În ziua-n care-om da de-acea comoară

Coroană de sonete

I

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul.
Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul.

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Să tot săpăm pân' n-om găsi ulciorul.
Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Ne-om împlini-o, Ţara, dodoloaţă,
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară
Ca sfinţii ce se-adun într-o icoană,
Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană
Că-i răstignit - Iisus - la mărgioară

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană
La Kolâmá în noaptea cea polară,
Nici şalele să-i le-ncălzească iară
În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,
Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceaţă,
Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai paşnic argument pe faţă,
Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă.

III

Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
Rotundul vis a zeci de generaţii.
Îşi vor desface braţele Carpaţii,
Măicuţa mare ne-a lua în braţă.

Şi vor dispare orice conjuraţii
Când va dispare – Ducă-se pe gheaţă! –
Faimoasa vamă de la Prut, semeaţă,
Iar fraţii - liber - şi-or cuprinde fraţii.

Aşa menit-au moşii şi strămoşii
Când au ascuns ulciorul cel de lut:
Cu mare-asúd, travaliu mult durut -,

Numai aşa să-l scoatem. (Nemiloşii!)
Pe chipul nostr'-un soare să răsară
În ziua-n care-om da de-acea comoară.
 
IV

În ziua-n care-om da de-acea comoară,
Cum n-am clacat în ţarc sau colivie,
La plug ori strung, in cort sau chinovie,
Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc şi pară,

Pe chipul nostr'-un soare să răsară,
În pieptul nostru arză-o flamă vie -
Ofrandă celor stinşi la datorie,
Zidiţi în sol cetate pentru Ţară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni
Cu capul şui şi minte drughineaţă,
Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvaţă,
Să ştie ei, urmaşii pokemoni,
Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.

V

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă,
Bolnavi de Ţară greu şi incurabil,
Când nu-i un operant şi inefabil
În farmacie leac şi nici pe piaţă.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,
Un negru corb mi-aduce şi mă-nvaţă
Că i-l dădu din fort ilustra hoaţă,
Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:
Să ard de dor de plai ca-n spice glia.
Cum n-avem un ulcior - avem o Ţară,

Pe-un fulg de nor plimbându-şi sihăstria,
Dorind s-admire - însuşi - măreţia,
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară
Să-mi vadă Ţara - galbeni un ulcior,
Grădina Maicii Domnului de dor,
Şi inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,
Îşi tremur' munţii crestele uşor
Când naiul - orga badelui Mior -
Dainează a baladă şi-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,
Arípe simţi că-ţi dau pe subsuoară
Şi nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcuşuri de vioară,
Flăcăi şi fete când se-ncing în joc,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.
 
VII

Văd îngeri cum fac horă la hotară,
În miez de floare - roiuri de albine,
Puhoi de miei cum zburdă pe coline,
În salt de luping păsări mii cum zboară.

Şuvoaie curg din sânurile alpine,
Păduri pe creste suie şi coboară.
Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,
Un verde viu şi-un siniliu ne ţine.

N-am nici un şteamăt Ţara să-mi înalb,
Deşi nu pot de drag să nu mă-ncânt.
Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munţii blânzi gravizi de zăcământ
Şi marea - neagră - corn de aur alb.
Sublim tablou - cum rare-s pe pământ!
 
VIII

Sublim tablou - cum rare-s pe pământ:
Să-ţi sprijini Ţara pururi cu credinţă
Şi s-o iubeşti cu jar şi-n nefiinţă
Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum munceşti cu sârg şi dăruinţă,
N-ar fi să ai nici un resimţământ,
De n-ar mai fi şi câte-un buză-n vânt
Să-ţi sufle-n borş la orice străduinţă.

Cum sapi cu râvnă-n piatră şi în lut,
Un zornic şui să tragă-ar vrea zăvorul:
Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalţă viitorul,
Ne-nvaţă-un cap prin timpi ingraţi trecut.
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul.

IX

Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
E şi a mea - convingere -- mai veche,
Iar cine se mai lasă pe-o ureche
Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,
Şi Ţară ni-i, un left fără pereche.
În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,
Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susţin apelul (nu-l mai trec prin sită)
Unui duhovnic salt ca gânditorul
Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntém şi sună cimbrişorul,
Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.

