Feminism ancestral
odată ce ai ajuns aici
doboară-ți limitele
înfrânează-ți poftele
spală-te cu apă rece pe obraji
și pune-ți pe cap basma curată
scuipă-ți în sân
fă-ți trei cruci
ascunde sub fuste
cuțitul ăla cu două tăișuri
moștenit din străbuni
aruncă lăturile peste gândurile negre
și ia seama limpede
la tot ce se va petrece în jurul tău
sunt câteva sfaturi pe care le-ai primit
cum că roșul e musai să fie ucigaș
intențiile pelerinilor cu care te vei găsi pe drum
le ghicești după lucirea ochilor de sub glugă
femeile atrăgătoare la înfățișare
pot fi cinstite nu numai în somn
și pe cât de neîmblânzit îi e calul
pe atât de curajos e bărbatul
singură să ai puterea
să le descâlcești pe toate
și din tot să tragi învățătură
care să-ți fie ție
și cu vei dori mai cu aprindere de folos
tu, femeie vicioasă
nu te ascunde de blestem
și el nu se va lipi de tine
căci numai acelora subjugați de frică
vorba și gândul rău le umple casa
și le leagă picioarele
acum de ce zâmbești?
furia ți s-a îndulcit
când ai găsit adunate laolaltă
într-o muzică până azi străină
niște cuvinte asemănătoare cu astea:
ziua în care pământul avea culoarea pielii se va întoarce
apele sunt prea îngrijorate
pentru a ne cruța, din nou
de tristețea potopului
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre femei
- poezii despre apă
- poezii despre femei și bărbați
- poezii despre învățătură
- poezii despre zâmbet
- poezii despre tristețe
- poezii despre somn
- poezii despre sfaturi
Citate similare
Să nu te sperie drumul spre vârf. Să nu-ți fie frică de coborâre. Să nu plângi dacă te vei prăbuși. Să nu-ți fie teamă că nu vei avea cu cine să urci... Sau că vei înnopta singur într-o vale pustie. Să nu înjuri piscurile pe care nu vei găsi flori de colț... Și nici pe cele în care vei cunoaște colții sălbăticiei. Să te îngrijoreze doar ziua în care te vei trezi și nu vei mai avea niciun munte de urcat.
citat din Mihai Morar
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre frică
- citate despre văi
- citate despre sperieturi
- citate despre plâns
- citate despre noapte
- citate despre munți
- citate despre flori
- citate despre cunoaștere
Ziua 1
Între noi a apărut un teren viran tot mai greu de cuprins
Drumul pe care altădată mergeam azi e plin de buruieni
Dacă m-aș încumeta mi-aș zgâria nu doar picioarele
Ci și mâinile, așa sunt de înalte, ne facem tot una cu ghimpii
Ca să mai salvăm câteva cărămizi, da, câteva cărămizi și câteva celule
În fond tu asta ai mai rămas: un amestec de sânge și mâl
Un bulgăre uscat pe care-l pot sfărâma oricând între degete
Să pot îngrașa pământul altui iubit din gunoiul tău
Din piept se ridică o tristețe, un puroi care se va sparge curând
E tot mai mare și copt și-n fiecare noapte m-apasă la fel de mult
Cum mă apăsai tu astă vară cu trupul și-mi spuneai:
Ține-ți respirația bine și aruncă-te-n mine
Și eu mă aruncam ca de pe o stâncă foarte înaltă
Fără să știu cu cine am de-a face, dacă am plasă
Sau pur și simplu dacă e o mare foarte adâncă
Dar toate astea acum sunt numai poeme scrise prin gări
Vreascuri uscate pe un drum oarecare al unei păduri
Pe care toată viața ți-ai sădit-o cu grijă în minte
Le-ai adunat și le-ai dat foc, acum sunt o scânteie-n fereastră
Atât cât are nevoie o casă pe un deal să-și pâlpâie amintirea
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre înălțime, poezii despre viață, poezii despre sânge, poezii despre stânci, poezii despre salvare, poezii despre păduri, poezii despre prezent, poezii despre poezie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Cauți o lume mai bună? Nu există. Asta e singura lume în care vei trăi vreodată. Ai putea însă să muncești pentru a o face pe aceasta mai bună. Ahhh, scuze. Te-am pierdut la "să muncești"? Mută-ți privirea din zare. Salvarea nu vine de departe. Privește la picioarele tale și in jurul tău. Acum gândește-te la ce vrei să faci și pune-ți mâinile la treabă. Până deseara vei avea o lume un pic mai bună. Și seara, când te vei așeza în pat și te vei gândi la ce s-a întâmplat peste zi, vei realiza că ai puterea de a face întreaga lume un loc mai bun prin munca ta. Și atunci poate, lumea la care visezi acum va avea șansa să devină realitate.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre visare, citate despre viață, citate despre seară, citate despre salvare, citate despre realitate, citate despre picioare, citate despre mâini, citate despre muncă sau citate despre existență
Atunci când te respecți pe tine însuți te comporți ca un om care merita să fie respectat și care implicit atrage respectul celorlati. Atunci când te iubești pe tine însuți, nu doar ca nu vei mai avea nevoie de iubirea cuiva pentru a fi fericit, dar te vei comporta ca un om pe care ceilalți vor dori sa îl iubească. Când ai în tine iubire, vezi iubire peste tot, iubești tot și te simți împlinit. Așadar, prima data oferă-ti ție ceea ce ai nevoie, devino puternic, apoi oferă celor din jur din preaplinul tău, din ceea ce tu ești.
