Visare

Pribeag călătoreşti în spaţiu şi prin lume rătăceşti,
Pe cărări şerpuitoare şi adeseori amăgitoare,
Chinuit de frământări şi surde întrebări fireşti,
Ale vieţilor din urmă, din necuprinsul lumii,
Ca neastâmpărul şi zbuciumul sufletului să-l potoleşti.
Ştii tu oare sub ce mască se ascunde?

În trupu-ţi vlăguit din timpuri vechi, trecute,
Cauţi neostoit şi răscoleşti ca vântul rece,
Omătul înfoiat al iernilor în mantie regală,
Să găseşti în astă viaţă femeia visurilor tale,
O Mona Lisa, femeia universală,
Al cărei chip sfidează orice îndrăzneală,
Şi-n cuget şi simţire să fie contopirea.

Universul conspiră –n justa-ţi căutare,
Transcede adevărul perceput de simţuri la vedere
Şi în căutarea absolutului, ea, izvorăşte din lacrimile cerului,
Ca tu să-n cununezi visarea cu preţul aşteptării,
De a trăi –mplinirea supremă în viaţa-ţi pământeană.
Şi norocul de a întâlni femeia visurilor tale.

Fiori de netăgăduit sufletu-ţi inundă cu o ploaie de miresme,
Culegi din noianul îmbătător al florilor de primăvară,
Acea petală, al cărui parfum de lăcrimioară,
Să-l adulmeci ca pe-o nesperată pradă.

Răspunsul îl ştii, la tine este, iar ea aşteaptă,
Când fără sfiială, cu miere-n glas, îţi şopteşte,
Că nimeni altul ca tine nu-i şi tu eşti acela din poveste,
Şi apoi fericiti şi visători, ţinându-vă strâns de mână,
Zburaţi în înaltul cerului spre stele şi spre lună.

Fără visare viaţa-i pierdută, privind în faţă doar adevăruri mute.

poezie de Georgeta Ganea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autocaracterizare poetică

Dacă aş scrie o carte despre mine
Aş numi-o "femeia la pătrat"
Femeia ce cu putere se îndreaptă
Spre cei slabi, neputincioşii, neînţelepti
Femeia ce ascunde durerea
şi tot ea ce va împărtăşi lumina
cu cei neputincioşi,
Femeia ce educă omul la vârste mult prea avansate
Femeia ce stârneşte misterul in lumea noastră
Femeia ce cânta la vioara sufletului tău ascuns
Femeia ce cu inima curată se deschide in orice casă
Şi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu.
Femeia ce ascunde inima... apoi se plimba prin lumina fermecată
Femeia ce ochii deschide când tu o priveşti in vis
Femeia ce-ti poate tulbura şi visul şi imaginaţia.
Femeia ce ascunde Misterele lumii in inima ei
Femeia ce priveşte lumina şi o poate împarţi cu tine...
Femeia ce prin cuvinte frumoase îţi deschide inima...
Femeia de aici, de acolo, de nicăieri.
Femeia independentă şi mult prea iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia din mine

Femeia din mine trece desculţă
peste podul palmelor tale,
în fiecare dimineaţă te caută,
dezgolită de teama că nu vei mai fi,
îţi aduce cafeaua la ora fixă
şi tu îi spui că s-a întâlnit mai întâi cu Dumnezeu,
de aceea e atât de frumoasă...

Femeia din mine râde între macii sălbatici,
ştie că ziua e copilul ei drag,
pe care refuză să-l înţarce...

Aşteaptă să coboare noaptea,
doar să adoarmă pe pieptul tau,
pentru a-i strecura câteva stele printre degete,
nimeni nu mai poate trece prin ea,
ştie că orice sfârşit este o uşă,
după care, pentru tine, femeia din mine
înfloreşte la fiecare secundă, căutându-te...

Spune-mi că orice femeie din mine
sunt eu!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii tu

Ştii tu oare cât de mult a trecut de ieri
de când ploaia mi-a înămolit pădurea
Oare ştii de ce pleci în fiecare vineri
şi lunea e un film remember pe trei zile
Bănuieşti oare că lumea asta e atât
de strâmta şi tăcută fără tine
fără zgomotul străzilor tale
fără drumul, luminişurile tale
Fără telefonul
sunând ocupat uneori,
Oare ştii?

