Sleeping sun

presupunând acel sărut primitiv
m-ai luat în braţe
păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea îşi pusese marea speranţă -
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere.

poate nu eram cel ales să port coroana
de spini
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolţeau două ramuri ca două neamuri duşmane
iubirea m-a prins de călcâi ameţită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple:
la tine, domnul meu, totul e negru.

în clipa de mare risipă
oceanul şi-a adus aminte de noi
cei fără putere în lipsa cuvintelor,
cei mai mai săraci dintre sorii care au traversat
întunericul.

pe corabia din lemn de gorun
tăcerea atingea mărimea unui stat de om
focul scotea sunete menite
să ridice moralul
spiritul
se mişca dintr-o parte în alta şi nu existau intrări separate,

a trebuit să ne plecăm
pentru a deveni una cu stelele.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincios

M-a prins cu botul mare, perlat de măsele,
imens de cald,
de catifea umedă...
Mă zgârâie cu picioarele grele;
cu gheare ascuţite mi-ncolăceşte pardesiu
şi sunt năpădit de-o bară, ca un fald
de plumb, imensă, de păr cenuşiu...
Sare mereu, îşi ia avânt,
reîncepe -ce sunete o fi-ngânând-
şi eu râd, repetând bolborosind;
Bobiţă, Bobiţă... băiatule!
Degeaba... Nu se predă!
Rabd la rândul meu;
de-abia astăzi i-am adus două franzele
proaspete, pe un ger
-ce-l aud, de sub tălpi, îmi scrâşnind-
... şi el mă iubeşte, fără reproş,
că l-am uitat... două săptămâni, de infern.
Dar nu-mi lipseşte nimic din ce-am eu,
totul e nemişcat pe albul geros...
M-a păzit de alţii, ca mine...
Un mare credincios
-fără pretenţii-
... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ofiucus, Şarpele şi Cumpăna, sub primele două constelaţii, la orizont, veţi găsi Scorpionul. De altfel, alfa din Scorpionul sau Antares e o stea care nu prea poate fi trecută cu vederea, deoarece, după ce că este una dintre stelele de mărimea 1, mai are şi o culoare roşiatică cu totul, ceea ce nu veţi mai găsi la nici una dintre stelele cele mai strălucitoare. Numai μ din Cefeu e mai roşu decât Antares, dar această stea e prea mică şi trece neobservată, pe când Antares cu focul lui atrage privirile tuturor. Dar şi forma constelaţiunei e una dintre cele mai frumoase; veţi pricepe lesne pentru ce anticii i-au dat numele de Scorpionul.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bucată de oţel magnetizată poate să atragă şi să ridice o cantitate de fier ce cântăreşte de 12 ori mai mult decât ea, dar, aceeaşi bucată de oţel nu poate ridica deloc o pană. Tot astfel, există două tipuri de oameni: pe de o parte sunt cei "magnetizaţi", plini de încredere şi speranţă, care ştiu că s-au născut pentru a reuşi în tot ceea ce întreprind; iar pe de altă parte sunt cei "demagnetizaţi", plini de îndoieli şi de teamă, de incertitudini, prejudecăţi şi superstiţii.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două femei

Eram în staţie numai două femei,
ne uitam una la alta, studiindu-ne mai întîi
mîinile,
vedea că mîinile ei sunt mai frumoase
decît ale mele, dar îmi spunea:
- Ce frumoase sunt mîinile tale!

I-am zis mulţumesc, apoi am continuat
să ne uităm una la alta
studiindu-ne îndelung nasurile,
vedeam că nasul meu e mai frumos
decît al ei şi i-am zis:
- Nasul meu e mai frumos decît nasul tău!