citat din Nina Elena Paraschivescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre iubire, citate despre respect, citate despre promisiuni, citate despre fericire sau citate despre dorințe
Ești tu
Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.
Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.
Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmărește azi în toate
Aceasta vreau acum să-ți zic.
Doi ochi pe fața ta senină
Ca două stele de pe cer,
Și buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.
Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.
Și dacă! Dacă măcar tu ai ști
Când îmi zâmbești in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aș vrea
Aș vrea ca tu să fii a mea
Aș vrea o zi măcar din viață
Să pot ieși din astă ceață,
Să pot să-ți spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi ești de dragă!
Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte
În schimbul lor, eu de la tine-aștept:
Un simplu, sincer te iubesc.
poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre timp, poezii despre sinceritate, poezii despre noapte, poezii despre lună plină sau poezii despre iubire
Banii pe care tu îi ai sunt o extensie a ta. Dacă tu ești puternic și evoluat, dacă tu ești o persoană care are foarte mare valoare, care poate să aducă valoare în viața altor oameni, tot așa vei avea inclusiv nivelul financiar. Cu cât ești mai puternic, cu atât acea putere pe care o dobândești va crește impactul tău în viața altora. De exemplu, vei putea să atragi în jurul tău oameni care să te susțină, vei putea să mobilizezi, să-i faci pe oameni să fie motivați. Toate acestea sunt defapt capacități pe care liderii le au, capacități pe care la un moment dat acești lideri le pot transforma în bani.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre bani, citate despre valoare, citate despre evoluție sau citate despre creștere
Nu te intoarce
Mi-a fost frică...
Când singur am rămas.
Te-am implorat rămâi...
Dar n-ai făcut un pas.
Tot cerul...
Asupra mea s-a prăbușit,
Că tu erai femeia,
Ce prea mult am iubit.
Nu te întoarce...
Nu te voi aștepta.
Chiar dacă lacrimile mele,
Pe obraz se vor usca.
Nu te întoarce...
Aici... nu voi mai fi.
Chiar dacă zilele..
Curând mi s-or sfârși.
Te-am sărutat...
Pe buzele-ți fierbinți,
Eram prea tânăr,
Ușor m-ai scos din minți.
Nu încetăm in brațe să te strâng.
Iar tu râdeai,
Pe altul aveai in gând.
Nu te întoarce,
Tot va fi pustiu.
Și pietre vor seca
Pe fundul unui râu.
Nu te întoarce...
Tot singură vei sta.
Și când ți-o fi mai greu,
Să știi... vei regreta.
Și acuma- ți aud pașii...
Ce parcă în vânt pluteau,
Și vocea ce-a de zână,
Cu șoapte mă trezeau,
In inima-mi deschidă,
Un trăznet m-a lovit.
De ce î-mi era frică
Tot nu am fost ferit.
Va veni o zi... sunt sigur ziua ta.
Când lacrimile mele,
Sigur vei regreta.
Albastrul... din ochii tăi,
Încet va dispărea.
Vei căuta iubire,
Dar nu vei mai avea.
Acum... ești prea departe,
Și... ce folos... n-ai pace.
Bagajul ți-e la ușă...
Te rog... nu te intoarce.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre tinerețe, poezii despre sărut, poezii despre râuri sau poezii despre pace
Noapte bună, femeie !
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care nu a știut
să-ți spună "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Acum, e...
Seară!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul aflat în toamnă,
care și-a pierdut primăvara și vara.
Acum, rămas cu un singur anotimp...
Iarna!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care și-a pierdut
orele și minutele!