X

Cum nu-şi închide pleoapele izvorul,
Nici râurile nu-şi apleacă geana,
Cum n-aţipeşte-n vârf de munte stana
Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana
Ori cordul nu-şi slăbeşte-un pic motorul,
Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,
Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,
Să nu lăsăm să lâncezească graiul,
Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie
Ori când le sapă-n piept, la temelie -
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

XI

N-a fost un alt - mai mare - jurământ:
Să n-o împártem, Ţara,-n nx părţi,
Să n-o mai răstignim pe nx hărţi,
Să nu-mpărţim în şapte-acelaşi cânt.

Acelaşi scris s-avem şi-aceleaşi cărţi,
Acelaşi grai străbun cu nume sfânt,
Acelaşi neam să fim cu crezământ
Şi pus în drept de-aceleaşi acte-cărţi.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,
Chit c-am sălta-ntr-un cuget toţi piciorul.
S-o construim cu fapta şi simţirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,
Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.
Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul!
 
XII

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Făţiş, nu criptonim şi anonim,
Chiar de ne-ndeamnă şefii s-o pornim
Cumva mai moale, mai cu-ncetişorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,
Vreo avalanşă-n hău să nu-şi ia zborul:
Mai marii lumii votul plebei voru-l?
Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,
Chiar de-l simţim cum vălură, asaltul,
Şi zi de zi îşi ia mereu avânt.

Să n-aşteptăm să vină-n şa, călare.
Prin fapta sa s-o facă fiecare –
E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

XIV

Un vis măreţ şi-un falnic legământ
Ne leagă de strămoşi şi de urmaşi.
Cu ei, în stâlpii minciunirii, craşi,
Al dreptului pumnal azi îl împlânt.
Am fost minţiţi, trădaţi sau, poate, laşi
Când, incapabili de apărământ,
Rămas-am nu doar fără-astrucământ,
Ci fără hălci din Ţară şi sămaşi.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,
Iar clipa cea astrală lúce-n zare.
Şi parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,
În soare, mare, sânge, Tricolorul.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

XV

Ne leagă de strămoşi nu numai dorul
De-‘nalt, purtat spre cer, de ciocârlie.
Mistuitor, s-a-nfipt în veşnicie
Al libertăţii, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicie,
Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,
Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,
Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poţi nega, în tururi sau retururi,
Că áripi prind realele contururi
Ca Phoenix din cenuşă renăscând.

Şi nu va fi, oglindă, oglinjoară,
Mai fericită ţară-n lume când
Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,
Ne-om împlini şi Ţara, dodoloaţă,
În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viaţă.
Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,
Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!
Să nu cedăm pân' n-om găsi ulciorul
Cum nu-şi închide pleoapele izvorul.
N-a fost un alt - mai mare - jurământ.

Să le-ntregim, dar: Ţara şi poporul,
Ni-i idealul nostru-augúst şi sfânt,
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.
Ne leagă de strămoşi nu numai dorul...

poezie de Nicolae Mătcaş din Cum se nemoare-n timp (2015)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E idealul nostru cel mai sfânt

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

sonet de Nicolae Mătcaş din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Noi în cel dintâi război
am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.
Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.
Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.
Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.
Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.
Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.
Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.
Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.
Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.
Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.
Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!
Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.
Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.
Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o beţie

Ciudat îmi pare după noaptea asta,
Când am venit beat-turtă pe la trei,
Că îmi vorbeşte drăgăstos nevasta
Şi nu mă ceartă ca de obicei...

O simt cum tainic iarăşi mă seduce,
Zâmbeşte galeş, fără vreun cuvânt,
Şi văd uimit cum prânzul mi-l aduce
Chiar pân' la pat... de parcă aş fi sfânt;

Iar seara, când o văd provocatoare
Şi-n poală mi se-aşează surâzând,
Mă lămureşte clar, cu încântare,
Ce am făcut c-o seară mai curând...

Cum n-am lăsat-o nici să mă dezbrace,
Sub jurământ solemn " că-s însurat...
Şi chiar de-s beat, prostii eu nu voi face
Că nu am eu, nevastă de-nşelat..."

Constat c-atunci când sunt într-o dilemă,
Ajung să recunosc cum că femeia,
Când multe par absusde, fără temă,
Găsesc prin ea şi liniştea şi cheia.

pamflet de Elena Leach din Parodie după poezia FRUNZELE de George Stanca
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie de neam statornic

Drumeţule.. sau cine eşti, oricine...
Să afli, dacă vrei, că din adânc venim,
Noi suntem una cu pământul, ţara
E ce-a zidit al nostru statornic mare neam,

Istoria... e pilda cea mai vie,
Şi munţii de-ar vorbi, dar nu doar ei,
Ci orice brad, ori râu, un şes, o ie,
Poartă-n secret strămoşi, părinţi de-ai mei.