Nu mi-a spus nimic, nici timp nu avea,
căci tocmai se oprise un autobuz
care a luat-o din staţie cu tot cu mîinile ei
frumoase, de parcă nu fusese
niciodată acolo, deşi voi tine bine minte
mîinile ei, puţin mai frumoase
decît ale mele. Apoi şi ea şi-a adus aminte
că, în acel moment, eu nu aveam
cum să-mi văd nasul. Deşi putea fi altfel,

fiindcă

eram în staţie numai două femei,
nu ne cunoşteam şi nu ne uitam una la alta
şi chiar dacă ne-am fi cunoscut
nu ne-am fi plăcut deloc, chiar dacă
la un moment dat ne-am îmbrăţişat,
ne-am povestit vieţile noastre,
ne-am căsătorit copiii şi totul a durat
cît am aşteptat autobuzul în staţie,
apoi ne-am despărţit, dar mîinile noastre,
multă vreme încă, s-au tras de păr.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

În viaţa asta,
ai două posibilităţi:
să fii bun, sau rău,
cale de mijloc nu există,
Sufletul nu are două feţe,
el e alb sau negru...
Eu care am încercat
să combin cele două culori,
ştiu cât doare, mai ales
că, pe una din cele două,
trebuie să le ascunzi,
şi mereu vei trăi
cu teamă, mereu te vei ruşina,
la gândul că poţi fi descoperit...
Alegeţi culoarea ce ţi se potriveşte
cel mai bine şi nu-ncerca
să schimbi nimic,
pentru că n-ai să reuşeşti...
Destinul nostru a fost scris
cu mult înainte de-a ne naşte...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu te-ai aştepta atât de frumoasă şi caldă să fie

povestea unui bărbat
care a vrut să cunoască iubirea,
fiară sălbatică,
după propriile reguli cu motive precise,
dacă cineva îşi închipuie că o va stăpâni,
va ucide,
atât de întreagă se poartă la minte.

întâmplarea putea aranja lucrurile
pentru călătoria în jurul ei,
nu avea haine de schimb,
bani
de ajuns
fără să-şi ia rămas bun,
s-a uitat preţ de un ceas în oglindă
hotărât să nu semene

privirii născătoare de intrigi
din folclorul unei femei învăţate,
cum stă bine unei curtezane
să arate mai mult când îşi acoperă trupul,
în mătase roz prăfuit cu negru,
cuvintele ei te fac să închizi ochii

de parcă ar fi surfilat muşcătura de molii,
întunericul din spatele pleopei
îi întărea sânii,
limba arunca nisipuri mişcătoare,
iubirea doar putea ieşi vie...

luna suspina dintr-o salcie,
pentru oricine ar convinge lumea
că nu este vorba de mândrie,
atunci când povestea acestui bărbat
pretinde să fie
numită
după felul ei acaparator.

pe mâini îşi făcea tot felul de semne
de parcă şi-ar fi urât propria dragoste
şi nu-i trebuia vreun motiv.

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursul la putere (fabulă cu dus-întors)

De regulă, când cineva ajunge la putere
la puterea a doua, a treia
sau a câtă doriţi dumneavoastră,
îşi ia în echipă
pe cei apropiaţi lui,
ca mai apoi să-i promoveze
în funcţii înalte; nu va mai spui...
Aşa s-a întâmplat şi cu ursul nostru,
care, odată ales în funcţie de... mare boss
peste supuşii lui,
alte animale, care mai mari, care mai mici
şi-a ales echipa lui
formată din bursuci, caduci,
mameluci şi, mai cu seamă
din maimuţe urlătoare,
fiecare în parte primind
funcţia ce i se cuvine;
Ei bine, odată căzut de la putere,
toate celelalte animal, jivine,
promovate şi-au văzut în continuare
de treabă!...

Morala, pentru cine întreabă,
aici lucrează prevederea
cu... perierea!...

fabulă de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încerca să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am ămpreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a înrâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viteza a treia

Eu nu mă iscodisem ce este lumina.
De fapt, nici nu ştiam că există.
La fel a fost cu Dumnezeeu:
Când m-am întrebat ce-o fi,
S-a cam supărat pe mine,
Îndepărtându-se cu viteza luminii
La pătrat.
Atunci, l-am conceput ca pe un triunghi,
Întrucât mai zăream
Numai două linii paralele,
Îndepărtându-se asimptotic
Spre una singură.
Asta m-a făcut să cred că Dumnezeu
E un punct...
Fix atunci
N-a mai fost.
Cu iubirea am păţit la fel:
Când m-a simţit iubind, şi-a luat zborul
Din stomacul meu, ca nişte fluturi,
Gonind cu viteza luminii
La cub.
Dumnezeu, cu viteza Lui,
A creat lumea cu două viteze:
Viteza luminii
Şi viteza iubirii.
Dar cea mai mare dintre toate
E
Viteza iubirii!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (13 aprilie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Crăciun, clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpirtaţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întârziere

Eram sa iubesc
Dar vântul m-a prins desculţ de buze
Şi m-a purtat intr-o alta limba
Analogic.

am dat din mâini cui a dorit.
Nu a venit nimeni sa le spele de lapte,
De pene, de lut.
Aşa puteam sa zbor in doi
Pe sub tâmplele curcubeului ori nu puteam?

