul.

Curţile sunt năpădite
De ierburile neprăşite.
În bătătura ne măturată,
Nimenea nu mai aşteaptă.

Încet, încet se stinge satul
De la un capăt la altul.
Cei tineri se duc afară,
Se lipsesc de neam, de ţară.

Prin străini ei pribegesc
Şi nimic n-agonisesc.
Nu se mai întorc acasă,
Dorul de părinţi i-apasă.

Copiii rămân flămânzi
La bunicii muribunzi.
Copilăria le e ratată,
Fără mamă, fără tată.

Blesteamă viaţa amară,
Că s-au născut într-o ţară
Fără pic de ocrotire
Şi-s condamnaţi la pieire.

Puşcă şi cureauă lată
Ce ţară aveam odată!
Cu oameni harnici, muncitori
Şi copii ca nişte flori.
Toate au rămas doar vis.
Destinul nostru, s-a stins,

poezie de Dumitru Delcă (2 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piaţa Obor

Duminică de vară, pe cer nu-i niciun nor,
E mare forfoteală în piaţă la Obor.
Poţi cumpăra de toate, legume, ouă, flori,
Mezeluri, brânză, peşte, şi suc cu îndulcitori.

Aproape de parcare, sub un copac înalt,
Stau nişte antreprenoare cu marfa pe asfalt,
Ce ronţăie seminţe şi scuipă coji pe jos,
Cu dinţi lucioşi de aur sau câte unul scos.

Te îmbie cu parfumuri, de firmă, evident,
Săpunuri, ţigări fine - Marlboro, Winston, Kent,
Cu ceasuri, lănţişoare, inele fel de fel,
Privind cu lăcomie la orice portofel.

Discret, un om de-afaceri, ce stă sub un balcon,
Oferă spre vânzare un ditai telefon,
Se jură că-l dă ieftin, că nu e egoist,
Însă dispare-n grabă când vede-un poliţist.

Grătarele sunt pline de mici şi de cârnaţi,
Răsună-n difuzoare doar cântăreţi rataţi,
Un câine salivează şi latră încetişor,
Apoi la o tarabă ridică un picior.

Mulţimea se îmbulzeşte, spectacolu-i hilar,
Bărbaţi cu mână fină te fac la buzunar,
La alba-neagra joacă tot felul de naivi,
Cu limba împleticită se ceartă doi beţivi.

Pocneşte o petardă căzută pe pavaj,
Iar vânzătorii încearcă să înşele la gramaj,
Un bătrânel aşază pe-o pânză galben pai,
Mai multe cărţi uzate cu iz de mucegai.

Obor - loc cu mâncare şi jocuri de noroc,
Bazar, ospiciu, zoo, sau toate la un loc?
Chiar dacă pentru unii el pare-un loc ciudat,
De n-ar fi fost aievea, noi l-am fi inventat.

poezie de Octavian Cocoş (26 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul nostru

Când se găseşte un pom mai roditor
Ridicat semeţ peste marea anonimă de frunziş
Când scoate capul un pionier răzvrătit
Se găsesc repede câţiva şerpi fraţi să-l sugrume
Bâte prieteneşti şi târnăcoape viclene
Care îl trag din zborul lui obraznic cutezător
Pe fundul sacului golit de vise şi dorinţe
Avem tatuate pe circumvoluţiunile sufletului
Blestemele triste ale Mioriţei
Se urcă veninul colcăind în cazanul spurcăciunii
Vorbe fără rost, păreri fără întrebări, micime
Până când iarăşi suntem nişte râme oarbe
Scormonind acelaşi rahat fără gust din seva naţională

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos poem

În fiecare zi mă aşez la masa de litere vesele
Un laptop cu taste vechi şi ecranul mic, ochi mirat curios
Hotărât veşnic să cioplesc cel mai frumos poem
Strâng frământările în menghină, tai metafore din metal
Găuresc minţile oamenilor, şlefuiesc strălucirea versului
Fac pâine din dorinţe şi vin din lacrimi de despărţire
Ba chiar aduc la viaţă nişte poeţi căzuţi şi prăfuiţi din interbelic
Dau ochi orbilor să vadă în întuneric
Nişte fraţi ai mei mă vând la piaţă pe seamă de nimic
Prietenii se leapădă ca de un cojoc prea strâmt
Fariseii mă sacrifică în piaţa publică pe-o cruce veche
Şi-atunci scriu cel mai frumos vers făcut de om
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu
miluieşte-mă pe mine păcătosul
Apoi
Doamne, nu mă lăsa!
Cum a trecut El prin astea, ce sunt eu decât trecere
Sunt într-o grădina de măslini, urc un deal, sunt bătut în cuie
Nu sunt un meteorit venit prăbuşit uitat, nu sunt singur
Cel mai mare poem e în fiecare zbatere din aripile sufletului
Un bătrân gârbovit ce vorbeşte o limbă în toate limbile
Născut acum două mii de ani

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni?

(CELOR DE PESTE 65 ANI, CARE ÎN MOD SAMAVOLNIC ŞI FĂRĂ DREPT DE APEL, AU FOST CATEGORISIŢI "BĂTRÂNI")

Eşti tânăr, dacă încă ştii să râzi
Şi dacă plânsul lumii te mai doare,
Iubirea, de-o păstrezi în ochii-ţi blânzi
Ori de te face să zâmbeşti, o floare!

Bătrân e cel cu inima-mpietrită,
Trăind doar în remuşcări şi regrete!
Ce nu-şi găseşte locul pe orbită,
N-are iluzii care să-l îmbete!

Bătrân eşti, dacă ai riduri pe suflet,
Iar steaua din privire ţi-a apus;
Din apatie ieşi, numai c-un tunet,
Când vise şi speranţe ţi s-au dus!

Eşti tânăr, când pe lume ai copii,
Când primăvara vine-ntâi în suflet;
Făclia-nţelepciunii, de mai ştii
S-aprimzi şi să asculţi al ploii scâncet!

Să vibrezi la o muzică divină,
Să freamăţi cot la cot cu plopii,
Să poţi să nu tragi a vieţii cortină,
Decât atunci când vei închide ochii!

"Bătrâm" este la fel de relativ,
Cum sunt planurile tale de mâine,
Atâţia sunt bătrâni, fără moriv,
Blazaţi,, leneşi, ce nu-şi câştigă-o pâine!

Unora le e greu şi să existe,
Dar să facă ceva folositor;
În lumea asta-ncearcă să reziste,
Cât au părinţi, tot pe spinarea lir!

Eşti tânăr dacă inima ta bate,
Şi ce ţi-e dat, de ştii să preţuieşti
Dacă iubeşti şi te bucuri de toate,
Bătrân eşti... când te saturi să trăieşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!