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia fără bărbat

Femeia fără de bărbat
E ca ogorul nelucrat,
E ca Pământul fără ploaie,
Ca fără boabe o păstaie.

Femeia fără de bărbat
E ca smochinul cel uscat.
Ca oul fără gălbenuş,
Ca o ştampilă fără tuş.

E-o barcă fără de vâslaş,
O puşcă fără de puşcaş,
Corabie făr de catarg
Pierdută în al mării larg.

E ca Crăciunul fără brad,
Ca apa care n-are vad;
E ca grădina fără gard,
Ca trupul fără miocard.

E ca un corp lipsit de cap,
Un car lipsit de-al său proţap;
Apoi mai este, ia aminte,
Precum un creier fără minte.

Lipsită de bărbat, femeie
Eşti ca o broască fără cheie,
Eşti puşcă fără de cartuş,
Vioară fără de arcuş.

pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, în ce se măsoară?

Dacă viaţa-i o poveste, în ce oare se măsoară?
În lacrimi ce cad din gene, de culoare alb-albastru?
În ale sperantei trepte, ce urcă apoi coboară?
Paşii omului calcând sub al cerului pilastru?

Cum oare se cântăreşte? În prunci când femeia naşte,
Punând sub pernă batista înnodată-n patru colţuri,
Semnul crucii, rugăciunea, alungând moartea ce-o paşte
La uşă cu busuiocul... lumânări arzând în ceţuri?

În ce oare se măsoară? Timpul de ce este scurt,
Posesiv şi invizibil parcă-ar fi un vis himeric?
Pregătind eternitatea cu al sufletului scut,
Cântul dulce-al primei Eve fiind al vieţii generic?

Dacă viaţa-i o poveste, de vină mi-e ursitoarea,
Că privesc prea mult spre stele, repetându-mi întrebarea:

Când devin una din ele? Viaţa, în ce se măsoară...?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi femeia...

Mi-ai zis să-ţi intru în suflet
şi să dansez,
un dans de lebădă desprinsă din apele cerului,
să fie ca o dezmierdare a acelor braţe
ce s-au nuntit în dumnezeire!
Cu părul răvăşit şi albastru de atâtea ploi ce l-au atins,
aşa voi dansa în tine,
cu acel zâmbet de curcubeu ascuns,
ce îl avea Eva, când ţinea mărul strâns în palme...
Da, voi fi femeia din tine,
acea taină cu gust de iarbă neatinsă,
cel mai fierbinte vis, un ţipăt
prin sângele cuprins de cei mai nerăbdători muguri,
femeia care îţi va săruta trupul
într-o continuă beţie,
dansând în tine până ce carnea ta
va prinde gustul ei!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uităm adesea că femeia visurilor noastre e şi femeia visurilor ei.

aforism de N. Petrescu-Redi din revista "Cronica" (iunie 2002)
Adăugat de Mariea Petrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pîn' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,
Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjeşte, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud şoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Ţâşnind în sus în soare
Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea şi lină
Du-mi-o-n adânc şi în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale
În luntre farmecele tale
Şi frumuseţile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neştiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet şi mă-nveşmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu eşti iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea şi bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Şi-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărţi legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare şi de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De şoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,
Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,
Ca iedera te înfăşoară
Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.
Tulpina ta se-nalţă pân' la stele
Strânsă de vrejul gândurilor mele.
Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,
Lumina mea şi zările senine,
Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,
Sufletul meu fără de tine-i orb,
Mâna tânjeşte, mintea se-nconvoaie
Ca spicul de săcară fără ploaie.
Pământul meu te cere, cerul meu,
În care-aud şoptind pe Dumnezeu.
Grădina mea cu poame delicate,
Fântâna mea cu ape ridicate
Ţâşnind în sus în soare
Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde şi topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea şi lină
Du-mi-o-n adânc şi în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale
În luntre farmecele tale
Şi frumuseţile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neştiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet şi mă-nveşmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu eşti iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea şi bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Şi-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărţi legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare şi de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O punte către cer

Pe-o muche de pământ pustie-n întuneric
În lume rătăceam prea trist şi fără tine
Şi nu aveam un înger de mână să mă poarte,
Să-mi spună ce e rău, să-mi spună ce e bine.

Am căutat să aflu o punte către cer
Prin rugăciuni pioase, fierbinţi - rai de cuvinte,
Tu vino să-mi zideşti al veşniciei chip!
Învaţă-mă să urc a Tale trepte sfinte!