Eram sa mor
Dar dragostea m-a prins cu un sărut de palma infinitului
Câteodată ceata vorbeşte cu norii
Câteodată raiul o asculta
Câteodată aştept cu toporaşi iarna in soare.

Eram printre ere,
Ce altceva puteam fi?

poezie de Robert Coman din Proprie (18 august 2022)
Adăugat de Robert Coman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa în care am vrut să o strig pe mama

mama n-a murit
am văzut-o în vis
frământa aluatul pentru
praznicul bunicului plecat
cu o zi înainte de Crăciun
m-a privit cum priveşti lumina
din felinarul abia aprins apoi
a îngenuncheat pe întunericul
rămas în casă şi a plâns
am impresia că-l ruga pe Dumnezeu
să mă ţină de mână aşa cum o făcea
când eram mic

de jur împrejur linişte
şi o mlaştină invizibilă
din care
încercam să ies
transpiraţia ieşită prin piele
îmi năucea privirea
gol şi singur în faţa
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
şi plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama

mi-am amintit atunci ziua în care
tata şi-a îmbrăcat costumul negru
m-a luat de mână şi
m-a dus la biserică
pe drum se confesa
ca unui om mare

în dimineaţa aceea am plâns

gândul meu s-a întâlnit cu Dumnezeu
şi atunci i-am cerut voie
să vorbesc cu mama
îmi era frică să o strig
în tăcerea dintre noi
s-a cuibărit o durere
mi-am lipit obrazul de pieptul lui tata
şi am plâns

ploua şi era frig...

(Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zilei de ieri

săpam primul cu râvnă să scap de iubire
trezit la cântatul cocoşului
îmi scuipam în sân să te scoată din fire
trăsura cu reni minciunile Moşului

orice-ar fi să nu-ajung iar acasă m-am rugat în zadar
la mâna paharelor sparte de tata de coteţul din pari
sacul meu cu porumb ieşea primul mereu la hectar
luna făcea găuri şi vrăji dintre cele mai mari

îmi scriai o psaltire cu traista de gât o tuleam spre oraş
că doar nu eram prostul cetăţii
de-întreba cineva îi spuneam vreau să fiu împărat nu pungaş
în zadar socoteam cum să-amân ziua plăţii

şi-apoi vin nu era să mă-apuc de băut
nu erau nici femei nici copii ca să râdă de mine
îmi ghiceai în cafeaua dintr-un bob de năut
dar eu nu mă-încredeam în mistreţul cu colţi de argint sau în tine

preotul îmi citea până ziua trecea de durere
nici tu şi nici eu nu doream o asemenea teamă
de-a vedea cum ne mor şi părinţi şi bunici în putere
fără ca vreunul din noi să mai bage de seamă

tot săpam cu râvnă de slugă o groapă prea mare
Dumnezeu întreba nu cumva ai luat din pomul din care....

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se împarte întotdeauna în două: cei cărora le place să se plimbe cu bicicleta şi cei care gonesc cu maşina; cei care poartă camaşă peste pantalon şi cei care şi-o bagă în pantalon; cei care beau ceaiul fără zahar şi cei care îl beau cu zahăr; cei care cred că Shakespeare este cel mai mare scriitor al timpurilor şi cei care cred că e Andre Gide; cei cărora le place familia Simpson şi cei cărora le place South Park; cei cărora le place Nutella şi cei cărora le place varza de Bruxelles.

citat din romanul M-am hotărât să devin prost de Martin Page (2001)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru regele păpuşarilor înainte de căderea cortinei