Răscruce de istorii, de drumuri, după glorii
Ne-a procurat duşmanii pe puncte cardinale,
Dar nu... să ştie lumea, drapelul glorios,
N-a coborât de acolo, bătălia s-a dat jos...

Supreme jertfe, de frunţi de fii şi soţi,
Au lunecat sub brazde, s-au stins lumini în gene...
Un Horia, drapelul întruchipat de moţi,
A încins tărie în ape, în stânci, păduri, poene...
....................
... Şi iată curcubeul, Arhanghel ce sărută,
Cojocul sfânt al ţării şi armia călare,
Porni în zbor ca şoimul, el ŞTEFAN şi cu ţara.
Şi braţul lui şi pieptul şi-l pune la hotare.
................
N-a fost pământul undeva mai sus...
Şi nici păstrat sub cheie în casele de bani,
L-a apărat mulţimea, români care s-au dus,
Deşi cum vine vorba, au fost mai mulţi ţărani.
...............

poezie de Constantin Păun (1979)
Adăugat de Constantin Păunc
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit în miez de noapte Zamolxis

A venit în miez de noapte, Zamolxis ca să ne spună,
Că nu ne mai este frate. Nu mai suntem împreună.
Politica ne-a despărţit, averile ne-au învrăjbit.
Nu mai avem zile bune. Ne-am împrăştiat prin lume.
"Săracii daco-romani, aţi rămas de-acum orfani.
Dacia vostră bogată, de toată lumea-i furată.
Rusia vă dă târcoale, Europa vostră doarme.
Pe voi, cei rămaşi în ţară, care n-aţi plecat afară,
Sărăcia vă sugrumă, ţara nu vă mai e mumă.
Singuri sunteţi vinovaţi, pentru tot ce înduraţi.
De ce nu vă adunaţi şi-împreună să luptaţi,
Pentru ţară, pentru neam, pentru frunza de pe ram?
Sufletul în mine plânge, când văd cum vă pierdeţi neamul.
Inima rău mi se frânge, când văd cum vă duce valul.
Unde-i Dacia străbună? Unde-i patria română?
Neam de daci şi de romani, ca să nu mai fiţi sărmani
Treziţi-vă din amorţire şi faceţi din nou unire.
Cu Burebista, Decebal, să formaţi puternic val.
Să faceţi pace în Carpaţi, o veşnicie să fiţi fraţi.
Să fiţi voi Mircea şi Mihai, stăpâni pe al ţării plai.
Din cenuşă să renască, ţara vostră rmânească".
Şi ne-a mai spus Zamolxis că:
"Dacia-Felix de altădată, în România Mare schimbată,
Să rămână-n veci unită, de glorie acoperită".

poezie de Dumitru Delcă (august 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim, cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te sărbătorim, cum se cuvine!

Să te sărbătorim cum se cuvine,
Ar trebui să fim mai toţi pe-aici,
Da'-n lume sunt plecaţi, goniţi de bici
Atâţia dintre noi şi nu e bine,

Că ne e ţara goală pân' la mare,
De la Danubiu şi până la Prut;
Fugit-au toţi sub lovituri de cnut
Şi azi, de ziua ta, în piept mă doare,

Că plânge pruncul vitregit de mamă,
Lăsat în voia sorţii, biet orfan
Cu aşteptarea-n braţe an de an,
Ca să câştige un bănuţ de-aramă.

Să îţi doresc mulţi ani, n-o mai pot face,
Că ţi-au ucis păduri şi munţii-s goi;
Şi au strivit şi sufletul din noi
Şi-atâtea griji avem, de n-avem pace.

Şi te-au vândut bucată cu bucată
Pe-un pumn de-arginţi... n-a mai rămas nimic.
O doină mai suspină-n pas de dric,
Cărând o Românie destrămată.

Şi timpul trece şi minciuna creşte,
Ne ducem crucile, precum Iisus,
Nici ruga nu ajunge până sus
Şi niciun Dumnezeu nu ne priveşte.

La ce-ar privi, când suntem vinovaţii
Fără de vină, un popor nătâng,
Cu braţe-ncrucişate când ne plâng
Copiii ce nu-şi ştiu mamele, taţii?

