La proţap

La masă vine-un mare ştab,
C-un aer mândru, de nabab.
- Sunt X, sunt de la DNA
Sunt tare, nu sunt de colea,
Făceţi-mi loc degrab!

Băiete, dă-mi grătar de porc
Ai grijă, până mă întorc
Să fie gata că, altfel
N-o să te văd bine defel
De sânge-o să te storc!

La budă cum se duse el,
Unul bătrân şi foarte chel,
La masa mare, dintr-un brad,
Făcu un plan ca de-un jihad,
Sau chiar de un măcel.

Şi, cum erau acolo toţi
Din cei cu care greu te scoţi,
Maeştri-n vorbe şi-n umor
De care nu prea scapi uşor,
E simplu să socoţi!

Cum l-au văzut venind domol
Direct la masă, făr-ocol,
Cu gândul numai la grătar
-Adus, deja, de ospătar-
L-au încolţit nasol.

Eşti doar un X, tu, un gunoi!
Şi prost şi gras cât un butoi!
Ce zâmbet tâmp! Ce mare ştab?
Nu te-ai închis nici la prohab,
Ce cauţi printre noi?

L-au tot sucit, ca pe-un ciorap,
C-a ameţit de tot de cap
Şi nu i-a mai priit defel.
Nu s-aştepta ca, tocmai el
Să fie... la proţap.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipar cu grătar

Păreau atât de obosiţi,
În fundul curţii tolăniţi,
Că-n fumul acru, de grătar,
Ea îi vedea ca pe-un calvar
Pe nesimţiţi.

Veniseră la ziua ei
Cu "La mulţi ani!" şi pupicei
Din ăia aruncaţi în vânt
Şi-apoi, la masă, cu avânt!
Ce derbedei!

Şi au mâncat, şi au băut,
Au vrut grătar şi l-au cerut
Căci, de! – ei sunt de la oraş,
În weekend, zile de relaş.
S-a abţinut.

Abia târziu, pe înserat,
Când sticlele s-au terminat,
Şi-au amintit c-au de condus
– Femeile, că ei... s-au dus –
Şi au plecat.

A stat mult timp la curăţit
Şi s-a gândit, s-a tot gândit:
"Cum, după zile de gătit,
Să nu le-ajungă ce-am muncit?"
S-a dumirit.

A vrut, în aerul curat,
Aşa cum e la ea în sat,
Să stea la umbra unui nuc...
Şi, uite ce-a ieşit: bucluc,
Căci s-a fentat.

Ea n-a avut, atunci, habar
Că e, de-o vreme, un tipar:
La orăşeni, în mintea lor:
Când văd verdeaţă sau izvor,
E – clar! – grătar.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Politică de trei parale

Ne dăm pe mâna orişicui, că iată, nu avem ce-alege,
Toţi sunt o apă şi-un pământ, ei n-au credinţă şi nici lege.
Ne tot lăsăm îmbrobodiţi, când vin din patru-n patru ani,
Cu vorbe mari, sforăitoare şi cu discursuri de doi bani.
Promisiuni de viaţă bună şi miere multă peste tot,
Nu au măsură la minciună să prindă cât mai mulţi la vot.
Iar după-aceea... noroc bun! De noi, în cot pe toţi îi doare,
Prioritatea-i pentru ei s-apuce osul cel mai mare.
Se sfâşie ca nişte fiare, pe viaţă şi pe moarte-i lupta
Se folosesc de orice arme şi crâncen îşi păzesc reduta.
Ca nişte stoluri de lăcuste rod tot ce întâlnesc în cale,
În urma lor, pe trupul ţării rămâne doar potop şi jale,
Un biet popor încovoiat de-atâtea biruri şi ponoase,
Abia mai poate respire în case mici şi friguroase.
E sărăcie peste tot şi deznădejdea-i tot mai mare;
La ştiri auzi că un biet om s-a sinucis din disperare.
Nici Dumnezeu nu te mai scapă, nici toată inchiziţia
De-o să ajungi prin tribunale afla-vei ce-i justiţia.
Pe-un amărât de cum l-au prins, c-un sac de boabe c-a furat -
Adio, sfânta libertate! La puşcărie l-au băgat...
Cam vreo cinci ani, ba chiar mai mult, justiţia e foarte dură,
Doar legea este pentru proşti, nu pentru grangurii ce fură
Şi-atâtea au devalizat: uzine-ntregi, maşini, vapoare,
Pământul ţării l-au furat şi din păduri mii de hectare.
Ei nu acceptă că sunt hoţi, voi, însă, ştiţi cum se numesc,
Ei spun că fac " privatizare " când faptic fură cât poftesc.
Şi dacă-aşa,... dintr-o "eroare", un avocat "nepriceput",
Mai bagă vreunul la-nchisoare... se ştie ce e de văzut:
Cum se găseşte câte-un doctor, ce foarte prompt ne dovedeşte-
Că are-o mare suferinţă şi închisoarea nu-i prieşte.
Pe loc, e pus în libertate şi ne sfidează clar, pe toţi.
Se-aplică legea la cei mici, ea nu e pentru marii hoţi.