E plină lumea de escroci
Şi nu mai sunt locuri vacante
Nu-l mai citeşte nimeni pe Dante
Pedanteria e pentru boboci
Eu nu mai poc, tu nu mai poci
Cântă măturătorii: allegro andante
Primarul cântă pe două voci:
Una pentru cei de sus, solemn
Alta pentru cei de jos, de lemn;
În rest teaba e oablă, oablă
Limba noastră e din tablă
Şi vor nerozii să ne-o bată în cuie
Aşa că vezi tu, Gligorie
Dacă n-ai pic de glagorie
Să n-o mai cauţi unde nu e;
Săracii sunt tot mai săraci
Bogaţii au şi ei un rost:
O duc din ce în ce mai bine
Şi se plâng întruna că le merge prost
Aşa că nu ai ce să faci
Opreşte-te din drum oleacă
Şi ia aminte:
Trage storul, dă bună seara
Închide lumina şi pleacă:
La revedere, domnule... preşedinte!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ales

porneşte-te acum spre mine...
îţi voi arăta cum îmi curăţ braţele de gesturi
faţă de care catedralele din oraş
şi-au întors spatele.
cum îmi lepăd de pe mână neodihna scrisului
şi mă suprapun urletului foii ce nu se vrea mototolită.

mamă, alt fel n-am cum;
uite-mi alergarea electrică să şterg distanţa
între cele două tâmple ce se contrazic -
una zboară, cealaltă păşeşte.
de cele două sprâncene de echilibru, n-am ce zice,
îs mulţumit că mi-au rămas fidele.
iar cel mai drept drum spre mine, în căutarea sinelui,
cred că-i mersul pe coarda de chitară al prietenului meu;
ştii, eu mereu alt fel sunt conectat la arborii din jur.

mamă, totul pentru mine e pregătirea unui spectacol
într-un trup de lut mai ales când infinitul
fuge de mine deghizat în metafore.
mai ales că în pauza dintre cei doi ochi,
atârnă desene gigantice de verbe...
de început şi sfârşit deasupra gurii
în prelungirea unui urlet acomodat cu lumea.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu lucrează cu semne şi minuni

Dumnezeu lucrează cu semne şi minuni
Şi ascultă dorinţe aprinse şi rugăciuni
El aduce din porţile morţii pe cei ce zac
La El toţi sunt la fel şi cel bogat şi cel sărac.

Credinţa lucrătoare ne face să simţim
Cum Domnul ne face mereu să biruim
Căci El ne dă putere să umblăm în lumină
Măreşte credinţa în cel ce-o are mai puţină

El bucură pe cei mâhniţi şi întristaţi
Şi-i ajută pe cei părăşiţi şi abandonaţi
Le dă putere să treacă cu bine încercarea
Şi apoi din inima lor să izvorască cântarea.

Dumnezeu este bun, mai bun ca niciodată
Pentru cei credincioşi cu inima schimbată
El îi păzeşte de lumea rea şi păcătoasă
Ca să-i aducă neîntinaţi şi sfinţi acasă.

Îi mulţumim pentru că ne-a ales din lume
Şi ne-a adus în Casa Sa să ne îndrume
Ne-a dat înţelepciunea cu Adevărul Său curat
Şi în Domnul Isus mult ne-a binecuvântat.

poezie de Constantin Sferciuc
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut!

Aş fi vrut să mă laşi
să-ţi dau mai mult
din sufletul meu,
risipit fără noimă.
Aş fi vrut să odihnească
pe umerii tăi,
sau să stea ascuns
în buzunarul
de lângă inima ta.
Aş fi vrut să călătoresc
cu ţine în fiecare secundă,
să ascult ritmurile
inimii tale.
Aş fi vrut să-mi umpli
timpul flămând,
dintre două clipiri
cu zâmbetul tău,
cu licărul din privire.
Aş fi vrut să sărut cu
buze fierbinţi
seninul dintre noi,
să mă năucească
mireasma ierbii
de sub noi,
în care plonjau
aripile speranţei.
Doar că timpul
nu a ţinut cu noi
şi a rămas surd şi mut.
Aş fi vrut!...

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că ar fi trebuit să te urăsc pentru că m-ai ademenit în capcana dragostei necondiţionate. Poate că ar fi trebuit să îl urmez pe Omul Negru din pădurea misterioasă. Acel personaj care mi-a vegheat nopţile vampirizate de parfumul tău şi care a vrut să mă ducă în faţa morţii însăşi – sau poate că moartea era chiar El. Nu am dorit însă adevărul netălmăcit de nimeni.

Paul D. Adrian în Fantasma eternităţii
Adăugat de Alin
Comentează! | Votează! | Copiază!