Să te sărbătorim, cum se cuvine!
Dar ce a mai rămas, ţară, din tine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singularitate

... de m-aş întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparţine
şi doar apoi şi trup mi-aş duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aş şti înainte tot ce intervine
şi aş răspunde vajnic "am ştiut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aş fi fost mai şti, oştean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaş aş fi fost la Canae
-c-obârşiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată şi nici car
şi ţara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoţie, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
şi nu ştiu cine-mi dă nici gust de răzbunare
ce-o amestec plăsmuind cu jurăminte
de fidelitate
ce le-am trecut ca piatra de-ncercare
şi m-am ales dintre străbuni cuminte,
aşa cum voi rămâne; voi lăsa-n posteritate
înlănţuiri solide, acumulate, prinse ca de-un drug...

... poate-mi va fi mult mai uşor să-mi cunosc viitorul,
că mi-l fac singur de trăiesc un sputnic
tentat numai de firul de mesaj
ce-l curg printre crevase cenuşii
după cum suflet îmi dictează corpului, cărăuşindu-şi rolul;
cu cine să m-aşez la masa unui picnic,
să evit desele propuneri de tovărăşii
că-oricât aş fi fidel gregar, de la-nceput pân' la sfârşit sunt propriu-mi anturaj!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Cum aş dori să te mai văd?
Cu sufletul lăsat în flori
Să nu laşi mugurii din mână
Că vor s-ajungă la străini
Prădaţi de focul ce îi cere
Dar prinde-i iar să nu ne mori.

Cum aş dori să te mai plâng?
Prin grâul copt perfect de soare
La focul plitei ce stă prins
Din lacrimi să rodească brazi
Pădure-n munţii noştri dragi
Să vrem mereu o sărbătoare.

Cum aş mai vrea să te aud?
Din bucium să ne cânţi spre seară
Fiori mai demni să strângem toţi
Doar melodii şi hore mari
Iar cor să-ţi fie toată valea
Din apele de Jiu şi Olt
La fel din alb de Făgăraş
Şi tot Banatul înspre Iaşi
La Dobroge să se vorbească
Cu glas de şoimi din bolţi înalte
La ardeleni să dai doar flori
Pe unguri, saşi, secui deodată
Să le găteşti ca şi la prinţi
Să ne zâmbeşti ca altădată.

Cum aş mai vrea să te miros?
Aşa cum arde flacăra
Să ne fii caldă şi aproape
Să stai mai dreaptă decât eşti
Cu paznici buni născuţi aici
Să ştie pâinea cum se face
La miez doar zahar să fi pus
Din lapte dulce să nu iasă.

Cum aş dori să ne trăieşti?
Când toţi de-aici avem belşug
Să ştim să-l punem des pe masă
Să ne prezinţi la balul mare
Frumoasă strânsă-n trei culori
Cu părul galben viu de aur
Şi braţele din fluvii lungi
Iar stele mici în păru-ţi tare
De va voi vreun curtezan
Să facă dans grăbit cu tine
Să îl săruţi uşor pe-obraz
Aminte dă-i că ştii să torci
Şi coşi bundiţe din strămoşi
Prin buzunare ai şi bani
Din anii buni cu pluguri mii
Să îi repeţi de îţi va cere
Că ai copiii toţi frumoşi.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

Şi-o sărut mereu-mereu:
Orice-aţi spune, orice-aţi face,
Nu ştiu cum, dar mie-mi place
Să sărut aşa sunt eu!
Orice-aţi face,
Doar e dat de Dumnezeu!

Dar te uită! Azi mă duc
Pe la ei, şi iată scara!
Vrând să pui la cale ţara,
N-am de lucru şi m-apuc
Să-ntorc scara,
Şi când colo, stau năuc!

Dau să număr la fuştei
Uite-i, frate, doisprezece!
Şi-un cuţit prin piept îmi trece
Împlântat de mâna ei!
Doisprezece,
Iacă-mi moartea, dragii mei!

A greşit, îmi spuneţi voi?
Cum de n-a greşit să-mi spuie
Treisprezece? Să mai suie,
Nu să-mi facă mai vreo doi!
Nu să-mi spuie
Că e miercuri, când e joi!