Prin raza de lumină mă leg de lumea Ta,
Mă leg de cer o, Doamne, prin rugă până când
Statornica-mi credinţă cu lacrimi şi simţire,
Ajunge sus la stele şi-Ţi lasă al meu gând.

- Nu, fiule, nu este în van strigarea ta
Şi lacrima-ţi fierbinte nu este risipită!
Eu sunt mereu cu tine, de vei dori, Eu vin
Şi rugăciunea ta iţi este auzită.

- Acum mă simt uşor şi-mi e atât de bine
Când ştiu că eşti nădejde a umărului meu,
Spre casă drumul, Doamne, eu îl găsesc cu Tine,
Credinţă fără margini îmi e cuvântul Tău.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul meu; păzeşte spusele mele şi îndrumările mele ascunde-le la tine. Păstrează sfaturile mele ca să rămâi în viaţă şi orânduielile mele ca lumina ochilor tăi. Leagă-le pe degetele tale, scrie-le pe tabla inimii tale! Spune înţelepciunii: "Tu eşti sora mea!", şi numeşte priceperea prietena ta, ca ea să te păzească de femeia străină, de femeia altuia, ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.

Solomon în Pildele lui Solomon, Ferirea de desfrânare - 7:1-5
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abis ce eşti

Abis ce eşti,
Eşti rece, şi de ceaţă-nvăluit
Eşti drumul fără de sfârşit,
Mă chemi spre tine, chemarea ta e rece,
De al tău hău, nimic nu poate trece.

Mai stau o viaţă şi cu riduri multe,
Mai stau un veac, chiar şi pe stânci abrupte,
A ta prăpastie cu vrute şi nevrute,
A tale stânci în pietre fie rupte.

Nu-i timp, nici ceasul nu va bate,
Doar vântul aprig încet mă dă pe spate,
Voi fi tot lângă prispa mea de-o viaţă,
Nu m-aştepta, mai am un pic speranţă.

Îngeri sublimi, veniţi de mă luaţi,
Spre cer, Tu, Doamne, doresc să mă înalţi,
Te las abis, rămâi hain şi rece,
Nu am nimic cu tine de-oi petrece,

Aici e doar iubire printre stele,
Rămân o stea, rătăcitor cu ele,
Rămân o stea

poezie de Petru Hadbavnic (24 decembrie 2014)
Adăugat de Petru Hadbavnic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet I

Adam şi Eva prima poveste de iubire
A durat circa o zi
O zi lungă cât un fluviu nu se umple niciodată, niciodată
Nu se umple niciodată, niciodată, niciodată, niciodată
Dacă ştiu dacă nu ştiu să iubesc mă voi feri orice ar fi.

De poveşti lumeşti, cărturăreşti, vână fireşti, nefireşti
Lerui ler şi flori de măr să ajung la adevărul ascuns
Alerg împrejur Adame, Adame, Adame, unde te-ai ascuns
În căutarea timpului pierdut desigur că te rătăceşti.

Mi-e de ajuns mirosul florilor de măr
Din Grădina Edenului
Faţă în faţă cu înaltul cerului.

Adam şi Eva, prima poveste de iubire
A durat circa o zi
Dar alţi Adami şi alte Eve s-ar căsători.

sonet de Gabriela Gârlonţa din Gabriela Gârlonţa, Casa Amintirilor,Editura Art Creativ,Bucureşti,2021
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greieri aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fii unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
In deşertul rece-n dor de marmură

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrân din dor

Bat ultime clopote de crini
Greierii aud cerberi venini
Batrânul trist cu ai lui câini
Doineste dorul printre ciulini

Vântul îl îmbracă-n strai de nor
Si lacrimi merg in urmă mute
C-umbre de şoapte-ncătuşate
C-al lebedei poem în val de dor

Ş-aşează un trandafir ce luce
Vântul câte o petală duce
Pe marmura inimii-i rece
Când timpul aşteptării greu trece

Zărind acolo sus un chip soptind
Pe faţa lunii cu stele plângând
Cu câinii ce urlă vânt de pustiu
C-un a fi unde nu-mi pot să fiu

Sub braţele tale ce mi-s cruce
Trandafirului agăţat în dor
Până la lună în lanţ răvăşitor
Cu vântul ce-n petală mă duce

Legat cu razele de lună
Cu câini de gând ce se gudură
Lângă hoitul clipei de dună
În deşertul rece-n dor de marmură.