poezie de Mariana Dobrin din Ţara lui Papură-Vodă (2000)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simultani

Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeţi apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.

Îndrăgostit, sunt înşelat,
Iar când înşel, mai mult iubesc;
Că şi-n amor nu-s cel din pat
Şi din tăceri... mă povestesc.

La muncă, stau de oboseală
Şi obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să desluşesc.

Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Şi noaptea-i zi, de-un ieri acu.

Sunt credincios şi-njur toţi dracii,
Cu popi, cu toţii evlavioşi
Ajunşi bogaţi... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoşi?!?

Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Şi vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?

E tot contrar, cum intră iese
Şi vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toţi un, una-s... îs şi eu... ioc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (5)

Trecut-au anii şi-au crescut
Neander-puştii din trecut,
Dar nu erau cum ar fi vrut:
Ca el, puternici, de temut,
Deşi le-a dat tot ce-a avut
Şi i-a-nvăţat tot ce-a ştiut.

În lupte, nu erau ca el:
Iar unul, cel mai mărunţel,
A zis: "Eu nu merg la răzbel,
Că nu suport să văd măcel
Şi nu ştiu, nu-nţeleg defel,
Ce câştigaţi cu lucru-acel?"

Ba, unul mai spre sapiens,
Tot căuta al vieţii sens
Şi n-avea păr pe-un cap imens
Cu stropi pe el ca de condens.
Cu-acela se certa intens:
Erau, mereu, pe contrasens.

Era, de ei, nemulţumit,
C-o viaţă-ntreagă a muncit
Să-şi vadă neamul fericit
Şi-aşa cum e, boşorogit,
Simţindu-se neîmplinit,
Vrea alt "Ka fu". Traduc: "Plodit".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul

Privesc o poză: "Mărul pe zăpadă",
şi parcă văd şi urmele de dinţi,
atât de bine că îmi ies din minţi,
căci nu ştiu cui putea, muşcat, să-i cadă.

Să fie măr, să fie-o făcătură
în Photoshop sau într-un editor
din cele care, pe-un calculator,
te fac şi miss, dar şi caricatură?

Să fie din povestea cu piticii
şi-o albă care a muşcat din el?
Păi, în poveste nu era defel
zăpadă - doar copaci şi ăia micii! -

Să fie cel muşcat, cu care Raiul
a fost definitiv pierdut? Şi cât
din el să fi muşcat, de-a stat în gât
doar lui Adam? Cu Eva, care-i baiul?

Ajunge! Gata! Ce-i, filozofie?
Cum o întorc, ajung tot la femei,
că-n toate-s ele – na, că o spusei! -
... şi nu-i decât un măr, fir-ar să fie!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu privitor

Sunt un obiectiv, cu unghiul mare,
ce nu pot face schimb de întâmplare,
doar să mă întorc, cum filmul pe o rolă,
cu un flash din când în când aureolă.
Sunt cum un cititor de mii de aventuri,
oricum scrise deja de alte edituri
şi nici pe-a mea, în care-aş fi erou,
nu mi-o deţin, o derulez ca pe-un rulou
stând aplecat, sau în genunchi, să văd
ce-i pe covorul ce îmi e întins; prăpăd,
sau bine... să-mi tai cu ascuţiş de minte,
sau să sudez, cu suflet ce-am fierbinte,
riscând inevitabilul... el să rămână
tăiat, sau pus definitiv de mână...
O poză, decupată de-un pierdut negativ,
rămas nu subiect... doar un obiectiv!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmă elucidată