Acum, am rămas doar cu fărâme de timp...
Secunde!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a văzut bine,
dar nu te-a zărit!
Acum, aș vrea să pot zări,
dar nu pot, sunt...
Orb!
Bună seara, femeie!
Sunt bărbatul care a pierdut căldura
pieptului tău!
Acum, aș vrea să mă încălzesc,
dar e frig și eu sunt...
Rece!
Bună seara, femeie!
Aș vrea să-ți spun "bună dimineața"
sau "bună ziua"!
Dar nu mai pot...
În curând,
Noapte bună, femeie!
poezie de Ion Apostu (28 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioana acsuraM
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre toamnă, poezii despre secunde, poezii despre primăvară, poezii despre ore, poezii despre minute sau poezii despre iarnă
Dacă tot ce faci azi, toate eforturile tale s-ar orienta de acum nu pentru a avea pentru tine, ci pentru a putea să fii de folos și util celor din jur? Dacă din tot ce ai, ai păstra pentru tine atât cât ai nevoie pentru a fi fericit și împlinit și din tot ce e în plus, ai începe să dai altora? Vei vedea că "întreg universul conspiră" pentru ca tu să devii o persoană extraordinară cât timp persoana care devii, are grijă să dea, să dăruiască. Dacă faci toate acestea: creștere, dezvoltare personală și profesională cu singurul scop de a primi aplauze, de a ți se face statuie și de a ți se hrăni importanța, vei cădea sub propria greutate pentru că fundația e șubredă.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre sculptură, citate despre prezent, citate despre greutate, citate despre dezvoltare sau citate despre devenire
Casa cuvintelor
Mă aflu în această ciudată casă de cuvinte.
Am întrebat cum e făcută-aceasta. Îngerul mi-a spus:
- Temelia ei sunt intențiile, voile și faptele tale.
Zidurile sunt ce ți-au făcut alții, ce n-ai înteles,
instinctele tale pe care le-ai urmat orbește.
Acoperișul unei case e făcut din speranțele și visurile tale.
Ferestrele sunt ce-ai priceput și crezut în viață iar ușile
sunt faptele tale.
Mobila și tablourile sunt aspirațiile și sensurile tale.
Toaleta este ce ai greșit știind ce trebuie să faci,
lucrurile care vor să te facă de rușine și tu va trebui să le faci din nou.
Curentul electric din casă este dorința de-a face, ambiția,
iar robinetele cu apă sunt optimismul și speranța ta.
Conexiunea la Intenet, televizorul și radio sunt zvonurile
pe care le vezi, le-auzi, le spui și le crezi.
E simplu, încheie el.
- Vreau să cumpăr o casă de la tine i-am spus. Cât mă costă?
- Nici nu vei cumpăra, nici nu vei vinde case, îmi spuse el dezamăgit.
Fă-ți una și mută-te-n ea, cât mai repede.
poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre televiziune, poezii despre rușine, poezii despre radio, poezii despre optimism sau poezii despre instinct
Lucian: Și dacă nu vreau să fac așa cum zici?
Stela: Nu-mi pasă ce vrei tu, vei face exact cum spun eu! De altfel, nici nu vei avea încotro. Însă după acest tratament, vei vedea că te vei simți mai bine, aproape ca nou.
Lucian: Sunt convins. Și-ți mulțumesc de pe acum pentru efortul depus.
Stela: Nu te grăbi cu mulțumirile, frumosule! Sunt sigură că n-o să-ți convină regimul la care vei fi supus. Pe durata tratamentului n-ai voie să părăsești nava. Vei sta mai mult izolat, în rezerva ta; ai numai câteva ore în care te poți plimba prin navă, timp în care îți este absolut interzis orice efort fizic sau intelectual. Trebuie doar să fii cât mai relaxat, să dormi la orele stabilite, să mănânci și să-ți iei pastilele, după programul pe care ți-l voi impune. E clar?
Lucian: Nu pare a fi prea plăcut.
Stela: Nu mă interesează dacă-i plăcut sau nu. Nici nu trebuie să fie plăcut! Nu cumva să-ți închipui că dacă nu voi fi tot timpul aici, vei putea să-ți faci de cap după cum vrei, pentru că te înșeli! Vei fi urmărit îndeaproape, iar dacă aflu că nu-mi urmezi întocmai instrucțiunile, voi lua măsuri severe. În acest caz, voi veni în navă și voi rămâne aici, cu tine, până-ți vei reveni complet și te voi supraveghea îndeaproape. Voi fi mereu lângă tine. Te sfătuiesc deci să-mi dai ascultare; ar fi mai bine să cooperezi cu mine, să ne înțelegem omenește. Nu crezi, comandante?