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

Unde nu-i libertate
tu eşti libertatea
Unde nu-i cinste
tu eşti cinstea
Unde nu-i căldură
apropiere de la om la om
tu eşti apropierea şi căldura
inimă a lumii fără inimă

Buzele tale şi limba ta
sunt întrebare şi răspuns
în braţele tale şi-n poala ta
e ceva ca liniştea
fiecare plecare de lângă tine
se-ndreaptă spre revenire
Tu eşti un început de viitor
inimă a lumii fără inimă

Nu eşti articol al credinţei
şi nici filosofie
nu eşti regulă şi nici posesie
de care să mă ţin
Tu eşti om viu
tu eşti o femeie
şi poţi să greşeşti să te îndoieşti şi să fii bună
inimă a lumii fără inimă

poezie de Erich Fried
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea de lapte dulce

Femeia mea eşti tu,
îţi sărut tălpile
cu urme pe ele,
parcă ai fi călcat rugul de mure
de curând coapte.
Mi-e drag să îţi miros
cămaşa de noapte,
mi se pare că toate primăverile
s-au tăvălit prin ea,
femeia mea de lapte dulce,
atât de suav
luna îţi alunecă pe coapse,
de dragul tău
nici timpul nu mai trage din pipă.

Femeia mea, filă neruptă din calendar,
cum oare poţi preschimba un şarpe
în flaut
şi-apoi să cânţi la el mai ceva ca Marsias?
Spune-mi ce ar fi lumea asta
fără mâinile tale,
fără ochii tăi,
fără inima ta,
fără pântecul tău născător de vieţi?
Ce aş fi eu fără tine?!

***
Ah, din locul acelei coaste lipsă,
răsare soarele în fiecare dimineaţă,
abia am putut murmura,
sub apăsarea sărutului tău,
omule drag!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia indragostită

Aripi de vânt desenate pe cer,
Cârduri de cocori în zborul solemn,
Râul curcubeului cu şoapte de dor
Lunecă toate spre eternitate.
Soarele, luna şi stelele
Sunt stropi de rouă întârziată,
Iar tu, femeie, rătăcitoare eternă,
Alergi fără popas.
Rămân în urma ta, stinghere,
Umbra şi muzica sufletului tău.
Ceea ce este dincolo
Te cheamă-ntruna,
Te-ademeneşte mereu...
În această nesfârşită căutare,
Plină de pătimaşe dorinţe,
Roua cade peste tine.
Din când în când,
Florile-şi scutură petalele
Din grădinile anotimpurilor.
Cele de mac, în flăcări-văpaie,
Îţi strigă: "rămâi, femeie,
Şoaptă nescrisă a cuvântului!"
Tu nu le auzi chemarea,
Alergi mai departe,
Te avânţi în neant
Fără de tristeţi şi fără de temeri.
Pulberea pământului pe care păşeşti
Îţi sărută tălpile, mângâindu-le,
Căci în fiecare clipă
Moartea se transfigurează în viaţă.
O, tu, femeie,
Ce străpungi inima universului
Cu dansurile tale,
Aduci lumina pe pământ!
Calea Lactee plăsmuită este
Din urmele paşilor tăi.
Tu purifici neîncetat lumea,
Alungând moartea şi dând viaţă,
Pe când albastrul infinit
Umple sublim vastele ceruri.
Tu, pictore,
Eşti vrăjit de culorile suave
De la cingătoarea celei ce dă viaţă.
Paşii pe care-i urmezi
Sunt paşii celui hipnotizat,
Paşii căutătorului...
Tu le auzi muzica
În venele tale şi-n sufletul tău!
Dar nimeni nu înţelege
De ce sângele tău se-nfierbântă
Când pe femeie o cuprinzi în culoare.
Memoria ancestrală renaşte
Precum "phoenixul", în spiritul tău.
Din viaţă în viaţă,
Tu şi Femeia
Aţi călătorit, trecând
Prin nenumărate prefaceri,
Din splendoare în splendoare.
Din noapte spre zi, veţi tot merge
În zarea Luminii fără de sfârşit...

poezie de Floarea Cărbune (6 mai 2022)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!