N-am înţeles decând sunt eu,
Cum au ajuns unii, la noi,
De-şi bat nevestele mereu,
Pân' am sucit canalul doi

Aiurea, meciuri nu erau
Şi la prostii nu mă zgâiesc...
Savanţi iluştri comentau
Acest nărav, pur, românesc,

Care... de ani l-au studiat
Şi cercetând, în mod firesc,
Cu toţii au concluzionat
De ce la moacă o primesc

Femeile, bine'nţeles,
De la bărbaţi, nişte barbari (?!)
Consumatori ce fac exces,
Beţivi, şi încă, ordinari,

Din vina care-i tot a lor
Cum sunt zgârcite foarte rău
Şi-n ruptul capului nu vor
Să le dea bani pentru trăscău!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amicii şi bondarul

Amicii şi bondarul (fabulă)

Bufniţa, un licurici,
Pupăza şi 2 pitici,
Se-ntorceau de la servici,
Cu măşti puse peste cioc,
Fiindcă nu este un joc,
Nu erau infectaţi
Dar erau cu toţi speriaţi,
Că rata de infectare,
Prin pădure era mare.
Erau ascultători,
Şi atenţi la trecători,
Să nu-mprăştie vâlvoi
Tulpina de SAR COV-2.
Cum mergeau şi tot vorbeau,
Tare se mai amuzau:
Că pupăza şi piticii
Numai ziua munceau
Iar noaptea se odihneau,
Şi veneau doar licuricii
Să îşi vadă toţi amicii,
Să le lumineze calea
Ca să nu-i apuce jalea.
Bufniţa, mai omenoasă,
Ȋi poftea pe toţi în casă,
Apoi roata se-nvârteşte,
Munceşte cine voieşte:
Când licuriciul străluceşte,
Bufniţa se odihneşte.
Pe cărare-n fuga mare,
Vine bondarul hapsân
-Aş munci, nu am stăpân! Şi mă doare.
- Lenea e cucoană mare!
- Ȋmi daţi ceva de mâncare?
Pupăza, l-a luat la rost:
- Vai, cât eşti de prost! Du-te acum şi munceşte, iar apoi te odihneşte. Stăpânul voi fi chiar eu, dar e vai de capul tău.
- Văd, că masca nu o porţi. Vrei să-i infectezi pe toţi?
- Nu îmi pasă de COVID. Voi mă credeţi chiar tâmpit?
Bondarul îi privi scârbit şi puţin cam sictirit, plecând tot zburând pe sus nu-nainte a le fi spus:
- Sunteţi proşti şi-atât! N-aveţi cap mai sus de gât. Auzi: doctori renumiţi şi de fapt aţi fost prostiţi. Aţi pus ciocul la vrăjeală în loc s-aveţi mutra goală staţi cu măşti şi distanţare şi aveţi o teamă mare, COVID-ul e infectare. Fraierilor, am plecat!
Când au auzit cei 5 amici, cât de urât le-a vorbit,
Toţi pe loc s-au grăbit,
L-au luat la bătaie,
Ca să-l lecuie,
De a face haz
Să nu le-aducă necaz.
Şi aşa uniţi cu toţii,
Au mai prins chiar şi hoţii,
Pe bondar l-au învăţat, lumea i-a aplaudat;
Să muncească la stăpân
Fără să fie hapsân.

Morala: Doar uniţi cu toţii, zi şi noapte, vom putea învinge răul.