Lucian: Bine, doctore! Nu-ți promit nimic, dar voi încerca să fiu băiat cuminte și ascultător, deși pentru mine e mai dificil să mă supun tuturor acestor reguli. Însă nu vreau să te dezamăgesc.
Stela: Așa sper și eu.
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre ore, citate despre mulțumire, citate despre somn, citate despre relaxare, citate despre plimbare, citate despre mâncare sau citate despre interdicții
Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorința aceea de a ne complica viața într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, și cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunțărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, și care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poți simți așadar, să fie rău, ca apoi să fie bine și asta să zdruncine ființa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?
Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre femei sau citate despre vârstă
Trebuia să fie magic
Răceala unei dimineți scandinave,
lipsite de perspectivă,
oasele grele încercând să se pună în mișcare,
oglinda aburită care ascunde
ceva ce nu pot controla,
gura neagră care-mi dictează toate mișcările
caraghioase,
apa care mă primește
oricât de vinovată aș fi,
din care ies mereu puțin mai ușoară
după un lung proces afectiv,
un soare anemic
sub care mi-am văzut sângele
revoltându-se, vrând sa mă părăsească de tot,
brațele tale lungi
în care mă prind ca între niște rădăcini
fără să le simt
ca o capcană,
întoarcerea acasă,
să eșuez din nou,
să simt pământul de sub picioare clătinându-se
ca niște dințișori de lapte,
toate acestea,
dragul meu,
în micuțul orășel din nord
care trebuia să ne fie adăpost,
în care ne-am mințit reciproc
că o să fie magic.
poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mișcare, poezii despre vinovăție, poezii despre reciprocitate, poezii despre picioare, poezii despre negru, poezii despre lactate, poezii despre gură sau poezii despre dimineață
Aruncă o privire către lume și vezi nefericirea din jurul tău și din tine. Știi care e cauza acestei nefericiri? Probabil vei spune că e singurătatea, asuprirea, războiul, ura sau ateismul. Și vei greși.
Există o singură cauză a nefericirii. Credințele false pe care le ai în minte, credințe atât de răspândite, unanim acceptate, încât nu-ți trece niciodată prin minte să te îndoiești de ele. Din cauza acestor credințe false vezi lumea și pe tine într-un mod distorsionat. Programarea e atât de puternică, iar presiunea societății atât de intensă, încât ești într-adevăr captiv în percepția distorsionată asupra acestei lumi. Ce e și mai rău e faptul că majoritatea oamenilor sunt atât de spălați pe creier încât nu-și dau seama cât de nefericiți sunt, asemenea omului în vis, care nu are nici o idee că visează.
citat din Anthony de Mello
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nefericire, citate despre singurătate, citate despre război, citate despre greșeli, citate despre creier sau citate despre ateism
Bea apă din puțul tău și din pârâiașele care curg din izvorul tău. Să nu se risipească izvoarele tale pe uliță, nici pâraiele tale prin piețe. Să fie numai pentru tine singur, iar nu pentru străinii care sunt cu tine! Binecuvântat să fie izvorul tău și să te mângâi cu femeia ta din tinerețe. Cerboaică preaiubită și gazelă plină de farmec să-ți fie ea; dragostea de ea să te îmbete totdeauna și iubirea ei să te desfăteze.
Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare. Îndreptarea spre curăție - 5:15-19
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Solomon despre iubire, citate despre tinerețe, citate de Solomon despre tinerețe, citate de Solomon despre femei sau citate despre apă
Lia: Ei, bine, ce vrei să-mi arăți aici?! Eu nu văd nimic interesant.
Lucian: Le recunoști cumva?
Lia: Foile astea... Sunt cumva din jurnalul meu?!
Lucian: Exact.
Lia: Dă-mi-le, imediat!
Lucian: Nu încă. Nu-ți fie teamă! Le vei recupera, imediat, pe toate, intacte.
Lia: Cum au ajuns astea la tine?!
Lucian: Le-am rupt eu din jurnalul tău, cu câteva zile în urmă, mai exact joi... Știi tu, când erai la baie.
Lia: Îmi amintesc! Iar când te-am întrebat ce-ai făcut între timp, mi-ai spus că nimic deosebit, doar m-ai așteptat pe mine...
Lucian: Și ce-ai fi vrut să-ți fi spus?! Că ți-am găsit între timp jurnalul personal, l-am răsfoit fără acordul tău și am oprit câteva file din el?! Am preferat să țin secret acest lucru, câtva timp.