Zici că poate n-a ştiut
Când vorbea din prun cu mine?
Dar i-a numărat ea bine
Scoborându-i şi-a tăcut!
Nu de mine,
Mi-e de dânsa, ce-a făcut!
M-a scurtat aşa, ştiind!
Dacă-i fire mincinoasă,
Ce folos e că-i frumoasă?
Maica mea, auzi! S-o prind
Mincinoasă!
N-o mai cred, s-o văd murind!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM FOST ŞI EU ÎN STRADĂ ÎN '89

Eram în amfiteatru în Iaşi în '89
Şi a căzut o veste ca trăsnetul când plouă,
Un zvon că Ceauşescu de frică-ar fi fugit
Şi că regimul comunist pe loc s-a prăbuşit!

Atunci uimiţi cu toţii am coborât în stradă...
În faţa Primăriei. Cei mulţi voiau să vadă
Cum se-aruncau pe geam de sus de la etaj
Şi cum cădeau în flăcări portretele-n picaj

Şi,, Libertate!... de nu-ţi venea să crezi
Cu degetele-n V striga lumea pe străzi
Şi câtă bucurie!,, Ole! Ole! Ole!''
(Jucau în horă )...,, Ceauşescu nu mai e!''

Se fluturau drapele cu steme decupate
Şi se striga pe stradă cuvântul LIBERTATE
Şi-n haos, hărmălaie, au apărut din spate
Vreo câteva maşini cu trupe înarmate

Am îngheţat cu toţii cu frica în spinare
Şi am cerut atunci la Domnul îndurare
Şi nu s-a tras acolo:,, Armata e cu noi!''
Striga mulţimea toată cu inima un sloi!

Nici cursuri, pregătire, nimic n-am mai făcut
Că ne-au trimis acasă... Prin gară am trecut,
Patrule înarmate ne-au controlat bagajul
În zvonurile sinistre că-i otrăvit oraşul

Şi haos şi derută era în toată ţara
Când am urcat în tren lăsând în urmă gara...
Am luat apoi maşina din gară din Bacău
,, Veniţi la Primărie!''... Suna ca un ecou...

Iar la ieşirea din Bacău un grup cu bâte înarmat
Ne-a dat jos din maşină şi-apoi ne-a controlat
Nu ştiu cine erau! Ce căutau anume?!
În Bucureşti, în haos, s-a tras şi în mulţime

Atunci în '89,... fără să fiu,, erou'',
Am fost şi eu în stradă în Iaşi şi în Bacău.

În noaptea de Crăciun priveam televizorul
Şi am văzut cum cade sub gloanţe,, dictatorul"
Şi-a sângerat atunci în '89 ţara
N-a fost de catifea schimbarea...,, primăvara''...

Când fac retrospectivă şi văd ce a urmat
Nu pot decât să-ngân: Of, Doamne, ce păcat!
Căci ne-au murit eroii, dar şi conducătorii
Şi ţara ne-a rămas la voia întâmplării

Şi-a fost vândută-apoi,, bucată cu bucată''
Străinii îşi doresc s-o vadă dezbinată...
Dar tu, popor al meu, deschide ochii bine
Şi nu lăsa să cadă ţara în ruine!

Iar voi care-o conduceţi de-acolo din Palat
S-aveţi grijă de ţară! N-o scoateţi la mezat!
Şi dezbinaţi de alţii, vă rog, nu vă lăsaţi
Să fim uniţi cu toţii, cu toţii suntem fraţi!

Mă doare pân' la lacrimi când văd ţara pustie,
Când văd cum pleacă tineri lăsând în urmă glie,
Părinţi, bunici, chiar proprii lor copii
Mă doare, ţara mea! Mă doare, vreau să ştii!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi eu

M-ai întrebat dar n-am putut răspunde,
M-ai adunat apoi la pieptul Tău
Cum stau aici n-o să mai stau niciunde
Şi nicidecum n-o să-mi mai pară rău.
Când văd cum dintre ceruri se coboară
Lumina Ta şi arde-n ochiul meu
Nici nu mai ştiu ce-ar mai putea să doară
Când Te-ai atins de mine, Dumnezeu...

M-am închinat şi m-am rugat cu frică
Să nu mă laşi aicea pe pământ
Întinde-ţi, Doamne, mână şi ridică
Atinge-mă din nou cu Duhul Sfânt.

Şi-am să înţeleg ce nu se poate spune
Ce-i presimţit în mintea mea de-abia,
Fă, Doamne-Dumnezeule-o minune
Şi-ajută-mă să nu mai ies din ea...

Desfă-Te, Doamne sfinte din înaltul
Acestui cer ce stă acolo sus
Nu voi fi eu să Te primesc, ci altul
Nu voi fi eu, va fi numai Isus...

poezie de Adriana Cristea (16 iulie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!