fabulă de Jumolea Alina
Adăugat de Jumolea Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Poate ar trebui să mă duc după el, să încerc să-i explic...
Maria: Nu! Nu-i nevoie! Lasă-l, Luci!
Lucian: Poftim?! Să-l las? Dar ai văzut cât de răvăşit era...
Maria: Exact! Am văzut. Şi tu eşti la fel ca el! Acum sunteţi amândoi prea tulburaţi pentru a vă şi înţelege unul cu altul. Oricum, el sigur nu te-ar asculta.
Lucian: Păi, nu pot nega că-l înţeleg perfect! La naiba! Cum reuşesc oare mereu să intru în astfel de încurcături?! Sunt atât de tâmpit uneori! Nu-mi vine să cred! La naiba!
Maria: Ah, Luci... Tu n-ai nici o vină, cel puţin nu de data asta. Doar încercai să mă linişteşti, atâta tot. Acum tu eşti cel tulburat, după cum observ eu.
Lucian: Sigur că sunt! Cum altfel ai vrea să fiu?! Calm?! N-aş putea... Vezi, se pare că dacă până acum nu aveai totuşi, nici un fel de probleme cu Nick, acum chiar că ai una, destul de gravă. Şi numai din cauza mea! La naiba! Simt că înnebunesc! Uff... Ce prost sunt! Mare prost...
Maria: Luci, tu eşti oricum altcumva ai vrea tu să fii, numai prost, sigur nu! Deci, nu spune aşa ceva! Niciodată!
Lucian: Off, blondo... Tare mult aş vrea să ai dreptate.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-o să mă cunoşti niciodată prin trecutul meu, ci numai prin ceea ce sunt pentru tine şi cu tine; şi asta pentru că tu, aşa cum eşti, scoţi la iveală tot ce e mai bun în mine; exorcizezi şi aduci la suprafaţă un eu pe care alţii nu l-au cunoscut. Şi nu vreau să spun că voi înceta să fiu ceea ce sunt, pentru că am multe să-ţi dăruiesc.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Smeul

O, cum te-ai înălţat în slavă
Tu, smeule cu zumzet leneş,
Şi cum te legeni pe-a ta navă
Şi tai văzduhul ca un iureş!

Ce mândru eşti, cât de puternic...
Cu cât dispreţ priveşti pământul!
Dar ce tot cânţi tu smeu vremelnic?
Ah, da, ţi-am înţeles cuvântul...

Cum te-ai gândit, tu ce ai spus,
Nebun orbit de vanitate,
Că toţi cei ce plutesc,, pe sus''
Sunt domni, stăpâni pe toţi şi toate?

Şi tu nu vezi că tot mai greu
Cădea-va cel ce se înalţă
Cu cât se va-nălţa mereu?
De te-ai suit acolo-nvaţă!...

Priveşte-i cum se prăbuşesc
Pe rând: azi unul, mâine altul,
Şi scump mândria şi-o plătesc,
E şubred smeule-nălţatul!

Iar tu, nebunule-ai uitat
În gândul tău cel pătimaş,
Că de-astă lume eşti legat
Prin voia unui copilaş...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din Brevi finietur (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte la indigo

Nu e cu- "A fost odat' "
şi nici cu "de n-ar fi",
căci este zi de zi
şi –zău!- m-a încântat.

Ea, nouăzeci de ani,
el, nu-i decât un puşti
de-ţi vine să-l deguşti
iar eu... sunt dintre fani.

Cum am aflat de ei?
Păi, nu mai ştiu nici eu!
dar îi tot văd, mereu,
zburând ca nişte zmei

la piaţă, în Obor,
sau la vreun magazin,
de-mi vine să mă-nchin,
dar, cum să spun: ‘i-ador!

Nu se feresc defel
de lumea dimprejur,
şi sunt convins, vă jur:
la minte sunt la fel.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Luci, te rog, reia-ţi locul!
Lucian: Bine. Ce-ai de gând să-mi faci?
Stela: Nimic rău. Sper că nu ţi-e teamă, doar tu singur te-ai oferit voluntar, curajosule!
Lucian: Mda, evident. Nu e pentru prima oară când fac nişte analize... Ne-ai făcut chiar şi tu, de vreo câteva ori. Ca să nu mai amintesc de cele dinaintea plecării în misiune, când ni s-au făcut o grămadă de analize, de tot felul, de parcă erau interminabile; numai creierul nu ni l-au scos, să vadă dacă-i întreg sau nu.
Stela: Mie-mi spui? Ştiu foarte bine, doar am trecut şi eu prin asta. Deşi sunt medic, am fost supusă la toate analizele acelea, am trecut şi eu prin acele încercări.
Lucian: Aşa-i, fiecare dintre noi a fost supus acelor analize riguroase; cei de pe Terra doreau să fie foarte siguri că nici unul dintre noi nu ar avea probleme cu sănătatea, de nici un fel.
Stela: Exact de acelaşi lucru vreau să mă asigur şi eu acum, aşa cum chiar tu însuţi mi-ai cerut, comandante. Şi nu te teme, nici eu nu intenţionez să-ţi scot creierul, să văd dacă-i întreg sau nu...
Lucian: Mă bucur.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