Lia: De ce le-ai rupt?!
Lucian: Pentru că aici scrie ceva foarte interesant, care mi-a atras de îndată atenția. Scrie că... Mă iubești. Mai exact, scrie că te-ai fi îndrăgostit de mine, fără ca măcar să mă fi cunoscut, doar din descrierile pe care mi le-au făcut colegele tale, demult. Este sau nu așa?! Corectează-mă, dacă greșesc!
replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zile sau citate despre secrete
* * *
despre ce să taci mai întâi când te trezești în fața unei dimineți de zid?
prima dată ai impresia că ochii își târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, firește, în consistența văzului. apoi cumva se limpezește talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghițit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care ești, apar nuanțe pe care le auzi ca și cum și-ar striga o fântână toată apa în tine.
apoi se intră în zi,
începi să vorbești cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre țigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îți dai seama că ești un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbești să îți fie frică. sau să îți fie dragoste.
din geam vine orașul peste tine, îl dai afară ca pe muște, te duci lângă zid și îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai niște alb?"
poezie de Corina Dașoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre trup și suflet sau poezii despre suflet
Acelora pe care i-am iubit și acelora care m-au iubit
A venit vremea să plec, nu mă opri, deschide ușa larg,
Am multe lucruri de făcut și de văzut dincolo de prag;
Nu te-atârna de mine cu lacrimi, bolovani,
Fii fericit că am avut în viață-atâția ani
Să-ți dăruiesc iubire, iar tu nici nu poți să știi
Cât de fericită am fost cu tine în fiecare zi,
Îți mulțumesc pentru toată iubirea ta acum
Când, iată,-a sosit vremea să plec singură la drum.
Mă poți plânge-un pic, dacă simți că asta-ți face bine,
Apoi lasă-încrederea, cu lumina ei, durerea să-ți aline;
Curând vom fi-împreună iarăși într-o vâlcea cu calomfiri,
Până-atunci, binecuvântează comoara ta de amintiri.
Nu voi pleca de tot, totuși, iar viața merge mai departe,
Dacă-ai nevoie, cheamă-mă, și voi sosi de dincolo de moarte;
Deși tu să mă vezi nu vei putea, nici să mă-atingi, voi fi aproape,
Dacă-o să-ți asculți inima, vei auzi căzând ca niște ape
Întreaga mea iubire, limpede și tandră ca zefirul.
Apoi, când singur vei veni și tu pe același drum, din nou mireasă,
Te voi întâmpina zâmbind și-ți voi spune bine-ai venit acasă.
poezie de Mary Alice Ramish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre nuntă, poezii despre mulțumire, poezii despre inimă sau poezii despre durere
Dacă vei găsi pentru mine o modalitate de a câștiga bani, mă voi alătura ție negreșit. Voi renunța la tot ce am aici. Scrie-mi cât mai des și ține-mă la curent cu tot ce faci... Ieri am lucrat până la 3 dimineața și apoi am luat un mic dejun format din câteva cepe. Teatrele de aici sunt zgârcite, iar publicul din ce în ce mai greu de satisfăcut. Dumnezeu să mă aibă în paza lui! Sunt pregătit să vin acolo la cel mai mic semn din partea ta. Cu toate acestea trebuie să te previn: voi avea nevoie de bani pentru călătorie.
Giacomo Puccini în scrisoare către fratele său, Michele Puccini (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zgârcenie, citate despre trecut, citate despre teatru, citate despre superlative, citate despre religie, citate despre dimineață, citate despre cepe sau citate despre Dumnezeu
îmbrățișând pe cel mai trist dintre străbuni
una dintre mamele mele
cred că bătrâna cea mai nebună
îmi tot apare în vise
poate n-ar fi ea
ci poveștile despre ea
nici măcar nu sunt o invenție
cum își smulge părul din cap
aflând că singurul fiu
plecat la război
atârnă într-o pădure
și știi cum e senzația aia
că vrei să îl strângi la piept
ca pe un copil
pe cel mai nefericit dintre străbuni
ei bine, trebuie să înveți
că trista amintire e o pasăre
zboară picurând sânge
pe acoperișul inimii tale
trebuie să continui
să mânuiești cuțitul care taie pâinea
trebuie să înveți că bătăile în geam
sunt oameni însetați
merg în convoi
după ce le dai apă
se duc în deșertul depărtărilor
ascunzându-și poveștile sub aripi
poezie de Ancuța Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre superlative, poezii despre zbor, poezii despre război, poezii despre păsări sau poezii despre păr