Citate similare cu În satul meu, ce-l port...

Satul meu

În satul meu, ce-l port şi azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furişez adesea ascultând
Bobocii alintaţi de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;

Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăşi în mine;

Azi-dimineaţă roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Şi cât de-aproape-am fost atunci de glie,

Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Şi-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălţat
Când prima oară-n viaţă am păşit;

Dar astăzi, furişat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotniţa bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este “Vinerea cea mare ”
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,

Însă de Paşti, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,

Acolo unde dorul nu mai doare,
Şi lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Şi merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi şi următoarele:

Citate similare

Pribegie

De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

Şi-n roata ei ar învârti
Şi Carul mic şi Carul mare
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare ;

Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:

Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Şi laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrăţişare,

Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii paşi făcând cărare,
Şi-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,

Un pumn de colb de vară-ncins
Din uliţele-acuma goale,
Şi lângă Crivăţul aprins
O pârtie-n omătul moale,

Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din şindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,

Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud
O brazdă numai de sudoare,

M-ar aşeza printre feciori
Din satul meu în sărbătoare,
La hore şi la şezători
Lângă Mării şi Mărioare,

Iar la-nceput de Cireşar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălţa car după car
Spre ale viselor izvoare,

Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat….
De-ar şti fântâna mea din vale….

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi poezii despre timp, poezii despre zăpadă, poezii despre zarzări, poezii despre văi, poezii despre visare, poezii despre toamnă sau poezii despre tauri

Poezie de Paşti

Când Paştile se-apropie mereu
Sunt luat de amintiri şi dus agale,
Copil mă regăsesc în satul meu
La casa bătrânească de pe vale;

Simt şi acum, pe prispă, dimineaţa,
Cernându-şi fluturaşii de ninsoare,
Cum îmi ating cu gingăşie faţa
Cireşii alintându-se în floare,

Şi-aud la fel, venind peste câmpie
Spre deal zorit, urându-mi "ziua bună",
Un soare îngânat de-o ciocârlie
Cu-o veste la clopotniţa bătrână;

Se anunţa o mare sărbătoare,
Iar martoră era şi Luna plină:
Va coborî din morţi, spre Înălţare
Isus, a lui Maria, cu lumină!

Că începea aşa o primeneală,
Miresmele de flori de liliac,
Şi lutul proaspăt, iz de văruială,
Se vânturau prin uşa din cerdac,

Ne uşuram şi trupul de povară
Şi sufletul cumva de-am suduit,
(Scăpam şi eu atuncea de ocară,
În ziua când mergeam la spovedit!)

Fiind copii, mâncam în Postul mare
Nu doar urzici, că ne rodea burtica,
Ne mai spurcam şi noi, deh, la mâncare,
Că popa nu ştia, zicea bunica,

Dar totul se făcea cu rânduială
Şi toate le-aşezau la locul lor,
Ştiau bătrânii bine, fără şcoală,
Cum să-L primim pe-al lumii Salvator...

În miez de noapte, satu-n aşteptare,
Biserica-ntr-o horă o strângea,
Lumini se arătau pe la altare,
Isus, Cristosul nostru, învia,

Ne întorceam cu paşte şi lumină,
Bunica ne dădea miel din cuptor,
Iar ouăle-aşteptau pe masa plină
Sfinţite în al nostru tricolor,

Iar la amiezi, pe luncă ne-ntâlneam
Gătit în straie noi, cum altul nu-i,
Căci noi copii-atunci, ne înnoiam
Când Se năştea şi la-nvierea Lui,

Şi câtă bucurie, -ntregul sat,
Ouă ciocnind cu mare şi cu mic,
"Cristos a înviat! Adevărat!"
Pe pajiştea cusută-n borangic,

Iar mai apoi, crescusem eu fecior,
Aceeaşi luncă mândră ca o ie,
Mi-a dat ca să le sorb licoarea lor,
Doi ochi de vis cu nume de Mărie...

Aş vrea să vin din nou în satul meu,
În zi de Paşti, în zi de sărbătoare,
Poate-mi va spune bunul Dumnezeu
Cam cât mai am de ars din lumânare...

E Paşte iar şi Cristul a-nviat,
Lumina Lui nicicând nu se va stinge,
Departe, peste mări, de al meu sat,
O lacrimă de dor mi se prelinge...

Simt o speranţă-n suflet cum izvoare
Din flacăra-I ce arde, tumultoasă,
La ziua şi sătucul plin de soare,
La Învierea când voi fi acasă.

poezie de Valeriu Cercel din Durere românească
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost scris un comentariu până acum.
Spune-ţi părerea!