întâi l-au recrutat
apoi l-au recomandat
apoi l-au reprezentat
l-au rezumat
l-au repezit
l-au retezat
apoi l-au rebotezat (?!)
apoi
l-au resuscitat
l-au redat
posterităţii de-o zi

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Berbecul şi cocoşul

Seara-n zilele de vară
Când se-ntunecă, pe seară,
Un berbec şi un cocoş,
Stau pe-afară.

Berbecul nostru mândru, fălos,
Încăpăţânat şi mofturos,
Tot dădea cu cornu-n gard,
Ccum că el e împărat.

Dar cocoşul nostru drag,
Nici el nu se lăsa călcat.
Colorat şi plin de pene,
Îi zise berbecului: "Hei, nene,

Iată-mă, de-acum sunt mare!
Nu sunt pui de călcat în picioare.
Zise mândru cocoşelul
Înfoiat şi el în pene."

"Cine, tu?! spuse berbecul.
În ogradă eu sunt şeful!
Sunt voinic cu coarne-ntoarse
Şi pe-acel ce nu m-ascultă,
Iute îl înţep în coaste."

"Oi fi tu mare şi în coarne tare,
Dar la prima sărbătoare,
Pe grătar eşti, frăţioare!
Hai, acum te mai crezi tare?!

La mine ai durează tăiere.
Dimineaţa eu trezesc muierea.
Dau de veste când cineva soseşte
Şi datorită mie, păsările trăiesc regeşte."

Morala: nu întotdeauna cel mare poate face ceva care cel mic nuu reuşeşte. E posibil ca cel mic să fie mai înţelept şi mai deştept.

fabulă de Camelia Rogojinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-aţi omorât şi pe Cristos

În ţara asta totul e pe dos
L-am omorât şi pe Cristos
Aţi transformat credinţa în afacere
Pentru escroci e mare binefacere

Să nu credeţi că sunt escroci de rând
Sunt cei ce vă vorbesc de Duhul Sfânt
Prea Fericitul şi ai lui când ies
O fac cu pioşenie-n Mercedes

Vă vând apa sfinţită în butoaie
Şi vă consideră nişte gunoaie
Profită de a voastră rugăciune
Văzând în ea o mare slăbiciune

Din nunţi, decese şi botezuri
Un business azi ei au făcut
Averi imense-n pripă au creat
Fără o singură chitanţă să fi tăiat

Iertaţi vor fi pe loc de Cel de Sus
Ei sunt preocupaţi în mod nespus
Pe bune să ne pună cu Isus
Şi să ne amăgescă-ndeajuns

Putem a crede că din oseminte
Lumânărici, colaci peste morminte
Mai cred prea cuvioşii doar în sfinte
Mai bine crede şi nu cerceta
 
Când prea nefericiţii mai beau un tulburel
Nu o fac din vreo plăcere, defel
Şi dacă stau la masă şi se-mbată
Nu vor decât s-o vadă pe Satana fată

De viaţa lui Cristos de vă e teamă
L-au omorât profeţii de cu seamă
Şi n-are nicio şansă să învie
Cu aşa o prea cuvioasă preoţie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prince

Era crescut, de mic, şi îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu ştia ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.

Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinereţe,-o mare stea
ba, chiar şi-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.

Căci fiul ei, un mânz promiţător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambiţios,
şi se vădea a fi un luptător
periculos.

Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naştere, aşa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmaşului atât de talentat
şi de iubit.

Acum, el vede ochii-ngrijoraţi
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui şi, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre fraţi.
E foarte trist,

Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
şi i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie şi-l afectează mult.
Se simte-nvins.

Iar Lady, cum o ştie el de mic,
e tristă şi mai plânge-atunci când el
refuză şi grăunţe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.

Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
şi l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câştiga.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!